Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 211/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI

Sentința nr. 211/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 16-07-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CALARASI- JUDETUL CALARASI

SENTINȚA PENALĂ NR.211

Ședința camerei de consiliu din data de 16.07.2015

Instanța compusă din:

Președinte - E. D. E.

Grefier - D. M.

Din partea Ministerului Public P. de pe lângă Judecătoria Călărași - procuror P. A.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul minor S. V. A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 3830/P/2013 din 8.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași ,pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 din N.C.P. cu aplic. art.113 și urm. din N.C.P. și art. 5 N.C.P. (art.208 alin.1 V.C.P. cu aplic. art.99 și urm. V.C.P.).

La apelul nominal făcut s-au prezentat pentru inculpat ,din oficiu, av. T. M.,lipsă fiind inculpatul și partea civilă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de grefier, după care:

Instanța în conformitate cu disp. art. 374 C.pr.p. dă citire actului de sesizare al instanței .

Av. T. M. pentru inculpatul minor și reprezentantul parchetului,având pe rând cuvântul, învederează că nu mai au alte probe de administrat, achiesând la probele administrate în faza de urmărire penală.

Instanța ia act că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească față de faptul că inculpatul nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală, conform art.399 C.p. și acordă cuvântul părților pentru susțineri pe fond conform art. 340 C.p.p.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul,expune oral situația de fapt reținută în sarcina inculpatului, acesta fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt ,fapta fiind pe deplin dovedită cu probele administrate în cauză,motiv pentru care pune de concluzii de a i se aplica măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, prev. de art. 120 C.p. a supravegherii pe o durată de 6 luni, conform art. 114 C.p.

Urmează a se obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile, dar și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Av T. M. pentru inculpatul minor,având cuvântul,solicită ca la individualizarea pedepsei ce i se va aplica să se aibă în vedere circumstanțele reale și personale ale acestuia,urmând a i se aplica o măsura educativă neprivativă de libertate.

Urmează a se obliga inculpatul la plata despăgubirilor civile, dar și la plata cheltuielilor judiciare către stat .

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față ;

Prin rechizitoriul nr. 3830/P/2013 din 8.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a fost trimis în judecată inculpatul minor S. V. A., fiul lui N. si A., născut la data de 25.11.1998, în localitatea C. V., jud. Călărași, domiciliat în ., jud. Călărași, posesor al CI . nr._, CNP-_, cetățenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 9 clase, fără antecedente penale ,pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin.1 din N.C.P. cu aplic. art.113 și urm. din N.C.P. și art. 5 N.C.P. (art.208 alin.1 V.C.P. cu aplic. art.99 și urm. V.C.P.).

S-a reținut prin actul de sesizare al instanței fapta inculpatului minor S. V. A. care, în data de 30.09.2013, a sustras din locuința persoanei vătămate D. M. suma de 2500 lei.

Din declarațiile inculpatului,ale părții civile,ale martorilor,din procesele verbale de aducere la cunoștință a calității de suspect, inculpat și a drepturilor și obligațiilor ,din raportul expertiză medico-legală psihiatrică nr.513/A1/25 din 05.01.2015, din procesele verbale întocmite de organele de poliție; din dovada ridicare telefon mobil Nokia ; din dovada predare telefon mobil Nokia ; din dovada ridicare telefon mobil Samsung ; din dovada predare telefon mobil Samsung ; din referatul de anchetă socială ; din adresa nr.136/22.01.2014 emisă de Colegiul Agricol « S. A. » Călărași ,instanța a reținut următoarea situație de fapt: de aproximativ doi ani de zile D. A.,fiul persoanei vătămate D. M. ,este prieten cu inculpatul S. V. A.. În această perioadă inculpatul S. V. A. a venit în vizită de mai multe ori la domiciliul persoanei vătămate pentru a se juca cu fiul acesteia. În data de 30.09.2013, inculpatul s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate unde s-a jucat cu fiul acesteia, aproximativ două ore, timp în care persoana vătămată a stat în bucătărie.

În data de 03.10.2013, persoana vătămată D. M. s-a hotărât săvireze pe card suma de 2500 lei, bani pe care îi avea ascunși în șifonierul din sufragerie, printre haine, însă a constatat că îi lipsește această suma de bani. Imediat a discutat cu membrii familiei sale care i-au spus că ei nu au luat nici un ban din șifonier. Persoana vătămată și-a dat seama că suma de bani lipsă a fost sustrasă de inculpat, întrucât acesta era singura persoană care a fost la domiciliul său în perioada 28.09._13,respectiv din momentul în care a pus banii în șifonier și până în momentul în care a constatat că îi lipsesc. Având cunoștință despre faptul că minorul S. este instituționalizat la Centru Sf. M. din mun. Călărași, s-a deplasat la acolo unde a discutat cu personalul de serviciu, care i-a adus la cunoștință că este fugit din centru.

La data de 05.10.2013, persoana vătămată a fost sunată de colegii fiului ei care au anunțat-o că inculpatul se afla în parcul V., motiv pentru care a anunțat imediat organele de politie, care, deplasându-se la fața locului, l-au găsit pe minor care a recunoscut că i-a sustras suma de 2500 lei.

Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma mai sus menționată.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.513/A1/25 eliberat la data de 05.01.2015 de S. de Medicină Legală Călărași rezultă că, minorul S. V. A. a avut discernământul faptelor sale păstrat la data de 30.09.2013 (în momentele comiterii infracțiunii), având capacitatea de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale.

Audiat, inculpatul S. a arătat că este prieten cu numitul D. A. și că, în data de 30.09.2013, a mers la domiciliul acestuia pentru a se juca pe calculator. În aceste împrejurări, numitul D. A. i-a arătat într-un șifonier o suma de bani pe care mama sa o pusese printre haine.

Inculpatul a precizat că, la un moment dat, prietenul său A. a plecat la mama sa în bucătărie, timp în care a luat din șifonier suma de bani pe care acesta i-o arătase, a introdus-o în buzunarul de la pantaloni, fără să numere în acel moment banii sustrași, a mai rămas la domiciliul prietenului său aproximativ 15 minute, după care a plecat, întrucât îi era frica să nu fie descoperit.

În continuare, inculpatul S. V. A. a relatat că, după ce a ieșit din locuința prietenului său, a numărat banii constatând că sunt 2500 lei,iar ulterior, în data de 02.10.2013, în jurul orelor 11:15, a mers la reprezentanța Orange, de unde a achiziționat un telefon marca Samsung S3, contra sumei de 1824 lei. Cu diferența de bani inculpatul S. a declarat că și-a cumpărat alimente și o giacă și întrucât a rămas fără bani, i-a propus unui băiat ,pe care îl știa sub numele de M., să îi vândă telefonul marca Samsung contra sumei de 700 lei, însă acesta i-a spus că nu are această sumă de bani, dar știe un alt băiat care dorește să îl cumpere. Inculpatul a arătat că, în data de 04.10.2013, a vândut telefonul marca Samsung, cu toate accesoriile unui băiat, a cărui poreclă era ,,Barcă”, care i-a oferit pe acesta suma de 700 lei și un telefon mobil marca Nokia. Banii primiți în schimbul telefonului i-a cheltuit, motiv pentru care în data de 05.10.2013, i-a propus din nou lui numitului M. să îi vândă telefonul marca Nokia contra sumei de 50 lei, acesta fiind de acord.

Inculpatul S. V. A. a mai arătat că, tot în data de 05.10.2013, s-a întâlnit, în parcul V., cu numitul D. M., fiul persoanei vătămate, care mai era însoțit de un prieten, ocazie cu care acesta l-a întrebat dacă a luat banii din apartamentul său, iar ca urmare a faptului că a recunoscut acest lucru, numitul D. M. a anunțat organele de poliție.

Martorul D. G. M., fiul persoanei vătămate, în depoziția sa, a confirmat situația de fapt reținută și a relatat că, în data de 05.10.2013, în jurul orelor 15:30, se afla în cartierul M. V., împreună cu prietenul său B. F., moment în care a fost sunat de un vecin care i-a adus la cunoștință că inculpatul se afla în parcul Victoriei, vecin ce avea cunoștință despre faptul că acesta din urmă furase suma de 2500 lei din domiciliul lor. Martorul a menționat că a mers în parc împreună cu prietenul său, unde 1-au găsit pe S. A. V., astfel că a anunțat organele de politie, ținându-1 totodată pe acesta pentru a nu fugi, fără să îl agreseze în vreun fel și că până la sosirea organelor de politie el a recunoscut că a luat banii, pe care i-a cheltuit ulterior.

Fiind audiat martorul B. F. a confirmat cele relatate de martorul D. G. M..

În cauză a fost audiat și martorul D. M. G. care a relatat că, în data de 04.10.2013, a achiziționat de la inculpat un telefon marca Samsung S3, contra sumei de 700 lei și un telefon marca Nokia X3, care valora aproximativ 350 lei. Martorul a precizat că în acel moment inculpatul i-a prezentat actele cu care acesta achiziționase telefonului marca Samsung, spunându-i totodată că are nevoie urgentă de bani. Martorul D. M. G. a relatat că, în data de 05.10.2013, a fost contactat de organele de politie care i-au adus la cunoștință situația telefonului respectiv, acesta fiindu-i ridicat pe baza de dovadă în vederea continuării cercetărilor, predându-i totodată telefonul marca Samsung S3, motiv pentru care a precizat că nu se constituie parte civilă in procesul penal, întrucât și-a recuperat prejudiciul.

Din depoziția martorului J. M. rezultă că, în data de 05.10.2013, în jurul orelor 13:00, s-a întâlnit cu inculpatul, care cu o zi înainte îi vându-se prietenului său un telefon marca Samsung S3, care l-a întrebat dacă dorește să cumpere un telefon marca Nokia X3, contra sumei de 50 lei. Martorul a arătat că a fost de acord să cumpere acel telefon, întrucât știa că acesta a fost al prietenului său D. M. G., care i l-a dat lui S. V. A. cu o zi în urmă. A mai arătat că, în jurul orelor 17:30, a fost contactat de organele de politie care i-au adus la cunoștință situația telefonului achiziționat de la inculpat, telefon ce i-a fost ridicat pe baza de dovadă, precizând că, ulterior, în data de 28.10.2013 telefonul marca Nokia X3 i-a fost restituit, motiv pentru care nu mai are nici un fel de pretenții față de inculpat, întrucât și-a recuperat prejudiciul.

Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală, când a recunoscut comiterea infracțiunii în circumstanțele descrise în rechizitoriu, precizând totodată că regretă săvârșirea ei.

În faza de cercetare judecătorească inculpatul minor nu s-a mai prezentat,astfel că nu a mai putut fi audiat, fiind fugit, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de S. de Probațiune din cadrul Tribunalului Călărași, acesta fiind și motivul pentru care nu i-a putut fi întocmit nici referatul de evaluare .

În cauza a fost citat directorul DGASPC Călărași, pentru a-l asista pe minor,el exercitând drepturile și obligațiile părintești în legătură cu el, conform sentinței civile nr. 1592 din 12.11.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași .

Întrucât probele nu au fost contestate de părți, nu s-a mai procedat la readministrarea lor în faza de cercetare judecătorească.

Din probele administrate în cauză,instanța apreciază că în drept, fapta inculpatului minor S. V. A. care, în data de 30.09.2013, a sustras din locuința persoanei vătămate D. M. suma de 2500 lei, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de furt,prev. de art. 228 alin.1 din N.C.P. cu aplic. art.113 și urm. din N.C.P. și art. 5 N.C.P. (art.208 alin.1 V.C.P. cu aplic. art.99 și urm. V.C.P.).

În vederea aplicării pedepsei instanța urmează a avea în vedere disp. art. 5 al. 1 din N.C.P. ce prevăd că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii pînă la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea mai favorabilă.

În speță, inculpatul a săvârșit infracțiunea înainte de . noului Cod Penal, respectiv 30.09.2013, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate. Comparând conținutul infracțiunii de furt săvârșită de inculpat,din legea penală veche,se constată că el se regăsește și în legea penală nouă,fiind prev. de disp. art. 228 al. 1 N.C.P..

Întrucât limitele de pedeapsă prevăzută de legea veche pentru infracțiunea de furt ,respectiv de la 1 an la 12 ani,sunt mai defavorabile decât cele din legea nouă,de la 6 luni la 3 ani sau amenda, instanța urmează a face aplicarea în cauză aplicarea legii penale noi, ca fiind mai favorabilă .

În plus, legea nouă este mai favorabilă și în ceea ce privește faptele comise de minori în sensul că acestora nu li se mai pot aplica decât măsuri educative spre deosebire de legea veche când le puteau fi aplicate și pedepse.

La individualizarea măsurii educative aplicate,instanța a avut în vedere gravitatea redusă a faptei comise,modalitatea concretă în care a săvîrșit-o, respectiv pe timp de zi,scopul urmărit, anume acela de a face rost de bani,urmarea gravă produsă, reflectată prin prejudiciul cauzat, valoarea modică a prejudiciului cauzat,care însă nu a fost acoperit, ca și faptul că inculpatul este tânăr, fără ocupație și implicit fără venituri.

La sancționarea acestuia instanța a avut în vedere prev. art. 114 al. 1 N. C.p., ce reprezintă legea penală mai favorabilă ,care stipulează că față de minorul care la data săvârșirii faptei avea o vârstă cuprinsă între 14-18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.

Instanța a avut în vedere și că inculpatul minor se află la prima încălcare a legii penale,că, așa cum rezultă din referatul întocmit în cauză de S. de Probațiune din cadrul Tribunalului Călărași, acesta s-a aflat instituționalizat în C. de P. Făurei, însă în prezent a părăsit fără aprobare căsuța de tip familial F. de colț, refuzând să frecventeze cursurile Grupului D. M. din Călărași, fiind exmatriculat din internatul liceului, datorită faptului că acesta a sustras bunurile altor colegi. Pe parcursul instituționalizării a participat însă la ședințele de consiliere psihologică ,precum și la activități administrative și recreative împreună cu ceilalți rezidenți, existând premizele că atent supravegheat să își poată îndrepta comportamentul, ce a fost în mod clar influențat de situația sa familială defavorizată.

Toate aceste aspecte au condus instanța la concluzia că se impune aplicarea unei măsuri educative a supravegherii minorului ,pe o durată de 3 luni, supraveghere ce se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului Călărași .

Urmează a-i pune în vedere inculpatului minor prevederile art. 123 al. 1 N.C.P. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative luate .

Soluționând latura civilă a cauzei urmează în baza art. 25 și 397 N.C.P.P. rap. la art. 1357 și urm. C. civ. a admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă D. M. și a obliga inculpatul minor la plata către aceasta a sumei de 2500 lei, cu acest titlu, reprezentând c/val. prejudiciului nerecuperat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere faptul că prin fapta lui ilicită, inculpatul a produs, cu vinovăție, un prejudiciu părții civile, care nu a fost recuperat, existând legătură de cauzalitate, între fapta comisă și prejudiciul cauzat, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii sale civile delictuale .

Onorariu apărător din oficiu în sumă de 400 lei urmează a fi avansat către B.A.Călărași ( av.T. M.-200 lei,av.C. A. - 200 lei),din fondurile Ministerului de Justiției.

În baza art.274 al.1 N.C.p.p. urmează a obliga inculpatul minor la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 5 N.C.P. aplică inculpatului minor S. V. A., fiul lui N. si A., născut la data de 25.11.1998, în localitatea C. V., jud. Călărași, domiciliat în ., jud. Călărași, posesor al CI . nr._, CNP-_, cetățenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 9 clase, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 al. 1 N.C.P. cu aplic. art. 114 N.C.P. rap. la art.115 al.1 pct.1 lit. b N.C.P. și la art. 118 N.C.P., măsura educativă a supravegherii pe o durată de 3 luni, supraveghere ce se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune din cadrul Tribunalului Călărași.

Pune în vedere inculpatului prevederile art. 123 al. 1 N.C.P. privind prelungirea sau înlocuirea măsurii educative luate .

În baza art. 25 și 397 N.C.P.P. rap. la art. 1357 și urm. C. civ. admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă D. M. și obligă inculpatul minor la plata către aceasta a sumei de 2500 lei, cu acest titlu, reprezentând c/val. prejudiciului nerecuperat.

Onorariu apărător din oficiu în sumă de 400 lei va fi avansat către B.A.Călărași ( av.T. M.-200 lei,av.C. A. - 200 lei),din fondurile Ministerului de Justiției.

În baza art.274 al.1 N.C.p.p. obligă inculpatul minor la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat .

Cu apel în 10 zile de la comunicarea prezentei.

Pronunțată în ședința publică din 16.07.2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

E. D. E. D. M.

Red .E.D.

Tehnored DM

Ex.10/ azi 20.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 211/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI