Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 501/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 501/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 1366/231/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 501
Ședința publică din data de 11.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:P. I.-I.
GREFIER: C. F.-R.
Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror A. D. Rîșca
Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe petentul-condamnat A. R., având ca obiect plângere împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Focșani.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul si reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței de judecată faptul că procedura este nelegal îndeplinită și că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen., instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca inadmisibilă.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, persoana condamnată A. R. a formulat contestație împotriva Încheierii Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Focsani.
În motivarea contestației petentul arată că i s-a întocmit raport de incident la data de 15.12.2015 deoarece, având o puternică durere de măsea a insistat să fie prezentat la cabinetul medical.
Prin adresa nr. 314/18.02.2015 emisă de Biroul Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Focșani s-a comunicat că petentul A. R. nu a executat până în prezent nicio pedeapsă în Penitenciarul Focșani și nu a fost înregistrată nicio plângere pe rolul Biroului Judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
Având în vedere că petentul A. R. nu s-a aflat vreodată în custodia Penitenciarului Focșani, raportat la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 254/2013 care prevăd că ,,Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de prezenta lege, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.”, instanța apreciază cererea formulată de petent ca fiind inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge ca atare.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația împotriva incheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul Focșani, formulată de contestatorul A. R. (fiul lui C. și A., născut la 29.05.1989, deținut în Penitenciarul Focșani) în contradictoriu cu intimatul Penitenciarul Focșani, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.03.2015.
Președinte, Grefier,
P. I. I. C. F. R.
Red. I.I.P. / Dact. F.R.C
16.03.2015 /4 ex
← Intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP). Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie (art.592 NCPP).... → |
---|