Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 833/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 833/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR 833
Ședința publică de la 02.12. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. C.
Grefier E. D. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Deriuș L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpații G. I. I., S. D. și pe parte vătămată S.C. Z. BUCUREȘTI S.R.L., având ca obiect furtul (art.228 NCP) art. 229 NCP.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică data de 25.11.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat data pronunțării la 02.12.2015, când a hotarat următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 29.02.2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, in stare de libertate, a inculpatei G. I. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și e C.pen., precum și a inculpatei S. D. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b și e C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că, în data de 01.11.2014, în jurul orei 16.00, inculpatele G. I. I. și S. D., însoțite de fiica celei din urmă și alte două prietene ale acesteia, s-au deplasat din Ploiești la București, la complexul comercial Mall Promenada.
După ce s-au plimbat prin mai multe magazine, inculpatele G. I. I. și S. D., au intrat în magazinul Z., unde au luat mai multe produse și au intrat la cabina de probă. Acolo au hotărât să demonteze sistemele de siguranță ale produselor și să le sustragă. Inculpata G. I. I. a ascuns în geantă două pulovere, o rochie și o cămașă de damă, iar inculpata S. D. a pus în geanta ei două fuste, un tricou și o pereche de pantaloni.
Inculpata G. I. I. a plecat înainte și, în momentul în care a trecut de porțile de siguranță, s-a declanșat alarma. A fost oprită de un agent care a descoperit astfel produsele sustrase. Imediat a sosit inculpata S. D., care i-a propus agentului de pază să plătească produsele găsite asupra prietenei sale, însă acesta a refuzat. Mai mult, i-a cerut inculpatei S. să-i arate conținutul propriei genți, descoperind astfel și produsele pe care aceasta intenționa să le sustragă.
Situația de fapt mai sus menționată a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: declarație persoană vătămată . reprezentant legal; declarații inculpată G. I. I.; declarație inculpată S. D.; declarație martor P. M.; declarație martor S. C.-A.; proces-verbal de cercetare a locului faptei și planșa fotografică anexată; proces-verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere și suportul optic aferent.
Persoana vătămată S.C. Z. București SRL a comunicat că prejudiciul suferit a fost evaluat la suma de 1359,2 lei sumă cu care, prin plângerea formulată, s-a constituit parte civilă.
Pe parcursul procesului penal prin Ordonanța nr._ din data de 02.11.2014, ora 01.10, organele de poliție din cadrul Secției 1 au dispus reținerea suspectei G. I. I. pe o perioadă de 24 de ore, până în data de 02.11.2014, ora 19.00. Totodată, prin Ordonanța nr._ din data de 02.11.2014, ora 02.50, organele de poliție din cadrul Secției 1 au dispus reținerea suspectei S. D. pe o perioadă de 24 de ore, până în data de 02.11.2014, ora 19.00.
Prin încheierea din data de 30.09.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen., legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 28.10.2015, anterior citirii actului de sesizare, partea civilă . a depus la dosarul cauzei la fila 26 tranzacția din data de 26.10.2015, încheiată cu inculpata S. D., în cuprinsul căreia părțile și-au exprimat voința de a se împăca, înțelegând astfel să stingă orice pretenție penală, civilă sau de altă natură derivată din prezentul litigiu.
Cu referire la inculpata G. I. partea civilă a solicitat acordarea unui nou termen în vederea încheierii unei tranzacții.
Astfel, la termenul de judecată din data de 25.11.2015 anterior citirii actului de sesizare, partea civilă . a depus la dosarul cauzei la fila 28 tranzacția din data de 20.11.2015, încheiată cu inculpata G. I. I., în cuprinsul căreia părțile și-au exprimat voința de a se împăca, înțelegând astfel să stingă orice pretenție penală, civilă sau de altă natură derivată din prezentul litigiu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 231 alin. 2 C.pen., in cazul faptelor prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) și c) și art. 230 C.pen., împăcarea înlătură răspunderea penală.
Potrivit art. 159 alin. 1 si 2 C.pen., împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres, iar impăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă.
Instanța constată că prin declarațiile atașate la filele nr. 26, respectiv 28 din dosarul cauzei, partea civilă . și inculpata G. I. I., respectiv inculpata S. D. și-au exprimat voința de a se împăca, înțelegând astfel să stingă orice pretenție penală, civilă sau de altă natură derivată din prezentul litigiu.
În conditiile în care, potrivit art. 231 alin. 2 C.pen. împăcarea înlătură răspunderea penală în cazul infractiunii de furt calificat dedusă judecatii, instanta urmeaza să dea eficienta acestor dispozitii legale și, in baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. rap. la art. 16 alin 1 lit. g C.pr.pen. și art. 231 alin. 2 C.pen., va dispune încetarea procesului penal față de inculpata G. I. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 lit. b și e C.pen., precum și față de inculpata S. D. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 32 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. b și e C.pen., ca efect al împăcării părților.
De asemenea, se va constata că cele două inculpate au fost reținute pe o durată de 24 de ore la data de 02.11.2014, ora ora 02.50, până în data de 02.11.2014, ora 19.00.
În baza art. 397 alin. 1 și art. 25 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 159 alin. 2 C.pen., instanța va constata stinsă acțiunea civilă exercitată de partea civilă ..
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. c, d C.pr.pen. va obliga pe fiecare dintre inculpatele G. I. I. și S. D. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe persoana vătămată Z. BUCUREȘTI SRL la plata sumei de 300 lei, cu același titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 396 alin. 6 rap. la art.17 alin.2 teza ult. și art.16 alin. 1 lit. g c.proc.pen. comb. cu art. 231 alin. 2 c.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei G. I. I. (fiica lui L. S. și a lui C., născută la 16 Septembrie 1995 in Ploiești, jud Prahova, CNP_) domiciliată in Ploiești, ., J. Prahova pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit.b,e C.pen. prin împăcarea cu persoana vătămata ..
În baza art. 396 alin. 6 rap. la art.17 alin.2 teza ult. și art.16 alin. 1 lit. g c.proc.pen. comb. cu art. 231 alin. 2 c.pen. încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei S. D. (fiica lui G. și a lui M., născută la 12 Iulie 1986 in Ploiești, jud Prahova, CNP_) domiciliată in com Gorgota, . 116, jud Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art. 32 alin.1 c.pen.rap. la art. 228 alin.1- 229 alin.1 lit.b,e C.pen. prin împăcarea cu persoana vătămata .. Constată că inculpatele G. I. I. și S. D. au fost reținute pe o durata de 24 de ore de la 02.11.2014. În temeiul art. 397 alin.1 C.proc.pen. și art.25 alin.1 C.proc.pen. rap. la art.159 alin.2 C.pen. constată stinsă acțiunea civilă a persoanei vătămate .
Conform art. 275 alin. 1 pct.2 lit. c,d c.proc.pen obligă pe fiecare dintre inculpatele G. I. I. și S. D. la plata sumei de câte 800 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe persoana vătămata la plata sumei de 300 lei cu același titlu. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.12.2015.
PRESEDINTEGREFIER
Jud C. OLIMPIEAANGHELESCU E. D.
Red.Tehnored.C.O./2 ex./24.02.2016
| ← Delapidarea. Art.295 NCP. Sentința nr. 425/2015. Judecătoria... |
|---|








