Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 329/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 329/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 329/2015

Ședința publică de la 17 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –E. A.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul M. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, reprezentat de avocat N. L., desemnat din oficiu, cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-au depus la dosar, declarația de retragere a contestației la executare de către petent, și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.103/2009 emis de Judecătoria B..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de cele arătate de către condamnat, solicită să se ia act de retragerea contestației la executare și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea contestației la executare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 17.11.2014, pe rolul Judecătoriei Găești a fost înregistrată contestația la executare formulată de petenții condamnați P. A. D., aflat în executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Mărgineni și M. C., aflat în executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Rahova.

Condamnații contestă mandatul de executare a pedepsei nr. 234 din 27.03.2012 arătând că la momentul condamnării nu li s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 și li s-a aplicat în mod eronat aplicarea dispozițiilor art. 37.

În drept contestatorii își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 461.

Prin sentința penală nr. 2177/2014, s-a luat act de declarația contestatorului P. A. D. aflat în executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Mărgineni prin care nu își însușește cererea.

De asemenea, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Găești.

În temeiul art. 47, art. 50 și art. 597 al. 6 Cod procedură penală cu referire la art. 598 alin. 2 teza I Cod procedură penală, s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare, formulată de condamnatul M. C., aflat în executarea pedepsei închisorii în Penitenciarul Rahova, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la data de 19.01.2015, sub același număr.

La dosarul cauzei, s-au depus declarația de retragere a contestației la executare de către petent, și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.103/2009 emis de Judecătoria B..

Întrucât, condamnatul M. C. a renunțat la cererea formulată, instanța va lua act de retragerea contestației la executare.

În baza art. 275 alin. 2 cod procedură penală obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de petentul condamnat M. C. fiul lui C. și M., născut la data de 13.10.1989, CNP_, deținut în Penitenciarul Mărgineni).

În baza art.275 al.2 Cpp obligă condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.

Președinte, Grefier,

Red.E.A./6 ex.

Tehnored. C.C. 19 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 329/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI