Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria BĂLCEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria BĂLCEŞTI la data de 13-02-2015
Dosar nr._ art. 180 alin.21 C.pen. anterior,
Operator de date cu caracter personal nr.4126 cu aplicarea art. 5 C.pen..
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BĂLCEȘTI, JUDEȚUL V.
Sentința penală nr. 25
Ședința publică din 13 februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – D. P.-E., judecător
Grefier - D. M.
Ministerul Public reprezentat de C. D. I., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești
Pe rol este judecarea procesului penal privind pe inculpatul B. V. D., domiciliat în ., județul V., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești nr.165/P/2014 din data de 30.09.2014, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin.21 C.pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C.pen., față de persoana vătămată B. M. F., domiciliată în ., județul V., cu reședința în ., județul V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
În conformitate cu art.369 alin.1 C.pr.pen., desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată pe suport audio.
În temeiul art.104 al.10 din Hotărârea nr.387/2005, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, grefierul referă asupra cauzei, învederând că dosarul se află la al treilea termen de judecată.
Instanța procedează la identificarea părților, în conformitate cu disp.art.372 C.pr.pen.
La interpelarea instanței, persoana vătămată arată că dorește să se împace cu inculpatul, nu are niciun fel de pretenții pe latură civilă și nu dorește pedepsirea acestuia pe latură penală, iar inculpatul arată că dorește să se împace cu persoana vătămată, luându-li-se declarații în acest sens, declarații care au fost atașate la dosarul cauzei după citire și semnare.
Nemaifiind alte solicitări prealabile de rezolvat, instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, în baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. g C.pr.pen., pune concluzii de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părților, cu obligarea ambelor părți, în condițiile art. 275 alin.(1) pct.2 lit. d C.pr.pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Persoana vătămată solicită instanței să ia act de împăcarea cu inculpatul.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 01.10.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bălcești sub nr._, rechizitoriul nr.165/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, prin care a fost trimis în judecată inculpatul B. V. D., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 alin. 21 C.pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C.pen., față de persoana vătămată B. M. F..
În actul de sesizare, s-a reținut în fapt că, în data de 07.02.2014 persoana vătămată B. M. F. a sesizat organele de cercetare penala din cadrul Postului de Politie Măciuca prin plângere penală prealabilă, susținând că în data de 29.01.2014 a fost agresată fizic de catre numitul B. V. D., soțul persoanei vătămate, solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia.
Persoana vătămată B. M. F. și inculpatul B. V. D. sunt căsătoriți de circa 6 ani, în urma căsătoriei celor doi rezultând minora B. R. în vârstă de circa 6 ani, persoana vătămată având dintr-o altă relație încă un copil minor în vârstă de 14 ani.
Între cele două părți au existat neînțelegeri motivate de lipsa banilor precum și de faptul că inculpatul obișnuia să consume în exces băuturi alcoolice, momente în care devenea violent și își lovea soția.
Anterior săvârșirii faptei ce formează obiectul prezentului dosar, persoana vătămată a formulat în mai multe rânduri plângeri penale împotriva inculpatului acuzîndu-1 de săvârșirea mai multor infracțiuni de lovire însă în cauzele respective cele două părți s-au împăcat, persoana vătămată sperând în îndreptarea inculpatului (dosarele penale nr.l498/P/2012 și 1811/P/2012 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, ulterior conexate, vizând fapte similare de violență în familie săvârșite în datele de 26.09.2012 și 18.11.2012).
În data de 29.01.2014, în jurul orei 17.30 între persoana vătămată și inculpat s-au purtat discuții în contradictoriu, acesta din urmă pe fondul consumului de alcool și în prezența celor doi copii minori aplicându-i la un moment dat victimei o lovitură cu capul în plină figură, producându-i leziuni extinse la nivelul perimetrului ochiului stâng.
Persoana vătămată, pentru a evita să fie agresată în continuare, a plecat de la domiciliul comun împreună cu cei doi copii minori și a mers la domiciliul martorei B. D., mama inculpatului, care, cunoscând existența neînțelegerilor anterioare dintre cei doi, i-a primit în locuința sa unde au rămas până în dimineața zilei următoare. Martora a confirmat faptul că persoana vătămată prezenta la acel moment leziuni la nivelul ochiului stâng, aceasta afirmând că a fost lovită cu capul de inculpat.
În cursul zilei următoare persoana vătămată s-a întâlnit cu martorul M. A., asistent social în cadrul Primăriei Măciuca, și întrucât victima i-a spus că vrea să plece de la domiciliu, a îndrumat-o să formuleze plângere penală împotriva autorului și să meargă să locuiască temporar la Centrul pentru victimele violentei in familie din mun.Râmnicu V.. Martorul confirmă de asemenea prezența leziunilor la nivelul ochiului stâng al victimei.
În data de 04.02.2014 persoana vătămată împreună cu cei doi copii minori a mers în mun.Rm.V., aceștia fiind cazați în intervalul 04.02._14 la Centrul pentru victimele violentei in familie din cadrul complexului de servicii sociale Troianu din mun.Râmnicu V., instituție subordonată Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului V., în prezent locuind la o mătușă a persoanei vătămate pe raza loc.Goranu, jud.V..
Potrivit certificatului medico-legal nr. A2-D/97/04.02.2014, la momentul examinării persoana vătămata prezenta la nivel suprasprâncenos, temporal și orbito- palpebral stânga un hematom cu diametrul de circa 15 cm. violaceu albastru, pe cale de resorbție, cu închiderea moderată a fantei palpebrale, leziunile constatate confirmând astfel lovirea victimei de către inculpat cu capul la nivelul feței.
Se reține totodată că leziunile pot data din 29.01.2014 și că necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale de la data producerii.
Actul de sesizare este susținut cu următoarele mijloace de probă: plângerea si declarațiile persoanei vătămate, certificatul medico-legal nr.A2-D/97/04.02.2014, procesul verbal din data de 30.09.2014, referatul și soluția dispusă în dosarul nr. 1498/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, declarațiile martorilor B. D., M. A. și declarațiile inculpatului B. V. D..
Persoana vătămată a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Inculpatul B. V. D. în declarațiile date în cursul urmăririi penale, a recunoscut și regretat comiterea faptei reținute în sarcina sa.
Inculpatul are vârsta de 33 de ani, a absolvit 10 clase, este căsătorit și angajat ca tinichigiu auto la .. Potrivit copiei de pe cazierul judiciar aflată la fila 17 din dosar, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Pentru fapta prev. de art.180 alin. 2l C.pen. anterior, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu.
În data de 03.03.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. rap. la art. 199 C.pen.
În data de 06.03.2014 s-a dispus efectuarea in continuare a urmăririi penale față de numitul B. V. D. sub aspectul săvârșii aceleiași infracțiuni.
Prin ordonanța din data de 26.05.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de lovire sau alte violente prev. de art. 193 alin. 2 C.pen. rap. la art. 199 C.pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin. 21 Cp. anterior, cu aplicarea art.5 C.pen.
In data de 26.05.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva numitului B. V. D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 21 Cp. anterior, cu aplicarea art.5 C.pen.
Numitul B. V. D.-a fost audiat în calitate de suspect și ulterior de inculpat, cu aducerea la cunoștință a drepturilor si obligațiilor procesuale.
Prin încheierea pronunțată la data de 14.11.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. legalitatea administrării probelor, efectuării actelor de urmărire penală și a sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 165/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești privind pe inculpatul B. V. D., și a dispus începerea judecății cauzei.
Având în vedere faptul că inculpatul și persoana vătămată au declarat în fața instanței de judecată că s-au împăcat, instanța va luat act de împăcarea părților care și-au manifestat voința în sensul împăcării înainte de citirea actului de sesizare, așa cum prevede art. 159 alin. (3) C.pen.
Împăcarea părților reprezintă actul bilateral, înțelegerea ce intervine între infractor și victima infracțiunii, în cazurile prevăzute de lege, urmărind a pune capăt conflictului născut din săvârșirea infracțiunii, înlăturând răspunderea penală și consecințele civile ale faptei, în speță infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul fiind una pentru care legea prevede posibilitatea împăcării.
Pentru aceste considerente, în baza art. 396 alin. (6) C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. g C.pr.pen. va înceta procesul penal față de inculpatul B. V. D., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 21 C.pen. anterior cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a împăcării inculpatului cu persoana vătămată B. M. F..
Va lua act că persoana vătămată B. M. F. nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen., va obligă inculpatul B. V.-D. și persoana vătămată B. M. F. la plata sumei de câte 150 de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen.;
Încetează procesul penal față de inculpatul B. V. D., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art. 180 alin. 21 C.pen. anterior cu aplicarea art. 5 C.pen., ca urmare a împăcării inculpatului cu persoana vătămată B. M. F..
Ia act că persoana vătămată B. M. F. nu se constituie parte civilă în cauză.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen.;
Obligă inculpatul B. V.-D. și persoana vătămată B. M. F. la plata sumei de câte 150 de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2015, la sediul Judecătoriei Bălcești, județul V..
Președinte,Grefier,
Red.D.P.E.
Tehn.D.M.
5 ex./09.03.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 22/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 106/2015.... → |
---|