Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2417/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2417/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Sentința penală nr. 2417

Ședința publică de la 24 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. I.

GREFIER - A. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul C. G. și pe intimatul Penitenciarul R., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică a u lipsit părțile, petentul fiind citat cu mențiunea fără prezentare în fața instanței conform art. 39 alin. 16 din Legea nr. 254/2013.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței depunerea la dosar a relațiilor solicitate de la locul de detenție al petentului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii, având în vedere că petentul se află în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare aplicată pentru infr. de trafic de minori, pe perioada detenției nu s-a remarcat prin conduita sa, nu a fost recompensat și a avut o participare redusă, astfel că nu se impune, pe caz de excepție de la prima analiză, trecerea petentului la un regim de executare inferior față de cel care se află în prezent.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 19.10.2015, sub nr._, contestatorul C. G. L. a înțeles să conteste încheierea nr. 1098/01.10.2015, pronunțată în dosarul nr. 1355/2015 de către judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R..

În fapt, contestația nu a fost motivată.

Prin adresa nr. N79144/11.11.2015 a Penitenciarului R., ca urmare a solicitării instanței, a fost înaintată caracterizarea petentului și sentința penală de condamnare.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 1355/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 2893 din 21.09.2015, Comisia privind executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului R. a stabilit regimul de executare a pedepsei închisorii de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.87/2015 a Curții de Apel C. în regimul închis de executare.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R. prin încheierea nr. 1098/01.10.2015.

Împotriva acestei soluții, petentul a formulat contestația care formează obiectul prezentei cauze.

Examinând contestația în limitele art. 39 din Legea nr. 254/2013, instanța constată că potrivit alin. 1 al articolului susmenționat, regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește de către comisia prevăzută la art. 32 la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu.

(2) La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:

a) durata pedepsei privative de libertate;

b) gradul de risc al persoanei condamnate;

c) antecedentele penale;

d) vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate;

e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare;

f) nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;

g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională.

În raport de criteriile susmenționate, instanța constată că încheierea 851/19.08.2015, pronunțată în dosarul nr. 948/2015 de către judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R. este legală și temeinică.

Astfel, în acord cu disp. art. 36 alin. din Legea nr. 254/2013, regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani. În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Instanța constată că principalul criteriu pentru stabilirea regimului de executare a pedepsei este cuantumul acesteia, și doar în mod excepțional celelalte împrejurări pot determina includerea condamnatului într-un regim inferior. Sarcina dovedirii acestor împrejurări revine contestatorului. În prezenta cauză instanța apreciază că nu există astfel de împrejurări care să justifice acest aspect, condamnatul C. G. L. nedepunând nicio probă în acest sens.

La stabilirea regimului de detenție, trebuie să se aibă în vedere și antecedentele penale ale persoanei condamnate, în acest sens instanța reținând că petentul nu are antecedente penale.

Din caracterizarea aflată la dosar – fila 10, rezultă faptul că petentul nu a fost sancționat disciplinar și nici recompensat.

Sub aspectul evaluării psihologice, nu au fost identificate elemente de tip antisocial în structura personalității.

În raport de aceste considerente, având în vedere respectarea criteriilor reglementate de art. 39 din Legea nr. 254/2013, Instanța apreciază că regimul închis al executării pedepsei închisorii a fost corect stabilit de către Comisia din cadrul penitenciarului.

De asemenea, Instanța apreciază că în speță, nu sunt incidente împrejurările excepționale prev. de art.36 alin.2 din Legea nr. 254/2013, motiv pentru care, în baza art.39 din Legea nr.254/2013, va respinge contestația formulată de contestator, ca neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 39 din Legea nr.254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat C. G. L. (fiul lui C. și R., ns. la data de 14.09.1989, CNP_, deținut în Penitenciarul R.) împotriva Încheierii nr. 1098/1.10.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R..

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2015.

Președinte,Grefier,

A. IuganAndreea D.

Red. A.I./tehnored.A.D.

6 ex./27.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2417/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI