Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Sentința nr. 144/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 144/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 911/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 144

Ședința publica din data de 30.01.2015

INSTANTA CONSTITUITA DIN

PREȘEDINTE: B. MĂNDICA

Grefier: G. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. D. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Focșani.

Pe rol judecarea cauzei penale privind petentul condamnat O. N. I. (fiul lui N. și S., născut la data de 26.01.1989, în prezent aflat în stare de deținere în P. Focșani), având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul condamnat, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar cauza se află la primul termen de judecată, după care,

La interpelarea instanței de judecată, petentul condamnat O. N. I. precizează că nu el a formulat prezenta cerere pe care nu și-o însușește, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare.

Față de precizările condamnatului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și în cadrul dezbaterilor acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se constata nulitatea cererii.

Petentul-condamnat, având ultimul cuvânt, solicită a se constata nulitatea cererii.

Instanța constată închise dezbaterile și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la numărul_ petentul condamnat O. N. I. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 9 ani închisoare cu motivarea că îndeplinește condițiile pentru aceasta.

La termenul de judecată cu procedura completă, respectiv la termenul din data de 30.01.2015, petentul condamnat O. N. I. a arătat că nu el a formulat cererea de liberare condiționată cu soluționarea căreia a fost investită instanța și nici nu și-o însușește, motiv pentru care instanța va constata nulitatea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată nulitatea cererii de liberare condiționată, înregistrată la nr._, privind petentul condamnat O. N. I. (fiul lui N. și S., născut la data de 26.01.1989, în prezent aflat în stare de deținere în P. Focșani).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30.01.2015.

Președinte,Grefier,

B. MĂNDICA G. A.

Red. B.M. 11.02.2015 /

Tehnored. – G.A. 11.02.2015/Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Sentința nr. 144/2015. Judecătoria FOCŞANI