Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 805/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 805/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-06-2015
Dos. nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Sentința penală nr. 805
Ședința publică din data de 17 iunie 2015
Instanța constituită din:
Judecător – L. M.
Grefier – A. V.-R.
Ministerul Public este reprezentat prin d-na L. A. - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol este soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul B. V.-A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 7690/P/2013 din data de 27 martie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. V.-A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 02 iunie 2015 s-a depus copia fișei de cazier judiciar al inculpatului, comunicată de către IPJ Cluj.
S-a verificat identitatea inculpatului potrivit cărții de identitate . nr._.
Președintele completului de judecată aduce la cunoștință inculpatului, potrivit art. 374 alin. 2 N.C.pr.pen. rap. la art. 83 N.C.pr.pen., învinuirea și încadrarea juridică a acesteia, precum și faptul că are dreptul de a nu da nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarație nu va suferi nici o consecință defavorabilă, iar în situația în care consimte să dea declarații, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa. Totodată, îi aduce la cunoștință că potrivit art. 374 alin. 4 N. C.pr.pen. până la începerea cercetării judecătorești, poate recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și poate solicita judecarea în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În această situație, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii și cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii penale.
Inculpatul arată că dorește să beneficieze de dispozițiile legale referitoare la judecarea cauzei în procedură simplificată și consimte să dea o declarație în fața instanței.
S-a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în procesul-verbal depus la dosarul cauzei (f.8).
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea cererii inculpatului de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 374 N.C.pr.pen.
Inculpatul solicită admiterea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate.
Instanța constată că fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B. V.-A. există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, astfel că admite cererea inculpatului, prezenta cauză urmând a fi judecată în conformitate cu procedura prevăzută de dispozițiile art.374 alin. 4 C.pr.pen.
Reprezentanta Parchetului arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Inculpatul arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta Parchetului, având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală coroborate cu declarația inculpatului de recunoaștere a faptei, solicită condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen. la pedeapsa închisorii, între limitele de pedeapsă reduse cu o treime potrivit art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, solicită suspendarea condiționată, potrivit art. 81, 82 C.pen. La dozarea și individualizarea pedepsei, solicită a se avea în vedere circumstanțele în care a fost comisă fapta, faptul că inculpatul își asigură existența prin muncă și nu are antecedente penale. În temeiul art. 274 C.pr.pen. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Inculpatul B. V.-A., având ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea faptei și nu va mai săvârși asemenea fapte. Arată că locuiește în . soția sa și cu cei 4 copii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a fost trimis în judecată inculpatul B. V.-A. cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 alin. 1 C.pen.
S-a reținut fapta inculpatului B. V.-A., care la data de 17.08.2013, în jurul orei 15.20, a condus autoutilitara marca „Peugeot Boxer” cu . VF3231A_ și nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N., fǎrǎ a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
La termenul de judecată din data de 17 iunie 2015, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a solicitat judecarea cauzei în baza art. 374 al. 4 și art. 396 al. 10 din N.C.p.p.
Instanța, admițând cererea formulată de către inculpat nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești.
Analizând ansamblul probator instanța reține următoarele:
Conform procesului verbal de la fila nr. 7 dos. UP, la data de 17 august 2013, în jurul orei 15.25, organele de poliție au oprit în trafic, pe . municipiul Cluj-N. a autoutilitara marca „Peugeot Boxer” cu . VF3231A_ și nr. de înmatriculare_ . În prezența martorului M. M. a fost identificat inculpatul ca fiind conducătorul autovehiculului și a prezentat documentele autovehiculului, iar din verficările făcute a rezultat că inculpatul nu deține permis de conducere (fila 8).
Inițial inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei arătând că a vândut niște animale unei persoane care i-a dat în schimb autoutilitara marca „Peugeot Boxer” cu . VF3231A_ și nr. de înmatriculare_ și de teamă ca proprietarul să nu mute mașina folosind o altă cheie s-a decis să o mute într-un alt cartier al orașului Cluj-N...
Cât privește încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, constatăm că C.pen., în vigoare până la data de 1 februarie 2014 prevede aceleași limite de pedeapsă ca și N.C.pen., dar lasă posibilități mai largi pentru individualizarea modalității de executare a pedepsei, fără privare de libertate.
Așa fiind, instanța reține că fapta inculpatului B. V.-A., care la data de 17.08.2013, în jurul orei 15.20, a condus autoutilitara marca „Peugeot Boxer” cu . VF3231A_ și nr. de înmatriculare_ pe . municipiul Cluj-N., fǎrǎ a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu are permis de conducere prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, R. cu aplicarea art. 5 din C.pen.
La individualizarea pedepsei Instanța va lua în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat, cu aplicarea art. 396 al. 10 din C.p.p., de gradul de pericol social al faptei raportat la împrejurările de fapt reținute din ansamblul probator, de împrejurarea că a condus un autovehicul care nu putea fi pus în circulație întrucât nu era înmatriculat în România și nu exista un contract de asigurare obligatorie, la vârsta inculpatului, de faptul că este la prima condamnare și are în întreținere patru copii minori.
În baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 5 din N.C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p vom condamna pe inculpatul B. V.-A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen. pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care crează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice.
În baza art. 81 și 82 din C.pen., considerând că inculpatul a înțeles semnificația procedurilor penale la care a participat și că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă, va dispune suspendarea condiționată a executării stabilind termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
În baza art. 71 al. 5 din C.pen. va dispune suspendare executării pedepselor accesorii.
În baza 359 din C.p.p. vom atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 274 al. 1 din N.C.p.p. vom obliga inculpatul la plata cheltuielilor de judecată avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 5 din N.C.pen. și art. 396 al. 10 din C.p.p. condamnă pe inculpatul B. V.-A., C.N.P. –_, fiul lui V. și A., nǎscut la data de 09.09.1980 în municipiul Cluj-N., județul Cluj, cu domiciliul în . de Sus, nr. 122, județul Cluj, adresa aleasǎ pentru comunicarea actelor de procedurǎ fiind aceeași, posesor al C.I. . nr._, eliberatǎ de S.P.C. Cluj-N. la data de 16.04.2013, în vârstă de 34 de ani, cetǎțean român, cǎsǎtorit, studii medii, ocupația: agricultor în gospodǎria proprie, stagiul militar efectuat, fǎrǎ antecedente penale la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen., în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014 interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a (teza a II-a) C. pen., în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014 pe perioada prev. de art. 71 al. 2 din C.pen.
În baza art. 81 și 82 din C.pen., în vigoare până la data de 1 februarie 2014 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului B. V.-A. și stabilește termenul de încercare de 2 ani și 8 luni.
În baza art. 71 al. 5 din C.pen., în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014 dispune suspendare executării pedepselor accesorii.
În baza 359 din C.p.p., în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014 atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În baza art. 274 al. 1 din N.C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 290 lei reprezentând cheltuieli de judecată, avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2015.
Judecător
L. M. Grefier
A. V.-R.
Red. 4 ex./L.M./19 iunie 2015
← Desfiinţare înscrisuri. Art.315 lit. d NCPP. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1179/2015.... → |
---|