Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 125/2015. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 125/2015 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 8481/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 125

Ședința publică de la 11 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE P. M.

Grefier C. E.

Ministerul Public reprezentat de procuror G. G.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul S. A. trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 3960/P/2013 din 09.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. 2 C.p. și amenințare prev. de art. 206 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 38 alin. 1 C.p., privind persoana vătămată constituită parte civilă – D. M. și persoana vătămată S. de Urgență Ploiești.

Prezența și dezbaterile pe fond ale părților au avut loc în ședința publică din 02 iunie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 11 iunie 2015.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina nr. 3960/P/2013din 9.12.2014 a fost trimis în judecată inculpatul S. A. fiul lui N. și M., născut la 19 aprilie 1945, în or. Băicoi, jud. Prahova pentru săvârșirea infracțiunilor de de lovire sau alte violențe, prevăzute de articolul 193 alineatul 2 Cod penal (vătămare corporală prevăzute de articolul 181 alineatul 2 Cod penal anterior)și de amenințare, prevăzute de articolul 206 alineatul 1 Cod penal (articolul 193 alineatul 1 Cod penal anterior) constând în aceea că în ziua de 13.10.2013 în jurul orelor 1600, a lovit-o pe persoana vătămată D. M. cu o furcă în zona mâinii drepte, a umărului și a abdomenului provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 de zile de îngrijiri medicale și în aceea că în ziua de 13.10.2013 în jurul orelor 1600, a amenințat-o cu moartea pe persoana vătămată D. M. în timp ce o lovea cu o furcă provocându-i o temere reală

Prin încheierea de ședință din data de24.02.2015, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 al. 2 Cpp, a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

În ziua de 13.10.2013, în jurul orelor 1600, inculpatul S. A. și persoana vătămată D. M. s-au întâlnit pe . Băicoi și au avut unele discuții în contradictoriu. La un moment dat starea conflictuală a degenerat, astfel că inculpatul S. A. a urmărit-o pe persoana vătămată D. M. cu o furcă și i-a aplicat cu aceasta mai multe lovituri în zona toracelui, abdomenului și claviculei drepte, amenințându-o în același timp cu moartea, provocându-i o stare de temere reală. Intre cei doi s-a interpus martorul N. I. care a smuls furca din mâinile inculpatului și a aruncat-o în grădina persoanei vătămate.

Pentru vindecarea leziunilor persoanei vătămate D. M. au fost necesare 45-50 de zile de îngrijiri medicale, conform expertizei medico-legale nr. 997/14.10.2013.

Persoana vătămată D. M. a fost transportată la S. de Urgență Ploiești -Chirurgie Plastică unde i s-au acordat îngrijiri medicale de urgentă, conform FO nr._/13.10-13.10.2013.

In ziua de 26.11.2013, S. A. a formulat o plângere, pe care depus-o la P. de pe lângă Judecătoria Câmpina, împotriva persoanei vătămate D. M. și a numitului N. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșite în aceleași împrejurări cu cele relatate anterior. în sprijinul celor relatate, inculpatul a depus la dosarul cauzei certificatul medico legal nr. 1777/21.10.2013, însă aspectele relatate nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, motiv pentru care se s-a dispus clasarea conform articolului 16 litera „a" Cod procedură penală, întrucât nu există probe suficiente, în sensul legii penale, pentru a se stabili că fapta penală există.

Inculpatul S. A. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, declarând că persoana vătămată D. M., împreună cu numitul N. I., nepotul său, l-au lovit în umărul stâng și în urechea stângă și susținând că doar s-a apărat, astfel că a ținut de coada furcii, iar D. M., venind spre el, s-a înțepat în furcă.

P. la citarea actului de sesizare persoana vătămată D. M. a declarat că se va constitui parte civilă în instanță, fără a evalua prejudiciul produs, ca urmare a leziunilor provocate.

S. de Urgență Ploiești - Chirurgie Plastică nu s-a constituit parte civilă pentru cheltuielile efectuate cu spitalizarea persoanei vătămate D. M., conform FO nr._/13.10-13.10.2013.

In cauza a fost ridicată unealta agricolă (furca) cu coadă din lemn în lungime de 174 cm și vârf metalic în lungime de 20 cm, folosită, uzată în proporție de 70%, folosită la săvârșirea infracțiunii, conform procesului verbal . nr._ din 15.10.2013, față de care solicita a se a dispune confiscarea, conform articolului 112 alineatul 1 litera „b" Cod penal.

Situația de fapt astfel cum a fost expusă mai sus, rezultă din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: plângerea persoanei vătămate S. A. f. 16. declarația persoanei vătămate S. A. f. 17,adeverință medicală - f. 18 certificat medico-legal -f. 19,plângere penală D. M. f. 31 -34 proces verbal cercetare la fața locului -f. 35;planșe fotografice f. 36-43; proces verbal ridicare corpuri delicte -f. 44;expertiza medico-legale nr. 997/14.10.2013- f. 47; concluzii provizorii f. 48-49;proces verbal consemnare a declarației verbale f. 50;proces verbal f. 51;proces verbal consemnare declarații verbale f. 52; declarația persoanei vătămate f. 53, 64; declarații martori f. 54-58; 65-74 coroborate cu declarațiile inculpatului S. A. (f. 76-79)

Cu ocazia audierii sale în instanță, cu respectarea garanțiilor procesuale, în prezența apărătorului ales, la termenul de judecată din 5.05.2015, partea civila D. M., a declarat că este vecin cu inculpatul și în ziua de13.10.2013 acesta l-a acuzat că i-a aruncat frunze în curte ,l-a înjurat și l-a amenințat că îl omoară. Deși locuia la o distanță de 2 case,inculpatul a pretins că a trecut pe lângă casa lui și i-a aruncat frunze în curte. Până la acea dată nu a avut nici un conflict cu inculpatul .L-a pus să jure pe copii săi că nu i-a aruncat frunze și a jurat. Nu a ripostat în nici un fel la amenințările și jignirile inculpatului și a plecat la fratele său,partea vătămată N. D. care locuia vis a vis de inculpat. După 2 ore în care a așteptat ca inculpatul să se liniștească,a plecat prin gradină spre casa,însă inculpatul l-a urmărit și a venit cu furca pe la spate și l-a lovit cu furca în mână și toracal astfel încât a ajuns la spital. Nepoții săi au fost cel care au intervenit pentru că a văzut din curte ce se întâmplă,

N. I. fiind cel care i-a luat furca și a aruncat-o, fiind apoi ridicata de poliție. Întrucât a avut 3 luni de concediu medical după agresiune și și-a pierdut locul de muncă.Timp de o luna și jumătate, după incident,a mers la pansat de 2 ori pe săptămână, făcând cheltuieli cu transportul, cu plata altor persoane pentru munca in gospodărie, întrucât era inapt. S-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 3000 lei daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul periodic la spital pentru schimbarea pansamentului,medicamente și plata unor persoane pentru activitățile gospodărești pe care nu le-au putut efectua personal. De asemenea,partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 7000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat prin fapta inculpatului,respectiv îngrijiri medicale pentru o perioada de 3 luni,imposibilitatea de a-și desfășura activitatea profesională atât în perioada incapacității de muncă cât și ulterior,nemaifiind apt să presteze muncă fizică datorită durerilor. Și-a pierdut locul de muncă după trei luni de concediu medical pentru că lucra ca muncitor într-un depozit și ulterior nu a mai putut să desfășoare activitatea respectiva pentru ca îl durea mâna.(f.35-36).

Prin declarația dată la același termen de judecată, cu ocazia audierii de către instanță,cu respectarea garanțiilor procesuale inculpatul S. A. personal a declarat că a luat cunoștința de rechizitoriul care i s-a citit și nu recunoaște săvârșirea infracțiunilor de lovire și amenințare pentru care a fost trimis în judecată,Menține declarațiile pe care le-a dat în faza de urmărire penală,în care a avut același punct de vedere,în sensul că, în ziua de 13.10.2012, care era duminică, s-a dus la târg în Băicoi și ,la întoarcere a văzut partea vătămata in curtea fratelui sau care locuiește vis a vis de acesta,consumând băuturi alcoolice. Știe că fratele parții vătămate are o țuică cu alcool metilic, iar după consumul acesteia iți ieși din fire, fapt pe care l-a experimentat personal într-o ocazie. Așa își explică faptul că la o jumătate de oră după ce a ajuns acasă,partea vătămata a venit la poarta sa și i-a cerut sa iasă afara,alături de acesta fiind și fratele său care vorbea la telefon,cu intenția probabil de a-l chema pe N. I. care a si venit cu o furca .Fratele părții vătămate vorbea la telefon din curtea lui, nu a venit cu partea vătămată dar când a venit partea vătămata avea pumnul încleștat și l-a lovit în maxilar, iar ulterior a venit nepotul acesteia și a încercat sa îl lovească și chiar a dat cu furca, lângă ceafa și lângă umăr,însă acesta a apucat furca care era îndreptata cu coarnele spre partea vătămata, iar aceasta prin săritura,întrucât încerca sa-l lovească, a intrat singur în furcă și s-a lovit. Nu a fost oprit decât de soția lui care a venit la fata locului și i-a spus sa meargă acasă că au copii de crescut. L-a apucat de haina și l-a dus acasă,iar el nu a zis nimic. Nu a amenințat partea vătămata cu nimic. Susținerile părții vătămate ca s-ar fi certat din cauza unor frunze sunt nereale. După incident a fost la doctor pentru ca s-a învinețit umărul. Recunoaște că intre acesta si fratele parții vătămate există o stare conflictuala datorita unei conducte de apa,pentru ca acesta creștea porci si consuma apa iar datorita consumului lui mare acesta nu mai avea debit de apa in propria curte.Inculpatul a mai arătat că partea vătămata este violentă, l-a bătut și pe numitul B. Titel și i-a rupt maxilarul și a rămas fără serviciu pentru că i s-a reținut permisul pentru alcool(f.33-34).

La solicitarea părților civile, instanța a încuviințat în vederea lamurii situației de fapt și a dovedirii pretențiilor civile proba cu înscrisuri (f.372-387)și audierea martorilor N. D. (f.50) ,N. A. (f.51) ,N. M.-ELlena (f.52)N. M.-C.(f.53) D. E. L. (f.54)și N. I. (f.55) care .și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, confirmând situația de fapt reținută prin rechizitoriu.

La solicitarea inculpatului, în circumstanțierea persoanei acesteia, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri ,sens in care inculpatul a depus la dosar: înscrisuri medicale(f.37-40)

Analizând materialul probator administrat in cauză atât pe parcursul urmării penale cât și al cercetării judecătorești,instanța constată că situația de fapt reținuta prin actul de inculpare este dovedita,urmând a înlătura ca nesincere declarațiile inculpatului referitoare la modalitatea derulării incidentului dintre părți,precum și la condițiile in care au fost produse leziunile părții vătămate, fiind imposibil de acceptat că o persoană ar fi capabilă sa –și producă plăgi și leziuni prin înțepare în mai multe zone ale corpului sărind în coarnele unei furci, in timp ce intenționează să lovească o altă persoană.

De altfel, declarațiile inculpatului sunt infirmate de declarațiile martorilor N. I., care a fost cel care a aplanat incidentul dintre cei doi și l-a deposedat pe inculpat de furca cu care îl lovea pe partea vătămata D. M. dar și de declarațiile martorilor D. E. L. ,N. M. C.,N. M. E., N. A. și N. D..

Potrivit art. 246 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în MOf Partea I, nr. 510 din 24.07.2009, cu modificările și completările ulterioare, a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Potrivit disp. art. 5 alin. 1 NCp, “în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Identificarea legii penale mai favorabile se face din perspectiva a patru criterii: condițiile de incriminare, cerințele privind tragerea la răspundere penală, condițiile de sancționare și consecințele condamnării. Aplicarea interpretării legii penale mai favorabile presupune operațiuni de verificare a dispozițiilor ambelor legi pentru fiecare instituție în parte și o comparare finală, o evaluare și o alegere a uneia din cele două legi ca fiind mai favorabilă. Însă, totodată, potrivit deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale și în conformitate cu teoria aplicării unitare a legii mai favorabile, urmează a se aprecia că legea penală mai favorabilă pentru inculpat este vechea reglementare penală, nu în raport de cuantumul pedepsei, ci în raport de modalitatea de executare a acesteia, întrucât prevederile vechiului cod penal relative la suspendarea condiționată a executării instituie condiții de aplicare mai puțin restrictive decât art. 91 și următoarele din NCp.

Așa fiind, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 5 C.p., urmează a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S. A. din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 NCP în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal 1968 și din infracțiunea de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 NCP în infracțiunea de amenințare, prev. de art. 193 alin. 1 C.p. 1968.

În drept: fapta inculpatului S. A. care, în ziua de 13.10.2013 în jurul orelor 1600, a lovit-o pe persoana vătămată D. M. cu o furcă în zona mâinii drepte, a umărului și a abdomenului provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 de zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal 1968

Fapta aceluiași inculpat care, în ziua de 13.10.2013 în jurul orelor 1600, a amenințat-o cu moartea pe persoana vătămată D. M. în timp ce o lovea cu o furcă provocându-i o temere reală, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de amenințare, prev. de art. 193 alin. 1 C.p. 1968.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de legea specială, împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite de norma penală incriminatoare, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care este în vârsta de 70 de ani,pensionar ,cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal ,considerente în raport de care va aplica acestuia câte o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum dozat corespunzător realizării scopului educativ – preventiv și punitiv al pedepsei

Întrucât cele doua fapte au fost comise de inculpat înainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză se va reține incidența disp.art.33 lit.b cod penal privitoare la concursul real de infracțiuni.

Conform art.33 lit.b cod penal rap.la art.34 lit.b cod penal cele doua pedepse vor fi contopite astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea

Pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea, în baza art.71 alin.3 cod penal, urmează a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a, teza a II-a și lit.b cod penal 1968 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), urmând a înlătura interzicerea celorlalte drepturi prev.de art.64 cod penal, în raport de împrejurările cauzei, natura și gravitatea infracțiunii săvârșite dar și persoana inculpatului, așa cum s-a statuat prin Decizia nr.74/5 noiembrie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost valorificată jurisprudența CEDO, respectiv Hotărârile S. P. contra României și Hirst contra Marii Britanii.

Conform art.81 cod penal 1968 urmează a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev.de art.82 cod penal, compus din pedeapsa aplicată cărei i se va adăuga un interval fix de timp de 2 ani ,fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru această modalitate de individualizare, atât cu privire la cuantumul pedepsei aplicate dar și existența convingerii ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

În baza art.71 alin.5 cod penal 1968. modificat prin Legea 278/2006, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, urmează a se suspenda și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 404 alin. 4 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1968, privind posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Urmează a constata că persoana vătămată S. Județean de Urgență Ploiești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal urmează a confisca inculpatului o furcă cu coadă din lemn aflată la Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei Câmpina.

În baza art. 25, 397 C.p.p. rap. la art. 1357 cod civil urmează a obliga inculpatul să plătească părții civile D. M. suma de 1.500 lei daune materiale reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul la spital, la unitățile spitalicești ,tratamentele medicale și a medicamentelor, cu intervenția chirurgicală ,astfel cum au fost dovedite prin declarațiile martorilor audiați in cauza și înscrisurile depuse la dosar.

De asemenea, în raport de leziunile traumatice suferite de partea civilă D. M. ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale, conform expertizei medico legale nr. 997/14.10.2013 fiind internată la S. Județean de Urgență Ploiești- Chirurgie Plastica conform FO_/13.10.2013 ,de perioada îndelungată în care aceasta s-a aflat sub tratament medical, de împrejurarea că după incident și-a pierdut locul de muncă, nemaiputându-și desfășura la aceleași parametrii activitățile profesionale și nici pe cele din propria gospodărie, rămânând și cu o puternică traumă psihică, instanța apreciază ca parțial justificate pretențiile civile formulate de aceasta, fapt pentru care le va admite în parte urmând a obliga inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale pentru a putea compensa suferința cauzată acesteia prin fapta inculpatului .

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. urmează a obliga inculpatul să plătească statului suma de 1.300 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 386 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 5 NCP schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 NCP în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal 1968 și din infracțiunea de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 NCP în infracțiunea de amenințare, prev. de art. 193 alin. 1 C.p. 1968.

Condamnă pe inculpatul S. A.,CNP_, fiul lui N. și M., născut la 19 aprilie 1945, în or. Băicoi, jud. Prahova domiciliat în orașul Băicoi, . jud. Prahova, cetățenie română, căsătorit, situație militară rezervist, studii gimnaziale, pensionar, cu antecedente penale.

- la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal 1968;

- la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 193 alin. 1 C.p. 1968.

Conform art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal 1968 contopește pedepsele aplicate, astfel încât inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) luni închisoare.

Cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. 1968.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal 1968 –2 ani și 6 luni (pedeapsa + 2 ani).

Cu aplic. art. 71 alin. 5 Cod penal.

În baza art. 404 alin. 4 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1968, privind posibilitatea revocării suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Constată că persoana vătămată S. Județean de Urgență Ploiești nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal confiscă inculpatului o furcă cu coadă din lemn aflată la Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei Câmpina.

În baza art. 25, 397 C.p.p. rap. la art. 1357 Cod civil obligă inculpatul să plătească părții civile D. M. suma de 1.500 lei daune materiale și 2000 lei daune morale.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 1.300 lei cheltuieli judiciare.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2015.

Președinte, Grefier,

M. P. E. C.

E.C. 11 Iunie 2015

Red PM/BMC

4 ex/24.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 125/2015. Judecătoria CÂMPINA