Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Sentința nr. 297/2016. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 297/2016 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 297/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDIAS:2016:012._
Număr de înregistrare în registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal-3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
NCPP SECTIA PENALA
SENTINȚA PENALĂ Nr. 297/2016
Ședința publică de la 11 Februarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S. D. A.
Grefier R. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a fost reprezentat de procuror – Sfîca A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul B. P. și pe persoana vătămată E. L. L., prin reprezentant legal A. L. M. și E. Lilian, având ca obiect . sexuală (art.219 NCP) tentativă de viol (art.32 rap. la art.218 NCP.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsă părțile
Procedura completa
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in ședința publica din data de 27.01.2016, susținerile parților fiind consemnate in încheierea de ședința din acea zi care face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța, având în vedere disp. art. 391 alin.1 N.C.P.P a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul emis în dosarul de urmărire penală având nr. _/P/2015 din data de 10.12.2015, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, s-a dispus trimiterea în stare de judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. P., fiul lui G. și Miluța, ns. la data de 10.07.1974, în Mun. Iași, jud. Iași, domiciliat în Mun. Iași, ., jud. Iași, f.f.l. în Mun. Iași, .. 60, jud. Iași, posesor al C.I. ., nr._ eliberat de SPC Iași la data de 25.11.2014, identificat cu CNP:_ cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a, c C. pen. și a infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prev. și ped. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a, c C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin.1 C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._//245/2015.
Prin actul de inculpare s-a reținut în sarcina inculpatului B. P. că, în noaptea de 20/21.11.2015, în jurul orelor 00.00, în timp ce se afla în locuința sa din Mun. Iași, .. 60, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu minora E. L. L., în vârstă de 15 ani, pe care o avea în grijă, împotriva voinței acesteia, acțiune care nu a avut loc datorită reacției persoanei vătămate, astfel încât, în aceleași împrejurări, inculpatul a constrâns-o pe aceasta, prin amenințări cu acte de viol, să comită acte de masturbare asupra sa.
Prin încheierea 221 MPP din data de 24.11.2015 pronunțată de Judecătoria Iași in dosarul nr._/245/2015 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B. P. pe o perioadă de 30 zile, până la data de 23.12.2015 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 107UP/24.11.2015. (f 58-66). Prin încheierile din datele de 17.12.2015, 14.01.2016 judecătorul de cameră preliminară a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, dispunând menținerea acesteia
Prin încheierea de cameră preliminară din data de 14.01.2016, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței sub aspectul competenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Iași și sub aspectul regularității rechizitoriului emis în dosarul de urmărire penală având nr._/P/2015, la data de 10.12.2015. De asemenea, s-a constatat legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și legalitatea efectuării actelor de urmărire penală. Prin aceeași încheiere, s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul B. P., trims în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a, c C. pen. și a infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prev. și ped. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a, c C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin.1 C. pen.
Prezent în fața instanței de judecată la data de 27.01.2016, după aducerea la cunoștință a drepturilor prevăzute de art. 83 C.proc.pen., și art. 374 alin. 4 C.proc.pen., inculpatul a fost de acord să dea declarație, a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat totodată ca judecarea sa să se facă potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 375 C.proc.pen..
Față de poziția procesuală exprimată de inculpat la data de 25.03.2015, instanța de judecată a dat eficiență dispozițiilor art.375 C.proc.pen. raporat la art. 374 alin. 4 C.proc.pen., potrivit cărora judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, atunci când inculpatul recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa.
Instanța de judecată a procedat astfel la judecarea cauzei penale de față exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând în mod coroborat actele și lucrările cauzei, respectiv ansamblul probelor administrate în faza urmăririi penale, prin prisma declarației de recunoaștere pe care a dat-o inculpatul în ședință publică, instanța reține următoarele.
În fapt:
Inculpatul B. P. locuiește efectiv la adresa din mun. I., ..60, jud I., într-o locuință compusă dintr-o cameră și o bucătărie, împreună cu cei doi copii minori în vârstă de 6 ani și respectiv 12 ani, soția sa fiind plecată la muncă în străinătate.
Din luna august 2015, persoana vătămată E. L. L. a venit să locuiască împreună cu unchiul său la adresa mai sus menționată. Camera în care cei patru locuiau este compusă din două paturi, pe unul dormea inculpatul și fiul cel mic al acestuia iar pe celălalt persoana vătămată și fiul cel mare al inculpatului.
În seara de 20.11.2015, persoana vătămată a rămas acasă cu inculpatul și fiul cel mic al acestuia. După ce acesta din urmă a adormit, inculpatul, care consumase în prealabil o cantitate considerabilă de bere – aproximativ 6 litri potrivit propriei declarații - a încercat să întrețină raporturi sexuale cu minora.
Astfel, inculpatul s-a așezat în pat lângă persoana vătămată și a încercat să o sărute pe gură, a început să o mângâie însă aceasta a plecat din pat, refuzând avansurile inculpatului. Inculpatul a tras-o înapoi în pat a încercat din nou să o sărute și apoi să-i scoată pantalonii de pijama cu care era îmbrăcată. Persoana vătămată a început să plângă și, deși își ținea cu mâna pantalonii, inculpatul a reușit să-i scoată, după care s-a dezbrăcat și el.
Fiind amândoi dezbrăcați, inculpatul s-a urcat pe ea, a sărutat-o, a mângâiat-o, încercând să-i desfacă picioarele. În acel moment persoana vătămată l-a împins, spunându-i să o lase în pace. Văzând că minora refuză să întrețină relații sexuale cu el, inculpatul i-a cerut acesteia să-l masturbeze, sub amenințarea că o va viola.
Astfel că, fiind forțată de inculpat, în sensul că acesta i-a luat mâna, a luat penisul și l-a „frecat” până ce acesta i-a solicitat să se oprească.
Ulterior, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate ca, a doua zi să meargă împreună la biserică și să jure că nu va povesti nimănui ce s-a întâmplat în noaptea respectivă.
În următoarea zi, sâmbătă, deși aceștia nu au mai mers la biserică, inculpatul nu i-a dat voie minorei să plece din locuință, urmărind-o oriunde se ducea. În ziua următoare, duminică, persoana vătămată a reușit să plece din camera inculpatului, spunându-i acestuia că merge la toaletă. Ieșită din locuință, persoana vătămată a mers la mătușa sa E. E., ce locuiește în același imobil, dar într-o altă cameră ce nu comunică cu locuința inculpatului și i-a povestit cele întâmplate.
Situația de fapta astfel cum a fost reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă.
Din declarațiile persoanei vătămate E. L. L. rezultă că în ziua de 20.11.2015 unchiul său, inculpatul B. P., împreună cu care persoana vătămată locuiește, a consumat băuturi alcoolice. În seara zilei de 20.11.2015, inculpatul a purtat o discuție telefonică cu tatăl persoanei vătămate, iar persoana vătămată a perceput o stare de nervozitate a inculpatului ulterioară respectivei convorbiri. Inculpatul i-a comunicat persoanei vătămate că tatăl ei l-a injuriat.
După ce fiul în vârstă de 6 ani al inculpatului s-a culcat în patul inculpatului, persoana vătămată s-a culcat și ea, în patul său, iar inculpatul a venit și el în patul persoanei vătămate, atât persoana vătămată, cât și inculpatul fiind îmbrăcați. Inculpatul a început să o sărute și să o mângâie pe persoana vătămată, în zonele intime, introducându-și mâna pe sub pijamaua acesteia. Persoana vătămată s-a ferit și a început să plângă, însă unchiul său s-a dezbrăcat complet și ulterior, împotriva voinței persoanei vătămate, a dezbrăcat-o și pe aceasta, prin îndepărtarea pantalonilor de pijama și a lenjeriei intime. Inculpatul s-a poziționat deasupra persoanei vătămate și a încercat să îi desfacă picioarele, însă persoana vătămată l-a împins de pe pat. Inculpatul a revenit lângă persoana vătămată și a solicitat acesteia să îl masturbeze, luându-i mâna și așezându-i-o pe penisul său. Întrucât persoana vătămată și-a retras mâna, inculpatul i-a spus că, în cazul în care nu îl masturbează, o va viola și i-a așezat din nou mâna pe penisul său, care nu era în stare erectă. La un moment dat, inculpatul i-a spus persoanei vătămate să se oprească. Din cauza faptului că plângea și era speriată, persoana vătămată nu a observat dacă inculpatul a ejaculat sau nu.
Ulterior, persoana vătămată s-a culcat în pat lângă verișorul său B. M. C., iar inculpatul i-a solicitat ca a doua zi să meargă la biserică și să jure că nu vor relata altor persoane cele întâmplate. A doua zi, inculpatul a supravegheat-o în permanență pe minoră, motiv pentru care aceasta nu i-a comunicat mătușei sale cele petrecute.
În seara zilei de 22.11.2015, inculpatul, în stare de ebrietate, a încercat din nou să o dezbrace pe persoana vătămată, aceasta însă a ținut de pantaloni și a pretextat că vrea să meargă la toaleta ce se află pe holul imobilului, fugind la mătușa sa E. E.. Victima i-a povestit cele întâmplate mătușii sale. Inculpatul a apelat-o telefonic pe numita E. E. și a venit și la ușa acesteia, însă acesta nu i-a răspuns în nici un fel.
Declarația persoanei vătămate se coroborează și este susținută în întregime de celelalte probe aflate la dosarul de urmărire penală a cauzei.
Astfel, din declarațiile martorei E. E. rezultă că în seara zilei de 22.11.2015, în jurul orelor 22,00, la ușa camerei sale a bătut persoana vătămată E. L. L., care era foarte speriată și plângea și că, după ce a intrat în cameră, aceasta i-a spus că unchiul său a încercat să abuzeze de ea. A relatat martora că persoana vătămată i-a povestit că, în noaptea de 20/21.11.2015, unchiul său, B. P., aflat în stare de ebrietate, a încercat să o violeze, venind în patul său, sărutând-o pe gură și atingând-o în zonele intime, apoi dezbrăcând-o și încercând să realizeze un raport sexual normal cu victima, prin introducerea penisului în vaginul acesteia, aspect pe care nu l-a realizat din cauza stării de ebrietate și a opoziției victimei. Întrucât nu a reușit să realizeze un raport sexual normal, inculpatul i-a solicitat victimei, sub amenințarea că o va viol, să efectueze acte de masturbare asupra acestuia.
Martora E. T., bunica persoanei vătămate, a declarat că a văzut-o în seara zilei de 22.11.2015, pe nepoata sa, care plângea și tremura și care i-a povestit acesteia că inculpatul B. P. a pipăit-o pe sâni și în zona organelor genitale și a forțat-o să-l masturbeze. A mai precizat martora că inculpatul a recunoscut faptul că a pipăit-o pe victimă în zonele intime, întrucât era în stare de ebrietate și că, plângând, i-a spus martorei că îi pare rău de cele întâmplate și că nu „a trăit” cu nepoata acesteia, persoana vătămată. Martora a menționat că nu l-a întrebat pe inculpat, întrucât i-a fost rușine, dacă a forțat-o pe persoana vătămată să îl masturbeze.
Din fișa de evaluare psihologică nr. 1439/24.11.2015 întocmită de D.G.A.S.P.C. Iași, se concluzionează faptul că persoana vătămată minora E. L. L. „a fost victima unei forme de abuz sexual.
Din declarațiile inculpatului, date în cursul urmăririi penale, rezultă că acesta a recunoscut, nuanța, comiterea faptei, încercând să sugereze că, de fapt, ar fi fost tentat de persoana vătămată care l-ar fi sedus.
În fața instanței, inculpatul a arătat că recunoaște faptele, integral, în modalitatea prezentată în actul de sesizare al instanței.
Încadrare juridică:
În drept, faptele inculpatului major B. P. care, în noaptea de 20/21.11.2015, în jurul orelor 00.00, în timp ce se afla în locuința sa din Mun. Iași, .. 60, a încercat să întrețină raporturi sexuale cu minora E. L. L., în vârstă de 15 ani, pe care o avea în grijă, împotriva voinței acesteia, acțiune care nu a avut loc datorită stării sale de ebrietate si a reacției persoanei vătămate, astfel încât, în aceleași împrejurări, inculpatul a constrâns-o pe aceasta, prin amenințări cu acte de viol, să comită acte de masturbare asupra sa, întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:
- tentativă la infracțiunea de „viol”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a, c C. pen.
- „agresiune sexuală”, faptă prev. și ped. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a, c C. pen.,
ambele cu aplic. art. 38 alin.1 C. pen.
Cu privire la tentativa la infracțiunea de „viol”
Sub aspectul elementului material din conținutul laturii obiective, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului s-a concretizat prin exercitarea de acțiuni premergătoare întreținerii unor relații sexual, respectiv dezbrăcarea persoanei vătămate și încercarea de a îi desface picioarele, în vederea întreținerii unor relații sexuale cu aceasta.
Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, s-a caracterizat prin crearea unei stări de pericol pentru libertatea sexuală a persoanei vătămate.
Legătura de cauzalitate, între acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective si urmarea imediată, se impune cu evidență, reieșind din materialitatea faptelor, fiind directa si exclusiva. Astfel, periclitarea libertății sexuale a persoanei vătămate a fost cauzată de acțiunile inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă în accepțiunea art. 16 alin. 3 lit. a C.pen. În aceste sens, inculpatul a avut prefigurarea mentală a rezultatului acțiunii sale, rezultat pe care l-a urmărit.
Cu privire la reținerea formei tentate a infracțiunii, instanța face referire la dispozițiile art. 32 C.pen, care arată că „tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul”. Infracțiunea săvârșită de inculpat a rămas în formă de tentativă, întrucât, deși acesta a săvârșit acte de executare specifice infracțiunii de viol, totuși, datorită rezistenței opuse de victimă și a faptului că aceasta a reușit să fugă, actele de executare s-au întrerupt, mai înainte de consumarea infracțiunii.
Cu privire la reținerea formei agravate, prevăzută de art. 218 alin. 3 lit. a, c C. pen., instanța constată că din materialul probator administrat în cauză rezultă fără îndoială faptul că victima se afla în îngrijirea și ocrotirea inculpatului, locuind la acesta și fiind lipsită de ocrotire părintească, în condițiile în care tatăl său este plecat la muncă în străinatate, iar mama sa locuiește cu concubinul său la o adresă pe care victima nu o cunoștea. De asemenea, din actele adminsitrate în cauză rezultă că victima este născută la data de 09.05.2000, neavând la data comiterii infracțiunilor, împlinită vârsta de 16 ani.
Cu privire la infracțiunea de „agresiune sexuală”
Sub aspectul elementului material din conținutul laturii obiective, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului s-a concretizat prin exercitarea de acte de natură sexuală, respectiv masturbarea inculpatului de către victimă, săvârșită prin constrângerea victimei constând în amenințarea cu violul.
Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, s-a caracterizat prin încălcarea libertății sexuale a persoanei vătămate.
Legătura de cauzalitate, între acțiunea care constituie elementul material al laturii obiective si urmarea imediată, se impune cu evidență, reieșind din materialitatea faptelor, fiind directa si exclusiva. Astfel, încălcarea libertății sexuale a persoanei vătămate a fost cauzată de acțiunile inculpatului.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă în accepțiunea art. 16 alin. 3 lit. a C.pen. În aceste sens, inculpatul a avut prefigurarea mentală a rezultatului acțiunii sale, rezultat pe care l-a urmărit.
Cu privire la reținerea formei agravate, prevăzută de art. 219 alin. 2 lit. a, c C. pen., instanța constată că din materialul probator administrat în cauză rezultă fără îndoială faptul că victima se afla în îngrijirea și ocrotirea inculpatului, locuind la acesta și fiind lipsită de ocrotire părintească, în condițiile în care tatăl său este plecat la muncă în străinatate, iar mama sa locuiește cu concubinul său la o adresăm pe care victima nu o cunoștea. De asemenea, din actele adminsitrate în cauză rezultă că victima este născută la data de 09.05.2000, neavând la data comiterii infracțiunilor, împlinită vârsta de 16 ani.
Instanța constată că infracțiunile nu au fost săvârșite în stare de recidivă. Astfel, instanța face trimitere la dispozițiile art. 41 alin. 1 C.pen, care stipulează următoarele:”(1) există recidivă când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 1 an sau mai mare.” Or, instanța constată că inculpatul, condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare efectivă, s-a liberat la data de 22.07.2008, cu un rest de pedeapsă de 594 zile, pedeapsa considerându-se executată la data de 08.03.2010, astfel încât până la data comiterii infracțiunii s-a împlinit termenul de reabilitare.
Vinovăția inculpatului rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale. În consecință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. 2 C.proc.pen., instanța va dispune condamnarea inculpatului B. P. pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
- tentativă la infracțiunea de „viol”, prev. și ped. de art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a, c C. pen.
- „agresiune sexuală”, faptă prev. și ped. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a, c C. pen.,
ambele cu aplic. art. 38 alin.1 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpatului, pornind de la limitele pedepsei prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii de „viol”, respectiv pentru infracțiunea de „agresiune sexuală” se va ține seama, privitor la tentativa la infracțiunea de „viol”, conform art. 79 Cod penal, de concursul dintre cauzele de atenuare a pedepsei, respectiv se va valorifica inițial tentativa și apoi cauza specială de reducere a pedepsei subsecventă recunoașterii vinovăției și urmării procedurii simplificate, iar în cazul infracțiunii de „agresiune sexuală” doar de această din urmă cauză de reducere a pedepsei. Se va da eficiență dispozițiilor apoi art. 74 C.pen, care stipulează criteriile generale de individualizare a pedepsei..
Astfel, potrivit art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a,c C.pen. „raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoare de la 3 al 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(...) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
(...)
c)victima nu a împlinit 16 ani”
Conform art. 79 Cod penal, „ (1) când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea respectivă se reduc prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la tentativă, circumstanțe atenuante și cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine.
Întrucât în sarcina inculpatului se reține săvârșirea unei infracțiuni de viol în formă tentată, se va face inițial aplicarea art.33 C.pen, care prevede că „tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate”, limitele de pedeapsă astfel reduse fiind de la un minim de 2 ani și 6 luni la un maxim 6 ani închisoare. Apoi, se rețin dispozițiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen, care prevăd că, în situația în care judecarea cauzei a avut loc în procedura simplificată bazată pe recunoașterea vinovăției, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii se reduc cu o treime. Pe cale de consecință, limitele de pedeapsă pe care le va avea instanța în vedere pentru pedepsirea tentativei la infracțiunea de „viol” sunt de la 1 an și 8 luni închisoare la 4 ani închisoare.
Potrivit art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a,c C.pen „actul de natură sexuală, altul decât cele prevăzute la art. 218, cu o persoană, săvârșit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința sau profitând de această stare, se pedepsește cu închisoare de la 2 al 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a)victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului
(...)
c)victima nu a împlinit 16 ani”
Se rețin dispozițiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen, care prevăd că, în situația în care judecarea cauzei a avut loc în procedura simplificată bazată pe recunoașterea vinovăției, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii se reduc cu o treime. Pe cale de consecință, limitele de pedeapsă pe care le va avea instanța în vedere pentru pedepsirea infracțiunii de „agresiune sexuală” sunt de la 2 ani închisoare la 6 ani și 8 luni închisoare.
Potrivit art. 74 C.pen, stabilirea duratei pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În aplicarea acestor criterii, instanța se va raporta în concret la activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului, astfel cum a fost prezentată anterior.
Cu privire la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, ca și argumente care sunt defavorabile inculpatului, instanța reține faptul că inculpatul a acționat pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în contextul în care inculpatul este o persoană cu experiență de viață, trebuia să cunoască faptul că prin consumarea băuturilor alcoolice dobândește sau își sporește curajul infracțional. Mai reține instanța faptul că tentativa de viol a avut loc prin specularea vulnerabilității persoanei vătămate, persoană pe care o avea în grijă inculpatul, în contextul în care minora locuia în aceeași cameră cu inculpatul, iar încercarea de a o viola, precum și obligarea persoanei vătămate de a îl masturba pe inculpat, a avut loc în cursul nopții, când posibilitățile de apărare ale persoanei vătămate erau inexistente.
Relevant pentru periculozitatea inculpatului este și modul în care acesta ar fi acționat după comiterea faptei, a doua zi, în sensul că ar fi supravegheat-o în permanență pe minoră, împiedicând-o pe aceasta să ia legătura cu alte persoane, dar și faptul că i-ar fi spus că vor merge la biserică pentru a jura că nu vor spune nimănui cele întâmplate.
Nu mai puțin, judecătorul de cameră preliminară reține în continuare și concluziile fișei de evaluare psihologică a victimei pretinsei infracțiuni, întocmită de D.G.A.S.P.C. Iași, în care se concluzionează faptul că persoana vătămată minora E. L. L. „a fost victima unei forme de abuz sexual, iar pe fondul sprijinului necondiționat pe care îl are din partea mamei, precum și faptul că agresorul este arestat, aceasta nu necesită consiliere de specialitate.” Judecătorul reține că o astfel de infracțiune lasă urme profunde asupra victimelor și că actul de justiție are și rolul de a oferi un sentiment de protecție și de echitate victimei infracțiunii.
Dar, instanța, față de activitatea concretă a inculpatului, va reține și faptul că acesta și-a întrerupt activitatea infracțională pe care o realiza în scopul violării victimei, în momentul în care victima s-a opus și a început să plângă, precum și faptul că inculpatul nu a exercitat acte de violență asupra victimei, aspecte care sunt de natură a contrabalansa, într-o anumită măsură, pe cele ce imprimau gravitate sporită faptei de tentativă de viol. Totuși, deși inculpatul a întrerupt activitatea de violare a victimei, acesta a nu a renunțat la dorința de a obține o satisfacție sexuală prin constrângerea victimei, determinând-o pe aceasta, sub amenințarea violului, să îl masturbeze. În aceste condiții, acțiunile inculpatului au fost caracterizate prin perseverență infracțională în obținerea scopului previzionat și au avut un impact mai puternic asupra victimei decât dacă ar fi fost comise separat. Reține instanța că nici pentru a implementa rezoluția infracțională de a o agresa sexual pe victimă prin obligarea acesteia de a îl masturba pe inculpat, acesta nu a lovit victima, constrângerea acesteia efectuându-se prin amenințare cu acte de viol, amenințare care însă era foarte credibilă, date fiind acțiunile anterioare ale inculpatului și de natură a imprima o puternică stare de temere victimei.
Din perspectiva stării de pericol pe care au prezentat-o acțiunile inculpatului, instanța constată că libertatea sexuală a persoanei vătămate a fost periclitată grav și apoi încălcată, iar natura și gravitatea rezultatului produs asupra psihicului și a dezvoltării morale a victimei sunt extrem de grave, în contextul în care aceasta s-a văzut abuzată sexual de persoana care reprezenta, în concret, un substitut al ocrotirii părintești. Totuși, instanța va avea în vedere la stabilirea concretă a pedepsei, faptul că victima avea o vârstă de 15 ani și 6 luni, aspect care, prin prisma apropierii de limita de vârstă prevăzută de art. 218 alin.3 lit. c, art. 219 alin. 2 lit. c C.pen, îi este favorabil inculpatului.
Fără a decela un alt mobil sau un alt scop decât cele inclus în incriminarea de bază, instanța constată că inculpatul a acționat cu încălcarea flagrantă a unor norme de minime morală.
Instanța reține că inculpatul are în antecedența penală o două condamnări, ambele pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului, nefiind, urmare a împlinirii termenului de reabilitare judecătorească, incidentă o stare de pluralitate de infracțiuni.
Instanța constată o conduită procesuală corectă, o atitudine sinceră, de asumare a faptelor sale și de regret, cel puțin la nivel declarativ. În ceea ce privește nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială instanța reține că inculpatul are un nivel mediu de educație.
Față de considerentele sus expuse, instanța va aplica inculpatului:
- pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale) C.pen., pentru tentativa la infracțiunea de „viol”
- pedeapsa de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale) C.pen., pentru comiterea infracțiunii de „agresiune sexuală”.
Cu privire la pedepsele complementare, a căror aplicare este, în speță obligatorie, instanța apreciază că infracțiunile comise de inculpat sunt de natură a produce nemulțumire în mentalul colectiv și că, față de acest aspect, este inoportun ca, pe o perioadă de 5 ani după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, inculpatul să fie ales într-o autoritate publică sau într-o altă funcție publică, să ocupe o funcție care implică exercițiul autorității de stat, sau să ocupe o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, aceste calități reclamând o probitate morală certă și superioară. Pe de altă parte, aceleași calități morale superioare sunt necesare și pentru a avea dreptul de a fi tutore sau curator. Mai mult, instanța apreciază că se impune aplicarea interdicției inculpatului de a mai desfășura în viitor activitatea de a o lua în îngrijire pe persoana vătămată, întrucât s-a folosit de această activitate pentru a comite infracțiunea. Natura infracțiunilor și efectele pe care comiterea acestora le-a avut asupra psihicului și dezvoltării morale a persoanei vătămate impun interzicerea cu titlu de pedeapsă complementară a dreptului inculpatului de a comunica cu victima și de a se apropia de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri în care victima va desfășura activități sociale. Impactul social al faptelor în mentalul colectiv și impactul asupra psihicului victimei impun aplicarea pedepselor complementare pe durata maximă prevăzută de lege.
Pentru aceleași considerente avute în vedere și la aplicarea pedepselor complementare, în baza art. 65 alin. 1 Cod penal rap. la art. 65 alin. 3, instanța va aplica inculpatului, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale, stabilite mai sus, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale) C.pen.
În baza art. 38 alin. 1 C.pen, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen, instanța va constata pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real și va contopi pedepsele aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se va adauga sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 1 an închisoare, în total inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. se vor contopi cele două pedepse complementare, iar pedeapsa cea mai grea se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit.c C.pen.
În baza art. 45 alin. 5 C.pen. se vor contopi cele două pedepse accesorii, pedeapsa accesorie rezultată urmând a se executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Individualizarea modalității de executare a pedepsei
Cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, instanța față de cuantumul pedepsei rezultante, dar și față de natura și gravitatea infracțiunilor pe care pedepsele individuale le reflectă, constată că singura modalitate de executare a pedepsei este cea care presupune încarcerarea inculpatului.
Cu privire la arestarea preventivă a inculpatului
Analizând, sub aspectul legalității și temeiniciei, la acest moment, arestarea preventivă a inculpatului, instanța reține următoarele. La pronunțarea hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii, cu executare, dispozițiile cu privire la măsurile preventive au un caracter accesoriu, depinzând în mare măsură de soluția dată pe fondul cauzei. Această legătură se justifică întrucât în situația în care instanța ajunge la concluzia că un anume inculpat a săvârșit o infracțiune și se impune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare efectivă, toate probele care au stat la baza menținerii inculpatului în stare de arest dobândesc un grad maxim de certitudine. La acest moment, față de soluția pronunțată pe fondul cauzei cu privire la inculpatul B. P., concluzia care se impune, din perspectiva acestei instanțe, nu poate fi decât aceea că, potrivit tuturor considerentelor expuse anterior (atât de analiză factuală, cât și din perspectiva circumstanțelor personale) lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică. Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 399 C. proc. pen, instanța va menține măsura arestării preventive față de inculpat.
În baza art. 72 C.pen., instanța va scădea din durata pedepsei închisorii ce va fi aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală durata reținerii acestuia, din data de 23.11.2015 până la data de 24.11.2015, respectiv durata arestării preventive, începând de la data de 24.11.2015 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța reține că persoana vătămată nu a formulat pretenții bănești împotriva inculpatului.
Având în vedere natura infracțiunilor comise de inculpat, care se regăsesc în anexa legii nr. 76/2008 ca figurând între infracțiunile pentru care se poate dispune recoltarea de probe biologice în vederea obținerii profilului genetic și a stocării sale în baza de date, instanța constată, că este oportună și în conformitate cu interesul societății, identificarea profilului genetic și stocarea acestuia în baza de date genetice judiciare, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe. Astfel, în baza art. 7 Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea obținerii și stocării, în Sistemul național de date genetice judiciare, a profilului genetic.În baza art. 5 alin. 5 Legea nr. 76/2008, instanța va informa, prin adresă, persoana condamnată, la momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe, cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate în vederea obținerii și stocării, în SNDGJ, a profilului genetic.
În baza art. 398 Cod procedură penală și art. 274 alin. 1 C. proc. pen., constatând culpa procesuală a inculpatului, față de volumul lucrărilor efectuate în cauză, instanța îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 932,60 lei în cursul urmăririi penale.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 teză finală C.proc. pen., suma de 390 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru persoana vătămată minoră în cursul urmăririi penale și în faza judecății (delegațiile_/23.11.2015-195 lei, respectiv_/27.01.2016-195 lei, emise de Baroul Iași) și suma de 780 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu al inculpatului în cursul urmăririi penale, cameră preliminară și judecată (delegațiile nr._/23.11.2015-260 lei, respectiv_/17.12.2015- 520 lei, emise de Baroul Iași) vor fi avansate Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
I. În baza art.396 alin. 2, 10 C.proc.pen cu referire la art. 374 alin.4 C.proc.pen., art. 375 C.proc.pen, rap. la art. 32 alin. 1 C. pen. rap. la art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a, c C. pen., condamnă pe inculpatul B. P., fiul lui G. și Miluța, născut. la data de 10.07.1974, în Mun. Iași, jud. Iași, domiciliat în Mun. Iași, ., jud. Iași, f.f.l. în Mun. Iași, .. 60, jud. Iași, posesor al C.I. ., nr._ eliberat de SPC Iași la data de 25.11.2014, identificat cu CNP:_, cu antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde E. L. L. desfășoară activități sociale) C.pen., pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de „viol” (faptă comisă la data de 20/21.11.2015, persoană vătămată E. L. L.).
În baza art. 65 alin. 1 Cod penal rap. la art. 65 alin. 3, aplică inculpatului B. P., pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare stabilită mai sus, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde E. L. L. desfășoară activități sociale) C.pen, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
II. În baza art.396 alin. 2, 10 C.proc.pen cu referire la art. 374 alin.4 C.proc.pen., art. 375 C.proc.pen, rap. la art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a, c C. pen., condamnă pe inculpatul B. P., cu datele de stare civilă menționate anterior, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale) C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „agresiune sexuală” (faptă comisă la data de 20/21.11.2015, persoană vătămată E. L. L.).
În baza art. 65 alin. 1 Cod penal rap. la art. 65 alin. 3, aplică inculpatului B. P., pe lângă pedeapsa principală de 3 ani închisoare stabilită mai sus, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice cu victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde E. L. L. desfășoară activități sociale) C.pen, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 38 alin. 1 C.pen, art. 39 alin. 1 lit. b C.pen, constată pluralitatea de infracțiuni sub forma concursului real și contopește pedepsele aplicate prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv sporul de 1 an închisoare, în total inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen, contopește pedepsele complementare aplicate prin prezenta sentință, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa complementară cea mai grea, de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde E. L. L. desfășoară activități sociale) C.pen, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit.c C.pen.
În baza art. 45 alin. 5 C.pen, contopește pedepsele accesorii aplicate prin prezenta sentință, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie cea mai grea, a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, f, g, k, n (în sensul interzicerii ca inculpatul să comunice ori să se apropie de victima E. L. L.), o (în sensul interzicerii ca inculpatul să se apropie de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale) C.pen, potrivit art. 65 alin. 3 C.pen.
În baza art. 72 alin. 1 C.pen., scade din durata pedepsei închisorii, durata reținerii din data de 23.11.2015 până la data de 24.11.2015, respectiv durata arestării preventive, începând de la data de 24.11.2015 la zi.
În baza art. 399 C.proc.pen rap. la 208 alin.4 C.proc.pen, cu referire la art. 223 alin. 2 C.proc.pen., menține măsura arestării preventive față de inculpatul B. P..
În baza art. 7 Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, în vederea obținerii și stocării, în Sistemul național de date genetice judiciare, a profilului genetic.
În baza art. 5 alin. 5 Legea nr. 76/2008, informează prin adresă persoana condamnată, la momentul rămânerii definive a prezentei sentințe, cu privire la faptul că probele biologice recoltate vor fi utilizate în vederea obținerii și stocării, în SNDGJ, a profilului genetic.
Ia act că persoana vătămată nu a formulat pretenții bănești împotriva inculpatului.
În baza art. 398 Cod procedură penală și art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 932,60 lei în cursul urmăririi penale.
În baza art. 272, art. 274 alin. 1 teză finală C.proc. pen., suma de 390 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru persoana vătămată minoră în cursul urmăririi penale și în faza judecății (delegațiile_/23.11.2015-195 lei, respectiv_/27.01.2016-195 lei, emise de Baroul Iași) și suma de 780 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu al inculpatului în cursul urmăririi penale, cameră preliminară și judecată (delegațiile nr._/23.11.2015-260 lei, respectiv_/17.12.2015- 520 lei, emise de Baroul Iași) vor fi avansate Baroului Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a rămâne în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2016.
Președinte, Grefier,
A. S. D. M. R.
Red/tehnored/A.S.D
2 ex/ 18.02.2016
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 124/2016.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|








