Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2073/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 2073/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 26-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA FOCȘANI

SENTINȚA PENALĂ NR. 2073

Ședința publica din 26.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. A., judecător

GREFIER: C. I.

Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria Focsani - reprezentat de procuror D. L. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație formulată de petentul condamnat V. P., fiul lui M. și M., născut la data de 08.01.1990, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Încheierii nr. 472 din 28.09.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul V. P., în stare de deținere, personal, lipsă fiind reprezentantul intimatului Penitenciarul Focșani.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la primul termen de judecată și că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 388 C. pr. pen., acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor, pe fondul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în cauză s-a formulat plângere împotriva Încheierii Judecătoruluid e supraveghere prin care a fost respinsă cererea de schimbare regim și în raport de documentația înaintată la dosar, apreciază că nu se impune schimbarea regimului de executare și solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea cererii și schimbarea regimului de executare la regim semideschis.

Instanța retine cauza în pronunțarea.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, condamnatul V. P. a formulat contestație împotriva Încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate nr. 472/28.09.2015, solicitând desființarea acesteia pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea cererii a arătat că în prezent execută pedeapsa în regim închis și solicită schimbarea la semideschis pentru a fi scos la muncă și a obține zile considerate ca executate pe baza muncii prestate.

Din oficiu s-a solicitat dosarul nr. 475/2015 al Judecătorului de supraveghere a privării de liberate din cadrul Penitenciarului Focșani.

Examinând cererea petentului, prin prisma actelor de la dosar, instanța reține următoarele:

Petentul condamnat V. P. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208, art. 209 C. pen.

Executarea pedepsei a început la data de 26.11.2014, urmând să expire la data de 25.11.2018.

Potrivit art. 40 al. 5 din Legea nr. 254/2013, “Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul inferior ca grad de severitate se poate dispune ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii dacă persoana condamnată: a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului și b) a stăruit în muncă sau s-a implicat active în activitățile stabilite în planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică”.

Prin urmare, trecerea la un regim de executare inferior ca grad de severitate se realizează în condițiile legii și pe baza meritului personal, pe baza bunei conduite ca urmare a eforturilor depuse pentru îndreptare și reeducare.

Petentul V. P. a fost repartizat să execute pedeapsa în regim închis începând cu data de 01.07.2015, iar până la data evaluării din 15.09.2015, nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea regimului de executare.

Astfel, se constată că pe parcursul executării pedepsei, acesta a adoptat un comportament care nu impune schimbarea regimului de executare, regimul actual fiind în concordanță cu situația juridică și disciplinară a petentului. Instanța mai reține că petentul nu a fost recompensat, a manifestat interes scăzut față de activitățile educative și se impune ca eforturile pentru reintegrarea socială să fie susținute pe o perioadă mai mare de timp, pentru a crea convingerea că petentul a achiesat la valorile sociale consacrate.

Astfel, instanța apreciază că, în raport de comportamentul petentului, regimul actual corespunde nevoilor de reintegrare socială, dar și etapei planificate în executarea pedepsei, ținându-se cont totodată că pedeapsa expiră în termen la data de 25.11.2018, fiind propozabil pentru analiza în comisia de liberări condiționate după data de 26.07.2017.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea formulată de pertentul V. P., ca neîntemeiată.

Văzând și disp. art. 275 al. 2 C. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația înregistrată la nr._, formulată de petentul condamnat V. P., fiul lui M. și M., născut la data de 08.01.1990, în prezent deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva Încheierii nr. 472 din 28.09.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani, ca neîntemeiată.

În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., obligă condamnatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.10.2015.

Președinte, Grefier,

D. M. A. C. I.

Red. – D.M.A./28.10.2015

Tehnored. – C.I./28.10.2015/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2073/2015. Judecătoria FOCŞANI