Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 130/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 130/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 6287/189/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.130/2015

Ședința publică de la 06 mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Grefier L. N.

Ministerul Public P. de pe lângă Judecătoria Bârlad

a fost reprezentat de procuror A. M. T.

Pe rol pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul T. V., având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).

Dezbaterile din prezenta cauză au avut loc în ședința publică din data de 09.04.2015, și au fost consemnate în încheierea de ședința din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, în temeiul art. 391 al. 1 NCPP, instanța a acordat termen pentru deliberare și pronunțare la data de astăzi 22.04.2015, apoi la data de astăzi când, în aceeași compunere,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata următoarele :

Prin rechizitoriul procurorului întocmit în dosarul nr. 1531/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului T. V. pentru a fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin 1 Cod penal.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că la data de 10.04.2014, în jurul orei 21.08, inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism, având în sânge o alcoolemie peste limita legală.

În dovedirea situației de fapt au fost menționate următoarele mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale: proces verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică; Buletinul de Analiză Toxicologică Alcoolemie nr. 669-670/15.04.2014 întocmit de S.M.L. V.- Laboratorul Toxicologie; Raport de Expertiză Medico-Legală nr. 112/E/30.05.2014, întocmit de către SML V.; Raport de Expertiză Medico Legală nr. 111/E/30.05.2014, întocmit de către S.M.L. V.; declarația martorului Amaritu C., declarația martorului O. F., declarația martorului G. V. A.; declarația martorului O. D. Ruben, declarația inculpatului T. V..

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 26.02.2015, în baza art. 346 alin. 2 Cpp, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul sus-arătat, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății și stabilirea termenului de judecată pentru data de 09.04.2015.

În ședința publică din 09.04.2015, după o expunere succintă a actului de sesizare și aducerea la cunoștință a disp. art. 374 alin. 2 și 4, Cpp, inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în rechizitoriu, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înțelegând astfel să beneficieze de disp. art. 396 alin. 10, Cpp privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. La aceeași dată a fost audiat inculpatul, declarația acestuia de recunoaștere fiind consemnată și atașată la dosar, inculpatul exprimându-și totodată acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în ipoteza în care va fi găsit vinovat. De asemenea, după luarea concluziilor procurorului și apărătorului inculpatului, a admis cererea inculpatului de aplicare a disp. 374 alin. 4 cu referire la art. 396 alin. 10 Cpp. Procurorul și inculpatul nu au solicitat administrarea de noi probe.

La dosar s-a atașat și fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 10.04.2014, în jurul orei 21.08, lucrătorii din cadrul I.P.J.V.- S.R.D.E.N., au fost sesizați de către ofițerul de serviciu din cadrul poliției mun. Bârlad, cu privire la faptul că pe DE 581, km. 84, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

Delpasându-se la fața locului, organele de poliție au identificat locul producerii accidentului pe raza . unde a fost identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, respectiv marca Opel Astra cu număr de înmatriculare_, care era răsturnat în afara părții carosabile.

Ulterior s-a stabilit faptul că șoferul autoturismului, inculpatul T. V., se deplasa pe direcția V. – Bârlad, iar la km. 84 pe DE 581, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul volanului, fapt ce a generat răsturnarea vehiculului în afara părții carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a inculpatului Todorache V., dar și a altor doi ocupanți ai autoturismului, numiții O. D. Ruben și G. V. A..

Martorul Amaritu C. a apelat 112, anunțând evenimentul, la scurt timp la fața locului sosind echipajul S.M.U.R.D și poliția rutieră.

Toate cele trei persoane se aflau sub influența băuturilor alcoolice, astfel încât imediat s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a inculpatului T. V., rezultând faptul că la ora 21.21, acesta prezenta o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Apoi atât conducătorul auto cât și numiții O. D. Ruben și G. V. A. au fost transportați la Spitalul Municipal de Urgență „ E. B. Bârlad, unde le-au fost acordate primele îngrijiri medicale.

Având în vedere rezultatul pozitiv al alcoolemiei obținut în urma testării cu aparatul etilotest, lui T. V. i-au fost recoltate două mostre biologice în vedere stabilirii alcoolemiei. Prin urmare astfel cum rezultă din concluziile Buletinului de Analiză Toxicologică Alcoolemie nr.669-670/15.04.2014, la ora 22.25, conducătorul auto avea o alcoolemie de 2,15g %0, iar la ora 23.25, avea o alcoolemie de 2,00 %0.

Situația de fapt expusă mai sus rezultă din probele administrate în cauză, respectiv Buletinul de Analiză Toxicologică Alcoolemie nr. 669-670/15.04.2014 întocmit de S.M.L. V.- Laboratorul Toxicologie, raport de expertiză medico-legală nr. 112/E/30.05.2014, întocmit de către SML V.; raport de expertiză medico legală nr. 111/E/30.05.2014, întocmit de către S.M.L. V.,în care se consemnează valori ale alcoolemiei cu mult peste limita legală.

Toate acestea se coroborează cu declarațiile de recunoaștere a faptei date de inculpat atât la urmărirea penală cât și în fața instanței, acesta arătând că anterior urcării la volan a consumat băuturi alcoolice .

În drept, fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 Cp. Cu privire la acest text este de subliniat că momentul săvârșirii infracțiunii este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului și nu cel al momentului prelevării de probe biologice (mai apropiat sau mai îndepărtat de cel al depistării), astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 732/16.12.2014 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 69/27.01.2015).

Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în acțiunea inculpatului de conducere a autovehiculului cu nr._ având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptei, iar urmarea imediată constând în pericolul pe care acesta l-a creat prin conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea în modalitatea intenției indirecte, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, neurmărindu-l, însă acceptând producerea lui.

Vinovăția inculpatului fiind dovedită, pe baza probelor administrate în raport cu fapta care a făcut obiectul judecății, instanța va dispune condamnarea acestuia, iar la alegerea și proporționalizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită va ține seama vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.74 alin.1 Cp.

În acest sens instanța are în vedere că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, dedus din circumstanțele reale ale faptei. Concret, în speță a avut loc o periclitare a relațiilor sociale privind circulația pe drumurile publice generată de conducerea autovehiculului în stare avansată de ebrietate, aspect ce se repercutează negativ în ceea ce privește atenția și reflexele pe care le presupune activitatea de conducere a unui autoturism. Se mai au în vedere consecințele care s-au produs (avarii auto, vătămări corporale ), cele care s-ar fi putut produce (rănirea gravă sau decesul inculpatului ori a altei persoane) și momentul săvârșirii faptei (la o oră când valorile de trafic auto sunt relativ scăzute).

Cu privire la persoana inculpatului instanța constată că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul său conflict cu legea penala astfel cum rezultă din fișa de cazier aflată la fila 14 din dosar. În plus, la individualizarea pedepsei, instanța va ține seama și de împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei comise pe tot parcursul urmaririi penale, precum și în faza de judecată. De asemenea, se va avea în vedere ca inculpatul este o persoană tânără (38 de ani), are studii (8 clase), este agricultor, fiind integrat in societate, astfel încât sansele ca acesta sa persevereze pe calea infracțională sunt reduse.

Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 396 alin. 10, Cpp aplicabile în speță ca urmare a recunoașterii necondiționate a faptei, instanța va stabili pentru inculpat o pedeapsă cu închisoarea ale cărei limite legale (1-5 ani ) vor fi reduse cu o treime.

Așa fiind, în baza art. 336 alin. 1, Cp cu aplic. art. 396 alin. 10, Cpp, va condamnape inculpatul T. V. la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe .

Față de cele arătate sub aspectul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța nu apreciază ca necesară și aplicarea de pedepse complementare și accesorii.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în considerarea celor reținute sub aspectul individualizării, instanța consideră că scopul acesteia poate fi atins și fără executare în regim privativ de libertate, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens pentru aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Instanța apreciază că aplicarea unei alte instituții, privitoare la modul de individualizare a pedepsei, cum ar fi amânarea executării pedepsei nu este oportune în raport de fapta cu care instanța este sesizata și de celelalte criterii prevăzute de art. 74 N.C.P. precum și față de circumstanțele reale de comitere a faptei, respectiv nivel al alcoolemiei foarte ridicat.

Ca atare, în baza art. 91 Cp, va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condițiile art. 92 Cp și care urmează a curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 Cp, va impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte la Serviciul de Probațiune V., la datele fixate de această instituție;

b)- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c)-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d)-să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. 2 Cpp, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cp privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare, în baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat – 400 de lei pentru faza de urmărire penală și 200 de lei pentru faza de cameră preliminară și judecată, având în vedere că în cauză a fost pronunțată o soluție de condamnare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 336 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul T. V., fiul lui C. și D., născut la data de 01.01.1977 în mun. Bârlad, jud. V., CNP_, domiciliat în ., jud. V., la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 91, Cod penal, suspendă executarea pedepsei principale sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art. 92, Cod penal și care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93, alin. 1, Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte la Serviciul de Probațiune V., la datele fixate de această instituție;

b)- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c)-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d)-să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. 2, Cod de procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96, Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1), din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015.

Președinte, Grefier,

C. R. L. N.

Red./tehnored. C.R./ 07.05.2015

L.N./4 ex./07.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Sentința nr. 130/2015. Judecătoria BÂRLAD