Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 114/2016. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 114/2016 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 114/2016
Cod ECLI
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
NCPP SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINTA PENALĂ Nr. 114
Ședința Publică din data de 26 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. M. G.
GREFIER: L. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de
procuror R. D.
Pe rol fiind deliberarea și pronunțarea cu privire la cauza penală privind pe contestatorul P. M., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședință publică – lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P, a stabilit pronunțarea pentru astăzi 26.01.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, condamnatul P. M., fiul lui V. și E., născut la data de 04.09.1972, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul Iași, a formulat „contestație la executare”.
În motivarea cererii formulate acesta a solicitat să fie admisă contestația formulată, pentru a i se analiza situația juridică și pentru a beneficia de reglementările noului Cod de procedură penală.
Prealabil termenului de judecată fixat, instanța a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru petentul-condamnat, aflat in stare de deținere, asistenta juridică fiind obligatorie in prezenta cauză penala, având in vedere dispozițiile art. 90 alin.(2) din Codul de procedura penală și art. 597 Cod procedură penală.
S-a dispus ca persoana condamnată să fie citată fără aducere, pentru a se stabili în prealabil, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, dacă cererea formulată îi aparține, sens în care o copie de pe această cerere a fost înaintată administrației penitenciarului, cu solicitarea de fi interpelată persoana condamnată dacă îi aparține.
Prealabil termenului de judecată, prin grija administrației penitenciarului, s-a înaintat la dosarul cauzei o declarației dată de persoana condamnată, prin care aceasta învedera că cererea ce face obiectul prezentei cauze nu îi aparține și nu înțelege să și-o însușească.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 598 Cod procedură penală dreptul procesual de a formula o contestație la executare, aparține fie persoanei condamnate, fie procurorului sau judecătorului delegat cu executarea pedepselor.
În ipoteza în care cererea nu aparține subiectului procesual prevăzut de lege și nu a fost însușită de către persoana condamnată, instanța nu poate proceda la examinarea pe fond a acesteia, cererea urmând a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât, față de caracterul personal al situației juridice a persoanei condamnate, instanța nu se poate pronunța asupra cererii formulată de către o altă persoană.
Petentul a arătat în mod expres că cererea ce face obiectul prezentului dosar nu este formulată și nici semnată de el și nici nu înțelege să și-o însușească.
Or, în măsura în care petentul nu este cel care a cerut analizarea situației sale juridice, în sensul expus în cererea formulată, cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.
În baza art. 598 Cod procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată pentru condamnatul S. I.-V., fiul lui C. și C., născut la data de 21.11.1987, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul Iași, având ca obiect „contestație la executare”.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 598 Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată pentru condamnatul P. M., fiul lui V. și E., născut la data de 04.09.1972, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul Iași, având ca obiect „contestație la executare”.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2016.
Președinte, Grefier,
S. M. G. L. M.
Red/Tehnored. S.M.G..
2 ex./ 24.02.2016
| ← Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 161/2016.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|








