Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1253/2015. Judecătoria FOCŞANI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1253/2015 pronunțată de Judecătoria FOCŞANI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 5222/231/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECATORIA FOCȘANI
SENTINȚA PENALĂ NR. 1253
Ședința publica din 08.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. A., judecător
GREFIER: C. I.
Ministerul Public - P. de pe lânga Judecatoria F. - reprezentat de procuror D. L. G.
Pe rol fiind judecarea cererii de liberarea condiționată (art. 450 C. pr. pen., art. 551 și urm. C. pen.) formulată de petentul T. I. V., fiul lui C. și V., născut la data de 22.11.1992, în prezent deținut în P. Focșani.
La apelul nominal făcut cauzei in ședință publică a răspuns condamnatul, în stare de deținere, personal și asistat de avocat R. Anișoara, cu delegație din oficiu nr. 1221 din 15.0._ la dosar, fila 11.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței cauza la al doilea termen de judecată, că procedura de citare este legal îndeplinită și au fost înaintate relațiile solicitate la termenul anterior, după care:
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 388 C. pr. pen., instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că petentul a formulat cerere directă de acordare a beneficiului liberării condiționate, însă, în raport de relațiile comunicate de P. Focșani apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzte de lege și solicită respingerea cererii ca neîntemeiată.
Av. R. Anișoara pentru petent, având cuvântul, arată că petentul a participat la programele organizate în penitenciar; cu toate acestea, comisia a propus amânarea în ce privește analiza în comisia de liberări condiționate și solicită ca instanța să aprecieze asupra temeiniciei cererii.
Petentul, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța retine cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul condamnat T. I. V. a formulat cerere de acordare a beneficiului liberării condiționate, fără a exista și o propunere în acest sens formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani.
In susținerea cererii a arătat că îndeplinește condițiile legale pentru liberarea condiționată.
Petentul a fost legal citat, prin administrația locului de detenție și, din oficiu, au fost solicitate relații de la Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani pentru a se stabili dacă situația petentului-condamnat în ce privește acordarea liberării condiționate a fost discutată în cadrul Comisiei, în caz afirmativ urmând să se înainteze procesul-verbal al acestei comisii din care să rezulte fracțiunea din pedeapsă efectiv executată și partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, conduita persoanei condamnate pe perioada detenției, eforturile acesteia pentru reintegrare socială precum și antecedentele sale penale.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin sentința penală nr. 772/2012 pronunțată de Judecătoria B., petentul T. I. V. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni închisoare (pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, art. 211 C. pen.) cu executare în regim de detenție, conform mandatului de executare nr. 964/2012.
Potrivit art. 59 alin 1 C. pen., cel condamnat la o pedeapsă privativă de libertate poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei dacă a executat cel puțin 2/3 (două treimi) din pedeapsă, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, a fost stăruitor în muncă, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Din procesul-verbal nr. 244/12.0._ al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focșani rezultă că executarea pedepsei a început la data de 22.05.2012, iar până la data de 12.05.2015, condamnatul T. I. V. a executat un număr de 1086 zile, i s-au calculat 54 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, a executat o zi în stare de arest preventiv, având astfel un total de 1141 zile executate si câștigate.
Pentru îndeplinirea condiției privind fracția executată de cel puțin 2/3 (două treimi) din pedeapsă și pentru a deveni astfel propozabil în vederea discutării în Comisia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute un număr de 1137 zile, din totalul de 1706, fiind îndeplinită astfel fracția prevăzută de art. 59 alin 1 Cod penal.
Pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, condamnatul trebuie să îndeplinească și celelalte condiții prevăzute de art. 59 alin 1 C. pen., respectiv să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Așa cum rezultă din caracterizarea nr. 244/12.05.2015, s-a stabilit că petentul nu poate fi liberat condiționat, având în vedere că a avut un comportament oscilant; inițial a fost recompensat de trei ori, ulterior a fost recompensat de două ori, a participat sporadic la activități și programe socio-ducative, relația cu mediul familial slab reprezentată, este recidivist, fapta fiind săvârșită pe perioada liberării condiționate din pedeapsa anterioară.
Din aceste considerente, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a apreciat că nu poate beneficia de liberare condiționata, sens in care propune o amânare de 6 luni, până la data de 11.11.2015.
Întrucât condamnatul a executat pana la aceasta data fracția de pedeapsa prevăzuta de lege, singurul aspect ce trebuie avut in vedere este îndeplinirea condițiilor subiective prevăzute de lege, respectiv daca petentul este stăruitor in munca, disciplinat și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Astfel, instanța constată că petentul se află la prima analiză în comisia de liberări condiționate. În prima parte a executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, a fost recompensat de trei ori și a fost inclus la activități lucrative. Ulterior, a doptat o conduită neadecvată, a participat sporadic la programe și activități socio-educative de scurtă durată, a fost sancționat disciplinar de două ori, iar relația cu familia este slab reprezentată, astfel încât instanța apreciază că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare în vederea liberării condiționate. Mai mult, acesta este recidivist, fapta fiind săvârșită pe perioada liberării condiționate din pedeapsa anterioară, astfel că cererea de liberare condiționata va fi respinsa ca neîntemeiata, urmând a fi stabilit termen după data de 11.09.2015 pentru reiterarea acesteia.
Văzând și art. 272 al. 1 și art. 275 al. 2 C. pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea pentru liberare condiționată înregistrată la nr._, formulată de petentul condamnat T. I. V., fiul lui C. și V., născut la data de 22.11.1992, în prezent deținut în P. Focșani, ca neîntemeiată.
Fixează termen după data de 11.09.2015 pentru reiterarea cererii de liberare condiționată.
În baza art. 272 al. 1 C. pr. pen., onorariul apărătorului din oficiu (avocat R. Anișoara din cadrul Baroului V., delegație din oficiu nr. 1221/2015) în suma de 100 lei va fi avansat de stat.
În baza art. 275 al. 2 C. pr. pen., obligă petentul să plătească suma de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.06.2015.
Președinte, Grefier,
D. M. A. C. I.
Red. D.M.A. 10.06.2015
Tehnored. – C.I. 10.06.2015/ex.5
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|