Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 222/2015. Judecătoria BÂRLAD

Sentința nr. 222/2015 pronunțată de Judecătoria BÂRLAD la data de 11-08-2015 în dosarul nr. 2762/189/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BÂRLAD

JUDB

SENTINȚA PENALĂ Nr. 222/2015

Ședința publică de la 11 August 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. O. O.

Grefier G. P.

Ministerul public reprezentat de procuror V. M.

De la P. de pe lângă Judecătoria Bârlad

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe contestator M. G., având ca obiect

contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit:

- contestator - M. G. răspunde pentru acesta av din of. D. G.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că obiectul dedus judecății este contestație la executare, procedura de citare a fost legal îndeplinită la dosar a fost atașată adresa înaintată de către Penitenciar B. însoțită de declarația contestatorului M. G. ,prin care acesta aduce la cunoștința instanței că renunță la cererea de contestație la executare adresată instanței și nu dorește să se prezinte la vreun termen de judecată, după care:

Președintele completului față de cererea înaintată de către contestator la dosar,prin care acesta aduce la cunoștința instanței că renunță la cererea de contestație la executare adresată instanței și nu dorește să se prezinte la vreun termen de judecată ,acordă cuvântul.

Av.D. G., apărătorul din oficiu al contestatorului, având în poziția condamnatului urmează ca instanța să ia act de manifestarea de voință a acestuia și să dispună retragerea cererii. Este apărător din oficiu, onorariul neachitat . Depune la dosar referat privind plata onorariu apărător din oficiu.

Procurorul de ședință, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului M. G. privind retragerea cererii de contestație la executare . Cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare.

S-au declarat dezbaterile închise,după care:

INSTANȚA

La data de 03.06.2015 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Bârlad, sub nr._, cererea petentului condamnat M. G., fiul lui V. și L., născut la 24.10.1960, CNP:_, deținut în Penitenciar B., prin care a solicitat reducerea pedepsei în executarea căreia se află.

Cererea a fost întemeiată în drept in baza art. 598 Cod proc. pen.

Instanța a solicitat fișa de cazier a petentului, care a fost depusă și atașată la dosarul cauzei la data de 24.06.2015.

La data de 29 iunie 2015, petentul a înaintat la dosar o declarație prin care a solicitat instanței să ia act că își retrage cererea formulată.

Astfel, instanța, din oficiu, a procedat la verificarea actului de sesizare, respectiv înscrisul reprezentând contestația la executare .

Având în vedere că petentul condamnat a arătat prin declarația înaintată de la dosar că își retrage plângerea, exprimându-și în mod expres voința în acest sens,

Instanța, în baza disp. art. 599 alin. 3 C.proc.pen., va lua act că petentul și-a retras contestația formulată.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., va obliga petentul M. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză, în cuantum de 150 lei.

Se va dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului pentru asistență juridică din oficiu în sumă de 130 lei, către Baroul de Avocați V..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza disp. art. 599 alin. 3 C.proc.pen., ia act că petentul M. G., fiul lui V. și L., născut la 24.10.1960, CNP:_, deținut în Penitenciar B., și-a retras contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., obligă petentul M. G. la plata cheltuielilor judiciare avansate în cauză, în cuantum de 150 lei.

Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiției a onorariului pentru asistență juridică din oficiu în sumă de 130 lei, către Baroul de Avocați V..

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 August 2015

Președinte,

I. O. O.

Grefier,

G. P.

Red.O.I.O.

Tehnored.G.P.

5 ex/21.08.2015

G.P. 14 August 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 222/2015. Judecătoria BÂRLAD