Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 60/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 23-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

Mun. T., Piața Romană nr.12, Jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal; cod operator: 3186

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 60/2015

Ședința publică de la 23 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. A. L.

Grefier I. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria T. reprezentat de procuror L.-M. G.

Pe rol se află pronunțarea soluției în cauza penală privind pe inculpatul N. I.-A. trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 5 NCP.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt consemnate in încheierea de ședință din data de 11.02.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 2424/P/2013 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria T. și înregistrat pe rolul acestei instanțe în data de 12.11.2014 sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului N. I. A., fiul lui N. I. și al lui N. I., cetățean român, născut la data de 19.03.1986, în T., Jud. Cluj, domiciliat în T., ., Jud. Cluj, fără loc de muncă, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, C.N.P._, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste 0,80 g / l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. 1 din OUG 195 / 2002 cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 5 NCP.

Prin actul de sesizare s-au reținut următoarele:

În data de 06.10.2013, în jurul orelor 0115 un echipaj al Poliției Rutiere a Mun. Câmpia-Turzii – Secția a 4-a Poliție Rurală – Postul Comunal Tritenii de Jos, în timp ce executa activități specifice de serviciu în comună, a oprit pentru control autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, în dreptul imobilului cu nr. 322, care circula în Satul Tritenii de Sus, ., Jud. Cluj. Cu această ocazie s-a procedat la legitimarea conducătorului auto, constatându-se că acesta se numește N. I. A., iar din discuțiile cu acesta a rezultat că emana halenă alcoolică.

În continuare, polițiștii l-au testat pe inculpat cu aparatul alcooltest din dotare, rezultând în urma testării o valoare de 0,42 mg./l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Câmpia-Turzii, unde, la interval orar de 1 oră, i s-au prelevat probe biologice de sânge, respectiv la orele 0200 și respectiv 0300.Potrivit buletinului de analiză toxicologică–alcoolemie nr. 7058/IX/a/1651 din data de 11.10.2013, a rezultat o valoare de 1,00 g. ‰ alcool pur în sânge și respectiv 0,95 g. ‰ alcool pur în sânge.

Din declarațiile inculpatului N. I. A. a rezultat că în ziua anterioară (05.10.2013) acesta s-a deplasat cu autoturismul său personal marca BMW, cu nr. de înmatriculare_ la discoteca „Top 40” din Tritenii de Sus, ., Jud. Cluj, unde a stat până în jurul orei 01:20, ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice, aproximativ 50 ml. de vin. Inculpatul a declarat că era însoțit de prietenul său, martorul C. A.. În jurul orei 01:20, cei doi au decis să plece spre domiciliu, iar inculpatul s-a urcat la volanul autoturismul personal marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, cu intenția de a-l conduce până la ieșirea la din localitatea Tritenii de Sus, de unde ar fi urmat să conducă prietenul său C. A., deoarece inculpatul știa că a consumat alcool. Cu toate acestea, potrivit declarației inculpatului, după ce acesta a condus aproximativ 100 de metri a fost oprit de organele de Poliție și testat cu aparatul alcoolscop, apoi condus la Spitalul din Câmpia-Turzii unde i s-au recoltat probele biologice.

Cu ocazia audierii sale de inculpat în fața procurorului în data de 04.11.2014, inculpatul a declarat că menține declarațiile anterioare, recunoaște și regretă foarte mult fapta comisă, în prezența apărătorului său ales D. D., cu delegație depusă la dosarul cauzei.

Pentru dovedirea stării de fapt expuse, în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului, procesul-verbal de constatare a infracțiunii declarația martorului C. A., proces verbal de consemnare a actelor premergătoare, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, buletin de examinare clinică, protocol etilotest, adresă a Primăriei Tritenii de Jos referitoare la drumul public pe care a fost surprins inculpatul de către polițiști, proces-verbal cu extras din baza de date privind abaterile rutiere ale inculpatului, fișa de cazier judiciar a inculpatului.

În fața instanței de judecată, la termenul din data de 11.02.2015, anterior deschiderii cercetării judecătorești, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei și a solicitatca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

După audierea inculpatului instanța a încuviințat cererea acestuia de soluționare a cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, prev. la art. 374, alin. 4, art. 375 din Codul de procedură penală, așa cum s-a arătat în încheierea din data de 11.02.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

Din analiza probatoriul administrat în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art. 374, alin. 4 și art. 375 din Codul de procedură penală, rezultă în esență aceeași stare de fapt ca și cea descrisă în actul de sesizare, astfel:

La data de 06.10.2013, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul N. I.-A. a condus autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare_, pe drumurile publice, respectiv în satul Tritenii de Sus, ., jud. Cluj, având o alcoolemie peste limita legală.

Astfel, la data respectivă, în jurul orelor 01:20, inculpatul a fost oprit în dreptul imobilului cu nr. 322 din satul Tritenii de Sus, ., jud. Cluj de către un echipaj al Poliției Rutiere a Mun. Câmpia-Turzii – Secția a 4-a Poliție Rurală – Postul Comunal Tritenii de Jos care executa activități specifice de serviciu.

Întrucât polițiștii au constatat că inculpatul prezenta halenă alcoolică l-au testat pe acesta cu aparatul alcooltest din dotare, rezultând în urma testării o valoare de 0,42 mg./l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Câmpia-Turzii, unde, la interval orar de 1 oră, i s-au prelevat probe biologice de sânge, respectiv la orele 0200 și respectiv 0300.Potrivit buletinului de analiză toxicologică–alcoolemie nr. 7058/IX/a/1651 din data de 11.10.2013, a rezultat o valoare de 1,00 g. ‰ alcool pur în sânge și respectiv 0,95 g. ‰ alcool pur în sânge.

Această stare de fapt a fost reținută de instanță ca urmare a deplinei coroborări a aspectelor ce rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii din declarația martorului C. A., din procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, din buletinul de examinare clinică, din protocolul etilotest, din adresa a Primăriei Tritenii de Jos referitoare la drumul public pe care a fost surprins inculpatul de către polițiști și din declarațiile inculpatului prin care recunoaște săvârșirea faptei.

În drept fapta inculpatului așa cum a fost reținută de instanță întrunește elementele constitutive ale prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Ținând cont de modalitățile de individualizare a executării pedepsei prevăzute în vechiul Cod penal (suspendarea condiționată a executării) instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este legea în vigoare la data săvârșirii faptelor(art. 87 din O.U.G. 195/2002 și vechiul Cod penal.).

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. la 72 din vechiul Cod penal și limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită reduse conform art. 396, alin. 10 din Codul de procedură penală.

De asemenea instanța va avea în vedere, lipsa unor condamnări anterioare, faptul că inculpatul a recunoscut încă de la început săvârșirea infracțiunii și a colaborat cu organele judiciare, faptul că inculpatul a condus pe un drum și la o oră mai puțin circulate(drum comunal, ora 01:20) și faptul că nu s-a produs un accident de circulație.

Fată de toate cele arătate mai sus:

În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală va condamna pe inculpatul N. I.-A., fiul lui N. I. și al lui N. I., cetățean român, născut la data de 19.03.1986, în mun. T., jud. Cluj, domiciliat în T., ., jud. Cluj, fără loc de muncă, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_, la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a din vechiul Cod penal.

Ținând cont de lipsa antecedentelor penale și de atitudinea de recunoaștere și regret instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei. Prin urmare, în temeiul art. 81 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni stabilit în condițiile art. 82 din vechiul Cod penal(pedeapsa de 10 luni închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 din vechiul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 15 din Legea 187/2012, va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din vechiul Cod penal referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală va obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 310,76 lei(210,76 lei avansate în cursul urmăririi penale și 100 lei în cursul judecății).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În temeiul art. 396, alin. 2, alin. 10 din Codul de procedură penală CONDAMNĂ pe inculpatul N. I.-A., fiul lui N. I. și al lui N. I., cetățean român, născut la data de 19.03.1986, în mun. T., jud. Cluj, domiciliat în T., ., jud. Cluj, fără loc de muncă, fără ocupație, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, posesor al C.I. . nr._, CNP_, la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În temeiul art. 71 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a din vechiul Cod penal.

În temeiul art. 81 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 10 luni stabilit în condițiile art. 82 din vechiul Cod penal(pedeapsa de 10 luni închisoare la care se adaugă termenul de 2 ani).

În temeiul art. 71 alin. 5 din vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 din vechiul Cod de procedură penală, cu aplicarea art. 15 din Legea 187/2012, atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din vechiul Cod penal referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 274, alin. 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 310,76 lei(210,76 lei avansate în cursul urmăririi penale și 100 lei în cursul judecății).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 23.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V.-A. L. I. B.

V.A.L./V.A.L./2ex./30.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 60/2015. Judecătoria TURDA