Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 62/2016. Judecătoria MIERCUREA CIUC

Sentința nr. 62/2016 pronunțată de Judecătoria MIERCUREA CIUC la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 62/2016

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDCIU:2016:002._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA MIERCUREA C.

-

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 62/2016

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. I. M.

Grefier C. V.

Cu participarea domnului procuror C. S. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea C.

Pe rol judecarea cauzei Penale privind pe condamnat C. M. M. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat de apărător din oficiu, av. R. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar copia MEPÎ nr. 1026/20.06.2014 și copia SP nr. 867/2014 a Judecătoriei B..

La interpelarea instanței petentul arată că nu el a formulat cererea și că nu și-o însușește.

Față de precizarea petentului instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru petent solicită respingerea cererii ca inadmisibilă. Cu cheltuieli în sarcina statului.

Petentul solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Miercurea C. la data de 07.12.2015 sub nr._, s-a formulat contestație la executare în numele persoanei condamnate C. M. G., fiul lui M. D. și N. G., născut la data de 17.07.1992.

În fapt, s-a arătat că din pedeapsa pe care o execută condamnatul nu a fost dedusă perioada reținerii și a arestului efectuat de acesta în 16.08._11.

În drept, cererea nu a fost motivată.

La dosarul cauzei au fost atașate următoarele înscrisuri: copia MEPÎ nr.1026/2014 emis de Judecătoria B., fișa privind situația juridică a condamnatului, sentința penală nr.867/2014 pronunțată de Judecătoria B..

Fiind prezent la judecarea cauzei, persoana condamnată C. M. G. a arătat că prezenta contestație la executare nu este formulată de el și nu și-o însușește.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Cererile privitoare la executarea hotărârilor penale au ca titulari anumite persoane expres arătate de legea procedurală. Nu orice persoană poate formula cereri pentru condamnat în faza executării hotărârii penale.

În ceea ce privește contestația la executare, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.597-599 C.proc.pen. rezultă că o asemenea cerere nu poate fi formulată decât de persoana condamnată, de procuror, sau din oficiu (Biroul de Executări Penale din cadrul instanței). În cazul în care, totuși, cererea a fost formulată de o altă persoană, condamnatul își poate însuși sau nu cererea.

Față de considerentele anterior expuse, având în vedere că cererea a fost formulată de o persoană fără legitimare procesuală activă și nu a fost însușită de persoana privată de libertate C. M. G., instanța urmează a o respinge ca inadmisibilă.

În baza art.275 alin.(3) cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată în numele condamnatului C. M. G., fiul lui M. D. și N. G., născut la data de 17.07.1992.

În baza art. 275 alin.(3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2016.

Președinte, Grefier,

C. I. M. C. V.

Cs.I.M./C.V.

Primit: 26.02.2016

Redactat: 26.02.2016

Ex: 5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 62/2016. Judecătoria MIERCUREA CIUC