Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1659/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1659/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 9661/231/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 1659
Ședința publică din data de 09 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. D.
Grefier T. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani
a fost reprezentat de Procuror V. A. M.
La ordine pe rol fiind solutionarea cererii de liberare conditionată formulată de persoana condamnată P. G. V., fiul lui G. si I., născut la data de 04.01.1978 in orasul Ploiesti, judetul Prahova, CNP_, in prezent aflat in stare de detentie in P. F..
La apelul nominal făcut cauzei in ședință publică a răspuns condamnatul P. G. V. personal aflat în stare de detinere și asistat din oficiu de avocat F. V. cu delegatie pentru asistenta judiciară obligatorie nr.2057/25.08.2015 emisă de Baroul V..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedintă care invederează că procedura este legal indeplinită, că la data de 03.09.2015 au fost inaintate la dosar relatiile solicitate de la P. F., cauza se află la al doilea termen de judecata, după care:
Av. F. V. a luat legatura cu petentul condamnat P. G. V. cu incuviintarea instantei. Petentul depune la dosar un memoriu insotit de acte de care solicită a se tine cont la pronuntare si precizează că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvântul, solicită respingerea cererii formulate de condamnat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare.
Av. F. V. pentru petentul condamnat P. G. V. avand cuvântul, apreciază că in cauză sunt indeplinite conditiile prev. de art. 59 C.pen. avand in vedere faptul că, petentul condamnat a executat 2270 de zile ceea ce reprezintă mai mult de 2/3 din pedeapsă, a fost recompensat de 24 de ori, a participat la numeroase programe educationale, concursuri tematice, acestea fiind in număr de 73 asa cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar. Tot din această caracterizare, rezultă că petentul condamnat a avut un comportament corespunzător, a participat efectiv la activitătile din penitenciar, la activitătile lucrative, calificându-se chiar in meseria de legumicultor. De asemenea, condamnatul nu a fost sanctionat disciplinar. Avand in vedere aceste considerente, apreciază că in cauză sunt indeplinite disp. art. 59 C.p.p. Este adevărat că, condamnatul este recidivist, insă acest lucru nu trebuie privit din opinia sa, individual, ci prin coroborare cu toate celelalte acte aflate la dosarul cauzei. Asa cum rezultă din actele depuse astăzi la dosar de condamnat, acesta doreste să fie liberat, avand in vedere situatia familială si faptul că pe viitor are sanse de a se angaja si de a-si ingriji părintii bolnavi. Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea cererii si să se dispună liberarea conditionata a condamnatului.
Petentul condamnat P. G. V. avand ultimul cuvânt, precizează că este arestat de 6 ani si 8 luni. In toata perioada detentiei a muncit. Mama sa a decedat in anul 2010 in timp ce era arestat. Tatăl său este grav bolnav, a depus acte la dosar si face tratament ambulatoriu, trebuie dus si adus de la spital. Are un copil de 10 ani, nu are haine cu ce să meargă la scoală. Solicită admiterea cererii de liberare.
Instanța constată încheiate dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Asupra cererii penale de față:
Prin cererea înregistrată la nr._ condamnatul P. G. V. a formulat cerere de liberare condiționată motivând că indeplineste conditiile liberarii conditionate, a participat la munca si a fost recompensat de 24 de ori, contestând astfel procesul verbal nr. 413 din 18.08.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Focșani, prin care a fost amânat în vederea rediscutării în comisie pe o perioadă de 3 luni.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Condamnatul P. G. V. se află în executarea unei pedepse privative de libertate, de 10 ani închisoare, aplicată prin nr. 690/2014 a Tribunalului Prahova.
Potrivit art.59 Cod penal cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat dacă a executat cel puțin 2/3 din pedeapsă, a fost disciplinat, stăruitor în muncă și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și antecedentele penale.
Din oficiu, s-au solicitat relații de la penitenciarul Focșani cu privire la pedeapsa în executarea căruia se află condamnatul si referințe asupra comportamentului acestuia pe timpul detenției.
Din procesul verbal nr.413/18.08.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Focșani rezultă următoarele:
Până la data de 18.08.2015 condamnatul a executat 2439 zile din totalul de 2435 zile, deci peste 2/3 din pedeapsă.
Condamnatul a executat 2/3 din pedeapsă, însă din caracterizarea anexă la procesul verbal rezultă că în prima parte a executarii pedepsei, condamnatul a manifestat un comportament corespunzator, a participat la activitati lucrative, a manifestat interes fata de programul de formare profesionala, nu a fost sancționat disciplinar si recompensat de 24 ori .
Este adevărat că a fost recompensat de multe ori, însă față de celelalte aspecte privind comportamentul în detenție, cât și față de antecedentele penale ale condamnatului, acesta fiind recidivist (cu condamnări anterioare), instanța apreciază că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prev. de art.59 Cod penal (perioada executată și comportamentul deținutului), iar termenul fixat de comisie, de 3 luni este legal si temeinic pentru a se atinge scopul pedepsei.
In consecință, se va respinge cererea ca neîntemeiată.
Urmeaza să stabilească termen pentru reînnoirea cererii după data de 17.11.2015.
In baza art. 275 Cod pr.penală onorariul apărător oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
In temeiul art. 275 alin.2 Cod pr.penală condamnatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, incluzând și onorariul apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare conditionată formulată de persoana condamnată P. G. V., fiul lui G. si I., născut la data de 04.01.1978 in orasul Ploiesti, judetul Prahova, CNP_, in prezent aflat in stare de detentie in P. F..
Fixează termen pentru reînnoirea cererii după data de 17.11.2015.
Obligă condamnatul să plătească suma de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei onorariul de avocat din oficiu (avocat F. V. cu delegatie pentru asistenta judiciară obligatorie nr.2057/25.08.2015 emisă de Baroul V.) va fi avansată din fondurile Ministerului de Justitie.
Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronuntată în sedintă publică, astăzi 09 septembrie 2015.
Președinte,Grefier,
L. D. T. D.
Tehnored.L.D./ 29.09.2015
Tehnodact.T.D./ 30.09.2015
Ex.nr. 5
← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei... → |
---|