Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 102/2015. Judecătoria NOVACI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 102/2015 pronunțată de Judecătoria NOVACI la data de 12-03-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._ Nr. Operator 3923
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA NOVACI
NOVACI
Sentința penală Nr. 102/2015
Ședința publică de la 12 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. P. C.
Grefier M. U.
Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorii S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, S. M., B. C., M. S. M. și M. A. I. având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorii S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, M. S. M. și M. A. I., lipsind contestatoarele S. M., B. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin fax, la data de 11.02.2015, s-a înaintat la dosar ,cu adresa nr. C3_ din 10.02.2015 în copie: sentința penală nr, 161/2014 privind pe condamnata M. A. I., sentința penală nr. 906/2014 și mandatul de executare privind pe condamnata M. S. M. solicitate de la Penitenciarul de Minori și Tineri C., la data de 12.02.2015, cu adresa nr. G 2-_/PTPH din 09.02.2015 au fost înaintate, de către Penitenciarul de Femei Târgșor, mandatele privind pe contestatoarele S. M. și B. C. iar cu adresa nr. G2-_ din 11.02.2015 respectiv 05.03.2015 s-au înaintat cererile prin care aceleași contestatoare arată că nu au formulat cererea dedusă judecății și doresc retragerea acesteia
Că, prin serviciul registratură al instanței, cu adresa nr._/PCDJ din 06.02.2015 s-au înaintat de către Penitenciarul C., în copie, mandatele privind pe contestatorii S. Ș. A., T. A. S. și S. I. Geanolică, după care, s-a luat o declarație contestatorilor prezenți S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, M. S. M. și M. A. I. care arată că nu au formulat cererea dedusă judecății și doresc retragerea acesteia dacă a fost formulată de altcineva, declarație care după citire și semnare s-a atșat la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul de ședință solicită să se ia act de retragerea cererii formulată personal de
contestatorii prezenți S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, M. S. M. și M. A. I. și de către contestatoarele S. M. și B. C. prin cererile depuse la dosar cu adresa nr. G2-_ din 11.02.2015(f.38,f.43).
Contestatorii prezenți S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, M. S. M. și M. A. I., personal, arată că nu ei au formulat cererea și solicită retragerea acesteia dacă a fost formulată de altcineva.
INSTANȚA
Asupra acțiunii penale de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 29.01.2015, sub număr dosar_, contestatorii S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, S. M., B. C., M. S. M. și M. A. I., au formulat contestație la mandatele de executare a pedepsei închisorii .
Contestatorii nu au indicat motivele cererii arătând că le vor prezenta în fața instanței.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d din Nc.p.p., Legea 202 din 25.10.2010 rap. la art. 320 c.p.p., art.1 alin. 1, art. 12-23 din Legea 47/1992 rep., art. 598 alin. 1 lit. d din N.c.p.p.
Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul de Minori și Tineri C. pentru ase înainta, în copie, mandatele de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatoarele M. S. M. și M. A. I., emiterea unei adrese către Penitenciarul de Femei Tîrgșor să ne comunice, în copie, mandatele de executare a pedepsei închisorii privind pe contestatoarea S. M. și B. C., iar pentru comunicarea mandatelor, în copie, privind pe contestatorii S. I.-G., T. A.-S. și S. Ș.-A. s-a dispus emiterea unei adrese către Penitenciarul C..
Prin fax, la data de 11.02.2015, s-a înaintat la dosar cu adresa nr. C3_ din 10.02.2015 în copie: sentința penală nr, 161/2014 privind pe condamnata M. A. I., sentința penală nr. 906/2014 și mandatul de executare privind pe condamnata M. S. M. solicitate de la Penitenciarul de Minori și Tineri C., iar la data de 12.02.2015, cu adresa nr. G 2-_/PTPH din 09.02.2015 au fost înaintate, de către Penitenciarul de Femei Târgșor, mandatele privind pe contestatoarele S. M. și B. C. iar cu adresa nr. G2-_ din 11.02.2015 și 05.03.2015 s-au înaintat cererile prin care aceleași contestatoare arată că nu au formulat cererea dedusă judecății și doresc retragerea acesteia
Prin serviciul registratură al instanței, cu adresa nr._/PCDJ din 06.02.2015 s-au înaintat de către Penitenciarul C., în copie mandatele privind pe contestatorii S. Ș. A., T. A. S., S. I.
În ședința publică din data de 12.03.2015 s-a luat declarație contestatorilor prezenți, S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, M. S. M. și M. A. I. care arată că nu ei au formulat cererea dar dacă a formulat-o altcineva înțeleg să o retragă .
În cauză, față de manifestarea de voință în plan procesual, exprimată de condamnații prezenți S. Ș. A., T. A. S., S. I. Geanolică, M. S. M. și M. A. I. la termenul de judecată din data de 12.03.2015, iar contestatoarele S. M. și B. C. prin cererile depuse la dosar, instanța are în vedere aplicabilitatea Deciziei nr. XXXIV/2006, publicată în M. Of. nr. 368/30 mai 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, urmând să ia act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de părțile prezente, contestatorii S. Ș.-A., fiul lui Ș. și S., născut la data de 07.07.1987, T. A.-S., fiul lui F. și M., născut la 17.06.1991, S. I.-G., fiul lui A. și E., născut la 17.11.1987, în prezent deținuți în Penitenciarul C.,, M. S. – M., fiica lui V. și R., născută la 24.12.1995 și M. A. I., fiica lui A. și R., născută la 27.08.1995, în prezent deținute în Penitenciarul de Minori și Tineri C. și contestatoarele S. M., fiica lui I. și J., născută la 17.05.1994 și B. C., fiica lui I. și L., născută la 22.02.1994 în prezent deținute în Penitenciarul de Femei Tîrgșor.
Cu drept de contestație, în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2015.
Președinte, T. P. C. | Grefier, M. U. |
Red. TPC/C.I.
Ex.11
_
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 97/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 296/2015.... → |
|---|








