Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 133/2015. Judecătoria NOVACI

Sentința nr. 133/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 09-04-2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._ Nr. Operator 3923

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA NOVACI

NOVACI

Sentința penală Nr. 133/2015

Ședința publică de la 09 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. P. C.

Grefier M. U.

Ministerul Public fiind reprezentat de procuror D. M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, județul Gorj.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorii C. I., B. M., C. E. și D. M., având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorii.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 02.04.2015 prin serviciul registratură al instanței, s-a înaintat de către Penitenciarul C. cu adresa nr._/PCDJ/30.03.2015/25.03.2015, mandatele de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorii D. M. și C. I., după care,

Instanța având în vedere faptul că, contestatorii sunt deținuți în prezent în Penitenciarul C. acest fapt rezultând chiar din dovada de îndeplinire a procedurii de citare a persoanelor condamnate precum și din ștampila de pe plicul în care a fost înaintată cererea de contestație la executare invocă din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Novaci.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a contestației la executare, în baza dispozițiilor art. 50 Cod proc pen. în favoarea instanței de la locul unde sunt deținut contestatorii .

INSTANȚA;

Asupra cauzei penale de față,

Prin cererea înregistrată la această instanță, la data de 17.03.2015, sub nr. dosar_, contestatorii C. I.,B. M., C. E. și D. M., deținuți în Penitenciarul C., au solicitat admiterea contestației menționând că toți sunt condamnați, în același dosar, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni în anul 2010.

De asemenea mai arată că au achitat prejudiciul și s-au împăcat cu partea vătămată solicitând aplicarea legii penale mai favorabile.

Contestatorii nu au indicat motivele cererii arătând că le vor prezenta în fața instanței.

În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 598 c.p.p. .

Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul C. pentru a se înainta, în copie, mandatele de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorii C. I., B. M., C. E. și D. M. .

Prin serviciul registratură al instanței, s-a înaintat de către Penitenciarul C., cu adresa nr._/PCDJ/30.03.2015/25.03.2015, mandatele de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatorii D. M. și C. I.

Potrivit art. 598 alin. 2 C.p.pen., contestația la executare se face, după caz, de către instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Cum în prezent contestatorii C. I.,B. M., C. E. și D. M. se află deținuți în Penitenciarul C., acest fapt rezultând chiar din dovada de îndeplinire a procedurii de citare a persoanelor condamnate precum și din ștampila de pe plicul în care a fost înaintată cererea de contestație la executare, instanța apreciază că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei C., în a cărei circumscripție se află locul de deținere al contestatorilor C. I., B. M., C. E. și D. M. și, pe cale de consecință, că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Novaci se vădește a fi întemeiată, motiv pentru care urmează să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a cauzei, privind pe contestatorii C. I., fiul lui natural și O., născut la data de 22.05.1975, B. M., fiica lui P. și E., născută la 14.09.1978, C. E., fiica lui G. și Firmeza, născută la 14.04.1978 și D. M., fiica lui Ctin și I., născută la 17.04.1973 deținuți, în prezent, în Penitenciarul C., în favoarea Judecătoriei C., județul D..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015

Președinte,

T. P. C.

Grefier,

M. U.

Red. TPC/C.I.

Ex.7

24 aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 133/2015. Judecătoria NOVACI