Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria VASLUI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 789/2015 pronunțată de Judecătoria VASLUI la data de 25-06-2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA V.
JUDEȚUL V.
Sentință penală Nr. 789/2015
Ședința publică de la 25 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. L.
Grefier: P. E.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria V. este reprezentat de procuror S. F.
Pe rol fiind judecarea sesizării formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., pentru liberarea condiționată a condamnatului M. G. (art.587 C.p.p.).
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform dispozițiilor art. 369 din Codul de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ordine pe lista de ședință a răspuns condamnatul personal, în stare de deținere, asistat, din oficiu, de avocat R. A., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța interpelează părțile dacă mai au alte cereri de formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public și condamnatul, prin apărătorul din oficiu, având cuvântul, fiecare pe rând, arată că nu mai au de formulat alte cereri în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată sesizarea în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că sunt îndeplinite cerințele legale pentru liberarea condiționată a condamnatului M. G., având în vedere că rezultă din probatoriul depus la dosar că persoana condamnată se află la prima analiză în comisie, nu are antecedente penale, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament corespunzător nefiind sancționat disciplinar și fiind recompensat de mai multe ori.
Față de aspectele arătate și probatoriul de la dosar, solicită admiterea propunerii comisiei.
Apărătorul din oficiu al condamnatului, având cuvântul, solicită să se admită propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului M. G., având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, respectiv a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, execută pedeapsa în regim semideschis, pe parcursul executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de 4 ori. De asemenea a participat la activități productive și, de asemenea la programe educaționale și sociale.
Față de toate aspectele arătate apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru ca persoana condamnată să beneficieze de liberarea condiționată și nu există nici un impediment în respingerea propunerii comisiei de liberări condiționate.
Având ultimul cuvânt, condamnatul M. G., solicită să se admită propunerea comisiei și să fie liberat condiționat.
Instanța declară dezbaterile închise și lasă cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
P. adresa nr. M2-_/15.06.2015 a Penitenciarului V., înregistrată pe rolul Judecătoriei V. la data de 16.06.2015, sub nr._, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a înaintat propunerea de liberare condiționată a condamnatului M. G..
P. procesul-verbal nr. 248/15.06.2015, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. a propus liberarea condiționată a persoanei private de libertate M. G., anterior executării integrale a pedepsei de 3 ani de închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie (art. 211 C.p. anterior) prin sentința penală nr. 21/2013 a Judecătoriei P. T., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 23/2013.
S-a reținut că persoana condamnată, aflată la a prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament pozitiv, nefiind sancționată disciplinar și fiind recompensată de 4 ori. A participat la activități productive și gospodărești, iar în urma muncii prestate a obținut 45 zile câștig.
S-a precizat că persoana privată de libertate M. G., fără antecedente penale, a executat ultima perioadă din pedeapsă în regim semideschis.
Comisia a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de liberarea condiționată.
La dosar au fost atașate următoarele înscrisuri: procesul-verbal nr. 248/15.06.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V., fișa de cazier judiciar și caracterizarea condamnatului (filele 3-5).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, înainte de a proceda la verificarea temeiniciei propunerii, instanța urmează să stabilească normele legale din prisma cărora urmează să fie analizată sesizarea având în vedere . data de 01.02.2014 a Noului Cod penal, dată la care condamnatul se afla în executarea pedepsei.
În drept, potrivit art. 59 Cod penal anterior, liberarea condiționată poate fi acordată înainte de executarea în întregime a pedepsei de către instanță dacă se constată că sunt îndeplinite următoarele condiții: condamnatul să fi executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, să se constate că acesta a fost stăruitor în muncă, disciplinat și că a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Art. 100 alin 1 din Noul Cod penal stabilește următoarele condiții în care se poate dispune liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând modificările intervenite cu privire la condițiile în care poate fi acordat beneficiul liberării condiționate, se constată că Noul Cod penal conține dispoziții mai restrictive privind acordarea acestui beneficiu, fiind necesar ca persoana condamnată să facă dovada că a achitat obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. De asemenea, Noul Cod penal nu este mai favorabil nici din perspectiva obligațiilor și măsurilor de supraveghere care pot fi impuse beneficiarului, a căror nerespectare poate determina revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă.
Punerea în executare a hotărârii penale este o fază a procesului penal, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 5 și 6 din Noul Cod penal care impun aplicarea legii penale mai favorabile, instanța va analiza propunerea comisiei cu privire la liberarea condiționată a condamnatului M. G. raportându-se la condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal anterior, ca lege penală mai favorabilă.
În concret, instanța reține din procesul-verbal nr. 248/15.06.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului V. că persoana privată de libertate M. G. a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani de închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie (art. 211 C.p. anterior) prin sentința penală nr. 21/2013 a Judecătoriei P. T., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 23/2013.
Executarea pedepsei a început la 31.07.2013 și urmează să expire în termen la data de 30.07.2016. Pentru a dobândi vocație în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute din pedeapsa totală de 3 ani de închisoare (transformată în zile pedeapsa este egală cu 1096 zile) 2/3- fracția, respectiv 730 zile închisoare.
Până la data de 15.06.2015, condamnatul a executat efectiv 685 zile închisoare, 45 zile considerate ca executate urmare a muncii prestate, nu are zile executate arest preventiv, în total fiind 730 zile câștigate și executate.
Pe lângă executarea unei fracții din pedeapsă, Codul penal anterior prevede și condiția ca deținutul să fi avut pe parcursul executării pedepsei un comportament corespunzător mediului carceral, adică să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate M. G. se află la prima analiză în comisie, a executat fracția legală din pedeapsă, pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament pozitiv, nefiind sancționată disciplinar și fiind recompensată de 4 ori cu suplimentarea drepturilor. A participat și a pus accent pe activitățile lucrative obținând 45 zile câștig în urma muncii prestate.
Rezultă și că a participat la programul obligatoriu „program de pregătire pentru libertate”.
Din evaluarea domeniului social rezultă că persoana condamnată a menținut legătura cu familia, a fost implicat în activități lucrative și nu necesită asistență socială după liberare, iar din evaluarea psihologică rezultă că aceasta prezintă o structură de personalitate fără manifestări dezadaptative.
Instanța constată că persoana condamnată a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă această împrejurare nu îi conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. Faptul că acordarea liberării condiționate este un beneficiu și nu un drept al condamnatului rezultă din cuprinsul art. 59 Cod penal anterior.
Faptul că persoana privată de libertate a avut un comportament pozitiv, nefiind sancționată disciplinar și fiind recompensată de 4 ori, s-a implicat și a pus accent pe activitățile lucrative, a participat și la programul obligatoriu „program de pregătire pentru libertate”, dovedește instanței că a înțeles scopul pedepsei aplicate, existând convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și că poate fi redată societății.
În lumina tuturor acestor considerente, instanța apreciază că persoana privată de libertate M. G. a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa și pentru înțelegerea pe deplin a necesității respectării valorilor sociale ocrotite de lege și nu se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege.
În consecință, instanța va admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului M. G..
În temeiul art. 587 alin. 1 Cod de procedură penală, va dispune liberarea condiționată a condamnatului M. G., fiul lui G. și Anișoara, născut la data de 10.04.1988, în orașul P. T., jud. Bacău, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 3 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 21/2013 a Judecătoriei P. T., în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 23/2013.
Se va atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin.2 Cod penal privind revocarea liberării condiționate.
Potrivit art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul V. privind liberarea condiționată a condamnatului M. G..
În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, dispune liberarea condiționată a condamnatului M. G., fiul lui G. și Anișoara, născut la data de 10.04.1988, în orașul P. T., jud. Bacău, CNP:_, deținut în prezent în Penitenciarul V., anterior executării integrale a pedepsei de 3 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 21/2013 a Judecătoriei P. T., mandat de executare nr. 23/2013.
Atrage atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 104 alin.2 Cod penal privind, revocarea liberării condiționate.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2015.
Președinte,
M. L.
Grefier,
P. E.
Red. M.L./ 29.06.2015
Tehnored. P.E./ 6 ex./ 29.06.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 27/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








