Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 1638/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1638/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 05-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1638/2015

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. I.

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat A. G. E. și pe parte vătămată E. F., având ca obiect tâlhărie art.233 NCP rap. la art. 234 alin.1 lit.d si f C.p.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

La data de 07.04.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr. 2505/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești prin care a fost înaintat spre soluționare dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în care prin rechizitoriul din data de 07.04.2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. G. – E. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap la art. 234 alin 1 lit. d și f din Codul penal.

În motivarea actului de sesizare s-a reținut, în esență, că la data de 15.03.2015, in jurul orei 20.00, inculpata s-a deplasat la locuința persoanei vătămate E. F. și a sunat la interfon. Persoana vătămată, presupunând că este fiul ei, a deschis interfonul și a dezasigurat și ușa de acces în locuință. Inculpata a intrat în locuință, iar persoana vătămată, văzând cine a intrat, i-a spus să părăsească locuința și a mers în camera sa. Inculpata nu a părăsit locuința, ci a intrat peste persoana vătămată în cameră, a agresat-o pe aceasta lovind-o în zona capului, i-a smuls de la gât un lanț din aur cu cruciuliță, iar de pe degetele de la mâini i-a scos două inele din aur, după care a părăsit locuința.

Situația de fapt a rezultat din următoarele probe: proces-verbal de sesizare din oficiu (f. 18) ; proces-verbal de depistare (f. 29); proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa foto (f. 32-37); proces-verbal de consemnare a declarației persoanei vătămate E. F. (f. 38-40); proces-verbal de examinare a persoanei vătămate și planșa foto (f. 41-47); declarația martorului I. C.-M. (f. 49-52), declarația martorului M. N. (f. 63-65); declarația martorului E. C. (f. 66-70); proces-verbal de vizionare înregistrări video și suport optic (f. 54-55), raport de constatare medico-legală nr. 103/A7/20.03.2015 (f. 61, 62); declarația inculpatei A. G. (f. 22-24) ; alte înscrisuri.

La data de 15.03.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap la art. 234 alin 1 lit d și f din Codul penal, constând în aceea că în data de 15.03.2015, în jurul orei 20.00, o persoană a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate E. F., de 84 de ani, a agresat-o pe aceasta și i-a sustras cu această ocazie mai multe bijuterii din aur (f. 16).

La data de 16.03.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta A. G.-E., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap la art. 234 alin 1 lit d și f din Codul penal (f. 13)

Prin incheierea din data de 16.03.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și lJudecătoria Pitești în dos. nr._, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei A. G. - E., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 16.03.2015, până la data de 14.04.2015, inclusiv.

Prin încheierea nr. 63/C din data de 18.03.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Argeș Admite s-a admis contestația inculpatei A. G. – E.. În baza art. 425 ind. 1 și 204 C.proc.pen. a fost desființată încheierea camerei de consiliu din data de 16.03.2015 pronunțată de Judecătoria Pitești în dos. nr._ și în consecință a fost respinsp propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. În temeiul art. 204 alin. 11 și 12 C.pr.pen., art. 211, 215 și 215 ind. 1 C.pr.pen., a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de inculpata A. G. – E..

Măsura preventivă a fost menținută de judecătorul de cameră preliminară și de către instanță.

Persoana vătămată E. F. nu s-a constituit parte civilă in cauză in condițiile art. 20 C.p.p.

La termenul din data de 04.06.2015, inculpata solicitat ca judecata să aibă loc in condițiile art. 374 alin. 4 C.p.p., solicitare încuviințată de instanță, după constatarea îndeplinirii condițiilor legale.

La judecată, inculpata a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.

Din analiza probelor administrate in faza de urmărire penală, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 15.03.2015 organele de urmărire penala s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 rap la art. 234 alin 1 lit d și f din Codul penal, constând în aceea că, în aceeași seară, persoana vătămată E. F. a fost agresată în propria locuință de către o persoană necunoscută, iar în aceleași împrejurări agresorul i-a sustras mai multe bijuterii (f. 18).

Din probele administrate a rezultat că martorul E. C. obișnuia să întrețină reiații sexuale cu inculpata A. G., iar acest lucru se întâmpla la locuința martorului, din mun. Pitești, Calea Bascovului nr. 17, ., apt. 5, jud. Argeș, unde locuiește și persoana vătămată E. F., mama martorului.

În data de 15.03.2015, în jurul orei 14.00, martorul E. C. și inculpata A. G.-E. s-au deplasat la locuința martorului, unde au întreținut relații sexuale. Persoana vătămată E. Filofieia nu a fost de acord cu prezența inculpatei în casa ei și le-a spus amândurora să plece. Prima a plecat inculpata, fiind urmată la scurt timp de martor. Martorul s-a deplasat la un bar, unde a consumat alcool, fără a fi însoțit de inculpată.

În jurul orei 20.00, inculpata a revenit la scara în care locuiește persoana vătămată și a sunat la interfon. Persoana vătămată, presupunând că este fiul ei, a deschis interfonul și a dezasigurat și ușa de acces în locuință. Inculpata a intrat în locuință, iar persoana vătămată, văzând cine a intrat, i-a spus să părăsească locuința și a mers în camera sa. Inculpata nu a părăsit locuința, ci a intrat peste persoana vătămată în cameră, a agresat-o pe aceasta lovind-o în zona capului, i-a smuls de la gât un lanț din aur cu cruciuliță, iar de pe degetele de la mâini i-a scos două inele din aur, după care a părăsit locuința.

Persoana vătămată a anunțat un vecin - martorul M. N. despre cele întâmplate, iar acesta din urmă a sunat la 112, anunțându-1 totodată și pe martorul E. C..

În drumul spre casă, martorul E. C. a văzut-o pe inculpată pe stradă, fiind însoțită de un alt individ, astfel că atunci când a ajuns la locuința sa și când a aflat de la persoana vătămată că cea care a agresat-o este femeia pe care el a adus-o acasă, le-a indicat organelor de poliție locul în care a văzut-o pe inculpată. Organele de poliție au găsit inculpata în apropierea blocului în care locuiește persoana vătămată, fiind însoțită de martorul I. C.-M., și au condus-o pe aceasta la locuința persoanei vătămate, unde a fost recunoscută imediat de persoana vătămată ca fiind cea care a agresat-o și i-a sustras bijuteriile. Confruntată cu acuzațiile, în încercarea ei de a se disculpa, inculpata și-a ridicat bluza, pentru a arăta că nu are nimic de ascuns, împrejurare în care din vestimentație i-au căzut lanțul rupt și cele două inele ale persoanei vătămate, recunoscute de cea din urmă ca fiind cele sustrase.

Persoana vătămată a fost internată la Secție Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, fiind diagnosticată cu „taumatism cranio-facial", după cum rezultă din procesul-verbal încheiat de organele de cercetare penală la unitatea medicală. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 103/A7/20.03.2015, persoana vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecarell-12 zile de îngrijiri medicale.

Inițial, in faza de urmărire penală, inculpata a arătat că a fost în data de 15.03.2015 împreună cu martorul E. C. la locuința celui din urmă, dar nu a văzut-o pe persoana vătămată. La plecare, a luat o cutie, fără știrea martorului, iar ulterior a constatat că în cutie se aflau un lanț rupt cu cruciuliță și două inele.

In fața instanței a recunoscut fapta fără rezerve.

In drept, fapta inculpatei A. G.-E., care la data de 15.03.2015, ora 20.00 (în timpul nopții), a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate E. F. din mun. Pitești, Calea Bascovului nr. 17, ., apt. 5, jud. Argeș, a refuzat să părăsească locuința la cererea persoanei vătămate, după care a lovit persoana vătămată și i-a smuls de la gât un lanț din aur cu cruciuliță și i-a luat două inele din aur de pe degetele de la mâini, constituie infracțiunea de tâlhărie calificată, săvârșită în timpul nopții și prin violare de domiciliu, prev. de art. 233 rap la art. 234 alin 1 lit. d și f din Codul penal.

La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatei pentru infracțiunea reținută în sarcina ei, instanța va reține criteriile prevăzute de art. 74 C.p., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța constată că inculpata are 33 de ani, nu are antecedente penale, are în grijă pe minorii săi M. G. I. în vârstă de 11 ani și A. E. C. în vârstă de 12 ani, precum și pe cei 5 copii ai fratelui său S. V. O. plecat cu soția la muncă în străinătate. Inculpata a recunoscut și regretat fapta, iar prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunurilor persoanei vătămate.

Date fiind aceste considerente și circumstanțele personale ale inculpatei, reținând și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p., instanța o va condamna pe acesta la pedeapsa închisorii de 2 ani.

Conform art. 65 C.p. va aplica inculpatei pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p.

Va interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b C.p. pe o perioadă de 3 ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei, instanța apreciază că măsura suspendării sub supraveghere este cea mai indicată în cazul inculpatei A. G. E..

Instanța va impune inculpatei anumite obligații care ar putea ajuta în mod efectiv la reintegrarea acesteia in societate în societate. Inculpata va fi obligată totodată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității.

Potrivit art. 91 C.pen. va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani ce reprezintă termen de supraveghere, stabilit în condițiile art. 92 alin. 1 C.pen.

Potrivit art. 93 alin. 1 C.pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a).să se prezinte la Serviciul de Probațiune D. la datele fixate de consilieri

b). să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

c). să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile

d). să comunice schimbarea locului de muncă

e). să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin. 2 C.p. va impune inculpatei să execute obligația prevăzută de lit. b a art. 93 alin. 2, constând în aceea de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune D. sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei C. sau in cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului C. pe o perioadă de 90 de zile.

Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

In cea ce privește acțiunea civilă, persoana vătămată E. F. a arătat că se constituie parte civilă împotriva inculpatei cu o sumă pe care o va preciza în fața instanței de judecată. Manifestarea de voință a persoanei vătămate nu îndeplinește condițiile art. 20 din Codul de proc. pen.

Conform art. 399 alin. 1 raportat la art. 241 alin. 1 lit. b C.p. va constata că măsura controlului judiciar a inculpatei A. G. E. încetează de drept.

Va constată că inculpata A. G. E. a fost reținută pentru 24 de ore la data de 16.03.2015 și arestată preventiv 16.03.2015 la 18.03.2015.

În baza art. 274 C.p.p. va obliga pe inculpată să achite suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Condamnă pe inculpata A. G. - E., fiica lui V. și V., născută la data de 20.05.1982 în mun. Pitești, jud. Argeș, domiciliată în . Piscu Vechi, ., jud. D., fără forme legale in C., ., jud. D., CNP_, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p. cu reținerea art. 396 alin. 10 C.p.p.

Conform art. 65 C.p. aplică inculpatei pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p.

Interzice inculpatei, pe o perioadă de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p.

Potrivit art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 2 ani ce reprezintă termen de supraveghere, stabilit în condițiile art. 92 alin. 1 C.pen.

Potrivit art. 93 alin. 1 C.pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a).să se prezinte la Serviciul de Probațiune D. la datele fixate de consilieri

b). să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

c). să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare ce depășește 5 zile

d). să comunice schimbarea locului de muncă

e). să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin. 2 C.p. impune inculpatei să execute obligația prevăzută de lit. b a art. 93 alin. 2, constând în aceea de a frecventa unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probațiune D. sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

Potrivit art. 93 alin. 3 C.pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei C. sau in cadrul Direcției de Sănătate Publică a Municipiului C. pe o perioadă de 90 de zile.

Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 399 alin. 1 raportat la art. 241 alin. 1 lit. b C.p. constată că măsura controlului judiciar a inculpatei A. G. E. încetează de drept.

Potrivit art. 399 alin. 4 C.p.p. dispoziția de încetare de drept a măsurii preventive este executorie

Constată că inculpata A. G. E. a fost reținută pentru 24 de ore la data de 16.03.2015 și arestată preventiv 16.03.2015 la 18.03.2015.

Ia act că persoana vătămată E. F. nu s-a constituit parte civilă in cauză in condițiile art. 20 C.p.p.

În baza art. 274 C.p.p. obligă pe inculpată să achite suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei reprezintă cheltuieli aferente fazei de urmărire penală.

Onorariul pentru avocat oficiu in sumă de 200 lei se va plăti fin fondurile MJ.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Iunie 2015

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

3.ex. red.GI/dact.VO/15 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 1638/2015. Judecătoria PITEŞTI