Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 201/2016. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 201/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 201/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 201/2016
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier V. Z. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe contestatorul M. M. I., având ca obiect contestația la executare prevăzută de art.598 NCPP.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul M. I. in stare de detenție si asistat de av.D. B..
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecata cu mijloace tehnice audio conform art.369 alin 1 C.pr.pen.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Interpelat de instanță petentul precizează că hotărârea a fost pronunțată fără să se aplice reducerea cu 1/3 în situația unui proces cu recunoașterea vinovăției, nu a fost la proces si că ar fi fost sunat de către instanța de judecată. De asemenea precizează că nu au alte probe de propus .
Procurorul și apărătorul petentului precizează ca nu mai au alte cereri de formulat în cauza.
Instanța în raport de această împrejurare constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri de fond.
Apărătorul petentului solicită admiterea contestației la executare în baza art.598 lit.d C.pr.pen. în sensul reducerii cu 1/3 a pedepsei rezultante.
Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare nu sunt întrunite condițiile prev. de art.598 lit.a-d C.pr.pen cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Petentul, având cuvântul, solicită admiterea contestației.
INSTANȚA
La data de 05.10.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei D. contestația formulată de către petentul-condamnat M. I. deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva mandatului în executarea căruia se află.
În motivarea cererii arată că a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208, 209 Cod penal din 1969, în dosarul nr._ și solicită să beneficieze de legea penală mai favorabilă.
Prin sentința penală nr. 141/27.10.2015, Judecătoria D. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2015, sub același număr de dosar.
Examinând înscrisurile depuse la dosar instanța constată că prin sentința penală nr. 7 din 16 ianuarie 2014 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, inculpatul M. I. a fost condamnat în baza art.208 alin.1 și 4 Cod penal rap. la art.209 alin.1 lit.e Cod penal cu aplic. art.57 cod penal la 3 ani și 2 luni închisoare; în baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplic. art.57 Cod penal a fost condamnat la 1 an și 7 luni închisoare; în baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplic. art.57 cod penal a fost condamnat inculpatul la 1 an și 8 luni închisoare. În baza art.33 lit. a rap. la art.34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 2 luni închisoare.
Prin sentința penală nr. 3388/10.12.2015 a Judecătoriei Pitești s-a dispus deducerea din pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sent. pen. nr. 7/13.01.2014 a Judecătoriei D., definitivă prin nerecurare la 11.02.2014, a perioadei executate in Italia in vederea executării MEPI nr. 15/2014/11.02.2014 emis de Judecătoria D., respectiv perioada 22.01._15.
Prin prezenta contestație, contestatorul M. I. solicită aplicarea legii penale mai favorabile.
În raport de aceste motive, văzând și disp. art. 598 lit. d teza finală C.pr.pen, instanța apreciază ca nefondată cererea petentului condamnat M. I., întrucât prin verificarea dispozițiilor legale privind micșorarea pedepsei în raport de motivele și probele (înscrisuri) administrate în cauză, pentru că pedepsele stabilite în sarcina inculpatului au intrat în puterea autorității de lucru judecat și nu mai pot fi aplicate temeiurile de drept invocate în această procedură susținută de petent și de avocatul său în fața instanței.
Instanța constată că motivele legale pe care se poate întemeia o contestație la executare sunt clare și sunt prevăzute în disp. art. 598 C.pr.pen.
În raport de aceste chestiuni, instanța va respinge, în baza art.598 C.pr.pen., cererea petentului condamnat M. I., detinut in Penitenciarul C., ca nefondată.
Va obliga, în baza art.275 C.pr.pen pe petentul condamnat M. I. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi platit din fondurile Ministerului Justitiei potrivit art.272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge în baza art.598 C.pr.pen cererea petentului-condamnat M. I., fiul lui N. și M., născut la data de 13.08.1991, ca nefondată.
Obligă în baza art.275 C.pr.pen pe petentul M. I. la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocat din oficiu va fi platit din fondurile Ministerului Justiției potrivit art.272 C.pr.pen.
Cu drept de contestatie in 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2016.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
V. Z. B.
Red.D.D.
Tehnored.G.F/08.02.2016/2 ex
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 378/2016.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|