Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 173/2016. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 173/2016 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 173/2016

Cod ECLI:RO:JDIAS:2016:012._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI - Secția penală

DOSAR NR._

SENTINȚA PENALĂ NR. 173

Ședința publică din data de 29.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: U. C.

GREFIER: L. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași - a fost reprezentat de procuror B. A..

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale privind pe condamnatul B. T., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, data de 29.01.2016, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA:

Asupra cererii penale de față, constată următoarele :

Prin propunerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.12.2015 sub numărul de mai sus, Penitenciarul Iași a propus liberarea condiționată a condamnatului B. T. , fiul lui G. și E., născut la data de 23.11.1966 în județul N., domiciliat în ., deținut în Penitenciarul Iași, din executarea pedepsei închisorii de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 50 din 05.05.2014 a Judecătoriei B., definitivă la 14.10.2014 prin decizia penală nr. 766 din 14.10.2014 a Curții de Apel Bacău.

În motivarea propunerii s-a arătat faptul că deținutul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată.

În vederea soluționării cauzei au fost atașate la dosarul cauzei mai multe înscrisuri reprezentând procesul verbal încheiat de comisia de liberări, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii și o caracterizare a condamnatului.

Legal citat pentru termenul de judecată din 28.01.2016, petentul condamnat nu s-a prezentat în fața instanței de judecată .

Printr-o adresă înaintată instanței la data de 31.12.2016 Penitenciarul Iași a comunicat că deținutul a fost pus in libertate la data de 29.12.2015 ca urmare a expirării pedepsei închisorii.

Raportat la înștiințarea locului de deținere, condamnatul fiind deja liberat condiționat la data soluționării prezentei cereri de liberare condiționată ,instanța urmează să respingă ca rămasă fără obiect cererea de liberare condiționată formulată pentru condamnatul B. T. , fiul lui G. și E., născut la data de 23.11.1966 în județul N., domiciliat în ..

Instanța va constata că petentul condamnat a fost pus în libertate la data de 29.12.2015 ca urmare a expirării pedepsei de 10 luni închisoare .

În baza disp.art.398 Cod procedură penală și art.272 Cod procedură penală suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului (delegația nr._ din 11.01.2016 emisă de către Baroul Iași) va fi achitată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

În baza dispozițiilor art. 398 și art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul B. T. , fiul lui G. și E., născut la data de 23.11.1966 în județul N., domiciliat în ., deținut în Penitenciarul Iași la data formulării cererii, CNP-_.

Constată că petentul condamnat a fost pus în libertate la data de 29.12.2015 ca urmare a expirării pedepsei de 10 luni închisoare .

În baza disp.art.398 Cod procedură penală și art.272 Cod procedură penală suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu al condamnatului (delegația nr._ din 11.01.2016 emisă de către Baroul Iași) va fi achitată Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

În baza dispozițiilor art. 398 și art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia .

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. C. L. M.

Red./Tehnored. U.C.

4 ex./17.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 173/2016. Judecătoria IAŞI