Verificare măsuri preventive (art.207 NCPP). Încheierea nr. 380/2015. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 380/2015 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 4862/211/2015/a1
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
DOSAR PENAL NR._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 380/2015
Ședința camerei de consiliu din data de 20 martie 2015
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. G. M.
GREFIER: R. E. P.
P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. este reprezentat prin procuror: A. L. procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală, având ca obiect verificarea în temeiul art.207 din Codul de procedură penală a măsurii arestării preventive luate față de inculpatul J. N. M., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută de art.218, alin.1 și alin.3, lit.c din Codul penal cu aplicarea art.113, alin.3 din Codul penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul participanților la procesul penal au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 martie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de o perioadă mai îndelungată în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 20 martie 2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze penale:
Analizând probele aflate la dosarul cauzei, judecătorul reține că prin încheierea penală nr.15/C/A/2015 din data de 23.02.2015, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul J. N. M. în temeiul dispozițiilor art. 202, 223, alin.2, 226 și 243 din Codul de procedură penală și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului J. N. M. pe o durată de 30 zile începând cu data de 23.02.2015 și până la data de 24.03.2015, inclusiv.
Prin rechizitoriul nr.1721/P/2015 din data de 12.03.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J. N. M. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută de art.218, alin.1 și alin.3, lit.c din Codul penal cu aplicarea art.113, alin.3 din Codul penal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței în data de 16.03.2015.
Potrivit art. 348, alin.2 din Codul de procedură penală, în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207.
În conformitate cu dispozițiile articolului 207, alineatele 1 și 2 din Codul de procedură penală, când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia și în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului, judecătorul de cameră preliminară verifică din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
La luarea măsurii preventive s-au avut în vedere art. 202, 223, alin.2, 226 și 243 din Codul de procedură penală.
Potrivit art.202 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”, iar potrivit alin. (3) al art. 202 din Codul de procedură penală, “orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, conform art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune de (…), viol, (…) sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Judecătorul constată că actele efectuate în cursul urmăririi penale reflectă existența unor probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a întreținut un raport sexual cu o minoră în vârstă de 13 ani, cunoscând vârsta acesteia, faptă incriminată de art.220, alin.1 din Codul penal sub denumirea de act sexual cu un minor și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Starea de fapt sus menționată a fost reținută pe baza declarațiilor de recunoaștere ale inculpatului (f 20-21, 23-24) care se coroborează în aceste limite cu toate celelalte probe administrate în cauză: declarațiile persoanei vătămate (f 25-27), declarațiile martorelor R. Z. L. (f 31-33) și P. D. (f 34-35), raportul de constatare preliminară din data de 22.02.2015 (f 28), raportul psihologic preliminar nr.4696 din 23.02.2015 (f 29-30), raportul de expertiză medico-legală nr.1031/II/c/4 din 25.02.2015 (f 58-59), procesul verbal și planșa fotografică anexată cu examinarea îmbrăcămintei persoanei vătămate (f 61-64).
Judecătorul reține însă că temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat îl constituie suspiciunea că inculpatul ar fi comis o infracțiune mult mai gravă, respectiv infracțiunea de viol, faptă prevăzută de art.218, alin.1 și alin.3, lit.c din Codul penal și pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Sub acest aspect, prin prisma cerinței impuse atât de art.202, cât și de art.223, alin.2 din Codul de procedură penală, respectiv existența unei suspiciuni rezonabile, judecătorul va analiza prin raportare la întreg materialul probator din dosarul de urmărire penală, caracterul rezonabil din acest moment procesual al suspiciunii prin care a fost justificată luarea măsurii arestării preventive.
Judecătorul reține astfel că atât inculpatul cât și persoana vătămată au admis că la data de 22.02.2015, în jurul orei 13,30, într-o zonă nelocuită din localitatea Vâlcele, jud.Cluj, între cei doi a avut loc un raport sexual, însă în timp ce persoana vătămată susține că inculpatul a constrâns-o să întrețină raportul sexual cu acesta, inculpatul la rândul său neagă că ar fi constrâns-o în acest scop. Există astfel contradicții între declarațiile celor doi în ce privește una dintre condițiile esențiale ale infracțiunii de viol (constrângerea) și inclusiv sub aspectul dinamicii raportului sexual pe care l-au întreținut.
Atât organul judiciar care a propus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat cât și cel care a dispus-o, au dedus caracterul rezonabil al suspiciunii că inculpatul ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să întrețină cu el raportul sexual din discuție, nu doar din declarația persoanei vătămate, ci și din declarația martorei R. Z. L. (f 31-33), din raportul psihologic preliminar nr.4696 din 23.02.2015 (f 29-30), din raportul de constatare preliminară din data de 22.02.2015 (f 28) și raportul de expertiză medico-legală nr.1031/II/c/4 din 25.02.2015 (f 58-59) precum și din circumstanțele de fapt în care a avut loc în concret raportul sexual (la mijlocul lunii februarie pe pajiștea satului, între o minoră virgină în vârstă de 13 ani și un tânăr în vârstă de 17 ani, leziunile suferite de persoana vătămată în timpul actului sexual, relația de rudenie existentă între părți).
Judecătorul de cameră preliminară reține însă că, dincolo de contradicțiile existente între declarațiile persoanelor implicate în raportul sexual din cauză, cu privire la caracterul consimțit sau neconsimțit al acestuia, martora R. Z. L. a susținut varianta persoanei vătămate exclusiv pe baza relatărilor acesteia (f 31-33), dar în contrapondere, martora P. D. a susținut varianta inculpatului pe baza relatărilor acestuia (f 34-35).
Judecătorul reține totodată că deși din cuprinsul raportului psihologic preliminar nr.4696 din 23.02.2015 reiese într-adevăr că persoana vătămată, examinată în ziua următoare faptei, prezenta „semne specifice după trăirea unor traume” (f 29-30), acest raport nu certifică originea traumei la care se referă, iar probele administrate în cauză relevă și alți factori cu potențial traumatizant asupra persoanei vătămate chiar și în ipoteza unui raport sexual consimțit întrucât aceasta a suferit în urma raportului sexual o ruptură a peretelui vaginal posterior ce i-a cauzat dureri puternice, așa cum rezultă atât din declarația persoanei vătămate și a mamei sale cât și din raportul de expertiză medico-legală nr.1031/II/c/4 din 25.02.2015 (f 58-59) și de asemenea, potrivit propriilor declarații, persoana vătămată a întreținut primul raport sexual din viața ei și la vârsta de numai 13 ani.
Judecătorul reține de asemenea că nici concluzia preliminară conform căreia leziunile vaginale ale persoanei vătămate s-au putut produce în condițiile unui act sexual intempestiv (f 28) și nici concluzia raportului de expertiză medico-legală conform căreia persoana vătămată prezenta o ruptură a peretelui vaginal posterior posibil ca urmare a unui act sexual ce poate data din 22.02.2015 (f 59) nu exclud automat posibilitatea cauzării unor asemenea leziuni chiar și printr-un raport sexual consimțit, aceste concluzii fiind așadar deocamdată insuficiente pentru a reține fără dubiu un raport sexual obținut prin constrângere atâta vreme cât nici una dintre cele două concluzii nu stabilește o legătură certă de cauzalitate între leziunile vaginale suferite de persoana vătămată și un raport sexual impus prin constrângere.
De altfel, inculpatul, prin apărătorul său a și solicitat în cursul urmăririi penale clarificarea acestui aspect pe calea unei completări a raportului de expertiză (f 75), însă cererea sa în probațiune a fost respinsă în pofida faptului că aspectul anterior menționat prezenta relevanță și n-a fost lămurit (f 73).
În plus, atât din raportul de constatare preliminară din data de 22.02.2015 (f 28) cât și din raportul de expertiză medico-legală nr.1031/II/c/4 din 25.02.2015 (f 58-59) rezultă că, deși a fost examinată în chiar ziua faptei, persoana vătămată nu prezenta leziuni traumatice pe cap, trunchi și membre.
Judecătorul mai reține că deși urmărirea penală a fost finalizată și deși chiar și prin încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului s-a apreciat că probatoriul cauzei necesită inclusiv determinarea naturii reale a relațiilor existente între inculpat și persoana vătămată anterior raportului sexual, nici una dintre probele administrate nu a vizat acest aspect, în ciuda faptului că ipoteza susținută de inculpat, conform căreia acesta ar fi intrat într-o relație sentimentală cu persoana vătămată cu circa două luni înainte de raportul sexual este plauzibilă în condițiile în care persoana vătămată însăși a recunoscut că uneori inculpatul era găzduit peste noapte în locuința părinților săi și în ciuda faptului că inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat în acest sens audierea unor martori pe care i-a indicat expres (f 75) și că lămurirea acestor relații este extrem de importantă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc raportul sexual dintre inculpat și persoana vătămată, de care depinde existența infracțiunii pentru care acesta a fost arestat preventiv și trimis în judecată.
Judecătorul apreciază astfel că probele administrate până în acest moment al procesului penal nu conțin suficiente indicii pentru a fi de natură să confere un caracter rezonabil suspiciunii că inculpatul ar putea fi autorul unei infracțiuni de viol comise împotriva persoanei vătămate, că probele sus menționate evidențiază suficiente dubii cu privire la constrângerea exercitată de inculpat asupra persoanei vătămate pentru întreținerea raportului sexual, dubii care înfrâng caracterul rezonabil al suspiciunii că inculpatul ar putea fi autorul unei infracțiuni de viol comise asupra persoanei vătămate.
Prin urmare, judecătorul apreciază că acest temei avut în vedere cu ocazia luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu subzistă, comiterea infracțiunii de viol fiind în acest moment procesual deocamdată incertă raportat la probele administrate în cauză.
Reținând însă că în cauză, există probe si indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii de act sexual cu o minoră prevăzută de art.220, alin.1 din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani, judecătorul va analiza prin prisma condițiilor impuse de art.202 și 223, alin.2 din Codul de procedură penală, atât necesitatea unei măsuri procesuale preventive cât și proporționalitatea unei astfel de măsuri.
În acest sens, judecătorul reține necesitatea unei măsuri preventive privative de libertate față de inculpat atât pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal cât și în vederea prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. Pentru a aprecia astfel s-a luat în considerare faptul că deși era imperios necesară determinarea relațiilor reale dintre inculpat și persoana vătămată, încă nu a fost administrată nici o probă în acest scop, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar favoriza o influență asupra persoanelor care au cunoștință de acest aspect și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, privarea sa de libertate fiind necesară pentru înlăturarea acestei stări de pericol raportat la natura și gravitatea faptei pe care o reflectă probele administrate, la vârsta persoanei vătămate și existența gradului de rudenie dintre inculpat și persoana vătămată, elemente care nu au constituit pentru inculpat impedimente la comiterea unei fapte vătămătoare împotriva persoanei vătămate, la modalitatea concretă de comitere a faptei: împotriva unei minore virgine în vârstă de numai 13 ani, în ciuda diferenței de vârstă dintre inculpat și persoana vătămată, în ciuda faptului că inculpatul cunoștea exact vârsta acesteia și în ciuda leziunilor cauzate persoanei vătămate în timpul raportului sexual, durerile mari generate de aceste leziuni fiind aduse de aceasta la cunoștința inculpatului și previzibile având în vedere sângele pierdut de persoana vătămată. Pentru evaluarea pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate, judecătorul are în vedere și împrejurarea că inculpatul a nesocotit nu numai vârsta fragedă a persoanei vătămate și urmările negative ale faptei sale atât în momentul comiterii ei prin durerile cauzate acesteia cât și asupra dezvoltării ei psihice și sexuale, ci a manifestat și dezinteres față de riscul ca minora să rămână însărcinată, iar după consumarea raportului sexual, deși persoana vătămată suferea vizibil, inculpatul a ales să o abandoneze la fața locului fără a exprima cea mai mică intenție de a-i acorda vreun ajutor.
Judecătorul apreciază că gravitatea concretă a faptei care ar putea intra sub incidența legii penale și al cărei autor, există indicii că ar putea fi inculpatul, este de natură a crea un sentiment de insecuritate în cadrul societății civile în cazul cercetării în stare de libertate a inculpatului.
Sub aspectul proporționalității însă, atât natura și gravitatea faptei pentru care există indicii ce justifică suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi autorul, cât și circumstanțele personale ale inculpatului care este minor, cu un nivel redus de educație, așa cum rezultă din adeverința de la fila 76, care nu are antecedente penale, conform fișei sale de cazier judiciar (f 42) și în legătură cu care primarul localității rurale de domiciliu și-a exprimat acordul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității chiar pe raza localității, ceea ce denotă faptul că inculpatul nu este perceput de către autoritățile din zonă ca fiind o persoană periculoasă, sunt suficiente pentru a crea judecătorului convingerea că măsura arestării preventive este disproporționată față de gravitatea acuzației aduse și scopul urmărit și se impune înlocuirea ei cu o măsură procesuală preventivă privativă de libertate mai ușoară.
Judecătorul are în vedere de asemenea caracterul excepțional al măsurii arestării preventive care se justifică numai în scopul protejării ordinii publice, în cazul în care există suficiente elemente pertinente de natura să genereze concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar leza în mod real ordinea publică si în nici un caz pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate. Or în acest moment procesual, judecătorul nu identifică nici un argument care să poată justifica în concret rațiunea pentru care privarea de libertate este singura măsura care ar putea asigura buna - desfășurare a procesului penal și protejarea ordinii publice.
Deosebit de relevant este și faptul că inculpatul a cunoscut deja în concret una din cele mai aspre consecințe legale ale faptelor penale, respectiv starea de arest și perioada efectivă pe care acesta a petrecut-o sub imperiul celei mai aspre măsuri preventive privative de libertate sporește șansele inculpatului de a înțelege gravitatea reală a faptei comise și a urmărilor ei precum și de a renunța la manifestări de voință similare ce pot intra sub efectul legii penale.
Prin urmare, având în vedere garanțiile ce reies din considerentele anterior expuse, judecătorul apreciază că în prezent nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive și că luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai ușoare, restrictivă de libertate cum este cea a arestului la domiciliu, este suficientă pentru a proteja siguranța persoanei vătămate, ordinea publică și a răspunde tuturor scopurilor enumerate de art.202 din Codul de procedură penală, cu atât mai mult cu cât inculpatul se bucură de sprijin din partea familiei sale, ce i-a angajat și un apărător, or familia acestuia este un important factor care ar putea contribui în mod decisiv la îndreptarea comportamentului social al inculpatului minor și o motivație suficientă în acest scop.
Potrivit art.242, alin.2 din Codul de procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
În consecință, în temeiul art.207 și art.242, alin.2 raportat la art. 218, 219, 220 din Codul de procedură penală, instanța va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul J. N. M., cu măsura preventiva a arestului la domiciliu.
În temeiul art.221 alin. 1 din Codul de procedură penală constatând că inculpatul J. N. M. locuiește efectiv în localitatea Vîlcele, ., jud. Cluj, instanța va impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul situat la adresa de mai sus, fără permisiunea judecătorului care a dispus măsura.
În temeiul art.221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul va avea următoarele obligații:
a. să se prezinte în fața Judecătoriei Cluj-N. ori de câte ori va fi chemat;
b. să nu comunice cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora decât prin intermediul avocatului și nici cu martorii.
În temeiul art.221 alin. 4 Cod procedură penală, instanța va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Instanța va dispune comunicarea copiei de pe prezenta hotărâre Poliției municipiului Cluj-N., desemnată cu supravegherea inculpatului, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră.
În temeiul art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art.207 și art.242, alin.2 raportat la art. 218, 219, 220 din Codul de procedură penală, dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul J. N. M., fiul lui M. și E., născut la data de 02.06.1997 în Cluj-N., cu domiciliul în localitatea Vîlcele, ., jud. Cluj, CNP_, cu măsura preventiva a arestului la domiciliu până la o nouă verificare a măsurii ce nu poate avea loc mai târziu de data de 18.04.2015.
În temeiul art.221 alin. 1 din Codul de procedură penală constată că inculpatul J. N. M. locuiește efectiv în localitatea Vîlcele, ., jud. Cluj și impune inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul situat la adresa de mai sus, fără permisiunea judecătorului care a dispus măsura.
În temeiul art.221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu inculpatul are următoarele obligații:
a. să se prezinte în fața Judecătoriei Cluj-N. ori de câte ori va fi chemat;
b. să nu comunice cu persoanele vătămate sau membrii de familie ai acestora decât prin intermediul avocatului și nici cu martorii.
În temeiul art.221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Dispune comunicarea copiei de pe prezenta hotărâre Poliției municipiului Cluj-N., desemnată cu supravegherea inculpatului, serviciului public comunitar de evidență a persoanelor și organelor de frontieră.
În temeiul art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. M. G. P. R. E.
Red/Dact.20.03.2015
MMG
| ← Desfiinţare înscrisuri (art.315 lit. d NCPP). Sentința nr.... | Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei... → |
|---|
