Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 245/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 245/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 22-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 245/2015

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul F. A. R., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av.of. D. C., pentru condamnatul absent F. A. R.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la dosar au fost înaintate relațiile solicitate de la locul de detenție si o declarație din partea condamnatului in care arata ca își retrage cererea.

Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicita ca instanța sa ia act de manifestarea de voința exprimata in sensul retragerii cererii.

Reprezentantul Parchetului, având cuvantul, pune aceleași concluzii, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 04.12.2014, a fost înregistrată cererea petentului F. A. R., deținut în Penitenciarul Colibași, prin care solicită liberarea condiționată.

La dosarul cauzei petentul a depus o declarație, din cuprinsul căreia reiese că își retrage prezenta cerere de liberare condiționată.

Având în vedere aceste precizări, instanța urmează a lua act de manifestarea de voință a petentului în sensul renunțării la judecarea prezentei cereri de liberare condiționată.

Conform art. 275 alin. 2 C.pr.pen. instanța va obliga petentul să achite către stat suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 587 C.p.p. ia act de retragerea cererii de liberare condiționată formulată de petentul condamnat F. A. R., fiul lui S. si Anișoata, născut la data de 21.09.1976, încarcerat la P. Colibași.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul să achite către stat suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.

Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de la 22.01.2015.

Președinte,

GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier,

F. S.

Red.G.C.V

Tehnored.G.F/30.01.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 245/2015. Judecătoria PITEŞTI