Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 2564/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2564/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2564/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror S. F..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat M. R. M., având ca obiect infracțiunea privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 C.p.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns inculpatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință penală.
INSTANȚA
La data de 06.05.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr. 1913/P/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești prin care a fost înaintat spre soluționare dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care prin rechizitoriul din data de 04.05.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. R. M. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 al.1 C.p.
În motivarea actului de inculpare s-a reținut, în esență că, la data de 05.03.2014 inculpatul a condus autoutilitara marca Seat L. cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. Pitești, deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală respectiv 1,15 g ‰ la prima probă și 1,00 g ‰ la proba a doua.
În cursul procedurii de cameră preliminară nu s-au invocat excepții și nu s-au formulat cereri iar prin încheierea din data de 16.06.2015 s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.
În ședința publică din data de 22.09.2015 inculpatul asistat de către apărător a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 374 al.4 C.p.p, precizând că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei și solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește în totalitate, astfel că instanța a admis cererea. De asemenea inculpatul a precizat că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității și s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Inculpatul, prin apărător, a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri
Din analiza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale se rețin în fapt următoarele: La data de 05.03.2014, în jurul orelor 09,00, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control trafic rutier, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Rutier Argeș au oprit în trafic autoutilitara cu numărul de înmatriculare_ ce era condusă de către inculpatul M. R. M..
Deoarece emana halenă cu miros specific de alcool, a fost testat în vederea stabilirii concentrației de alcool în aerul expirat, rezultând o valoare de 0,55 mg/l. D. urmare inculpatul a fost condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 86/2014 întocmit de către SML Argeș rezultă că la ora 09,50 alcoolemia era de 1,15 g ‰ iar la ora 10.50 de 1,00 g ‰.
Starea de fapt reținută a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de depistare, fișa alcooltest din data de 05.03.2014, cererea de analiză, buletinul de examinare clinică, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 86/2014 întocmit de către SML Argeș, înscrisurile aflate la dosar, și declarațiile inculpatului. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei iar declarațiile sale s-au coroborat cu restul materialului probator.
Față de cele reținute, instanța constată că fapta inculpatului M. R. M., care la data de 05.03.2014, a condus autoutilitara marca Seat L. cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. Pitești deși avea în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală respectiv 1,15 g ‰ la prima probă și 1,00 g ‰ la a doua probă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de prevăzută de art. 336 al.1 C.p. Vinovăția inculpatului fiind dovedită, instanța îi va stabili acestuia o pedeapsă.
La individualizarea si cuantificarea pedepsei vor fi avute în vedere dispozițiile art.74 C.p. iar gradul de pericol social concret al faptei va fi apreciat în funcție de următoarele elemente: împrejurările și modul de săvârșire al faptei, pe fondul consumului ocazional de alcool; persoana inculpatului care nu are antecedente penale și a avut un bun comportament în societate și la locul de muncă după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în circumstanțiere iar în fața instanței și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; atitudinea inculpatului care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei; dispozițiile art. 396al. 10 C.p.p și nu în ultimul rând urmările faptei constând într-o stare de pericol pentru pietoni si ceilalți participanți la trafic generată de inculpat prin urcarea la volan in aceste condiții.
Prin prisma acestor elemente instanța apreciază că scopul educativ preventiv al procesului penal, poate fi atins doar prin stabilirea unei pedepse privative de libertate orientate către minimul special, care să fie de natura a-i atrage inculpatului atenția asupra caracterului antisocial al faptei sale.
Apreciind în același timp că pedeapsa în sine reprezintă un avertisment serios și suficient pentru inculpat pentru a-l determina ca pe viitor să evite săvârșirea unor alte fapte antisociale si fiind totodată întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 83 C.p. instanța va dispune amânarea aplicării pedepsei. Se va stabili potrivit dispozițiilor art. 84 C.p. termenul de supraveghere.
Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va fi obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 85 al.1 lit. a-e C.p. respectiv:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă.
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 88 C.p. privind revocarea amânării pedepsei.
În baza art.274 al.1 C.p.p. inculpatul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de către stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește în sarcina inculpatului M. R. M., fiul lui N. și M., născut la data de 16.08.1981, în București, cu domiciliul în mun. Pitești, ., ., . și domiciliu procesual ales în mun. Pitești, ., nr.63, ., ., CNP_, pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 al.1 C.p. cu reținerea art. 396 al.10 C.p.p.
În baza art. 396 al.1 și 4 C.p.p. rap. la art. 83 C.p. dispune amânarea aplicării pedepsei de 10 luni închisoare pe durata unei termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 C.p.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiile art. 88 C.p. privind revocarea amânării pedepsei.
În baza art. 85 C.p. impune ca inculpatului pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă.
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
E.S. 09 Octombrie 2015
Red.G.A.12.11.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2530/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
---|