Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria TURDA

Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Judecătoria TURDA la data de 21-01-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA T.

T., Piața Romană nr.12, jud.Cluj

Operator de date cu caracter personal nr. 3186

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

Nr ex pen. 9/2014

SENTINȚA PENALĂ Nr. 4/2015

Ședința publică din 21 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. P.

Grefier: I. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de Ștefănoaie S. M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria T..

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul K. I. H. trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente, fapta prev. si ped de art 180 alin 2 Cod penal 1968 cu aplicarea art. 75 alin 1 lit a Cod penal 1968

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Se constată că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosar de către inculpat concluzii scrise.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 07.01.2015, care face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul nr 1493/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecatoria T., inregsitrat in data de 20.01.2014 cu nr_ la Judecatoria T., a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul K. I. H. pentru infracțiunea de lovire prev de art 180 alin 2 C pen cu aplicarea art 75 lit c C pen

Prin actul de sesizare a instantei s-a aratat ca in data de 29.05.2012 impreuna cu alte doua persoane, neidentificate, inculpatul a lovit-o pe partea vatamata Mihasan A. M., provocandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile ingrijiri medicale.

S-au avut in vedere urmatoarele probe: declaratii parte vatamata (f 20-22), invinuit (f 23), martori (f 24), certificate medico-legal (f 25), process verbal recunoastere (f 26-31), process verbal cercetare la fata locului(f 5-19)

Prin incheierea penala din data de 09.04.2014 s-a dispus inceperea judecatii fata de inculpat conform art 346 alin 2 C pr pen.

Partea vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 3000 euro, reprezentand cheltuieli medicale, fara a propune probe pentru a dovedi pretentiile sale.

In faza cercetarii judecatoresti au fost audiati inculpatul (f 58) si martorii Rezes M. (f 76), Rezes (K.) R. P. (f 77), si M. M. V. (f 92); s-a comunicat fisa de cazier judiciar (f 57).

Analizand materialul probator al cauzei, se retine, conform declaratiei partii civile coroborate cu a martorei M. M. V. ca, in data de 29.05.2012, in T., partea civila a fost lovita de catre inculpat si de alte doua persoane. Aceasta fapta s-a petrecut in contextul unei curse efectuate de partea vatamata, sofer de taxi, pentru doi clienti, necunoscuti. Acestia i-au indicat o adresa, apoi i-au cerut sa opreasca . s-a aflat inculpatul. Impreuna, acestia au lovit-o pe partea vatamata.

Urmare a acestei fapte, partea civila a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile ingrijiri medicale, avand echimoze la nivelul ochilor, avand excoriatii la nivelul regiunilor zigomatico-malare, precums i echimoze la nivelul coapselor. S-a aratat ca leziunile s-au putut produce prin lovire cu corp dur (f 25).

Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, aratand ca in ziua respectiva a fost la serviciu, si-a vizitat soacra, pe martora Rezes M., s-a intalnit cu sotia sa, Rezes R. P. si cu martora M. A. M..

In privinta martorei M. A. M., inculpatul a mentionat numai in fata instantei de judecata ca si-a petrecut ziua cu aceasta, in declaratia data in timpul urmaririi penale aratand ca a fost singur pana la momentul in care s-a intalnit cu soacra si sotia sa.

Martora nu a putut fi audiata, fiind plecata in loc necunoscut; imprejurarea ca inculpatul a mentionat existenta acestei martore doar in fata instantei de judecata este de natura a crea dubii asupra credibilitatii acestei martore, instanta retinand ca a fost propusa exclusiv in favoarea inculpatului.

Martorele Rezes M. si Rezes R. au aratat ca in perioada respectiva se mai intalneau cu inculpatul, relatia de familie dintre parti fiind incordata.

Ca urmare, instanta retine declaratia partii civile coroborate cu a martorei M., careia i-a spus, indata dupa savarsirea faptei, ca a fost lovit de catre inculpat si alte doua persoane. Inculpatul, prin declaratia sa si celelalte probe propuse de catre acesta nu a inlaturat aceste probe, pe care instanta urmeaza sa le aiba in vedere.

Fapta inculpatului care in data de 29.05.2012 impreuna cu alte doua persoane, neidentificate, a lovit-o pe partea vatamata Mihasan A. M., provocandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile ingrijiri medicale constituie infractiunea de lovire prev de art 180 alin 2 C pen 1968 cu aplicarea art 5 C pen, art 75 lit c C pen 1968, respectiv prevazuta de legea noua – art 18=93 alin 2 C pen cu aplicarea art 5 C pen, art 77 lit a C pen.

Inculpatul a comis infractiunea cu intentie, amploarea leziunilor, locul acestora inlaturand posibilitatea ca acestea sa fi fost comise intamplator de catre inculpat.

Intrucat de la data comiterii faptei pana in prezent au intervenit doua legi penale, se impune a analiza care dintre acestea este mai favorabila inculpatului. Instanta observa ca limitele de pedeapsa prevazute de legea penala veche sunt mai reduse, acestea fiind mai favorabile inculpatului. De asemnea, legea penala veche prevede posibilitatea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, conform art 81 C pen 1968, aceasta forma de individualizare a executarii pedepsei fiind mai favorabila inculpatului, decat dispozitiile suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei – art 91 C pen (inculpatul se supune unor masuri de supraveghere, are unele obligatii, nu este reabilitat de drept).

F. de acestea, instanta stabileste ca legea penala veche este legea penala favorabila inculpatului.

In baza art 180 alin 2 C pen 1968, cu aplicarea art 75 lit c C pen 1968, art 5 C pen lovire va condamna pe inculpatul K. I. H.– la o pedeapsa de 4000 lei amenda penala.

Va atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 63 ind 1 C pen 1968 privind inlocuirea pedepsei amenzii penale cu inchisoarea.

Conform art 33 lit a C pen 1968va constata ca prezenta infractiune este comisa in concurs real cu cele pentru care a fost condamnat la o pedeaps arezultanta de 700 lei amenda penala prin sentinta penala nr 31/2013 a Judecatoriei turda, pedeaps ape care o va descontopi in componentele sale pe care le va repune in individualitatea lor – 600 lei amenda penala, 500 lei amenda penala, 100 lei spor.

Conform art 34 lit c C pen 1968 va contopi prezenta pedeapsa cu pedepsele – 600 lei amenda penala si 500 lei amenda penala, aplicand pedeapsa cea mai grea, de 4000 lei amenda penala, la care va adauga sporul de 100 lei, urmand sa execute inculpatul amenda penala de 4100 lei.

Va atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 63 ind 1 C pen 1968 privind inlocuirea pedepsei amenzii penale cu inchisoarea.

In baza art 397 C pr pen, art 25 C pr pen, art 1349 C civ va respinge ca neintemeiata actiunea civila alaturata in procesul penal formulata de partea civila Mihasan A.. Acesta nu a dovedit existenta prejudiciului constand in 3000 euro – cheltuieli medicale; nefiind dovedita existenta prejudiciului, acesta nu a dovedit nici intinderea acestuia. Neexistand prejudiciu nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale a inculpatului.

In baza art 274 alin 1 C pr pen va obliga pe inculpat la 1200 lei cheltuieli judiciare catre stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

In baza art 180 alin 2 C pen 1968, cu aplicarea art 75 lit c C pen 1968, art 5 C pen lovire condamna pe inculpatul K. I. H. – fiul lui S. si G., nascut in data de 10.09.1986, in T., Cluj, roman, dom T., ., nr 4, Cluj, CNP_, cu antecedente penale – la o pedeapsa de 4000 lei amenda penala.

Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 63 ind 1 C pen 1968 privind inlocuirea pedepsei amenzii penale cu inchisoarea.

Conform art 33 lit a C pen 1968 constata ca prezenta infractiune este comisa in concurs real cu cele pentru care a fost condamnat la o pedeaps arezultanta de 700 lei amenda penala prin sentinta penala nr 31/2013 a Judecatoriei turda, pedeaps ape care o descontopeste in componentele sale pe care le repune in individualitatea lor – 600 lei amenda penala, 500 lei amenda penala, 100 lei spor.

Conform art 34 lit c C pen 1968 contopeste prezenta pedeapsa cu pedepsele – 600 lei amenda penala si 500 lei amenda penala, aplicand pedeapsa cea mai grea, de 4000 lei amenda penala, la care adauga sporul de 100 lei, urmand sa execute inculpatul amenda penala de 4100 lei.

Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 63 ind 1 C pen 1968 privind inlocuirea pedepsei amenzii penale cu inchisoarea.

In baza art 397 C pr pen, art 25 C pr pen, art 1349 C civ respinge ca neintemeiata actiunea civila alaturata in procesul penal formulata de partea civila Mihasan A..

In baza art 274 alin 1 C pr pen obliga pe inculpat la 1200 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Cu apel in 10 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 21.01.2015.

Președinte,Grefier

C. P. I. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria TURDA