Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 169/2016. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 25-01-2016 în dosarul nr. 169/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 169/2016
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. D.
Grefier V. Z. B.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul Chilimpuși N., având ca obiect liberare condiționată prevăzută art.587 NCPP.
La ședință a participat procuror B. C. din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio conform art.369 alin 1 C.pr.pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că dezbaterile in fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2016, când susținerile părților au fost consemnate în scris prin încheierea de amânare din acea data, care face parte integrantă din prezenta sentință iar în urma deliberărilor s-a pronunțat următoarea soluție:
INSTANȚA
La data de 05.01.2016 petentul-condamnat Chilimpuși N., deținut în Penitenciarul Colibași a înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești o cerere prin care a solicitat liberarea sa condiționată dintr-o pedeapsă penală.
În motivarea cererii petentul-condamnat a arătat că motivele care au stat la baza cererii le va depune în fața instanței.
La termenul de judecată din data de 20.01.2016 petentul a precizat instanței că a fost respinsă contestația la Tribunalul Argeș si s-a menținut termenul din data de 16.04.2016.În raport de această situație petentul a arătat că își retrage prezenta cerere si a depus doua înscrisuri la dosar.
Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentului condamnat, va lua act de retragerea cererii de liberare condiționată în baza art.587 C.pr.pen., formulată de petentul condamnat Chilimpuși N., fiul lui I. și O. născut la data de 01.12.1981, deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.
Va obliga în baza art.275 C.pr.pen pe petentul-condamnat Chilimpuși N. la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul av.oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției potrivit art.272 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act în baza art.587 C.pr.pen că petentul Chilimpuși N., fiul lui I. și O., născut la data de 01.12.1981, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, județul Argeș, și-a retras cererea.
Obligă în baza art.275 C.pr.pen pe petentul-condamnat Chilimpuși N. la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat iar onorariul av.oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției potrivit art.272 C.pr.pen.
Cu drept de contestație in 3 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2016.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
V. Z. B.
2..ex. red.DD/dact.VO/03.02.2016
← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 352/2016. Judecătoria PITEŞTI | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 369/2016.... → |
---|