Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Sentința nr. 936/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 936/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 41833/212/2014
DOSAR NR._
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3047
SENTINȚA PENALĂ NR. 936
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.08.2015
PREȘEDINTE: C. L.
GREFIER: E.-R. D.
MINISTERUL PUBLIC REPREZENTAT PRIN
PROCUROR: G. SITIAVU, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C.
Pe rol pronunțarea sentinței în cauza privind pe inculpatul Ț. D. trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1575/P/2014 din 03.12.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C. pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen. și amenințare prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen.
Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.08.2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care - având nevoie de timp pentru a delibera – în baza art. 391 alin. 1 C.proc.pen., a fost amânată pronunțarea sentinței pentru astăzi, 19.08.2015, când
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin rechizitoriul numărul 1575/P/2014 din 03.12.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., înregistrat pe rolul acestei instanțe sub număr de dosar_, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ț. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen. și amenințare prevăzută de art. 193 alin. 1 C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen.
Potrivit rechizitoriului, în fapt, s-a reținut că la data de 25.12.2013, în jurul orelor 18.55, în timp ce se afla în incinta barului Zizou din Năvodari, a exercitat acte de violență și i-a adresat amenințări persoanei vătămate A. C., fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen.1969 și amenințare prevăzută de art. 193 C.pen.1969, cu aplicarea art. 5 C.pen.
Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu au fost menționate următoarele probe/mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea și declarația persoanei vătămate, declarații martori P. A. D., M. G., C. M., R. G., fișă de cazier, declarații inculpat.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 18.02.2015, rămasă definitivă la data de 18.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 18.08.2015, inculpatul Ț. D. și persoana vătămată A. C. au declarat că se împacă.
Inculpatul Ț. D. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen.1969 și amenințare prevăzută de art. 193 C.pen.1969.
Conform art. 132 alin. 2 C.pen.1969, împăcarea produce efecte numai dacă intervine până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Raportat la art. 159 alin. 3 C.pen. și față de stadiul judecății cauzei, instanța reține ca lege penală mai favorabilă Codul penal 1969.
Față de aceste considerente, în baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C.proc.pen. raportat la art. 180 alin. 4 C.pen.1969 și art. 193 alin. 3 C.pen.1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., va înceta procesul penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen.1969 și amenințare prevăzută de 193 alin. 1 C.pen.1969, de către inculpatul Ț. D., întrucât a intervenit împăcarea.
În baza art. 25 alin. 5 C.pen., va lăsa nesoluționată acțiunea civilă promovată de persoana vătămată A. C..
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d și alin. 4 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în cuantum de 2000 lei (1000 aferenți urmăririi penale și 1000 lei aferenți judecății în primă instanță) se vor achita de către inculpatului Ț. D. care este obligat la plata sumei de 1000 lei și de către persoana vătămată A. C. care este obligat la plata sumei de 1000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C.proc.pen. raportat la art. 180 alin. 4 C.pen.1969 și art. 193 alin. 3 C.pen.1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., încetează procesul penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1 C.pen.1969 și amenințare prevăzută de 193 alin. 1 C.pen.1969, de către inculpatul Ț. D., întrucât a intervenit împăcarea.
În baza art. 25 alin. 5 C.pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă promovată de persoana vătămată A. C..
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d și alin. 4 C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în cuantum de 2000 lei (1000 aferenți urmăririi penale și 1000 lei aferenți judecății în primă instanță) se achită de către inculpatului Ț. D. care este obligat la plata sumei de 1000 lei și de către persoana vătămată A. C. care este obligat la plata sumei de 1000 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. L. E. R. D.
Red.jud. C.L./, 2 ex. 19.08.2015
Tehnored.gref. D.E.R. 19.08.2015
← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 950/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1048/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|