Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 1519/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1519/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar penal nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1519
Ședința publică din data de 14.12.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: C. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de PROCUROR: Sitiavu G.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C. M., trimis in judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 03.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin. 1 C.pr.pen, stabilește termen pentru deliberare și pronunțare, data de 14.12.2015, dată la care,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
- Situația de fapt și încadrarea juridică reținute prin rechizitoriu:
Prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.08.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969, reținându-se în esență că, în noaptea de 07/08.09.2012, în timp ce se afla în spatele blocului C1 situat pe . Sud din mun. C., a aplicat mai multe lovituri părții civile D. L., aceasta din urmă suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Pentru dovedirea situației de fapt au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate (f. 12, 13 d.u.p.), declarațiile martorilor B. S.-C. (f. 26, 27 d.u.p.), declarațiile martorului P. C.-I. (f. 28-30 d.u.p.), declarațiile inculpatului (f. 31; 34, 35 d.u.p.), certificatul medico-legal nr.1438/A2agresiuni/11.09.2012 (f. 19 d.u.p.), înscrisuri și fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 50 d.u.p.).
- Desfășurarea procedurii de cameră preliminară și cercetarea judecătorească:
Prin încheierea din camera de consiliu din 24.10.2015, în condițiile în care nu au fost formulate cereri și excepții de către inculpat sau avocat și nici nu s-a considerat necesar ca din oficiu să se invoce vreo excepție, în temeiul art.346 alin.2 C.proc.pen. judecătorul a constatat competența instanței, legalitatea sesizării prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La data de 25.02.2015 persoana vătămată a depus în scris constituirea de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 850 de lei cu titlu de daune materiale și suma de 5.000 de euro cu titlu de daune morale.
La termenul din 05.03.2015 avocatul ales al inculpatului a arătat că acesta înțelege să urmeze procedura de drept comun, sens în care contestă probatoriul administrat, respectiv declarațiile părții civile și declarațiile martorilor, solicitând reaudierea acestora, astfel că instanța a dispus readministrarea probatoriului contestat, urmând ca celelalte probe necontestate să fie avute în vedere la deliberare. În consecință, cercetarea judecătorească a început cu audierea părții civile (f. 18, 19).
Ulterior, la data de 06.03.2015 partea civilă prin avocat a depus înscrisuri în susținerea laturii civile (f. 23, 24), iar la 24.03.2015 partea civilă și-a majorat pretențiile, solicitând obligarea inculpatului și la plata sumei de 290,98 lei, astfel că solicită în total 1.140,98 lei cu titlu de daune materiale. În susținerea cererii de majorare au fost depuse de asemenea înscrisuri (f. 26-28).
În ședința publică din 26.03.2015, pentru considerentele arătate în încheierea de la acea dată, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă afecțiunea invocată de persoana vătămată este o consecință a loviturilor primite la 07.09.2012, respectiv dacă numărul de zile de îngrijire medicală pentru vindecare stabilit în raportul inițial s-a prelungit sau nu. La același termen instanța a continuat cercetarea judecătorească, fiind audiat inculpatul (f. 32, 33) și martorul B. S.-C. (f. 34, 35).
La data de 07.05.2015 a fost audiat martorul P. C.-I. (f. 12), raportul de expertiză medico-legală fiind depus la data de 27.11.2015 – raport de expertiză medico-legală nr.1899/184/A1agresiuni/2015/25.11.2015 (f. 29), fiind depusă și chitanța eliberată de S.J.M.L. C..
Nemaifiind alte cereri sau excepții de invocat, instanța a declarat cercetarea judecătorească încheiată și, după încheierea dezbaterilor, a stabilit termen pentru deliberare și pronunțare data de astăzi.
- Situația de fapt reținută de instanță:
În fapt, la data de 11.10.2015 partea civilă D. L. a formulat plângere prealabilă față de inculpatul C. M., arătând în cuprinsul sesizării că acesta din urmă, pe fondul unui conflict verbal, l-a împins din spate, acțiune care a determinat căderea sa cu fața pe pietriș, iar când a încercat să se ridice inculpatul l-a împins din nou către sol, partea civilă lovindu-se încă o dată cu fața de pietriș.
Fiind audiată, partea civilă a declarat că în data de 07.09.2012 a fost sunat de martorul B. S. care i-a propus să se întâlnească seara cu el și alți colegi de serviciu la un grătar. Astfel, partea civilă s-a întâlnit cu martorii B. S., P. C., numitul B. M. și inculpatul C. M. pe ., nr.13, în spatele . orei 03:15, în dimineața zilei de 08.09.2012, aceștia s-au hotărât să plece, moment în care inculpatul i-a propus să urce în autoturismul acestuia. Partea civilă arată că a refuzat să urce în autoturismul inculpatului, motiv pentru care acesta l-a împins foarte tare din spate, acțiune care a determinat căderea părții civile cu fața pe pietriș. După ce a încercat să se ridice, inculpatul a împins-o din nou pe partea civilă, aceasta căzând din nou cu fața pe pietriș.
Fiind audiat și de instanță, D. L. a arătat că la momentul în care s-au hotărât să plece erau cu toții în stare de ebrietate, iar inculpatul nu i-a aplicat lovituri, ci doar l-a împins în maniera anterior arătată.
Martorul B. S.-C. arată că, într-adevăr, la un moment dat inculpatul s-a oferit să-l ducă acasă pe D. L., acesta din urmă refuzând; în acest context cei doi au început să se îmbrâncească, iar partea civilă a căzut. În fața instanței de judecată, martorul a arătat că motivul pentru care inculpatul s-a oferit să-l conducă pe D. L. acasă a fost acela că acesta din urmă se manifesta gălăgios, fiind sub influența băuturilor alcoolice, precizând că nu a observat ca partea civilă să prezinte leziuni.
P. C.-I. a declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul s-a oferit într-adevăr să-l ducă pe D. L. acasă, acesta din urmă s-a urcat în autoturismul inculpatului, dar a coborât ulterior, moment în care a izbucnit o discuție în contradictoriu între cei doi deoarece partea civilă nu vroia să plece. Martorul a arătat că nu a observat momentul agresiunii, dar când a revenit a observat că partea civilă prezenta zgârieturi la nivelul feței și sângera.
În fața instanței martorul și-a menținut declarațiile, precizând însă că nu își mai aduce aminte de motivul care a condus la izbucnirea conflictului dintre inculpat și partea civilă și nici dacă partea civilă a avut o atitudine recalcitrantă/deranjantă.
Fiind audiat, inculpatul a declarat în cursul urmăririi penale că, fiind la un grătar împreună cu D. L., acesta din urmă s-a manifestat recalcitrant, iar la un moment dat s-a oferit să-l ducă acasă cu autoturismul personal. Inițial partea civilă a fost de acord, s-a urcat în autoturism, dat ulterior a coborât. Inculpatul a încercat să-l convingă să urce în autoturism, moment în care cei doi s-au îmbrâncit reciproc, iar partea civilă a căzut, lovindu-se cu fața de pietriș. În fața instanței, fiind întrebat, inculpatul a precizat că nu a aplicat nicio lovitură directă părții civile, descriind situația de fapt la fel ca și în cursul urmăririi penale.
Instanța constată că declarațiile părții civile, ale inculpatului dar și ale martorilor se coroborează între ele, rezultând fără niciun dubiu că, pe fondul unui conflict verbal între inculpat și partea civilă generat de faptul că aceasta din urmă a refuzat să se urce în autoturismul inculpatului care se oferise să o ducă acasă, după îmbrânceli reciproce inculpatul l-a împins pe D. L. în timp ce acesta era cu spatele (numai astfel fiind explicabile leziunile suferite), acțiune ce a determinat căderea părții civile cu fața pe pietriș.
Instanța consideră că nu prezintă nicio relevanță penală aspectele ce țin de comportamentul anterior al părții civile, nici probatoriul nefiind clar sub acest aspect, fiind însă cert că la momentul comiterii faptei toți cei prezenți se pregăteau de plecare (martorul P. strânsese grătarul conform propriilor declarații, aspect care se coroborează cu declarațiile părții civile), iar conflictul a izbucnit ca urmare a refuzului părții civile de a urca în autoturismul inculpatului. De asemenea, probatoriul administrat confirmă împrejurarea că partea civilă era în stare de ebrietate la acel moment. Totodată, instanța reține că în cauză nu rezultă că inculpatul, după ce partea civilă a căzut la sol, ar fi împins-o din nou în timp ce încerca să se ridice, declarațiile părții civile nefiind susținute de vreun alt mijloc de probă.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.1899/184/A1agresiuni/2015/25.11.2015 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C., partea civilă a prezentat la data de 08.09.2012 leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur cu neregularități și au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale. Deși partea civilă a invocat o patologie în sfera ORL, motivând că își are originea în . suferită, medicul legist a arătat că nu sunt elemente medicale obiective care să stabilească o legătură de cauzalitate cu traumatismul din data de 08.09.2012.
În raport de probele administrate rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există și a fost săvârșită de inculpat.
- Încadrarea juridică a faptei; analiza faptei din perspectiva legitimei apărări și a stării de provocare:
Instanța constată că în conformitate cu art.104 din Legea nr.255/2013 privind Legea de punere în aplicare a C.pr.pen. (LPANCPP), pe data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală. Conform art.246 din Legea nr.187/2012, de la aceeași dată a intrat în vigoare și Legea nr.286/2009 privind Codul Penal.
Referitor la modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile (art.5 C.pen.), instanța constată că prin decizia nr.265/6 mai 2014, publicată în M.Of. nr. 372/20.05.2014, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. În considerentele deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, în caz de tranziție, judecătorul este ținut de aplicarea legii penale mai favorabile în ansamblu, fapt justificat prin aceea că nu trebuie să ignore viziunea fie preponderent represivă, așa cum este cazul Codului penal din 1969, fie preponderent preventivă, așa cum este cazul actualului Cod penal. Soluția se impune pentru că nu poate fi încălcată finalitatea urmărită de legiuitor cu ocazia adoptării fiecărui cod în parte, deoarece nu întâmplător cele două coduri, deși fiecare cu o concepție unitară proprie, au viziuni diferite asupra modului în care sunt apărate valorile sociale de către legea penală.
De asemenea, în legătură cu decizia nr.2 din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Curtea Constituțională a constatat că odată cu publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, efectele Deciziei nr.2 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme încetează în conformitate cu prevederile art.147 alin.4 din Constituție și cu cele ale art.4771 din C.proc.pen.
În aceeași măsură, instanța de contencios constituțional a impus modalitatea de aplicare a deciziei Curții Constituționale de către instanțele de judecată, arătând că art.5 alin.2 C.pen. nu sunt incidente ca efect al pronunțării prezentei decizii, întrucât, în acest caz, Curtea nu declară neconstituțională o prevedere legală, astfel că nu se produc consecințe asupra existenței normative în ordinea juridică a prevederii supuse controlului, ci se stabilește doar, pe cale de interpretare, un unic înțeles constituțional al art.5 din Codul penal.
Față de acestea, având în vedere că potrivit art.147 alin.4 din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, instanța constată că singura modalitate de aplicare a legii penale mai favorabile în cauza de față este prin stabilirea, în mod concret, a mecanismului de răspundere penală conform ambelor coduri și de a aplica inculpatului mecanismul răspunderii penale cel mai favorabil.
Sub un prim aspect, în concluziile scrise s-a invocat faptul că ar fi incidente dispozițiile art.44 alin.2 C.pen. 1969, în sensul că inculpatul a comis fapta în stare de legitimă apărare. Potrivit textului legal, este în legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc.
Văzând situația de fapt reținută de instanță, se observă că în cauză nu poate fi vorba de un atac din partea părții civile îndreptat împotriva inculpatului, iar împrejurarea că partea civilă a fost împinsă din spate, astfel cum s-a reținut anterior, exclude o asemenea ipoteză. Chiar dacă anterior inculpatul și partea civilă s-ar fi îmbrâncit reciproc, la momentul în care partea civilă era cu spatele la inculpat așa-zisul atac se încheiase, iar pe de altă parte îmbrânceala nu putea pune în pericol persoana inculpatului în sensul legii. În consecință, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.44 C.pen.
Instanța constată de asemenea că în cauză nu se impune nici reținerea provocării, ca circumstanță atenuantă legală, în condițiile în care nici măcar inculpatul, în declarațiile sale, nu a susținut că partea civilă l-ar fi provocat la comiterea faptei prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă. Ceea ce a susținut inculpatul este că partea civilă avea un comportament recalcitrant anterior comiterii faptei, era gălăgios, iar în momentul în care a refuzat să urce în autoturism, cei doi s-au îmbrâncit.
Or, în condițiile în care cel « deranjat » de refuzul părții civile de a urca în autoturism, de comportamentul acesteia a fost chiar inculpatul (după cum reiese din probatoriul administrat și care sprijină și concluzia anterioară în sensul că nu a existat un atac din partea părții civile), nu se înțelege care a fost provocarea din partea părții civile, iar probele administrate nu au reținut o asemenea stare de fapt. Pretinsul comportament « neelegant » al părții civile și despre care inculpatul nici măcar nu susține că l-ar fi vizat, refuzul părții civile de a urca în autoturism, nu se circumscriu ipotezelor vizate de art.73 lit.b C.pen. 1969, astfel că nu se impune reținerea circumstanței legale menționate. Nici îmbrâncelile reciproce dintre cei doi nu justifică reținerea de către instanță a împrejurării că inculpatul ar fi fost « provocat », fiind clar că cel care a declanșat conflictul a fost tocmai inculpatul.
Revenind la încadrarea juridică a faptei din perspectiva legii penale mai favorabile, instanța constată că limitele de pedeapsă prevăzute de art.180 alin.2 C.pen. 1969 sunt de la 3 luni la 2 ani sau amenda, în timp ce conform art.193 alin.2 C.pen. 2009 limitele prevăzute de lege sunt de la 6 luni la 5 ani închisoare. Pentru motivele ce vor fi arătate, instanța se va orienta către o pedeapsă cu închisoarea, astfel că vechiul Cod penal apare ca fiind mai favorabil în raport de intervalul de individualizare.
Analiza nu se opește însă aici, instanța fiind obligată să analizeze și posibilitățile de individualizare judiciară a executării pedepsei. Așadar, chiar dacă potrivit uneia dintre legi pedeapsa stabilită ar putea fi mai mare, totuși acea lege poate fi mai favorabilă din această perspectivă.
Astfel, pentru considerentele ce vor fi arătate în secțiune următoare, instanța apreciază că nu se impune executarea pedepsei închisorii în regim de detenție, opțiunea de individualizare judiciară fiind pe vechiul Cod penal suspendarea executării pedepsei, în timp ce pe noul Cod penal amânarea aplicării pedepsei pentru motivele ce vor fi dezvoltate în secțiune următoare. Rămâne așadar a se stabili care dintre cele două instituții este mai favorabilă pentru inculpat.
În cazul suspendării condiționate a executării pedepsei (art.81 și urm. C.pen. 1969), pe durata termenului de încercare, inculpatului nu i se poate impune respectarea unor anumite măsuri de supraveghere sau să execute diverse obligații precum în cazul amânării aplicării pedepsei (art.85 C.pen. 2009).
Or, este evident că este mai favorabilă pentru inculpat suspendarea executării pedepsei în raport de amânarea aplicării pedepsei, în condițiile în care nu va fi supus niciunei măsuri de supraveghere sau obligații, chiar dacă în cazul amânării aplicării pedepsei nu se pronunță o hotărâre de condamnare, nefiind supus niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită (art.90 alin.1 C.pen. 2009), evident cu condiția să nu săvârșească din nou o infracțiunea până la expirarea termenului de supraveghere și să nu se dispună revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei. Cu toate acestea, în aceeași situație este și inculpatul pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei, în condițiile în care inclusiv pedepsele accesorii se suspendă (art.71 alin.5 C.pen. 1969), iar la împlinirea termenului de încercare acesta este de drept reabilitat (art.86 C.pen. 1969).
În consecință, fapta inculpatului C. M. care, în noaptea de 07/08.09.2012, în timp ce se afla împreună mai mulți colegi de serviciu în blocului C1 situat pe . Sud din mun. C., a împins-o pe partea civilă D. L., provocând căderea acesteia cu fața pe pietriș, leziunile suferite de persoana vătămată necesitând pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.1899/184/A1agresiuni/2015/25.11.2015 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
Elementul material al laturii obiective este reprezentat de acțiunea inculpatului de lovire a părții civile D. L., confirmată de ansamblul probelor administrate în cauză și care a determinat căderea acesteia.
Urmarea imediată a infracțiunii constă în cauzarea unor leziuni traumatice părții civile ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.1899/184/A1agresiuni/2015/25.11.2015 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală C., legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată fiind dovedită cu certitudine de certificatul medico-legal precum și de celelalte mijloace de probă administrate; între acțiunea de lovire și leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate, neinterpunându-se nicio cauză sau condiție care ar fi putut să întrerupă lanțul cauzal.
Din punct de vedere subiectiv, instanța constată că inculpatul a acționat cu praeterintenție, în sensul că a împins-o pe partea civilă cu intenție directă, urmărind producerea unor suferințe fizice – (art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.pen. 1969), dar rezultatul mai grav, respectiv vătămarea corporală a părții civile, s-a produs din culpă.
În aceste condiții, văzând prevederile art.396 alin.2 C.proc.pen., instanța constată că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, impunându-se condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969 cu aplicarea art.5 C.pen. 2009.
- Individualizarea judecătorească a pedepsei:
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor stabilit de art.52 C.pen. 1969 și dispozițiile art.72 C.pen. 1969, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal 1969, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cu privire la fapta săvârșită, infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.pen. 1969 protejează o valoare socială deosebit de importantă, respectiv integritatea corporală și sănătatea individului, contra unor acte intenționate îndreptate împotriva sa cu intenția de a îl leza. Gradul de pericol social abstract al faptei este relevat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv de la 3 luni la 2 ani închisoare sau amenda.
În concret, inculpatul a cauzat părții civile leziuni ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, peste jumătatea limitei superioare de 20 de zile, zona lezată fiind fața. Cu toate acestea, împrejurările comiterii infracțiunii sunt de natură a justifica orientarea pedepsei către minimul prevăzut de lege.
Astfel, inculpatul nu a lovit-o în mod direct pe partea civilă, ci doar a îmbrâncit-o din spate pe fondul unor discuții contradictorii, context în care D. L. s-a dezechilibrat și pe fondul stării de ebrietate în care recunoaște că se afla, căzând cu fața pe pietriș. Așadar, rezultatul acțiunii inculpatului l-a depășit pe cel urmărit inițial, acesta fiind și motivul pentru care s-a reținut praeterintenția ca formă de vinovăție.
În legătură cu persoana inculpatului, instanța reține că acesta are 30 de ani, este necăsătorit, nu are antecedente penale astfel cum rezultă din fișa de cazier de la f. 15 și lucrează ca șofer la o societate comercială. Pe parcursul procesul penal inculpatul a avut o atitudine sinceră, declarațiile sale coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, însă nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante legale în contextul în care inculpatul nu a părut că regretă fapta comisă.
În raport de cele menționate, se impune orientarea pedepsei către minimul special prevăzut de lege, motiv pentru care, în baza art.180 alin.2 C.pen. 1969 cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 instanța îl va condamna pe inculpatul C. M. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În raport de gravitatea concretă a infracțiunii, instanța apreciază că nu se impune aplicarea de pedepse accesorii.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere că pedeapsa principală aplicată inculpatului nu depășește 3 ani închisoare (6 luni închisoare), iar acesta nu a mai fost condamnat anterior, neavând antecedente penale, ținând seama de vârsta (30 de ani) și de faptul că inculpatul are o ocupație și un loc de muncă, fiind așadar o persoană integrată în societate, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării de 6 luni închisoare constituind un avertisment ce îl va determina pe acesta să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea faptelor; prin urmare, instanța consideră că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art.81 C.pen. 1969, asigurându-se un just echilibru între garvitatea faptei și aspectele ce țin de persoana inculpatului.
În consecință, în baza art.81 C.pen. 1969 instanța va suspenda condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen. instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 84 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare sau în caz de neîndeplinire cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta.
- Latura civilă:
Potrivit art.1.357 alin.1 și 2 C.civ. cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Conform art.99 alin.1 C.proc.pen., sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.
În consecință, față de dispozițiile legale precitate, patru sunt condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: existența unui prejudiciu, fapta ilicită, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Din probatoriul administrat rezultă că inculpatul a săvârșit fapta ilicită cu vinovăție, existând legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Rămâne de analizat care este cuantumul daunelor materiale și morale ce i se cuvin părții civile.
În speță, partea civilă a solicitat cu titlu de daune materiale suma totală de 1.140 de lei, reprezentând contravaloarea eliberării certificatului medico-legal (39 de lei), 106,42 lei tratament medical, 350 de lei reprezentând 5 deplasări cu taxiul până în Năvodari (5 x 70 lei fiecare) și 290,98 lei conform altor înscrisuri medicale.
Văzând înscrisurile de la dosar, instanța reține mai întâi că suma de 39 de lei reprezentând contravaloarea emiterii certificatului medico-legal reprezintă o cheltuială de judecată, astfel că va fi inclusă în cuantumul acestora. Partea civilă a făcut dovada sumei de 106,42 lei, însă în condițiile în care la dosar există o singură adeverință din cuprinsul căreia rezultă că partea civilă s-a deplasat la Năvodari pentru un consult, iar suma de 70 de lei dus-întors apare ca fiind rezonabilă (contravaloarea taxiului), instanța va reține să partea civilă a făcut dovada un prejudiciu material de 176,42 lei.
Referitor la suma de 290,98 lei, instanța observă că bonurile depuse sunt din anii 2014-2015, neexistând legătură de cauzalitate între leziunile suferite în anul 2012 și investigațiile medicale efectuate de partea civilă, aspect confirmat și de raportul de expertiză medico-legală menționat anterior.
În privința daunelor morale, instanța reține că în caz de vătămare a integrității corporale sau sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială. Totodată, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.
Spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială.
Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei.
Pentru stabilirea sumei ce urmează să fie acordată cu titlu de daune morale părții civile, instanța are în vedere gravitatea leziunilor suferite de către partea civilă, relevate în raportul de expertiză medico-legală și evidențiat și în planșele foto din dosarul de urmărire penală – excoriații și plăgi la nivelul feței, fractură fără deplasare a piramidei nazale și hematom cranian. Din această perspectivă instanța apreciază că leziunile părții civile, deși au fost poziționate în zona feței, zonă vulnerabilă, nu au necesitat decât 12-14 zile de îngrijiri medicale, fiind relativ minore.
Este evident că leziunile i-au creat un disconfort fizic și psihic părții civile (mai ales . de piramidă nazală) și au avut efecte pe plan socio-profesional, însă suma de 5.000 de euro solicitată apare ca fiind exagerată. Din punctul de vedere al instanței o justă satisfacție pentru prejudiciul nepatrimonial încercat impune acordarea sumei de 3.000 de euro cu titlu de daune materiale, la cursul B.N.R. din ziua plății.
Față de argumentele expuse, în baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 C.proc.pen., cu reținerea art.1.357 C.civ. și 1.387 C.civ. instanța va admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă D. L. în contradictoriu cu inculpatul și, în consecință, va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 176,42 lei cu titlu de daune materiale și suma de 3.000 de euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății cu titlu de daune morale.
- Cheltuieli judiciare:
În raport de soluția de condamnare dispusă, în baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (1.000 lei din cursul urmăririi penale și 1.000 de lei din faza de judecată).
De asemenea, instanța constată că partea civilă a solicitat suma de 39 de lei reprezentând contravaloarea emiterii certificatului medico-legal, sens în care a depus la dosar chitanța justificativă. Deși suma a fost solicitată cu titlu de daune materiale, se impune totuși, pentru rigurozitate, includerea ei în cheltuielile judiciare, fiind o sumă cheltuită în legătură cu procesul. Prin urmare, în baza art.276 alin.1 și 2 C.proc.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 39 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare conform chitanței . nr._.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
În baza art.180 alin.2 C.pen. 1969 cu reținerea art.5 alin.1 C.pen. 2009 condamnă pe inculpatul C. M. (fiul lui D. și C. Adalaida, născut la data de 01.11.1985 în mun. C., jud. C., domiciliat în mun. C., ., jud. C. și domiciliul procesual ales la sediul C.A. „D. B.” din mun. C., ., nr.128 A, ., ., cetățean român, necăsătorit, ocupație – șofer, cu loc de muncă, fără antecedente penale, CNP:_) la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art81 C.pen. 1969 suspendă condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni calculat conform art.82 alin.1 C.pen. 1969.
În baza art.404 alin.2 C.proc.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 și 84 C.pen. 1969 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare sau în caz de neîndeplinire cu rea-credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta.
În baza art.397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 C.proc.pen., cu reținerea art.1.357 C.civ. și 1.387 C.civ. admite în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă D. L., domiciliat în mun. C., ., ., . domiciliul procesual alea la C.A. „O. A.”, cu sediul în mun. C., ., ., în contradictoriu cu inculpatul.
Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 176,42 lei cu titlu de daune materiale și suma de 3.000 de euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății cu titlu de daune morale.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare (1.000 lei din cursul urmăririi penale și 1.000 de lei din faza de judecată).
În baza art.276 alin.1 și 2 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 39 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare conform chitanței . nr._.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.12.2015.
Președinte, Grefier,
M. V. C. A.
Tehnored. Jud. MV/tehnored. Gref. CA/ 06.01.2016, 5 ex.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 526/2015.... → |
|---|
