Lovire sau alte violenţe (art.193 NCP). Sentința nr. 19/2015. Judecătoria CĂLĂRAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria CĂLĂRAŞI la data de 20-01-2015 în dosarul nr. 6753/202/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI – JUDEȚUL CĂLĂRAȘI
SENTINȚA PENALĂ NR. 19
Ședința publică din data de 20.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător S. M.
Grefier – V. O.
MINISTERUL PUBLIC P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CĂLĂRAȘI REPREZENTAT DE PROCUROR S. G. F.
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul V. I. M., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 2875/P/2013 din data de 26.09.2014, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art.193 alin.2 NCP cu aplicarea art.5 NCP.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat, pentru inculpat av. C. S. în temeiul împuternicirii avocațiale . nr._ din 08.12.2014, fila 25 din dosar, partea vătămată, minor I. A. care se legitimează cu CI . nr._, CNP -_, și asistată de mama sa I. V. care se legitimează cu CI . nr._, CNP –_, lipsă fiind inculpatul și martorii din acte.
Procedura de citare legal îndeplinită conform art. 257 Cod procedură penală.
S-a expus referatul cauzei de grefier, evidențiindu-se părțile, obiectul cauzei și procedura de citare, precum și faptul că a fost depus procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere întocmit de ASP Z. V. din cadrul Postului de Poliție D., din care rezultă că inculpatul este plecat la muncă în Anglia, fila 32 din dosar, după care:
Av. C. S. pentru inculpat, având cuvântul, învederează că inculpatul este plecat la muncă în străinătate și nu se poate prezenta dar a discutat cu partea vătămată și cu inculpatul, care i-au învederat că s-au împăcat.
La interpelarea instanței, partea vătămată, minoră și asistată de mama sa I. V., prezentă a învederat că s-a împăcat cu inculpatul și nu mai are pretenții civile de la acesta, astfel că își retrage plângerea formulată.
Având în vedere că părțile s-au împăcat și partea vătămată își retrage plângerea instanța constată că nu mai este necesară audierea martorilor din acte.
Instanța pune în discuție aspectul învederat de apărătorul inculpatului, respectiv av. C. S. cu privire la împăcarea părților și retragerea plângerii.
Reprezentatul Parchetului, având cuvântul, solicită încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului ca urmare a împăcării părților. Cu cheltuieli de judecată.
Partea vătămată minoră și asistată de mama sa I. V., prezentă a învederat că s-a împăcat cu inculpatul, își retrage plângerea și nu mai are pretenții civile de la acesta.
Av. C. S. pentru inculpat, având cuvântul, solicită încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului ca urmare a împăcării părților. Mai arată că inculpatul va achita cheltuielile de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași nr. 2875/P/2013 din data de 26.09.2014, a fost trimis în judecată inculpatul V. I. M., fiul lui S. si E., nascut la data de 23.09.1992 în ., domiciliat in ., CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art.193 alin.2 NCP cu aplicarea art.5 NCP, reținându-se că la data de 17.07.2013, l-a agresat pe numitul I. A. prin aplicarea unor lovituri de pumn în zona feței, cauzându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, procese verbale, înscrisuri constatatoare, declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 29.08.2013, persoana vătămată I. A. a formulat plângere prealabilă împotriva numiților V. I., D. G. și S. L., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporala prevăzută de art.181 alin.1 din Codul penal anterior.
La data de 02.08.2013, numitul V. I. M. a formulat la rândul său plângere prealabilă împotriva lui I. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente prevăzută de art.180 alin.1din Codul penal anterior.
S-a reținut ca la data de 17.07.2013, persoana vătămată I. A. se afla în zona bisericii din . D. A. și C. I., unde s-au întâlnit cu inculpatul V. I. M., care era însoțit de numiții D. G. și S. L. C.. La un moment dat, între persoana vătămată I. A. și inculpatul V. I. M. s-a iscat o cearta, împrejurare în care I. A. a fost lovit de două ori cu pumnul în zona feței de către inculpatul V. I. M., după ce în prealabil aceștia au avut o scurtă altercație fizică, în care s-au îmbrâncit reciproc.
Întrucât în urma agresiunii persoana vătămată I. A. a suferit leziuni, acesta s-a prezentat la SML Călărași unde a fost examinat medico-legal, iar prin certificatul medico-legal nr.2816/A2/411/23.09.2013 s-au concluzionat următoarele: numitul I. A. prezintă leziuni ce pot data din 17.07.2013, produse prin lovire cu corp dur, necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, dacă nu survin complicații.
În continuarea cercetărilor a fost audiat inculpatul V. I. M., care a declarat ca la data de 17.07.2013 în jurul orelor 22.00 se afla în centrul comunei D. împreună cu numiții D. A. și C. C., iar după aproximativ 15 minute a venit și persoana vătămată I. A., care a început să-i adreseze cuvinte jignitoare. La un moment dat I. A. l-a lovit în zona cefei pe inculpat, care la rândul sau i-a aplicat vătămată două lovituri de pumn.
Persoana vătămată I. A. a declarat că la data de 17.07.2013 se afla în zona bisericii din .-a întâlnit cu numiții V. I. M., D. G. și S. L. C., iar pe fondul unei discuții în contradictoriu, persoana vătămată I. A. și inculpatul au început să-și adreseze expresii jignitoare. În aceste împrejurări persoana vătămată susține ca l-a îmbrâncit pe inculpat, după care a început sa fie lovit de către acesta, precum și de către D. G. și S. L..
Martorul D. G. F. a declarat că la data de 17.07.2013 era în . V. I. M. și S. L. C., unde s-au întâlnit cu I. A., D. A. și C. I. iar la un moment dat între V. I. M. și I. A. a început o ceartă, în urma căreia I. A. a început să îi adreseze cuvinte jignitoare lui V. I. M.. Pe fondul acestei situații, I. A. i-a aplicat un pumn lui V. I. M. în zona cefei, moment în care acesta l-a lovit la rândul lui pe I. A. de 2 ori cu pumnul în zona feței.
Martorul S. L. C. a declarat că la data de 17.07.2013 în jurul orelor 23.00 se afla în centrul satului D. cu V. I. M., D. G. F., D. A. D. și C. I. C., iar la un moment dat, numitul I. A. s-a apropiat de ei și a început să-l jignească pe V. I. M.. În aceste împrejurări, I. A. i-a aplicat un pumn lui V. I. M. în zona cefei, moment în care acesta l-a lovit la rândul lui pe I. A. de 2 ori cu pumnul în zona feței.
Martorii D. A. D. și C. I. C. au declarat că la data de 17.07.2013 în jurul orelor 22,00 s-au întâlnit în centrul satului D. cu V. I. M., D. G. F. și S. L. cu care au discutat în jur de 30 minute, după care au plecat la locuința acestora, menționând că nu au fost de față la nicio altercație.
Din analiza materialului de urmărire penală rezultă cu certitudine că inculpatul V. I. M. a săvârșit infracțiunea pentru care a fost cercetat cu forma de vinovăție cerută de lege, astfel că s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 NCP.
Inițial la data de 26.11.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de V. I. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 din Codul penal anterior. Întrucât în urma modificărilor legislației penale, pentru a subzista infracțiunea de vătămare corporala prevăzută la art.194 alin.1 lit. b NCP este necesar ca persoana vătămată să prezinte leziuni traumatice care să necesite pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, la data de 04.03.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea de lovire sau alte violente, prevăzută de art.193 alin.2 NCP, cu aplicarea art.5 NCP, deoarece noile prevederi legislative sunt mai favorabile suspectului potrivit dispozițiilor art.5 NCP.
Referitor la numiții D. G. și S. L., mijloacele de probă administrate în cauză nu confirmă susținerea persoanei vătămate I. A. cu privire la faptul că a fost lovit și de către aceștia, astfel că față ei nu a fost începută urmărirea penală, fiind audiați în cauză în calitate de martori. Din examinarea materialului de urmărire penală se constată că nu există probe că aceștia l-ar fi lovit pe I. A., rezultă că este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art.16 alin.1 lit. c C.p.p., motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei.
Cu privire la împrejurarea conform căreia I. A. l-ar fi lovit pe inculpatul V. I. M., din analiza materialului de urmărire penală se constată că prin conținutul său concret și prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, fapta reținută în sarcina acestuia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, cu atât mai mult cu cât acesta nu a necesitat zile de îngrijiri medicale din altercația cu I. A.. Având în vedere ca fapta reclamata a fost comisa anterior datei de 01.02.2014, înainte de . noului Cod penal și sunt incidente dispozițiile art.181 din Codul penal anterior ca lege penala mai favorabila, față de fapta numitului I. A., s-a dispus clasarea cauzei conform art.19 din Legea nr.255/2013.
În drept, fapta inculpatului V. I. M., care la data de 17.07.2013, l-a agresat pe numitul I. A. prin aplicarea unor lovituri de pumn în zona feței, cauzându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 NCP cu aplicarea art.5 NCP.
Persoana vătămată I. A. nu s-a constituit parte civila pe parcursul urmăririi penale, urmând a-și exprima pretențiile civile în fata instanței de judecată.
Inculpatul are 22 ani, 4 clase de studiu, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit. Acesta a avut o atitudine sincera în fața organelor judiciare, recunoscând săvârșirea faptei. Din certificatul de cazier judiciar al inculpatului se constata că nu este înscris cu fapte prevăzute de legea penală.
La data de 26.11.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul V. I. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 din Codul penal anterior.
Conform dispozițiilor codului de procedura penală, începând cu data de 01.02.2014, inculpatul V. I. M. a dobândit calitatea de suspect.
Prin ordonanța din data de 04.03.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului V. I. M., în lovire sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 NCP cu aplicarea art.5 NCP.
Prin ordonanța din data de 11.03.2014, a fost pusa în mișcare acțiunea penală fata de inculpatul V. I. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzuta de art.193 alin.2 NCP cu aplicarea art.5 NCP.
În temeiul art.327 lit.a C.p.p., art.315 alin.1 lit.b C.p.p. raportat la art.16 alin.1 lit.a C.p.p., art.19 din Legea nr.255/2013, văzând și dispozițiile art.328 alin.3 C.p.p., s-a dispus trimiterea în judecată in stare de libertate a inculpatului
V. I. M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente prevazuta de art.193 alin.2 NCP cu aplicarea art.5 NCP.
Clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzuta de art.193 alin.2 NCP privind pe numiții D. G. și S. L., întrucât nu există probe că aceste persoane au săvârșit infracțiunea.
Clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de lovire sau alte violente prevăzută de art.180 alin.1 din Codul penal anterior având corespondent în art.193 alin.1 NCP privind pe numitul I. A., întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La termenul de judecată din data de 20.01.2015, partea vătămată minoră, asistată de mama sa I. V., prezentă a învederat că s-a împăcat cu inculpatul și nu mai are pretenții civile de la acesta, astfel că își retrage plângerea formulată. Av. C. S. a confirmat că inculpatul s-a împăcat cu partea vătămată și că partea vătămată înțelege să își retragă plângerea formulată.
Având în vedere poziția părții vătămate care își retrage plângerea ca urmare a împăcării cu inculpatul, în baza dispozițiilor 231 C. penal, rap. la art.16 lit. g C.proc. penală va dispune încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată I. A., plângere formulată împotriva inculpatului V. I. M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 2 NCP cu aplicarea art. 5 N.C. Penal.
În baza art. 275 alin. 2 lit. d C. proc. penală, urmează a obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 2 lit. d C. proc. penală, urmează a obliga partea vătămată la plata sumei 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 231 C. penal, rap. la art.16 lit. g C.proc. penală dispune încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată I. A., plângere formulată împotriva inculpatului V. I. M. fiul lui Ș. și E., născut la data de 23.09.1992 în ., cetățenie română, cu domiciliul în .,studii-4 clase, necăsătorit, CNP =_, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. 2 NCP cu aplicarea art. 5 N.C. Penal.
În baza art. 275 alin. 2 lit. d C. proc. penală C. proc. penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. 2 lit. d C. proc. penală C. proc. penală, obligă partea vătămată la plata sumei 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, conform art. 410 alin.1 C. proc. penală.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Călărași.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
JUD. S. M. V. O.
RED.SM
DACT.VO
EX.5/12.02.2015
| ← Înşelăciunea (art.244 NCP). Sentința nr. 33/2015.... | Conducere fără permis (art.335 NCP). Sentința nr. 23/2015.... → |
|---|








