Abandonul de familie (art. 305 cod penal). Decizia 63/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 63
Ședința publică din data de 22.01.2009
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Aida Liliana Stan Gabriela
- -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 18 decembrie 1974, cu domiciliul ales la cabinetul de avocatură, cu sediul in B, Bd. -.9D,.12, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 504/23.12.2004 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, împotriva sentinței penale nr. 2190/17.11.2004 pronunțată de Judecătoria Buzău, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 305 al.1 lit. c.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul inculpat pentru care a răspuns avocat, potrivit împuternicirii avocațiale fără număr din 4.12.2008 din cadrul Baroului si intimata parte vătămată
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința după care:
Se învederează instanței că la dosar s-au depus relațiile solicitate de la Judecătoria Buzău.
Avocat pentru recurentul inculpat, susține că nu mai are cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată la rândul său că nu mai are cereri de formulat in cauză, solicitând acordarea cuvântului in dezbaterea recursului.
Curtea față de susținerile părților in sensul că nu mai au cereri de formulat in cauză, constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul in dezbaterea recursului.
Avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului peste termen în baza art. 385/3 rap la art. 365 al.1 C.P.P. urmând a se observa că din actele dosarului rezultă că sunt îndeplinite condițiile pentru repunerea inculpatului in termenul de a formula recurs, dat fiind faptul că acesta nu a fost prezent nici la pronunțarea sentinței dată de Judecătoria Buzău, apelul formulat împotriva sentinței fiind probabil înaintat de cineva din familie și nici la pronunțarea deciziei dată de Tribunalul Buzău.
Susține de asemenea că, în cazul în speță, există un caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct.15 C.P.P. întrucât din declarația autentificată in fața unui notar de partea vătămată, aceasta a precizat că înțelege să-și retragă plângerea penală formulată de inculpat.
Fată de toate acestea, solicită admiterea recursului formulat peste termen, casarea ambelor hotărâri pronunțate anterior, iar pe fond încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului prin retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată.
Precizează de asemenea că, inculpatul a fost pus în libertate la 2 zile după pronunțarea încheierii dată de Curtea de Apel Ploiești la data de 8.01.2009 si nu a fost predat autorităților române, el aflându-se în prezent in Spania.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de admiterea recursului peste termen, casarea hotărârilor pronunțate anterior, iar în temeiul art. 305 al.5 suspendarea executării pedepsei de 1 an închisoare, întrucât retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată trebuia făcută in fața instanței si nu in fața unui notar.
CURTEA:
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2190/17.11.2004 Tribunalul Buzău în baza art. 305 al.1 lit. c condamnat pe inculpatul, fiul lui si, născut la data de 18 decembrie 1974, CNP -, domiciliat in comuna, sat, jud. B, fără antecedente penale la o pedeapsă de 1 an închisoare. Cu aplicarea art. 71-64
Inculpatul a fost obligat la 1.100.000 lei vechi cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că inculpatul a fost căsătorit cu partea vătămată a in perioada 1998-2003, iar din conviețuirea lor au rezultat minorii, născută la data de 9.03.1999 si, născut la data de 16.08.2001.
Prin sentința civilă nr. 5015/10.10.2003 a Judecătoriei Buzău inculpatul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere in cuantum total de 833 lei, in favoarea celor doi minori.
In perioada decembrie 2003 - iulie 2004, inculpatul nu a achitat pensia de întreținere stabilită în sarcina sa, acumulând o restanță de peste 7.000.000 lei.
In faza de cercetare penală, inculpatul a declarat că în acel interval de timp a lucrat particular, dobândind venituri muncind cu ziua si a precizat că întreține o relație de concubinaj cu altă femeie.
S-a apreciat de instanța de fond că fapta inculpatului de a nu achita cu rea credință în perioada decembrie 2003- iulie 2004 pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 5015/10.10.2003 în favoarea minorilor si întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie prev. de art. 305 al.1 lit. c
Reaua credință a inculpatului a rezultat din faptul că pe perioada respectivă el a obținut venituri, dar nu a achitat nici o sumă de bani in contul pensiei de întreținere in beneficiul minorilor.
In acest context, instanța în baza art. 305 al.1 lit. cac ondamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru neplata pensiei de întreținere datorată minorilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, fără a se prezenta in instanță pentru a-și susține apelul.
Tribunalul Buzău prin decizia penală nr. 504/23.12.2004 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, împotriva sentinței penale nr. 2190/17.11.2004 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că din probele administrate in cauză rezultă că începând cu luna decembrie 2003, inculpatul nu și-a onorat obligația de întreținere față de cei doi copii minori rezultați din căsătoria cu partea vătămată, obligație stabilită prin hotărâre judecătorească, cu toate că a obținut venituri din muncă sezonieră, hotărârea instanței de fond fiind legală si temeinică, pedeapsa aplicată fiind stabilită in limita minimă.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate si netemeinicie, susținând sub un prim aspect că nu a avut cunoștință de procesul penal pornit împotriva sa fiind judecat în lipsă și neavând cunoștință despre aplicarea unei sancțiuni penale împotriva sa.
În al doilea rând, a susținut recurentul că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea sa penală deoarece partea vătămată, căreia i s-a achitat în integralitate pensia de întreținere restantă, a declarat că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului.
Cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Buzău la data de 5.12.2008, recursul fiind formulat de către apărătorul ales al inculpatului, în numele acestuia din urmă, în condițiile în care împotriva inculpatului a fost emis mandatul european de arestare nr.23/13.10.2008 de către Judecătoria Buzău.
În executarea acestui mandat european de arestare, inculpatul a fost arestat provizoriu pe teritoriul Spaniei, în vederea predării în România, arestare operată la data de 3.12.2008.
O dată cu cererea de recurs formulată, inculpatul a solicitat și suspendarea executării sentinței pronunțate de Judecătoria Buzău și implicit punerea sa în libertate, fiind depuse în acest sens la dosar un set de înscrisuri care atestă prezența sa pe teritoriul Spaniei, precum și hotărârea din 23 decembrie 2008 a Judecătoriei Centrale de Instrucție nr.6 din Madrid, prin care s-a dispus arestarea provizorie a inculpatului și predarea sa către autoritățile române.
După fixarea termenului de judecată la instanța de recurs, s-a procedat la preschimbarea termenului de judecată pentru discutarea separată a cererii de suspendare a executării hotărârii recurate, ținând seama de caracterul urgent al acestei cereri și de disp. art.385/5 pr.penală privind efectul suspensiv al recursului.
Prin încheierea din data de 8.01.2009, Curtea de Apel Ploieștia admis cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de către recurentul inculpat, având în vedere dips. art.385/3 alin.2 rap. la art.365 alin.1 pr.penală, apreciind că se poate dispune o atare suspendare față de conținutul declarației părții vătămate (declarație dată cu aproape un an înainte de a se produce arestarea inculpatului) în sensul că a înțeles să-și retragă plângerea penală, precum și de faptul că nu există date din care să rezulte că inculpatul ar mai fi săvârșit alte fapte penale de la data condamnării sale și până în prezent.
Prin aceeași încheiere, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.4167/16.02.2005 emis de Judecătoria Buzău, cât și a mandatului european de arestare nr.23/13.10.2008 emis de aceeași instanță.
Curtea examinând hotărârile recurate, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, în limitele motivelor de casare prevăzute de art.385/9 alin.3 pr.penală, constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare:
În ceea ce privește termenul de declarare a recursului, trebuie observat că potrivit art.385/3 alin.2 rap. la art.363 pr.penală acest termen este de 10 zile, și începe să curgă, pentru partea care a lipsit atât la dezbatere cât și la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că inculpatul a lipsit la toate cele 3 termene de judecată acordate de instanța de fond, inclusiv la termenul la care au avut loc dezbaterile, cât și la pronunțare.
De asemenea inculpatul a lipsit și ala termenul de judecată din 23 decembrie 2004 când Tribunalul Buzăua soluționat apelul declarat împotriva hotărârii primei instanțe.
În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art.385/3 alin.2 rap. la art.365 alin.1 pr.penală, potrivit cărora partea care a lipsit la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare, poate declara recurs și peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei, sau a începerii executării dispozițiilor privind executările civile.
În speță se observă că decizia instanței de apel a fost pronunțată la 23 decembrie 2004, când așa cum a arătat inculpatul a lipsit la dezbateri și la pronunțare, deoarece așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, acesta părăsise țara încă de la data de 1 septembrie 2004, fapt atestat de vizele aplicate pe pașaport.
Cererea de recurs a fost depusă la Tribunalul Buzău la data de 5 decembrie 2008, în condițiile în care autoritățile spaniole procedaseră cu două zile în urmă, deci la data de 3 decembrie 2008, la arestarea provizorie a inculpatului în vederea predării acestuia, conform mandatului european de arestare emis în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, așa cum se precizează mai sus.
Prin urmare, cum începerea executării pedepsei a avut loc la data de 3 decembrie 2008, iar recursul a fost declarat la 5 decembrie 2008, și ținându-se seama de lipsa inculpatului la dezbateri și la pronunțare, așa cum s-a evidențiat mai sus. Curtea constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile sus invocate privind exercitarea recursului peste termen.
În al doilea rând, în ceea ce priește competența curții de soluționare a cauzei de față, se observă că la datele la care s-a desfășurat procesul penal în fața instanței de fond și de apel, și au fost pronunțate hotărârile acestor instanțe, nu fusese adoptată Legea nr.356/2006 prin care au fost modificate o serie de dispoziții ale Codului d e procedură penală, inclusiv dispoziția vizând atacarea doar cu recurs a sentințelor privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Așadar, la momentul desfășurării judecății, dispozițiile Codului d e procedură penală prevedeau în materia infracțiunii de abandon de familie (care constituie obiectul sesizării instanței) existența a două grade de jurisdicție, apel, respectiv recurs.
Ulterior, după pronunțarea deciziei de către instanța de apel a intervenit Legea nr.356/2006 care a limitat controlul jurisdicțional în materia acestei infracțiuni la un singur grad de jurisdicție, respectiv doar la recurs.
Este adevărat că normele de procedură penală sunt de imediată aplicare, însă în cauza de față, ținând seama de faptul că trimiterea în judecată, judecata în fond, precum și judecata în apel s-a desfășurat în contextul cadrului procesual prevăzut de Codul d e procedură penală anterior modificării sale, dar și având în vedere principiul general al predictibilității hotărârilor instanțelor de judecată, Curtea constată că în ce privește competența de soluționare a prezentului recurs, devin aplicabile dispozițiile Codului d e procedură penală anterior modificării amintite mai sus.
Printr-o atare apreciere, Curtea constată că nu se încalcă principiul neretroactivității legii, câtă vreme raporturile juridice de drept penal s-au născut sub imperiul Codului d e procedură penală anterior modificării sale, modificare care a intervenit în sensul limitării gradelor de jurisdicție, în ceea ce privește infracțiunea dedusă judecății.
O asemenea limitare, ar avea consecințe asupra drepturilor condamnatului, ținând seama că tragerea la răspundere penală a acestuia a intervenit sub imperiul unui act normativ ce prevedea două grade de jurisdicție, astfel încât recursul de față, în situația în care ar fi privit ca inadmisibil, ar afecta în mod esențial drepturile persoanei la un proces echitabil, recunoscute și garantate de dispozițiile constituționale și de normele comunitare.
Așa fiind, curtea constată ca admisibil recursul de față și ca fiind competentă Curtea să se pronunțe asupra acestuia, în temeiul dispozițiilor sus invocate, cât și a principiilor amintite, astfel că va proceda la examinarea pe fond a recursului.
Inculpatul a fost dedus judecății și condamnat în lipsă pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. de art.305 alin.1 lit.c penal, infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale are loc la plângerea prealabilă a părții vătămate conform art.305 alin.2 penal.
În speță însă, se constată că potrivit declarației date la biroul notarial individual din B, autentificată la data de 31.01.2007 ( deci la aproape un an înainte de a se dispune arestarea inculpatului), partea vătămată a (fostă ) a precizat că a primit integral pensia de întreținere restantă de la inculpat, că o primește în continuare la zi și a declarat în mod expres că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva acestuia.
Această declarație este întărită și de declarația ulterioară a părții vătămate, autentificată la 23 decembrie 2008 la biroul notarilor public asociați și a din B (fila 63 dosar recurs) potrivit căreia partea vătămată este de acord cu retragerea plângerii prealabile și cu admiterea recursului și încetarea procesului penal, deoarece inculpatul i-a achitat atât pensia restantă, cât și în continuare la zi pensia de întreținere pentru minori.
Este adevărat că în ceea ce privește infracțiunea de abandon de familie disp. art.305 alin.3 penal prevăd doar că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, fără a se face vreo mențiune în ceea ce privește retragerea plângerii prealabile, însă, potrivit art.131 alin.2 penal, retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, aceste dispoziții fiind cuprinse în Capitolul III al Titlului VII al Codului Penal, care reglementează lipsa plângerii prealabile și împăcarea părților.
Din examinarea acestor dispoziții se constată că atât lipsa plângerii prealabile cât și retragerea acesteia și împăcarea părților, produc în planul răspunderii penale aceleași efecte și anume, înlăturarea răspunderii penale.
Ca atare, nu se poate reține că doar împăcarea părților înlătură răspunderea penală în materia infracțiunii de abandon de familie, câtă vreme dispozițiile din Partea generală a Codului Penal, care reglementează cauzele de înlăturare a răspunderii penale prevăd pe lângă împăcarea părților și alte două cauze ce produc aceleași efecte.
Așa fiind nu se poate considera că dispozițiile părții speciale a Codului Penal sunt derogatorii de la normele prevăzute în Partea generală a Codului Penal în materia cauzelor ce înlătură răspunderea penală, deoarece aceste dispoziții au aceleași efecte, ca regim juridic, fiind prevăzute în conținutul aceluiași act normativ și anume Codul Penal.
În plus, se observă că în materia tuturor celorlalte infracțiuni pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a părții vătămate, dispozițiile din Partea specială a Codului Penal prevăd că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, fără a se face vreo astfel de mențiune și în privința retragerii plângerii penale, ceea ce în mod evident nu ar putea duce la concluzia că retragerea plângerii este ineficientă, pentru că ar însemna ca în materia tuturor acestor infracțiuni să nu se poată lua act de retragerea plângerii, excluzându-se deci "ab initio" aplicarea unor dispoziții legale, ceea ce este în mod evident contrar voinței legiuitorului.
Față de argumentele expuse curtea constată că manifestarea de voință a părții vătămate în sensul retragerii plângerii prealabile, dată în fața celor două cabinete notariale ce au autentificat această manifestare de voință, produce pe deplin efecte în ceea ce privește înlăturarea răspunderii penale a inculpatului potrivit art.131 alin.2 penal și în materia infracțiunii de abandon de familie ce constituie obiectul sesizării instanței.
În consecință, Curtea ca admite recursul declarat peste termen de inculpat, va casa ambele hotărâri atacate și în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la aart.10 lit.h pr.penală, cu aplicarea art.131 alin.2 pr.penală va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului prin retragere a plângerii prealabile de către partea vătămată, anulându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii, precum și mandatul european de arestare, urmând a se proceda la computarea perioadei executate pe teritoriul statului spaniol de la 3.12.2008 la 10 ianuarie 2009.
Văzând și disp. art.192 alin.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul peste termen, declarat de inculpatul, fiul lui si, născut la data de 18.12.1974, domiciliat in, sat, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 504/23.12.2004 pronunțată de Tribunalul Buzău si a sentinței penale nr. 2190/17.11.2004 pronunțată de Judecătoria Buzău și în consecință:
Casează hotărârile atacate, în sensul că în baza art. 11 pct.2 lit. b rap la art. 10 lit. h cu C.P.P. aplicarea art. 131 al.2 p, încetează procesul penal potrnit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. de art. 305 al.1 lit. c, prin retragerea plângerii prealabile de către partea vătămată a ( actualmente a).
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4267/16.02.2005 emis de Judecătoria Buzău, precum si mandatul european de arestare nr. 23/13.10.2008 emis de către aceeași instanță pe numele inculpatului și compută perioada executată pe teritoriul Spaniei, potrivit acestor mandate, de la data de 3.12.2008 la data de 10 ianuarie 2009.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Obligă partea vătămată la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.01.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Georgescu, Aida Liliana Stan Gabriela
Grefier,
Red. GC/, MM
4ex/ 02.02.2009
dosar fond 8956/2004- Jud.
jud. fond
dosar apel 1736/2004- Tb.
jud. apel ,
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Aida Liliana Stan Gabriela
