Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 748/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 01-04-2015

Dosar nr._

Cod operator 2444

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA TÂRGU - J.

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 748/2015

Ședința publică de la 01 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. P. - B.

Grefier: C. R.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg - J..

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe condamnatul B. I., având ca obiect liberare condiționată.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul asistat de avocat din oficiu S. F..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care apărătorul petiționarului-condamnat, cât și reprezentanta parchetului, arată că nu mai au cereri de formulat.

Instanța a acordat cuvântul în dezbateri asupra cererii.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg- J. a formulat concluzii de respingere a cererii de liberare condiționată și de obligare a petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul din oficiu al condamnatului a solicitat admiterea cererii.

Condamnatul, având cuvântul, a solicitat admiterea cererii și punerea sa în libertate.

JUDECATA

Asupra cererii de față;

La data de 09.03.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, cererea formulată de către petentul B. I., prin care a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.428/2003 a Tribunalului D..

Conform procesului verbal nr.H2/_ din 25.03.2015 întocmit de P. Tg-J., condamnatul B. I. are de executat 6575 de zile, din care, pentru a putea deveni propozabil trebuie să execute 3/4, respectiv 4931 de zile.

În urma analizei situației condamnatului, comisia a constatat că acesta a executat efectiv un număr de 4597 de zile, în perioada 24.08._15, la care se adaugă 513 zile câștigate ca urmare a muncii prestate și 30 de zile arest preventiv, în total 5140 de zile executate și câștigate.

Analizând procesul verbal mai sus-menționat, instanța reține că deținutul B. I. a mai fost discutat la data de 25.09.2014 și amânat la data de 24.01.2015, când a fost amânat din nou la data de 25.03.2015, nu este cunoscut cu antecedente penale, dar s-a propus amânarea discutării acestuia la data de 22.07.2015, ținându-se cont de natura și modalitatea de săvârșire a infracțiunii, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea acestuia.

Instituția liberării condiționate vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.

Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și conduita privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei, în speță, faptul că a fost recompensat de 35 de ori și nu a fost sancționat disciplinar, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate nu rezultă că cel condamnat poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției prevăzută de lege, fiind vorba despre o vocație și nu despre un drept, ci numai dacă instanța care soluționează cererea/propunerea de liberare condiționată își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în continuare în penitenciar a restului de pedeapsă, instanța având latitudinea să-și formeze convingerea proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate în urma analizei tuturor circumstanțelor cauzei.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că scopul preventiv și educativ al pedepsei a fost atins până în prezent, acesta participând la activitățile educaționale și intervenție psiho-socială, realizându-i în mare măsură planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, a menținut un comportament concordant normelor instituției penitenciare și beneficiază de mediul de suport necesar reinserției sociale, așa cum rezultă din caracterizările întocmite de P. Tg-J., iar perioada executată de condamnatul B. I. prezintă garanția integrării sociale a acestuia.

În consecință, va fi admisă cererea formulată de către petent, cu consecința liberării condiționate a condamnatului B. I., aflat în executarea mandatului nr.487/2004, emis de Tribunalul D., în baza sentinței penale nr.428/2003.

În baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de petentul B. I., fiul lui G. și E., născut la data de 05.09.1956, în G., jud. D., CNP_, deținut în P. Tg-J..

Dispune liberarea condiționată a condamnatului B. I., aflat în executarea mandatului nr.487/2004, emis de Tribunalul D., în baza sentinței penale nr.428/2003.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi suportată în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 01.04.2015, la Judecătoria Tg-J..

Președinte,

L. P. - B.

Grefier,

C. R.

Red.L.P.B./tehn.C.R.

17 Aprilie 2015/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria TÂRGU JIU