Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3032/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 3032/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 15-12-2015
Dosar nr._
Cod operator 2444
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3032/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. P.
Grefier S. S.
Direcția Națională Anticorupție-S. Teritorial C. a fost reprezentat de procuror A. Jemboiu
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată, formulată de petentul condamnat M. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, asistat de avocat din oficiu Arbagic A..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, se constată înaintată de către P. Tg-J. adresa nr. H2/_/PTJGJ/10.121.2015, după care, se depus la dosar, de către petent, un memoriu însoțit de un set de înscrisuri, respectiv documente în care sunt menționate numărul de credite câștigate, extras din Metodologia acordării recompenselor pentru persoanele aflate în custodia ANP, încheierea judecătorului de supraveghere nr. 66/2015, sentința penală nr. 848/08.04.2015, decizia de punere în executare a regimului de executare, fișa medicală, titlul executoriu, referat medical, diplome de participare, fișa activității lucrative, evidența recompenselor, evidența vizite familie .
Nemaifiind alte cereri de formulat, s-a acordat cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Avocat Arbagic A., pentru petentul condamnat, a solicitat admiterea cererii de liberare arătând că petentul îndeplinește condițiile pentru a fi liberat condiționat, a executat 2/3 din pedeapsă, a executat un număr de 491 zile din care 97 zile ca urmare a muncii prestate și a avut un comportament corespunzător pe durata executării pedepsei așa cum rezultă din caracterizare.
Reprezentanta Ministerului Public-Direcția Națională Anticorupție a solicitat instanței respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că așa cum s-a reținut de către comisia de liberare condiționată deși a fost executată fracția obligatorie prevăzută de lege, perioada executată nu este suficientă pentru a putea fi liberat. De asemenea faptul că acesta a participat la muncă nu poate duce concluzia că acesta a fost stăruitor în muncă așa cum este o condiție prevăzută de lege.
Petentul condamnat a solicitat admiterea cererii, întrucât îndeplinește condițiile prevăzute de lege, arătând că a îndeplinește condițiile prevăzute de art 59 C.pen. întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, nu a fost sancționat, a obținut 8 recompense, a fost stăruitor în muncă lucrând din luna februarie 2015 și până în prezent obținând 97 zile câștig, a dat dovezi de îndreptare prin participarea la toate activitățile și programele educaționale,obținând calificare ca și lucrător în piele. De asemenea mențiunea „ perioada executată este insuficientă pentru resocializare” nu este o cerință prevăzută de lege în cadrul instituției liberării condiționate așa cum rezultă și din jurisprudență și din sp. 194/19.05.2015 a Tribunalului Gorj, în doctrină menționându-se faptul că perioada de resocializare este cuprinsă în cuantumul pedepsei avute de executat și se reflectă din fracția de 2/3. A mai arătat că resocializarea este un proces educativ și reeducare aplicat deținuților în scopul readaptării lor la sistemul de valori acceptat de societate, în scopul reintegrării sociale și prevenirii recidivei și se realizează în toate penitenciarele prin participarea deținuților la programele educative, sociale, culturale sportive. A mai arătat că în prezent este repartizat la regim „ deschis”, este bolnav cronic, a avut 47 zile de vizită în afara penitenciarului, iar un al deținut care a fost condamnat pentru o infracțiune mai gravă a fost amânat pe o perioadă mai scurtă. A concluzionată că el a respectat în totalitate cerințele menționate în literatura de specialitate, în Legea 254/2015 și vechiul Cod penal în sensul că în cele 14 luni de detenție a participat la peste 100 de activități educative, sociale.
INSTANȚA:
Asupra cauzei penale de față:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._, petentul condamnat M. D., deținut în P. Tg-J., a solicitat instanței liberarea sa condiționată din executarea pedepsei ce i-a fost aplicată.
În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege conform dispozițiilor art 59 C.pen., respectiv, a executat 2/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare, pe timpul detenției a obținut un câștig de 100 de zile, a fost disciplinat în sensul că pe toată perioada detenției nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 7 ori, a fost stăruitor în muncă fapt ce rezultă din activitatea lucrativă desfășurată la P. Tg-J. neîntrerupt începând cu luna februarie 2015 și până în prezent obținând un câștig de 50 de zile.
A mai arătat petentul, că în ceea ce privește dovezile temeinice de îndreptare în doctrina, în opinia profesorului V. Dongoroz și colectivul său în „ Explicațiile teoretice ale codului penal român se menționează că „ Buna purtate manifestată de condamnat n mod statornic la locul de deținere, îndeplinește întocmai a diferitelor sarcini, altele decât cele legate de muncă, ce i-au fost încredințate, participarea la activitatea cultural educativă desfășurate în rândul condamnaților, rezultatele arătate în obținerea calificării, respectarea întocmai a regulamentului locului de deținere, obținerea de recompense, toate acestea constituie dovezi temeinice de îndreptare”.
A precizat că a realizat toate aceste recomandări în sensul că în perioada de detenție din 30.11.2014 și până în prezent a participat la peste 90 de activități educative, de asistență socială și activități cultural – sportive, a participat la 12 conferințe, 11 concursuri tematice, 5 prelegeri, 6 creați artistice, 1 modul educațional, 1 activitate religioasă etc. . De asemenea a absolvit un curs de calificare în piele și înlocuitori și a scris și o lucrare științifică, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 7 ori și a obținut 967 credite care sunt avute în vedere la acordarea recompenselor și facilităților.
A mai arătat că în decizia ANP nr. 377/14.03.2014 publicată în MO nr. 203/21.03.2014 privind Metodologia de acordare a recompenselor se menționează că „ O recompensă poate fi acordată o singură dată în cursul unei luni”, iar el a fost recompensat de 7 ori în 12 luni de detenție. De asemenea în aceea metodologie în art. 17 se menționează motivul introducerii creditării, astfel că prin obținerea de credite s-a creat premise pentru facilitarea analizei individuale și pentru operaționalizarea conceptelor „ bună credință” și stăruitor în muncă.
De asemenea a mai arătat că a achitat toate debitele reținute în sarcina sa, respectiv suma de_ reprezentând sumele confiscate și 8500 lei reprezentând cheltuielile.
La solicitarea instanței, P. Tg-J. a comunicat adresa nr. H2/_ din data de 27.11.2015 conținând procesul-verbal nr. H2/_ din data de 18.11.2015 și caracterizarea petentului condamnat.
Din analiza actelor aflate la dosar instanța reține:
Potrivit adresei nr. H2/_ din data de 27.11.2015, emisă de P. Tg-J., petentul M. D. execută pedeapsa de 2 ani închisoare dispusă prin sentința nr. 154F din 30.09.2013 a Curții de Apel Pitești, în baza căreia a fost emis mandatul nr. 116/2014.
Conform aceleiași adrese, executarea pedepsei a început la data de 30.10.2014, urmând să expire la 20.10.2016 și petentul condamnat a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată, respectiv la data de 18.11.2015 fiind amânat până la data de 17.02.2016 având în vedere că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa.
În conformitate cu disp. art. 59 C.p. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile raportat la disp. art. 100 și urm. NCP), poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Condițiile trebuie să fie examinate și prin prisma datelor cu privire la fapta care a atras condamnarea și la persoana condamnatului.
Pe de altă parte, se reține și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar, prin aprecierea dacă acesta a conștientizat consecințele implicării sale în activități ilegale, dacă a făcut progrese pe calea reintegrării în societate, și dacă punerea sa în libertate constituie un pericol pentru societate.
Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional relevă în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Privită doar prin raportare la perioada de detenție,atitudinea petentului pare una care să confirme propunerea de liberare condiționată,dar prin prisma raportării infracțiunii săvârșite la perioada concretă a pedepsei executate efectiv până în prezent,a măsurilor punitive și coercitive suferite până la data soluționării prezentei cereri ,par ineficiente .
Este adevărat că a avut un ,,comportament’’ bun în mediul de detenție,dar când este folosită privarea de libertate apar probleme deosebite,fiind o situație complexă cu amplă rezonanță în modul de viață al individului,iar pentru persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate, mediul privat imprimă un anumit tip de adaptare,respectiv acela de adaptare la normele și valorile specifice acestui cadru de viață,cu implicații greu predictibile asupra personalității sale,persoanele cu un astfel de comportament antisocial cum este cel al petentului situându-se la extremitatea gravității încălcării normelor ,fiind foarte greu de vorbit într-un astfel de caz de modul în care procesează noțiunile de adevăr, dreptate, bună-credință ,calități morale.
Mai mult,instanța înțelege situația extremă a petentului,care este un fost ofițer superior de poliție judiciară ,deci un fost apărător al legii care a fost pe o poziție profesională în opoziție cu infractorii ,iar în prezent în mediul penitenciar este constrâns să conviețuiască alături de aceștia,unde percepe timpul dintr-o poziție coercitivă, apăsătoare și artificială,având un statut de subordonare pe termen lung și unde resimte pierderea libertății, libertatea fiind mai bogată în perspective și alternative, iar condițiile concrete din penitenciar sunt mai grele,ajungându-se să fie foarte prețuit timpul în libertate ,iar pierderea lui prin aflarea la închisoare devine dureroasă, pedeapsa este resimțită ca fiind mai represivă,cu atât mai mult pentru un intelectual.
Trebuie avută însă în vedere și situația că petentul, fost ofițer superior de poliție judiciară ,deci un fost apărător al legii care a fost pe o poziție profesională în opoziție cu infractorii, cu atât mai mult trebuia să conștientizeze gravitatea atitudinii sale de încălcare a legii,ba chiar de monitorizare a încălcării legii de către alte persoane și a evitării tragerii acestora la răspundere,ceea ce denotă modul abscons al atitudinii sale.
Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, având în vedere fapta care a atras condamnarea - săvârșirea unei infracțiuni de corupție - și durata importantă a pedepsei aplicate petentului condamnat, în contextul general al proliferării faptelor de corupție la nivel național, ținând seama de consecințele grave produse de acestea societății, instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59 Cod penal și că nu ar fi oportună la acest moment acordarea liberării condiționate, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, întrucât petentului nu îi este conferit un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Față de aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea de liberare condiționată formulată de petent și să mențină termenul de rediscutare a situației sale la data de 17.02.2015, urmând ca în baza art. 275 alin. 2 Cod pr. pen. petentul să fie obligat la plata către stat a sumei de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat M. D. fiul lui P. și E., născut la data de 29.09.1967, domiciliat în Râmnicu V., .. 8A, județul V., CNP._.
Obligă petentul condamnat la 160 de lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 130 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.12.2015, la Judecătoria Tg-J..
Președinte,
S. P.
Grefier,
S. S.
Red. S.P. / 5 ex.
Tehnored. S.S. 18 Decembrie 2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3048/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3091/2015.... → |
---|