Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1615/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1615/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 02-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ NR. 1615

Ședința publică din data de 02.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE H. L., judecător

Grefier U. G.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani

a fost reprezentat de procuror D. A. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat BARCSA M. în prezent aflat în P. Focșani, având ca obiect cerere de liberare condiționată prev.de art. 587 NCPP.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat Barcsa M., personal, în stare de deținere și asistat de avocat oficiu Dumitrtache A. M. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.1768/2015 la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită cu petentul, că dosarul se află la al patrulea termen de judecată și că pe rolul acestui complet se află și dosarul nr._ privind pe același petent și având aceleași obiect, după care:

Instanța, dispune apelarea dosarului nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul-condamnat Barcsa M..

Instanța, având în vedere identitatea de parte și obiect pune în discuție reunirea celor două cauze.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de reunire a cauzei înregistrată la nr._ la cauza înregistrată la nr._ chiar dacă este număr mai mic fiind înregistrat la Judecătoria A., față de data formulării acestor cereri, respectiv cea de la A. a fost formulată la data 20.07.2015 iar cea din dosarul Judecătoriei Focșani în 15.07.2015.

Apărătorul petentului condamnat este de acord cu reunirea celor două cauze.

Instanța, în temeiul art. 43 alin.3 C.p.p. dispune reunirea cauzei înregistrată la nr._ la cauza înregistrată la nr._ .

În temeiul art. 356 al.2 C.p.p. instanța încuviințează ca petentul-condamnat să ia contact cu apărătorul desemnat din oficiu, acesta precizând că își menține cererea formulată, iar la interpelarea instanței, acesta precizează că a formulat o cerere când era deținut în penitenciarul Iași și o cerere când era deținut în P. Focșani.

Reprezentantul parchetului precizează că, la dosarul cauzei există atașată sentința penală nr.2605/21.07.2015 pronunțată de Judecătoria Iași prin care petentului i s-a ficat ca termen pentru reiterarea cererii data de 21.10.2015.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de liberare condiționată ca prematur formulată întrucât nu s-a împlinit termenul fixat de instanța de judecată pentru reiterarea cererii de liberare condiționată, respectiv după data de 21.10.2015.

Apărătorul petentului-condamnat având cuvântul, susține că instanța urmează să aibă în vedere că există la dosarul cauzei minuta penală nr.2605/2015 pronunțată pe 21 iulie 2015 de către Judecătoria Iași prin care s-a stabilit termen pe data de 21.10.2015, un termen de neînlăturat la care petentul poate reitera cererea de liberarea condiționată. Solicită ca instanța să aibă în vedere acest lucru și să dispună în consecință. Depune referatul privind plata onorariului cuvenit pentru asistența juridică din oficiu.

Petentul-condamnat având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Instanța constată închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

I N S T A N T A

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul condamnat Barcsa M. a formulat cerere de liberare condiționată apreciind că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ prin declinare de la Judecătoria A., petentul condamnat Barcsa M. a formulat cerere de liberare condiționată apreciind că îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat, respectiv a participat la activități socio-educative, a participat la muncă obținând un număr de 12 zile câștig, și a fost recompensat de 3 ori.

La termenul din 02.09.2015, instanța, în temeiul art. 43 alin.3 C.p.p. a dispus reunirea cauzei înregistrată la nr._ la cauza înregistrată la nr._ având în vedere data formulării acestor cereri, respectiv cea de la A. a fost formulată la data 20.07.2015 iar cea din dosarul Judecătoriei Focșani în 15.07.2015.

Petentul a fost legal citat, prin administrația locului de detenție.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin sentința penala nr. 2605/21.07._ pronunțată de Judecătoria Iași, s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată și s-a fixat data de 21.10.2015 - ca termen după expirarea căruia petentul poate formula o nouă cerere de liberare condiționată.

Având in vedere dispozițiile art.450 al.2 C.p.p. potrivit căruia atunci când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, fixează prin hotărâre și termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea poate fi reînnoită, și cum petentul-condamnat a formulat cererea de față înainte de expirarea termenului fixat prin sentința penală sus menționată, cererea acestuia va fi respinsă ca prematur formulată.

Văzând și disp.art.275 C.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca prematur formulată cererea de liberare condiționată înregistrată la nr._, formulată de petentul-condamnat BARCSA M. (fiul lui N. și V., născut la data de 09.09.1983, în oraș Onești, județul Bacău, CNP_, domiciliat în oraș Moinești, ..E2, ., în prezent aflat în P. Focșani.

În baza art. 275 alin. (2) din noul C. proc. pen., obligă petentul condamnat la 70 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu (D. A. M. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1768/2015 emisă de Baroul V.), în cuantum de 130 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 septembrie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

H. L. U. G.

Red. L.H. / Tehnoredact. U.G.

15.09.2015/ 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1615/2015. Judecătoria FOCŞANI