Actul sexual cu un minor (art. 198 cod penal). Decizia 10/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.10
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Monica Vadana
JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu
GREFIER: - - -
*********************************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.184/P/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul - inculpat depune la dosar memoriu, prin care solicită și probe.
Apărătorul apelantului - inculpat arată că prin declarațiile martorilor indicați în memoriul depus la acest termen dorește să dovedească faptul că soția sa a pus partea vătămată să spună că a fost violată. Precizează că în încheierea de la 17.06.2009 de la dosarul de fond, s-a solicitat efectuarea unei expertize ADN, pentru stabilirea naturii acelor și a provenienței lor. Instanța a prorogat pronunțarea la acel termen și ulterior nu s-a mai pronunțat cu privire la ea, această probă fiind necesară. Susține că insistă în această expertiză ADN, pentru a se face legătura între leziunile victimei și inculpat. Insistă și în proba cu cei trei martori. Cu privire la cererea de liberare sub control judiciar, afirmă că aceasta nu este o cerere separată și expresă, ci o cerere prin care solicită să fie judecat în libertate.
Apelantul - inculpat precizează că dorește să dea declarație în instanță, procedându-se la ascultarea acestuia, declarație consemnată și atașată la dosar.
Instanța pune în discuție nulitatea absolută prev. de art.197 al.2 CPP, referitor la încălcarea dreptului la apărare prev. de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitor la următoarele aspecte: neaudierea părții vătămate; neaudierea martorului, principalul martor al acuzării; cele referitoare la efectuarea expertizei psihiatrice pentru stabilirea discernământului fără a se dispune internarea în vederea efectuării acestei expertize, așa cum prevăd normele privitoare la efectuarea acestui tip de expertiză; precum și raportat la cererile și susținerile inculpatului cu privire la efectuarea unei expertize ADN, cerere reiterată și la instanța de apel, pentru care prima instanță a prorogat pronunțarea și ulterior nu s-a mai pronunțat.
Apărătorul apelantului - inculpat solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamț. Cu privire la starea de arest, susține că inculpatul dorește să fie lăsat în libertate, dar față de gravitatea faptei, lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este adevărat că instanța de fond a prorogat pronunțarea pe probele cerute de inculpat, respectiv efectuarea unei expertize ADN și ulterior nu s-a mai pronunțat pe această probă. De asemenea, este adevărat că nu a fost audiată partea vătămată și toți martorii din lucrări. Precizează că expertiza psihiatrică a fost efectuată la INML Minovici și crede că cu internare, cât timp inculpatul era arestat, dar nu poate verifica aspectul în acest moment. Afirmă că, dat fiind că instanța nu s-a pronunțat pe toate probele, pune concluzii de admitere a apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței penale nr.184/2009 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamț. Solicită menținerea stării de arest a inculpatului, dat fiind că se mențin temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri, temeiuri care nu s-au modificat sau au încetat. Raportat la natura infracțiunilor, împrejurările în care au fost produse și urmările produse, se impune această măsură, inculpatul prezentând pericol public.
Apelantul - inculpat arată că nu prezintă pericol public și solicită să fie dovedit adevărul. Susține că este vinovat că a dat voie soției și copiilor să fie libertini. Lasă soluția la aprecierea instanței cu privire la starea de arest.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr.184/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a dispus condamnarea inculpatului fiul lui G și, născut la data de 26.06.1969 în municipiul I, județul I, studii 10 clase,fără ocupație, căsătorit, copii minori,fără antecedente penale, domiciliat comuna, județul N, arestat preventiv în Penitenciarul Bacău, la pedepsele:
- 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev.de art.197 alin.1,2 lit.b, b/1 și alin.3 teza I Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b,d,e cod penal pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale,
- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest prev.de art.203 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
În temeiul art.33 lit.b și 34 lit.b Cod penal, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a teza II, lit.b,d,e Cod penal, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II, lit.b,d,e cod penal, în condițiile și pe durata prev.de art.71 alin.2 cod penal.
În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură, penală a fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive începând cu data de 21.01.2009 și până la data de 27.10.2009.
În temeiul art. 169 Cod procedură penală s-a dispus restituirea către inculpatul a următoarelor bunuri: un cearșaf de pat de culoare bej și o pereche de chiloți bărbătești.
În temeiul art. 169 Cod procedură penală, au fost conservate ca mijloace de probă, până la rămânerea definitivă a hotărârii, două tampoane și o lamă metalică, depusă la camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț.
S-a constatat că în cauză nu există constituire de parte civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2009, s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite, din minuta sentinței penale nr. 184 din 27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în sensul că în temeiul art. 169 Cod procedură penală, s-a dispus restituirea către inculpatul a următoarelor bunuri: un cearșaf de pat de culoare bej și o pereche de chiloți bărbătești.
În temeiul art. 169 Cod procedură penală, s-a dispus conservarea ca mijloace de probă, până la rămânerea definitivă a hotărârii, a două tampoane și o lamă metalică, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamț.
Prin încheierea de ședință din data de 10.11.2009, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței penale nr. 184/P/27.10.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în sensul că la alin.4 se va citi art. 33 lit.b Cod penal în loc de art. 33 lit.a Cod penal.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Partea vătămată locuiește în comuna, împreună cu părinții și frații mai mici.
Inculpatul obișnuia să consume băuturi alcoolice și să manifeste un comportament agresiv față de soția sa și copii.
În ziua de 18.01.2009, inculpatul se afla în stare de ebrietate și a provocat scandal la domiciliul său, motiv pentru care soția sa a fost nevoită să se refugieze la părinții săi din satul, județul
Inculpatul adormise între timp și în momentul în care s-a trezit și a constatat lipsa soției a luat-o pe fiica sa și au mers la organele de poliție din comună, pentru a anunța părăsirea domiciliului conjugal.
Revenind acasă, inculpatul a continuat să bea și la un moment dat a mers complet dezbrăcat în camera copiilor, a trezit-o pe partea vătămată și a condus-o în camera lui.
Împotriva voinței acesteia, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu fiica sa, care a fost auzită țipând și de fratele său.
A doua zi victima însoțită de fratele ei, a mers la bunicii materni, unde a povestit cele întâmplate și au fost sesizate organele de poliție.
Din expertiza medico-legală efectuată în cursul urmăririi penale a rezultat că minora prezenta o deflorare veche și o ruptură himenală a vaginului recentă, produsă în condițiile unui raport sexual brutal. Cu acest prilej, victima a recunoscut că și în vara anului 2008 fost agresată sexual de către tatăl său, dar nu a reclamat fapta de frică.
Inculpatul a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale, iar ulterior a revenit susținând că din cauza stării avansate de ebrietate nu-și amintește ce s-a întâmplat.
La instanță, acesta s-a prevalat de disp. art.70 alin.2 Cod procedură penală și nu a dorit să dea declarație.
La cererea sa, s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice care a concluzionat că inculpatul are discernământ în raport cu fapta pentru care este judecat și prezintă o tulburare organică de personalitate pe fond etilic și post.
Coroborând declarațiile date de inculpat în faza de urmărire penală, cu declarațiile martorilor, și și concluziile raportului de expertiză medico-legală care atestă că victima a întreținut un raport sexual brutal, recent și prezintă o deflorare mai veche, tribunalul a reținut că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită.
Faptele săvârșite de acesta întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol, prevăzută de art.197 alin.1,alin.2 lit.b, b/1 și alin.3 Cod penal, și incest prevăzută de art.203 alin.1 Cod penal.
Ambele fapte au fost săvârșite în mod repetat și în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, fiind aplicabile dispozițiile art.41 alin.2 Cod penal.
De asemenea, sunt aplicabile și dispozițiile art.33 lit.b Cod penal, care privesc concursul ideal de infracțiuni, motivat de faptul că aceeași acțiune a inculpatului întrunește elementele constitutive a două infracțiuni, respectiv viol și incest.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art.172 Cod penal, care se referă la gravitatea faptelor, limitele de pedeapsă, cauzele care agravează sau atenuează răspunderea penală, dar și datele personale ale inculpatului.
Întrucât acesta nu are antecedente penale și este la prima sa confruntare cu legea penală, instanța s-a orientat spre pedeapsa minimă prevăzută de textul incriminator pentru infracțiunea cea mai gravă, respectiv, violul.
Ca o consecință a condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate i s- aplicat acestuia și pedeapsa accesorie în condițiile prevăzute de art.71 alin.2 Cod penal.
De asemenea, având în vedere cuantumul pedepsei aplicate, dar și natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, i s-au interzis acestuia drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II, lit.b,d,e Cod penal, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata detenției preventive.
În baza art.169 Cod procedură penală, s-au restituit inculpatului bunurile personale ridicate de la acesta și au fost conservate ca mijloace de probă obiectele care au servit la prelevarea probelor.
Împotriva sentinței a declarat apel în termenul legal apelantul inculpat
Prin motivele de apel, apelantul a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate prin aceea că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, la prima instanță nu i-a fost respectat dreptul la apărare, a solicitat administrarea expertizei ADN a corpului delict nr. 2. Instanța a prorogat pronunțarea asupra acestei cereri, după care a omis să se pronunțe. Solicită față de aceste împrejurări desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Neamț.
Instanța de control judiciar, examinând motivele de apel invocate dar și din oficiu sentința, conform prevederilor art 371 alin 2 Cpp, constată că acesta sunt fondate pentru următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art.1 Cod de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal.
Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.
Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Potrivit art.200 Cod procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul ca să se dispună trimiterea în judecată.
Articolul 289 din același cod, dispune că: "judecata cauzei se face în fața instanței constituită potrivit legii și se desfășoară în ședință, oral, nemijlocit și încontradictoriu".
Din economia textelor legale menționate, rezultă că probele strânse în cursul urmăririi penale, servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată, de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată în aceste condiții, instanța poate reține, motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecății.
Astfel, potrivit art.65 alin.1 Cod procedură penală, sarcina probațiunii, în procesul penal, revine organului de urmărire penală și instanței judecătorești, iar potrivit art. 66 alin.1 din același cod, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăția sa.
În raport de particularitățile modului în care s-a pretins că au fost comise faptele, instanța de fond pentru a stabili cert dacă inculpatul este sau nu autorul faptelor, trebuia să manifeste o deosebită rigoare în cercetarea judecătorească, pentru a identifica fiecare element de detaliu din faptele și împrejurările care formează obiectul probațiunii.
Printre principiile de bază ale procesului penal sunt și principiul rolului activ al organelor judiciare, principiul aflării adevărului și principiul oficialității.
Săvârșirea unei infracțiuni dă naștere raportului juridic de drept substanțial, care, în conținutul său cuprinde, între altele, dreptul organelor de a trage la răspundere penală pe făptuitor și a-l obliga la plata despăgubirilor civile pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat.
Principiul oficialității este consacrat expres în art. 2 din Codul d e procedură penală.
Potrivit art.2 alin.2, actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.
Privite în toată complexitatea lor, activitățile desfășurate în cadrul procesului penal trebuie, potrivit art.3 Cod procedură penală,"să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei."
Numai ca urmare a aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins și, în acest fel, soluțiile dispuse de organele judiciare dau satisfacție celor care urmăresc înfăptuirea justiției penale.
Aflarea adevărului în procesul penal presupune existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei.
Fiind considerat ca unul dintre principiile care are un rol fundamental la aflarea adevărului în procesul penal, legiuitorul a consacrat expres rolul activ al organelor judiciare, ca regulă de bază după care trebuie să se conducă organele judiciare penal, inclusiv instanțele de judecată.
Potrivit art.4 Cod procedură penală,"Organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal".
În conformitate cu acest principiu, organele de urmărire penală, dar și prima instanță, trebuia să manifeste rol activ și să lămurească cauza sub toate aspectele.
Caracterizat ca mijloc și chezășie pentru aflarea adevărului în procesul penal, principiul contradictorialității constă în aceea că toate probele administrate în cauza penală sunt supuse discuției părților.
Contradictorialitatea este rezultatul separării principalelor funcții procesuale prin acordarea unor drepturi egale, în ceea ce privește discutarea probelor tuturor subiecților care au interese contrare în rezolvarea cauzei penale.
Contradictorialitatea pune instanța de judecată în situația de a percepe probele prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral în ședința de judecată de toate părțile cu interese contrare în rezolvarea cauzei penale. Astfel, probele sunt administrate în prezența părților, sub controlul lor și ca urmare a contribuției lor directe.
Printre principiile de bază ale fazei de judecată a procesului penal este și cel al nemijlocirii, ceea ce presupune, în esență, administrarea directă a probelor de instanța de judecată.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanța de fond a încălcat principiile fundamentale de desfășurare a procesului penal prezentate mai sus, că a pronunțat soluția de condamnare fără să verifice în cursul cercetării judecătorești în mod nemijlocit și complet, în condițiile revăzute p. de art.289 și 290 Cod procedură penală, depoziția părții vătămate și a martorului menționați în actul de trimitere în judecată și fără să administreze orice alte probe rezultate ca fiind necesare din actele de urmărire penală și din cercetarea judecătorească pentru aflarea adevărului.
Procedând în acest mod, Tribunalul a dat dovadă de insuficientă preocupare în vederea efectuării cercetării judecătorești și nu și-a exercitat suficient rolul activ pentru a verifica prin cercetarea judecătorească dacă inculpatul este sau nu autorul infracțiunilor imputate, abdicând astfel de la principiul aflării adevărului.
Examinând dosarul primei instanțe, se constată că, la termenul de judecată din 17.06.2009 inculpatul prin apărător a solicitat efectuarea unei expertize a corpului delict nr. 2 -lenjeria inculpatului, pentru a se stabili dacă petele sunt de sânge și dacă îi aparțin inculpatului sau părții vătămate. La acel termen de judecată, instanța a prorogat pronunțarea asupra acestei cereri legale și importante pentru inculpat pentru ca ulterior să nu se mai pronunțe asupra ei, nici în sensul admiterii nici în sensul respingerii.
La termenul din 21.10.2009 când cauza a fost dezbătută în fond, instanța a constatat că martorul din lucrări, singurul martor care de altfel ar fi perceput direct săvârșirea infracțiunii, nu s-a prezentat în vederea audierii și, potrivit art 329 Cpp a dispus neaudierea acestuia. Nu se poate stabili în ce condiții instanța a apreciat că audierea acestui martor nu mai este utilă față de considerentul expus mai sus. Pe de altă parte, instanța nu a respectat dispozițiile art 329 alin 3 Cpp potrivit căruia în condițiile în care ajungea la concluzia inutilității administrării acestei probe, avea obligația de a asculta procurorul și părțile în această privință și abia apoi să dispună în consecință.
Pe de altă parte în cauză instanța nu a depus diligențe pentru aducerea în fața instanței și audierea părții vătămate a cărei declarație era esențială în cauză în condițiile în care inculpatul, după ce a recunoscut săvârșirea faptei la faza de urmărire penală, nu mai recunoaște acest lucru în fața instanței.
În aceste condiții, hotărârea primei instanțe care s-a sprijinit doar pe declarația inculpatului care nu recunoaște fapte și pe declarațiile a doi martori care nu au putut percepe personal existența sau nu a infracțiunilor nu poate fi decât nelegală și prin prisma dreptului la un proces echitabil din considerentele care se vor arăta în continuare.
În conformitate cu prevederile art.11 și 20 din Constituția României, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Din examinarea acestor dispoziții legale, prin modul în care a procedat, instanța de fond a încălcat dreptul constituțional la apărare și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 24 din Constituție și, respectiv, în art. 6 pct.1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece prima instanță a pronunțat condamnarea inculpatului fără a percepe în mod nemijlocit probele care au stat la baza trimiterii în judecată.
Mai mult decât atât, este de remarcat că, în viziunea instanței europene, art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, presupune asigurarea completă a egalității armelor în materie.
Din examinarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale rezultă că încă înainte de a stabili temeinicia demersului de tragere la răspundere a unei persoane trimise în judecată (acuzat), aceasta are dreptul fundamental la un proces echitabil.
Ori, în înțelesul unui proces echitabil intră, așa cum reglementează art.6 paragraf 3 lit.d din Convenție și cum relevă jurisprudența, asigurarea dreptului inculpatului trimis în judecată și aflat în fața instanței de a pretinde ascultarea martorilor în prezența lui, cu posibilitatea de a pune întrebări, de a i se admite probe care să se efectueze în mod nemijlocit și contradictoriu cu celelalte părți, în vederea stabilirii adevărului obiectiv.
Chiar dacă în dreptul procesual penal român situația prevăzută în art.6 paragraf 3 lit.d din Convenție nu are o consacrare expresă, cerința realizării condiției este obligatorie sub sancțiunea nulității și, deci, a desființării hotărârii pronunțate cu încălcarea acestei exigențe.
Cerințele paragrafului 3 lit.d din art.6 din Convenție reprezintă aspecte speciale ale dreptului la un proces echitabil, garantat de paragraful 1 ( împotriva Austriei, Hotărârea din 26.04.1991, seria A nr.203, pag.10 & 25,și alții împotriva Olandei, Hotărârea din 23.04.1997, de hotărâri și decizii 1997-III, & 49, împotriva Elveției, Hotărârea 15.06.1992).
În condițiile în care acuzatul nu a avut o ocazie adecvată și suficientă să conteste declarațiile părții vătămate și ale martorilor, utilizarea lor încalcă în sine art.6 alin.1 și 3 lit.d din Convenție.
Elementele probatorii trebuie, în principiu, să fie prezentate în fața acuzatului în ședință publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu.
Prevederile art.6 paragraful 1 din Convenție, impun să se acorde acuzatului o ocazie adecvată și suficientă de a contesta o mărturie a acuzării și de a interoga autorul, în momentul depoziției sau ulterior, obligând statele contractante să ia măsuri pozitive, care constau în special în a-i permite acuzatului să interogheze, sau să obțină interogarea părților vătămate și a martorilor acuzării(Barbera, și împotriva Spaniei,Hotărârea din 06.12.1988. Astfel de măsuri, țin, într-adevăr de "diligența" de care statele contractante trebuie să dea dovadă pentru a asigura exercitarea efectivă a drepturilor garantate de art.6( și alții împotriva Turciei, nr.29.900/96, 29.901/96, 29.902/96, 29.903/96, & 67, CEDO 2001/VIII).
Drepturile de apărare sunt limitate într-un mod incompatibil cu garanțiile art.6 atunci când condamnarea se bazează, exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare, cum este și în cauza dedusă judecății, pe declarațiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau a cărei audiere nu a putut fi obținută nici în cursul urmăririi penale și nici în timpul dezbaterilor ( împotriva Franței, Hotărârea din 13.11.2003 șiîmpotriva Germaniei,Hotărârea din 20.12.2001,împotriva Italiei, Hotărârea din 14.12.1999, împotriva Franței, Hotărârea din 20.09.1993 ).Și în cauză inculpatul nu a putut nici în faza de urmărire penală și nici în cea de judecată să interogheze personal sau prin intermediul apărătorului său nici pe partea vătămată și nici pe martorul principal în apărare.
Cercetarea judecătorească nu se poate mărgini doar la audierea inculpaților, care au negat săvârșirea infracțiunilor, nefiind posibilă pronunțarea unor hotărâri judecătorești de condamnare numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Din aceste considerente, cercetarea judecătorească fiind desfășurată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art 6 Cedo, Curtea va admite apelul declarat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr.184 / 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău. Va desființa sentința în totalitate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Referitor la starea de arest a apelantului inculpat, Curtea constată următoarele.
În raport de gravitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată apelantul inculpat ( Hotărârea din 24.10.2006, Kusyk contra Poloniei ) de viol și incest, de participarea acestuia la presupusa săvârșire a acestor infracțiuni, așa cum rezultă cu deosebire din declarația părții vătămate a martorilor din lucrări, de declarațiile de la urmărirea penală ale inculpatului prin care a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, organul de urmărire penală reținând că la data de 18.01.2009 a întreținut prin amenințare relații sexuale normale cu fiica sa, de necesitatea unei prevenții generale, Curtea constată că temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru inculpat subzistă, astfel că se impune menținerea măsurii arestului preventive (Hotărârea din 25 ianuarie2007 Hesse contra Austria )
În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenților inculpați trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența CEDO, care, în câteva cauze ( cauza Lettelier, Hotărârea din 26 iunie2006 ) a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o, tulburare a societății, de natură să justifice o detenție preventivă.
Apărarea ordinii publice este pertinent și suficient dacă se bazează pe fapte capabile să demonstreze că punerea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public care ar impune detenția preventivă (Hotărârea din 23.08.2008 Vrencev contra, Hotărârea din 29.01.2008 Saadi contra Regatului Unit, Hotărârea din 4.040.2000 Witold contra Poloniei )
În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive pentru fundamentale acceptabile pentru arestarea și menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune - pericolul ca acuzatul să fugă ( Stogmuller contra Austria Hotărârea din 10.11.1969 ) riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( Wemhoff contra Germania Hotărârea din 27.06.1968 ) riscul să comită noi infracțiuni ( Matzenetter contra Austria ) sau să ordinea publică (cauza Lettelier contra Franța, Hotărârea din 26 iunie 2006 și Hendricks contra Olandei Hotărârea din 5.05.2007 ).
În cauza dedusă judecății, în raport de gravitatea infracțiunilor pentru care este judecat apelantul inculpat, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise, de modul de operare reținut în actul de sesizare, Curtea constată că apelantul inculpat prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică și rezultă și necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să influențeze declarațiile atât ale părții vătămate cât și a martorilor.
Curtea apreciază că lăsarea în libertate a apelantului inculpat ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță a populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii acesteia în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă nu numai de a crea o legislație penală, dar și de adopta un mecanism capabil să asigure aplicarea sa, să descurajeze comiterea de astfel de fapte.
Față de aceste considerente va menține starea de arest a inculpatului în temeiul art 300/1 Cpp raportat la lart 160/b cpp
Așa fiind, în baza art 379 pct 2 lit b Cpp Curtea va admite apelul declarat de apelantul inculpat împotriva sentinței penale nr.184 / 27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău. Va desființa sentința în totalitate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare instanța va avea în vedere și cererile inculpatului de probatorii.
Va menține actele procedurale efecuate în cauză.
Văzând și dispozițiile art192alin 3 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.379 pct 2 lit b Cpp admite apelul formulat de apelantul împotriva sentinței nr. 184/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosar nr-
Desființează in totalitate sentința apelată.
Dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - Tribunalul Neamț.
Menține actele de procedură efectuate în cauză.
În baza art 382 alin 3 Cpp menține starea de arest a apelantului inculpat.
Dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei către Baroul Bacău apărător oficiu.
In temeiul art. 192 al.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs in 10 zile de la pronunțare pentru inculpat și de la comunicare pentru intimata parte civilă.
Pronunțată in ședință publică, azi, 26.01.2010, în prezența apelantului în stare de arest.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- - -
Red.sent.pen.
Red.
Tehnored.
02.02.2010
Ex.3
Președinte:Monica VadanaJudecători:Monica Vadana, Dumitru Pocovnicu
