Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 1336/2015. Judecătoria FOCŞANI

Sentința nr. 1336/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 5165/231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA PENALA

SENTINTA PENALA NR. 1336

Ședința publică din data de 17.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –P. I.- I.

Grefier C. F.-R.

Ministerul Public – P. de pe lângă Judecătoria Focșani a fost reprezentat de procuror A. D. Dragovici

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe intimatul G. C., având ca obiect recunoașterea hotărârilor penale străine sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004).

La apelul nominal făcut cauzei în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Instanța, având in vedere că din certificatul înaintat de autoritatea competenta rezultă că intimatul G. C. este domiciliat în mun. Slobozia, .. 14, . discuție excepția de necompetență materiala și declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord.

Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare după terminarea ședinței de judecată.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._, formulată de Regatul Olandei ca stat emitent, s-a solicitat recunoașterea și executarea hotărârii nr._ 4460/06.12.2014, prin care i s-a aplicat intimatului G. C. sancțiunea administrativă a amenzii în sumă de 230 euro.

S-a înaintat alăturat certificatul tradus in limba română completat si semnat, conform formularului prevăzut in anexa deciziei cadru 2005/214/JAI si decizia de condamnare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.233-247 din Legea nr. 302/2004.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constata următoarele:

Prin hotărârea nr._ 4460/06.12.2014 a Politiei Kennemerland, numitul G. C. a fost sancționat cu amendă administrativă in sumă de 230 euro pentru săvârșirea contravenției de conduită contrară normelor de trafic rutier.

Potrivit art. 234 alin. 1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională in materie penală „În cazul hotărârilor date în alte state membre, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, este competent să primească hotărârea și să o transmită, în vederea punerii în executare, judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul ori sediul social persoana față de care s-a aplicat sancțiunea, în afară de cazul în care suma de bani pe care aceasta trebuie să o plătească este mai mică de 70 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume, situație în care restituie motivat documentele transmise de statul emitent.”

Din certificatul înaintat de Regatul Olandei ca stat emitent rezultă că numitul G. C. domiciliază in mun. Slobozia, .. 14, . care instanta, in temeiul art. invocă din oficiu excepția de necompetență materială a Judecătoriei Focșani, urmând a admite această excepție și în baza art. 234 alin. 1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internațională in materie penala, sens in care va declina competența de soluționare a cererii de recunoaștere a sancțiunilor pecuniare, în favoarea Judecatoriei Slobozia.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Focșani.

În baza art. 234 alin. 1 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, declină competența de soluționare a cererii de recunoaștere a sancțiunilor pecuniare formulate de Regatul Olandei ca stat emitent aplicate persoanei fizice G. C., născut la 07.01.1965 în localitatea Andrasesti, domiciliat în mun. Slobozia, .. 14, . Judecătoriei Slobozia.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.

Președinte, Grefier,

P. I.-I. C. F. R.

Red. I.I.P. / Dact. F.R.C.

23.06.2015 / 5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine (Legea 302/2004). Sentința nr. 1336/2015. Judecătoria FOCŞANI