Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 cod penal). Decizia 261/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 261/ DOSAR NR-
Ședința publică din 23 aprilie 2009
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 2: Laura Popa
JUDECĂTOR 3: Alexandru Șerban
Grefier - - -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 272/Ap din 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată,lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 15 aprilie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a da posibilitatea intimatului inculpat prin apărător să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 23 aprilie 2009, când,
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față,
Constată că,prin sentința penală nr. 103/2008, Judecătoriaa dispus, in baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanei prevăzuta de art. 246 Cod penal.
Pentru a pronunța aceasta sentința, prima instanța a reținut entru p. existenta infracțiunii prevăzuta de art 246 CP este necesar ca acțiunea ori inacțiunea sa prin care s-a cauzat o vătămare a intereselor legale ale unei persoane sa fie săvârșita cu vinovăție, sub forma intenției, in sensul ca inculpatul a rămas in pasivitate ori a prevăzut ca prin comiterea acțiunii sale, îndeplinirea in mod defectuos a actului, cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane si a urmărit acest rezultat.
Ori din probele administrate in dosar rezulta in mod cert ca inculpatul a luat masurile de cercetare si analiza necesare soluționării petiției formulate de partea vătămata, in limita atribuțiilor legale ce-i reveneau, iar acțiunea sa trebuia sa producă o vătămare care sa prezinte o anumita gravitate in sensul ca sa constituie o violare a dreptului de proprietate al părții vătămate, per a contrario, fapta putand atrage sancțiuni disciplinare sau administrative, insa nu penale.
Ori faptul ca inculpatul nu a dispus sancționarea contravenționala a martorului nu poate duce la concluzia ca acesta a acționat cu intenția de a vătăma vreun drept al părții vătămate, având in vedere si faptul ca aceasta împrejmuire ( gard) era veche, de 30 de ani si ca nu era necesara eliberarea unei autorizații de construire, pentru repararea acestuia, conform L 50/1991, asa cum a rezultat si din adresa de la fila 51 dosar.
Mai mult, persoana care se considera nemulțumita si neîndeplinita avea posibilitatea legala de a se adresa instanței civile ori de contencios administrativ, in măsura in care funcționarii cu atribuțiuni potrivit Legii nr.50/1991, printre care si inculpatul, nu si-au adus la îndeplinire obligațiile pe care le aveau in conformitate cu aceasta lege.
Prin decizia penală nr. 272/2008, Tribunalul Brașova respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești și partea vătămata si a menținut ca legala si temeinica hotărârea primei instanțe. S-a motivat, astfel, că apta de abuz in serviciu constă în neîndeplinirea sau îndeplinirea greșita a unui act care intra în atribuțiunile de serviciu a funcționarului, fapta prin care se aduce atingere dreptului unei persoane.
Din actele dosarului se constata ca inculpatul a făcut demersurile necesare pentru remedierea problemei reclamate de partea vătămată - cercetare la locului, notificări ale martorului, iar ulterior prin dispoziție a autoritarii locale s-a dispus desființarea gardului ridicat pe domeniul public al statului.
Se constata ca inculpatul a adus la cunoștința primăriei neregulile constate, fiind dispus ridicarea gardului încă din anul 2004 (fila 13 dosar fond), iar ulterior in anul 2006 s-a dispus desființarea gardului. Existenta unei împrejmuiri mai vechi - din lemn si cauciucuri, exista pe domeniul public - potrivit declarațiilor părții vătămate încă din anii 1970; in anul 2002 martorul ( fila 10 dosar p) reconstruiește împrejmuirea cu material lemnos, fapt ce a împiedicat partea vătămată sa ajungă pe proprietatea sa.
Nu se poate aprecia ca neaplicarea de către inculpat a unei amenzi martorului a condus la o vătămare a intereselor părții vătămate, in condițiile in care inculpatul a uzat de toate celelalte mijloace legale de care dispunea pentru a soluționa reclamația părții vătămate. Inculpatul nu a stat in pasivitate, acționând potrivit fisei postului, insa nerezolvarea problemei părții vătămate nu se poate datora acestuia. Dreptul de proprietate al petentului nu este îngrădit de către inculpat sau prin acțiunile acestuia, la dosar existând dispoziția de desființare a gardului - aspect solicitat de către partea vătămată. Inculpatul nu este trimis in judecata pentru nerespectarea dispoziției de desființare sau pentru neaplicarea acesteia si nu se poate conchide ca inculpatul nu a luat toate masurile necesare pentru a se rezolva problema petentului cu atât mai mult cu cit la dosar exista si dispoziția din data de 4.12.2006 ( fila 11 dosar fond).
Exista întradevăr si posibilitatea ca partea vătămată să acționeze separat in justiție pe cel care îi încalcă dreptul de proprietate, însa instanța este ținuta sa analizeze in cauza doar aspectele reclamate cu privire la inculpat.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov si partea vătămata, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașova solicitat condamnarea inculpat ului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis in judecata, considerând ca probele administrate in cauze dovedesc vinovăția inculpatului, în consecința, a solicitat casarea hotărârii, iar în cadrul rejudecării, aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționata a executării acesteia, corespunzător gradului de pericol al faptei și persoanei inculpatului.
Partea vătămata a solicitat, la rândul sau, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz in serviciu întrucât se face vinovat de încălcarea dispozițiilor legale.
Examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, în limitele prev. de art. 3856rap. la art. 3859Cod procedură penală, se constată că recursurile formulate nu sunt fondatepentru următoarele considerente:
In mod corect instanțele de fond si de apel au dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis in judecata deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, nici sub aspect obiectiv, nici sub aspect subiectiv.
Acțiunea reținută in sarcina inculpatului prin rechizitoriu ca fiind elementul material al laturii obiective a infracțiunii este aceea ca inculpatul, in calitate de sef al Serviciului din cadrul Primăriei Z, nu a luat masurile legale conform Legii 50/1991 împotriva martorului care a construit un gard pe domeniul public, deși nu avea autorizație de construcție si gardul obstrucționa accesul părții vătămate pe un teren aflat in vecinătatea casei.
Nici una din probele administrate in cauza nu dovedește aceasta acuzație formulata prin actul de sesizare al instanței, multe din afirmațiile făcute in acest sens fiind eronate.
Gardul in discuție nu a fost ridicat de martorul, ci de o alta persoana. Martorul, prin intermediul tatălui sau, a dobândit casa de la martorul, in jurul anului 1983, părinții acestuia din urma fiind cei care au ridicat gardul in anul 1965. Aceasta deoarece, la acea vreme, acolo era doar o alee de trecere, o scurtătura spre strada principala, unde se refugiau persoanele care consumau băuturi alcoolice si făceau scandal, locatarii procedând, cu avizul Consiliului Popular Z, la închiderea la ambele capete a aleii. Martorul a ridicat la un capăt al aleii un gard de lemn, prevăzut cu o poarta de trecere, in jurul anilor 1979 - 1980, gard care s/a deteriorat odată cu trecerea timpului, astfel ca martorul a procedat la refacerea acestuia, cu acordul locatarilor, inclusiv a părții vătămate, astfel cum rezulta din actul aflat la fila 73 dosar Judecătoria Z, semnat chiar de partea vătămata.
La sesizarea acesteia, inculpatul s-a deplasat la locului si a făcut cercetări, întocmind un proces verbal despre cele constatate. Ulterior, martorul a fost încunoștințat despre necesitatea ridicării gardului, iar inculpatul a constatat necesara efectuarea unei expertize de specialitate pentru identificarea imobilului părții vătămate, situație adusa la cunoștința acesteia, fără ca partea vătămata să acționeze in acest sens.
Din probele administrate rezulta ca inculpatul a luat masurile necesare, in limita atribuțiilor legale ce îi reveneau, pentru soluționarea petiției părții vătămate, depunând toate diligentele in acest sens.
Faptul ca nu s-a reușit a se realiza cele solicitate de partea vătămata nu ii pot fi imputate in nici un caz inculpatului, situația juridica a terenurilor nefiind lămurita, iar partea vătămata neacționând in nici un fel pentru clarificarea situației (expertiza care i s-a solicitat sau sesizarea instanței civile pentru delimitarea terenurilor în discuție). Deși aceasta susține ca, prin refacerea gardului de către martorul i s-a blocat accesul la o construcție auxiliara ce ii aparține, acest fapt nu rezulta din nici una din probele administrate in cauza. Dimpotrivă, partea vătămata a fost de acord in anul 2006 cu rezolvarea amiabila a situației si construirea porții pe domeniul public, conform înscrisului antemenționat (fila 73 dosar Judecătoria ) și înregistrat la primărie.
Totodată, susținerea parchetului in sensul ca inculpatul a comis un abuz in serviciu prin neaplicarea unei amenzi martorului este vădit neîntemeiata si arbitrara. Legea prevede posibilitatea amendării unei persoane, iar nu obligația amendării ei, decizia daca aceasta măsura este sau nu oportuna rămănând la latitudinea celui care are autoritatea de aoa plica, in cazul de inculpatul.
De asemenea, atribuția de serviciu indicata prin actul de sesizare ca fiind încălcata de inculpat este foarte generala, vizând controlul respectării prevederilor legale din domeniul construcțiilor și sancționarea contravenționala a abaterilor de la prevederile legislației in vigoare privind disciplina in construcții, precum si luarea masurilor operative de sancționare a contravențiilor si demolarea construcțiilor ridicate cu încălcarea regulilor generale de sistematizare. Probele administrate in cauza nu dovedesc in ce mod defectuos a procedat inculpatul și și-a încălcat atribuția de serviciu, reproșându-i-se practic lipsa rezultatului dorit de partea vătămata. postului aflata la dosarul cauzei enumera o multitudine de sarcini ce ii reveneau inculpatului, insa acestea sunt in principal legale de controlul si supravegherea care trebuiau exercitate de către inculpat in calitate de sef al compartimentului.
De altfel, existând o situație incerta cu privire la situația juridica a terenurilor, apărarea inculpatului cu privire la oportunitatea acțiunii de a dărâma gardul apare ca întemeiata, o acțiune civila in justiție fiind cea care ar fi lămurit situația conflictuala.
de cele expuse, rezulta ca lipsește latura obiectiva infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, inculpatul îndeplinindu-si in mod corespunzător atribuțiile de serviciu.
Mai mult decât atât, insa, in cauza nu s-a probat existenta vreunei urmări imediate a acestei pretinse infracțiuni si nu s-a dovedit ca s-a adus o vătămare concreta intereselor legale ale parții vătămate, afirmațiile acesteia nefiind confirmate de actele dosarului.
De asemenea, sub aspect subiectiv, nu a fost dovedita o intenție calificata a inculpatului pentru comiterea infracțiunii. Nici una din probele administrate in cauza nu conduce la concluzia ca inculpatul a acționat cu rea-credința in instrumentarea acestei reclamații a părții vătămate si că a intenționat sa cauzeze un prejudiciu acesteia, așa cum prevăd dispozițiile art. 246 Cod penal. Dimpotrivă, inculpatul a acționat pentru soluționarea cererii, in limita atribuțiilor legale ce ii reveneau, depunând toate diligentele in acest sens.
Raportat la toate considerentele expuse, rezulta ca in cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru are a fost trimis in judecata inculpatul, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d cod procedura penala, cu consecința dispunerii achitării, potrivit art. 11 pct. 2 lit. Cod procedura penala.
Prin urmare, hotărârile pronunțate in cauza sunt legale si temeinice si vor fi menținute, urmând a se respinge ca nefondate recursurile declarate, potrivit art. 38515pct. 2 lit. a Cod procedura penala.
jdr pciv
Încheierea de îndreptare
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMLE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și partea vătămată împotriva dec. pen. nr. 272/A/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
În baza art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală, obligă pe recurenta parte vătămată să plătească statului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.
În baza art. 193 alin. 5 Cod procedură penală, obligă pe recurenta parte vătămată să plătească inculpatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat parțial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./14.05.2009
Dact.Gh./18.05.2009
2 exemplare
Jud apel/ /
Jud fond/
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Laura Popa, Alexandru Șerban
