Furtul în scop de folosinţă (art.230 NCP). Sentința nr. 84/2015. Judecătoria BABADAG
Comentarii |
|
Sentința nr. 84/2015 pronunțată de Judecătoria BABADAG la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 1229/179/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BABADAG
JUDEȚUL TULCEA
Sentința penală nr.84
Ședința publică din data de 01 iulie 2015
Președinte: A. A.
Grefier: C. P.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Babadag – a fost reprezentat de procuror M. C. M..
S-a luat în examinare acțiunea penală privind pe inculpatul OLĂRIȚĂ F. D., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b Cod penal, art.335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat inculpatul, personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat T. D., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.601/12.02.2015 de la fila nr.55 din dosar, lipsă fiind părțile civile P. M. și ..
Procedura de citare este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.257 și urm. Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a emis mandat de aducere pe numele inculpatului care a fost executat, după care;
Potrivit dispozițiilor art.378 Cod procedură penală, a fost audiat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosarul cauzei.
Față de declarația procurorului, a apărătorului inculpatului și a inculpatului că nu mai au explicații de dat, cereri noi de formulat sau excepții de ridicat pentru completarea cercetării judecătorești, președintele completului de judecată a declarat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în fond.
Reprezentatul Ministerului Public, având cuvântul pe fondul cauzei, după ce a făcut analiza actelor și lucrărilor de la dosar, arată că faptele inculpatului Olăriță F.-D. care, în noaptea de 12/13.10.2013, în scopul folosirii pe nedrept, după pătrunderea, prin violare de domiciliu, în curtea și casa persoanelor vătămate P. M. și P. C.-N. de unde și-a însușit cheile de contact, a luat și a condus fără permis, pe drumurile publice din satul Sâmbăta Nouă, ., autoturismul sus-numiților „DACIA L.”, cu numărul de înmatriculare_, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b și de art.335 alin.1 Cod penal, fapt pentru care solicită condamnarea inculpatului la două pedepse pentru cele două infracțiuni săvârșite, pedepse orientate peste minimul prevăzut de lege, cu aplicarea art.38 alin.1 – art.39 alin.1 lit.b Cod penal, iar la individualizarea pedepsei să se țină cont de atitudinea acestuia în cursul procesului, de faptul că, deși nu este recidivist, a mai comis în minoritate un furt calificat pentru care a fost sancționat administrativ, că au fost emise mai multe mandate de aducere atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății pentru a i se asigura prezența, urmând ca executarea pedepsei rezultantă să fie suspendată sub supraveghere, conform art.91 Cod penal, pe un termen de încercare prevăzut la art.92 Cod penal și să i se stabilească măsurile de supraveghere și obligațiile stipulate în art.93 alin.(1) și alin.(2) Cod penal.
Totodată, solicită, în baza art.93 alin.(3) Cod penal, obligarea inculpatului să presteze muncă neremunerată în folosul comunității peste durata minimă prevăzută de lege, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Pe latură civilă, solicită admiterea pretențiilor civile formulate de părțile civile în măsura dovedirii acestora.
Avocatul inculpatului, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită să se valorifice în favoarea inculpatului circumstanțele reale și personale ale acestuia, având în vedere că inculpatul a recunoscut infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, vârsta acestuia, faptul că este de acord să despăgubească părțile civile.
Astfel, solicită să se rețină în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.75-76 Cod penal, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.91 Cod penal pentru a se putea acorda beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:
Prin rechizitoriul nr.380/P/2014 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului OLĂRIȚĂ F. – D., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b și art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
Din probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
1. În noaptea de 12/13.03.2013, în jurul orei 02:00 a.m., lucrătorii operativi de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Tulcea - P.P.C. Topolog, au fost sesizați de către părțile vătămate P. C. – N. și P. M. – tată și fiu, din loc. Sâmbăta Nouă, ., despre faptul că, în aceeași noapte, din fața porții casei lor, persoane necunoscute le-au sustras autoturismul marca „DACIA L.”, înmatriculat sub nr._, autovehicul găsit ulterior răsturnat pe raza loc. M., ., în proximitatea DJ 222 B.
2.La data de 13.10.2013, partea vătămată P. V. – ce-și lăsase autoturismul parcat în curtea socrilor săi din loc. Sâmbăta Nouă, ., unde venise în vizită, a sesizat organelor de poliție faptul că, în noaptea anterioară, în jurul orei 01,30 – 02,00 a.m., o persoană necunoscută a pătruns în habitaclu, încercând să-i sustragă, pentru a-1 folosi pe nedrept, autoturismul său marca „RENAULT”, înmatriculat sub nr._ .
Pentru prima faptă, cercetările ulterioare au condus la identificarea autorului (unic) în persoana inculpatului Olăriță F.-D., din ., cioban particular, f.f.l. în loc. Sâmbăta Nouă, ..
Sub aspect procedural, cele 2 sesizări au fost înregistrate împreună – inițial sub numărul unic 886/P/2013 din 16.10.2013 la P. de pe lângă Judecătoria Babadag, județul Tulcea, prin actele ulterioare fiind începută urmărirea penală și dispusă confirmarea acesteia față de inculpatul mai sus-citat pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, furt calificat de folosință, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organului de poliție, fapte penale prev. în art.192 alin.2, art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal din 1969 art.86 alin.1 și art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 (rep.)
Prin Ordonanța nr.436/II/2/2014 din 06.05.2014 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus preluarea dosarului pe rolul acestei instituții–înregistrat aici sub numărul unic 380/P/2014, pentru continuarea, completarea și finalizarea urmăririi penale față de inc. Olăriță F.-D. ș.a.
S-a reținut că, după data comiterii faptelor sesizate și începerea cercetărilor, conform dispozițiilor cuprinse în Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal (N.C.P.) și a Legii nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (N.C.P.P.), constatându-se că – începând cu data de 01.02.2014, s-au modificat atât textul incriminator cât și procedurile de urmat în continuare până la finalizarea urmăririi penale, în temeiul disp. art.311 Cod procedură penală cu referire la art.5 din Legea nr.255/2013, în cauza pendinte s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale pentru care s-au efectuat cercetări față de inculpatul Olăriță F. – D., respectiv de violare de domiciliu, furt calificat de folosință, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului, prev. în art.192 alin.2, art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.e, g și i Cod penal din 1969, art.86 alin.1 și art.89 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 (rep.) în infracțiunile omonime, prev. în art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b cu aplicarea art.5 Cod penal, art.335 alin.1 și art.338 alin.1 Cod penal și continuarea cercetărilor în cauză conform dispozițiilor art.285 și urm. din N.C.P.P.
După analiza probelor administrate în cauză, prin Ordonanța nr.380/P/2014 din data de 11.06.2014, în speța pendinte, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului Olăriță F.-D. pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Prin Ordonanța nr.380/P/2014 din 30.07.2014, în temeiul disp. art.311 alin.1 Cod procedură penală, s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale (și) față de suspectul B. I. pentru comiterea infracțiunilor prev. în art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b cu aplicarea art.5 Cod penal, art.335 alin.1 și art.338 alin.1 Cod penal – având ca persoane vătămate pe numiții C.-N. și M. P. și a tentativei la infracțiunea de furt calificat de folosință prin violare de domiciliu, faptă penală prev. în art.32 raportat la art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și alin.2 lit.b cu aplicarea art.5 Cod penal, având ca persoană vătămată pe numitul P. V..
Din probele administrate în cauză a rezultat că faptele penale cercetate în speța pendinte au fost săvârșite în următoarele împrejurări:
În seara zilei de 12.10.2013, inculpatul Olăriță F.-D. a mers la un local public (discotecă) din centrul loc. Sâmbăta Nouă, . unde s-a întâlnit și a consumat băuturi alcoolice cu mai mulți cunoscuți, printre care și suspectul B. I., zis „Z.”.
În jurul orei 01:00 a.m., inculpatul Olăriță F.-D. a părăsit singur localul, deși, în declarațiile sale inițiale, acesta a insistat însă să acrediteze ideea că a plecat din discotecă împreună cu suspectul B. I.. În aceleași declarații inculpatul a depus în sensul că, pe drumul de întoarcere spre casă, suspectul B. I. ar fi pătruns în curtea unei locuințe cu intenția de a fura un cal, revenind peste cca. 10 min. cu niște documente și afirmându-i că nu a găsit în respectiva curte cabalina vizată pentru a fi sustrasă, însă, în cursul cercetărilor ce au urmat, organele de aplicare a legii nu au fost sesizate de nicio persoană despre comiterea vreunei fapte penale cu obiect material similar celui declarat de către inculpat.
Ulterior inculpatul a revenit asupra declarațiilor anterioare afirmând că mergând împreună pe stradă, ar fi văzut amândoi un autoturism la poarta unei locuințe, împrejurare în care suspectul B. I. i-ar fi solicitat să intre în casă unde să caute, să găsească și să ia cheile de contact în vederea sustragerii autoturismului pentru a se plimba. Această declarație, apreciată nereală ca și prima, vădește cunoașterea exactă a actelor și activităților proprii, desfășurate de către inculpatul Olăriță F.-D. pentru sustragerea autoturismului persoanelor vătămate; acesta nu ar fi avut de unde să știe locul în care respectivele persoane își lăsaseră cheile de contact dacă nu le-ar fi luat el însuși de pe o mobilă din bucătăria locuinței lor.
În continuare, inculpatul a consemnat în depozițiile sale că a executat ce i s-a spus de către suspectul B. I., pătrunzând în curtea locuinței persoanelor vătămate și apoi, găsind ușile deschise, a pătruns în casă unde a găsit cheile mașinii pe care le-a luat și i le-a dat suspectului, despre care a arătat că a urcat la volanul autoturismului, luându-l pe el ca pasager pe scaunul din față dreapta. După punerea autoturismului în mișcare, inculpatul Olăriță F.-D. a susținut că suspectul B. I. a condus autovehiculul pe o distanță de cca.1,5-2 km., că a pierdut apoi controlul volanului, răsturnându-se în decor cu mașina și că amândoi s-au îndepărtat ulterior de la locul accidentului, fără a fi văzuți de vreo persoană.
Probele administrate în cauză au infirmat în totalitate susținerile inculpatului Olăriță F.-D. la adresa suspectului B. I., vădind faptul că primul a realizat singur și în întregime toată activitatea infracțională de pătrundere pe nedrept în locuința persoanelor vătămate, de unde a sustras cheile de contact ale autoturismului lor pe care l-a folosit pe nedrept până la momentul accidentului, după care a părăsit locul faptei, fără nicio participare din partea celui de-al doilea, denunțat din motive exterioare obiectului cauzei.
Astfel, martorul C. T.-I. a confirmat faptul că suspectul B. I. a părăsit împreună cu el discoteca, mergând amândoi spre casă.
Martorele Ș. A. și C. M. care, atrase de zgomotul produs după răsturnarea autoturismului, au venit la locul accidentului, au declarat, în cursul urmăririi penale, că aici l-au găsit pe inculpatul Olăriță F.-D., care a părăsit ulterior locul faptei, fără ca printre cei prezenți să-l fi remarcat și pe suspectul B. I., cunoscut lor deopotrivă. Ulterior în cursul judecății, martora C. M. a declarat că nu își amintește să-l fi văzut pe inculpat lângă mașină, în acea noapte fiind o învălmășeală mare și nu știe dacă inculpatul se afla în prejma locului faptei.
Cu ocazia cercetării la fața locului, pe autoturismul furat și avariat au fost descoperite și prelevate urme papilare digito-palmare pe suprafețele din partea stângă a respectivului autovehicul, corespondent scaunului șoferului. Analizarea amprentelor a condus la concluzia certă că acestea aparțin inculpatului Olăriță F.- D. și au fost create doar și numai de către acesta.
Din verificarea în evidențele speciale a reieșit faptul că inculpatul Olăriță F.-D. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Sub aspectul laturii civile, în declarația dată persoana vătămată P. M. a arătat că prejudiciul său este de 3.000 lei, fără a specifica ce reprezintă, iar tatăl său, persoana vătămată P. C.-N., a solicitat să fie despăgubit cu suma de 21.600 lei, reprezentând contravaloarea autovehiculului furat și 200 lei, contravaloarea cheilor mașinii, daunele nefiindu-le acoperite nici unuia.
Autorul faptei sesizată de către persoana vătămată P. V. a rămas neidentificat. Din declarațiile acestuia reiese însă că descoperirea în autoturismul său a persoanei necunoscute a avut loc la cca. 10 min. după ce a auzit zgomotul accidentului produs cu autovehiculul persoanelor vătămate P. M. și P. C.-N. și că, după fuga făptuitorului din propria mașină – când, văzându-1 cotrobăind prin mașină, i-a arătat cheile și l-a întrebat dacă-l poate ajuta cu ceva, a ieșit împreună cu soacra sa în stradă, unde a observat autovehiculul răsturnat anterior căruia, până la sosirea organelor de poliție a încercat să-i scoată cheile din contact pentru a opri motorul. Sus-numitul nu s-a constituit parte civilă în cauză întrucât nu a suferit nici un prejudiciu.
Cu privire la infracțiunea de părăsirea locului accidentului, faptă penală prevăzută în art.338 alin.1 Cod penal reținută în sarcina inculpatului Olăriță F.-D., în cauză s-a adoptat soluția de clasare, aceasta în temeiul disp. art.16 alin.1 lit.b Cod procedură penală, întrucât, după modificările aduse legislației penale în materia regimului juridic al circulației rutiere, conform disp. art.338 alin.3 lit.a Cod penal, la data prezentei nu (mai) constituie infracțiune părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției dacă în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale, precum în speța pendinte.
Aceeași soluție de clasare, în temeiul disp. art.16 alin.1 lit.e Cod procedură penală, s-a dispus (și) față de suspectul B. I. întrucât nu există probe că acesta a participat alături de inculpatul Olăriță F.-D. la comiterea infracțiunilor de furt calificat de folosință și de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. în art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b și, respectiv, în art.335 alin.1 Cod penal și nici că a comis fapta de tentativă la furtul calificat de folosință, prev. în art.32 raportat la art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și alin.2 lit.b cu aplicarea art.5 Cod penal în dauna persoanei vătămate P. V..
Cu privire la sesizarea acestuia din urmă, privind pe A.N., în cauză s-a adoptat soluția de renunțare la urmărirea penală întrucât, pe lângă condiția legală a duratei maxime a pedepsei, în speța pendinte nu s-au produs urmări prejudiciabile, modul și mijloacele de săvârșirea faptei – de către o persoană aflată într-o stare avansată de ebrietate, au fost comune, iar scopul urmărit de făptuitor la momentul pătrunderii pe nedrept în habitaclul autoturismului „RENAULT”, cu nr. de înmatriculare_ a rămas incert, continuarea urmăririi penale neprezentând interes public în aceste împrejurări.
Caracterizând profilul socio-moral și juridico-penal al inculpatului Olăriță F.- D. – de 18 ani împliniți înainte de data comiterii faptelor, ce i-au fost reținute în sarcină în speța pendinte, s-a constatat că acesta are studii gimnaziale, este necăsătorit și fără copii, nu are o locuință stabilă și, deși nu este recidivist, a mai comis în minoritate un furt calificat pentru care a fost sancționat administrativ prin Ordonanța nr.5795/P/2009 din 16.02.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea. În cursul urmăririi penale a avut o atitudine total necorespunzătoare, inducând multiple aspecte nereale în sarcina suspectului B. I., ceea ce a condus la multiplicarea activităților desfășurate și întârzierea nejustificată a finalizării cauzei, după care s-a sustras cercetărilor, dispărând de la domiciliu și/sau din orice localitate unde prezența sa fusese semnalată anterior. Pe fondul acestui comportament, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, autorului nu i-au putut fi aduse la cunoștință drepturile și obligațiile pe care acesta le are în baza noii legislații procesual-penale întrucât – în pofida multiplelor mandate de aducere și acte de căutare, respectivul nu a putut fi găsit, conchizându-se că se află sub imperiul disp. art.4 din Legea nr.255/2013 și a art.309 alin.5 Cod procedură civilă pentru trimiterea sa în judecată fără audierea în calitate de inculpat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 11.12.2014.
Prin încheierea camerei de consiliu din data de 25.02.2015, în baza art.346 alin.(2) Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.380/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, privind pe inculpatul OLĂRIȚĂ F.-D., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
De asemenea, prin încheierea din data de 18 martie 2015, s-a dispus scoaterea din cauză a părții civile P. C. N. întrucât acesta a decedat la data de 10.01.2015,continuarea exercitării acțiunii civile fiind făcută de succesorul acestuia P. M. care de altfel exercitase și el acțiune civilă împotriva inculpatului,acțiune ce a fost alăturată prezentei acțiuni penale.
În cursul judecății, au fost emise mai multe mandate de aducere pe numele inculpatului întrucât, după aducerea la executare a mandatului acesta a solicitat inițial amânarea cauzei pentru a-și angaja apărător, însă ulterior nu s-a mai prezentat la judecată și nici nu și-a angajat apărător, context în care s-a dispus aducerea din nou cu mandat și, întrucât deși i se punea în vedere inculpatului să se înfățișeze în instanță la termenul următor, acesta nu se conforma dispozițiilor instanței, s-a dispus citarea martorilor din acte, respectiv Chirioreanu T. I., C. M., Ș. A. și B. I., în vederea ascultării acestora.
Prin urmare, la termenul de judecată din data de 17 iunie 2015, s-a procedat la audierea martorilor din acte sus-menționați, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, martori care și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, excepție făcând susținerea martorei C. M. care a declarat că nu își amintește să-l fi văzut pe inculpat lângă mașină, în acea noapte fiind o învălmășeală mare și nu știe dacă inculpatul se afla în preajma locului faptei.
Prezent la termenul de judecată din 01.07.2015, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, fiind de acord să despăgubească partea civilă pentru prejudiciul cauzat.
Instanța apreciază că în speță nu sunt incidente dispozițiile privind judecarea cauzei în procedura recunoașterii faptei, având în vedere că inculpatul a avut posibilitatea să uzeze de această procedură la primul termen de judecată la care procedura a fost legal îndeplinită, în cauză începându-se cercetarea judecătorească.
Din evaluarea judiciară a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține că se confirmă situația de fapt reținută prin rechizitoriu și descrisă anterior, precum și existența faptelor și a vinovăției certe a inculpatului, în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, respectiv: actele de sesizare, de investire, de începerea urmăririi penale, de schimbarea încadrării juridice și de punerea în mișcare a acțiunii penale, procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele foto, raportul de expertiză tehnico-științifică criminalistică de natură dactiloscopică nr._/01.11.2013 al I.P.J. Tulcea, adresele S.P.C.R.P.C.Î.V. Tulcea, plângerile și declarațiile persoanelor vătămate, declarațiile martorilor mai sus-citați, toate coroborate cu declarațiile inculpatului și ale suspectului B. I. și conținutul confruntării dintre aceștia, precum și declarația inculpatului dată în cursul judecății privind recunoașterea faptelor reținute în sarcina sa.
Procedând la încadrarea juridică a faptelor inculpatului se apreciază că, în drept, faptele inculpatului Olăriță F.-D. care, în noaptea de 12/13.10.2013, în scopul folosirii pe nedrept, după pătrunderea, prin violare de domiciliu, în curtea și casa persoanelor vătămate P. M. și P. C.-N. de unde și-a însușit cheile de contact, a luat și a condus fără permis, pe drumurile publice din satul Sâmbăta Nouă, ., autoturismul „DACIA L.”, cu numărul de înmatriculare_, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b și de art.335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
Fișa de antecedente penale aflată la dosarul cauzei ilustrează că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, prin ordonanța nr.5795/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 600 lei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1 – art.209 alin.1 lit.a, g, cu aplicarea art.99 Cod penal.
Reținând că faptele inculpatului întrunesc elementele infracțiunilor sus reținute, instanța va proceda la individualizarea pedepsei prin prisma criteriilor prevăzute de art.74 Cod penal potrivit cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează după criteriile enumerate în text, și anume: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele săvârșite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Ca atare, instanța reținând că faptele inculpatului prezintă pericol pentru valoarea ocrotită, și având în vedere urmările produse, elemente unite cu datele ce privesc persoana inculpatului, atât conduita socială anterioară, materializată în existența de antecedente penale, cât și conduita acestuia după săvârșirea faptelor materializată în atitudinea lui față de urmările acestora, aptitudinile lui în plan intelectual și moral, volitiv apreciate în general, dar și în contextul faptelor concret săvârșite, urmează a-l condamna pe inculpat la 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b Cod penal și la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.335 alin.1 Cod penal, apreciind că nu se identifică împrejurări care să justifice reținerea de circumstanțe atenuante.
Reținând că faptele inculpatului au fost săvârșite în forma concursului real prevăzut de art.38 alin.1 Cod penal, urmează a se da efect dispozițiilor ce reglementează regimul concursului de infracțiuni, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
Apreciind că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea pedepsei, în condițiile instituției executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art.91 din Codul penal, se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului, având în vedere atitudinea manifestată de inculpat în cursul cercetării judecătorești, acesta recunoscând comiterea faptelor, că pedeapsa aplicată în speță este închisoare de cel mult trei ani, că acesta nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, că ulterior aplicării sancțiunii administrative prin ordonanța nr.5795/P/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, inculpatul nu a mai săvârșit o altă faptă penală, aspecte care au format convingerea că inculpatul au conștientizat gravitatea faptelor comise, astfel încât toate cerințele prevăzute de art.91 din Codul penal sunt întrunite pentru a se putea acorda beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.92 Cod penal va stabili un termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art.93 alin.1 Cod penal inculpatul va fi obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijlocelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.d Cod penal va impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 Cod penal va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 80 de zile la Primăria Topolog, județul Tulcea, sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune Tulcea.
În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală va pune în vedere inculpatului consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și consecințele săvârșirii de noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispozițiile art.96 și art.97 Cod penal privind revocarea și respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată.
Este de subliniat că în cauză, în cursul urmăririi penale, s-au constituit părți civile P. M. cu suma de 3.000 lei, fără a specifica ce reprezintă și P. C. N. cu suma de_ lei, reprezentând contravaloarea autoturismului sustras și 200 lei, contravaloarea cheilor mașinii.
În cursul judecății, partea civilă P. M. a continuat exercitarea acțiunii tatălui său, decedat în cursul judecății și s-a constituit parte civilă cu suma de 13.450 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor autovehiculului în cauză, conform facturii nr.4788/13.01.2014 și deviz nr.4167/28.12.2013 și daune morale în cuantum de 5.000 lei.
La solicitarea instanței de a preciza dacă partea civilă a fost despăgubită pentru pagubele cauzate autoturismului_ sustras de inculpat, societatea de asigurare . formulat cerere de constituire parte civilă și a solicitat admiterea cererii și obligarea inculpatului la plata sumei de 10.634,70 lei reprezentând contravaloare prejudiciu suferit.
S-a susținut că, la solicitarea asiguratului P. C. N., a fost deschis dosarul de daună nr.DDI –_ (k_), dauna fiind încadrată ca daună totală.
Astfel, în baza contractului de asigurare facultativă casco nr._/27.06.2013 cu valabilitate 27.06.2008 – 26.06.2018, ce avea ca obiect asigurat autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, s-a achitat asiguratului P. C. N. suma de 10.333,98 lei cu OP nr._/18.03.2014, învederându-se că valoarea totală a daunei a fost în cuantum de 10.634,70 lei, dar întrucât asiguratul figura la data plății dosarului de daună cu o rată restantă în sumă de 300,72 lei, societatea de asigurări a reținut contravaloarea acesteia.
În susținerea cererii, s-a depus OP nr._/18.03.2014, declarația de acceptare a despăgubirii, procesul-verbal de constatare a daunelor, polița de asigurare și grafic prime de asigurare.
Potrivit art.2210 alin.1 cod civil în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.
Cum în speță, societatea de asigurări a apreciat că valoarea totală a daunei este de 10.634,70, sumă din care s-a reținut contravaloarea unei rate restante în sumă de 300,72 lei, iar partea civilă P. C. N., titularul contractului de asigurare facultativă Casco a fost despăgubită cu suma de 10.333,98 lei de către firma de asigurări, sumă acceptată de către asigurat conform declarației de acceptare a despăgubirii la dosarul de daună nr.824/20.02.2014, urmează a respinge cererea de acordare daune materiale formulată de partea civilă P. M. ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea privind daune morale pretinse de partea civilă P. M. se reține că nu se deduce potențialitatea unui prejudiciu moral ce se impune a fi reparat. Dauna morală este o atingere a unui drept extrapatrimonial, context în care daunele morale pretinse se apreciază neîntemeiate.
Evaluând pretențiile civile solicitate de societatea de asigurări, reținând vinovăția inculpatului, care prin acțiunea sa a cauzat părții civile . un prejudiciu material, în lumina dispozițiilor art.397 și art.19 Cod procedură penală, raportat la art.2210 Cod Civil, se apreciază că se impune admiterea pretențiilor civile formulate de partea civilă ..
Inculpatul are obligația de a acoperi prejudiciul provocat prin săvârșirea infracțiunii, în lumina principiului consfințit de dispozițiile sus menționate.
Pe de altă parte, sarcina probei în dovedirea caracterului cert al prejudiciului invocat prin acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal aparține părții civile, conform dispozițiilor art.19 alin.5 din Codul de procedură penală și art.249 din Codul de procedură civilă.
Cererea de acordare a daunelor materiale poate fi admisă în măsura în care partea civilă face dovada întinderii prejudiciului care să justifice despăgubirile solicitate.
Instanța reține că . a făcut dovada pretențiilor sale civile, context în care apreciază că nu este îndrituită a cenzura aceste pretenții sub forma micșorării sumei cu care s-a constituit parte civilă sau respingerii acestora.
În baza art.274 Cod procedură penală va obliga inculpatul la 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 200 lei, reprezentând asistență juridică din oficiu acordată de avocat T. D., va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.230 alin.1 cu referire la art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b și d și alin.2 lit.b Cod penal, condamnă pe inculpatul OLĂRIȚĂ F.-D., C.N.P._, fiul lui D. și Dumitrița, născut la data de 16.04.1995 în mun. Tulcea, județul Tulcea, cetățean român, cu domiciliul stabil cunoscut în ., f.f.l. în satul Sâmbăta Nouă, ., studii 8 clase, necăsătorit, fără copii, cioban particular, posesor al C.I. ..C. nr._ eliberat de SPCLEP Isaccea la data de 23.03.2010, cu antecedente penale, nerecidivist, la 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art.335 alin.1 Cod penal, condamnă pe același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art.38 alin.1– art.39 alin.1 lit.b Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.
În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art.92 Cod penal stabilește un termen de supraveghere de 2 ani.
În baza art.93 alin.1 Cod penal inculpatul va fi obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijlocelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.d Cod penal impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 80 de zile la Primăria Topolog, județul Tulcea, sub supravegherea și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune Tulcea.
În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală pune în vedere inculpatului consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și consecințele săvârșirii de noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere, prevăzute de dispozițiile art.96 și art.97 Cod penal privind revocarea și respectiv anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată.
Respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă P. M. ca neîntemeiată.
Admite acțiunea civilă introdusă de partea civilă ..
În baza art.397 și art.19 Cod procedură penală raportat la art.2210 alin.1 Cod civil, obligă inculpatul la plata sumei de 10.634,70 lei către partea civilă ..
În baza art.274 Cod procedură penală obligă inculpatul la 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul în sumă de 200 lei, reprezentând asistență juridică din oficiu acordată de avocat T. D., va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2015.
Președinte, Grefier,
A. A. C. P.
Red. jud. A.A. – 08.07.2015
Tehnored. C.P. – 08.07.2015/7 ex./ ..07.2015
← Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 68/2015.... | Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Sentința... → |
---|