Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 27

Ședința publică de la 07 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe contestatorul A. P. P., având ca obiect contestație la executare (art.598 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu T. R., care depune delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefier, care că s-a atașat la cerere de neînsușire, după care:

La solicitarea instanței, petentul arată că este de acord să fie asistat de avocatul din oficiu desemnat în prezenta cauză de Baroul București.

Instanța permite apărătorului să ia legătura cu petentul.

Petentul, personal arată că nu își însușește prezenta contestație.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul petentului, având cuvântul pe rând solicită să se ia act de neînsușire.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 23.10.2014, sub nr._, petentul A. P. P. a formulat contestație la executare.

În motivare, s-a arătat că solicită reanalizarea situației sale juridice și de a beneficiar de reglementările noului cod penal.

În drept, au fost invocate disp. art. 598 al. 1 lit. d C.p.p. rap. la art. 23 din Legea 255/2013 modificată prin OUG nr. 116/2013..

Prin sentința penală nr. 617/27.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria D. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Jud. sector 5 București, motivat de faptul că la momentul formulării contestației, petentul se afla încarcerat în Penit. Rahova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 11.12.2014, sub nr._ .

La termenul de judecată din data de 07.01.2015, petentul a învederat instanței faptul că nu a formulat prezenta contestație și în consecință nu și-o însușește.

Instanța mai reține că prin decizia XXXIV din 6 noiembrie 2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: ”instanța investită cu soluționarea cererilor de amânare ori întreruperea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire sau contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează a se lua act de această manifestare de voință. „

In consecință, Instanța urmează să ia act că nu a fost formulată de contestatorul A. P. P., prezenta contestație la executare.

În baza art.275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia având in vedere ca nu se poate retine culpa acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că prezenta contestație la executare nu a fost formulată de către petentul A. P. P. (fiul lui G. și al lui A., născut la 15 Aprilie 1985, C.N.P._, deținut în Penitenciarul București Rahova).

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 272 c.p.p. onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi achitat din fondul M.J.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.01.2015.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI