Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 2566/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2566/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 09-12-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Focșani
SENTINȚA PENALĂ NR. 2566
Ședința publică din data de 09 decembrie 2015
Președinte: H. L.
GREFIER: U. G.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani
a fost reprezentat de procuror D. A. D.
Pe rol fiind pronunțarea asupracauzei penale privind pe inculpatul A. I. S. fiul lui I. și S., născut la data de 05.09.1983 în Focșani, județul V., cetățenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, administrator, cu domiciliu în Focșani, ..30, ., fără antecedente penale, CNP_, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.2 Cod penal.
Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 25 noiembrie 2015, note consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța în vederea deliberării a stabilit pronunțarea pentru astăzi.
INSTANTA
Asupra procesului penal de față;
Prin rechizitoriul nr. 719/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani inculpatul A. I. S. fiul lui I. și S., născut la data de 05.09.1983 în Focșani, județul V., cetățenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, administrator, cu domiciliu în Focșani, ..30, ., CNP_, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.2 Cod penal.
În actul de sesizare s-a reținut că, la data de 28.01.2015 a condus autoturismul m arca Opel cu nr. de înmatriculare_ pe . Focșani, neavând dreptul de a conduce autovehicule în România.
Analizând probatoriul administrat în cauză instanța constată următoarele:
La data de 28.01.2015, orele 16.00, lucrătorii Biroului Rutier din cadrul Poliției Mun. Focșani au oprit în trafic pe . Focșani, autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ condus de inculpatul A. I.-S., fiind însoțit de fratele său A. A..
Organele de poliție i-au solicitat inculpatului documentele de identitate și cele ale autoturismului pe care îl conducea, acesta prezentând documentele solicitate, iar în urma verificării bazei de date,lucrătorii de poliție au stabilit faptul că inculpatul figurează cu permisul de conducere suspendat din data de 25.05.2015.
Fiind audiat, în cursul urmăririi penale inculpatul A. I.-S. a declarat că, la data de 28.01.2015, orele 15.30 s-a urcat la volanul autoturismului marca Opel cu număr de înmatriculare_, ce aparținea tatălui său, dar pe care îl folosește, cu scopul de a se deplasa de pe . din municipiul Focșani până pe .-și rezolva câteva probleme personale, cu toate că avea cunoștință că are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. A mai declarat faptul că, pe . oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat documentele de identitate și cele ale autoturismului pe care îl conducea, iar în urma verificării bazei de date s-a stabilit că are permisul de conducere suspendat începând cu data de 25.05.2014. De asemenea, a mai declarat că la data audierii, mai este cercetat pentru ale două infracțiuni de conducere pe drumurile publice cu permisul suspendat.
Cele susținute de inculpat sunt confirmate întocmai de către martorul A. A..
În fața instanței inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 396 alin.10 C.p.p. cu referire la art.374 alin.4 C.p.p.
Din coroborarea declarațiilor martorului A. A., a declarațiilor de recunoaștere date de inculpat și înscrisurilor de la dosar, rezultă în mod neîndoielnic vinovăția acestuia cu privire la fapta de comiterea căreia este acuzat.
Pe plan juridic, fapta inculpatului A. I.-S., constând în aceea că, la data de 28.01.2015 a condus autoturismul m arca Opel cu nr. de înmatriculare_ pe . Focșani, neavând dreptul de a conduce autovehicule în România, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.2 Cod penal.
Din fișa de cazier aflată la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni și 20 de zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.480/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani, modificată prin decizia penală nr.562/A/6.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel G..
La individualizarea pedepsei instanța urmează sa aibă în vedere criteriile generale prev. de art. 74 C.p., limitele de pedeapsa prevăzute în partea specială, conduita procesuala sinceră a inculpatului, vârsta acestuia, faptul că are un loc de muncă, prezența antecedentelor penale, dar și gravitatea deosebită a faptei comise având în vedere numărul mare al accidentelor de circulație, printre ale căror cauze principale fiind și conducerea fără permis de conducere.
Din motivele expuse instanța apreciază că prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reeducarea ca funcții imediate ale pedepsei se poate realiza prin stabilirea unui cuantum care să reflecte gravitatea și circumstanțele comiterii faptei dar și persoana și conduita inculpatului cu aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei.
Având în vedere că inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză până la rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 480/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani, modificată prin decizia penală nr.562/A/6.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel G. prin care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.97 Cod penal privind anularea suspendării executării sub supraveghere.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art. 38 alin.1 Cod penal privind concursul de infracțiuni având în vedere că fapta din prezenta cauză și cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală mai sus menționată au fost comise înainte de agi condamnat definitiv pentru vreuna din ele.
Astfel, în temeiul art.97 Cod penal se va anula suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 10 luni și 20 de zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.480/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani, modificată prin decizia penală nr.562/A/6.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel G..
Se va descontopi pedeapsa rezultantă în două pedepse componente de câte 8 luni închisoare și înlătură sporul de 2 luni și 20 de zile închisoare.
Se va constata că infracțiunile sunt concurente, urmând ca în temeiul art.38 Cod penal cu referire la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care se va adăuga un spor de o treime din totalul pedepselor stabilite.
În ce privește modalitate de executare a pedepsei, având în vedere conduita procesuală și angajamentul ferm al inculpatului de a nu mai încălca dispozițiile legii penale, vârsta și gradul de instrucție, și având în vedere și dispozițiile art.91 alin.1 litera a) Cod penal, instanța apreciază că există reale posibilități de îndreptare și fără executarea efectivă a pedepsei cu condiția monitorizării comportamentului de către o instituție specializată în acest sens, astfel încât va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani conform art.91 Cod penal și art.92 Cod penal, fiind îndeplinite și celelalte cerințe impuse de textul legal precizat.
Pe durata termenului de încercare inculpatul va fi obligat să respecte măsurile prevăzute de art.93 NCP, toate acestea urmând a fi coordonate și supravegheate de Serviciul de Probațiune V..
În temeiul art.93 alin.3 Cod penal, se va dispune ca inculpatul să execute pe parcursul termenului de supraveghere un număr de 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria municipiului Focșani – Direcția de Dezvoltare Servicii Publice potrivit programului stabilit de către organul de supraveghere – Serviciul de Probațiune V..
Totodată inculpatul va fi obligat să frecventeze un curs de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune V. și să fie atenționat asupra dispozițiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art.274 alin.1 NCPP inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Condamnă pe inculpatul A. I. S. fiul lui I. și S., născut la data de 05.09.1983 în Focșani, județul V., cetățenie română, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, administrator, cu domiciliu în Focșani, ..30, ., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p., la o pedeapsă de 10 luni închisoare.
În temeiul art.97 Cod penal anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 10 luni și 20 de zile închisoare aplicată prin sentința penală nr.480/10.03.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani, modificată prin decizia penală nr.562/A/6.05.2015 pronunțată de Curtea de Apel G..
Descontopește pedeapsa rezultantă în două pedepse componente de câte 8 luni închisoare și înlătură sporul de 2 luni și 20 de zile închisoare.
Constată că infracțiunile sunt concurente.
În temeiul art.38 Cod penal cu referire la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare sporită cu 4 luni și 6 zile, acesta având de executat în total o pedeapsă de 1 an 2 luni și 6 zile închisoare.
În temeiul art. 91 Cod penal și art.92 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
În temeiul art.93 Cod penal, obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.93 alin.3 Cod penal, dispune ca inculpatul să execute pe parcursul termenului de supraveghere un număr de 60 de zile muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria municipiului Focșani – Direcția de Dezvoltare Servicii Publice potrivit programului stabilit de către organul de supraveghere – Serviciul de Probațiune V..
Supravegherea executării măsurilor și obligațiilor impuse va fi coordonată de Serviciul de Probațiune V..
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În temeiul art.274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 decembrie 2015.
Președinte Grefier
H. L. U. G.
Red.L.H./Tehnored. G.U.ex.5/05.01.2016
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2560/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|