Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1075/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere arestare preventivă -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.1075

Ședința publică de la 3 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: George Ciobanu

- - JUDECĂTOR 3: Doru Filimon

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

din cadrul Direcției Naționale Anticorupție

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr.58 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, care pe avocat.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat pentru inculpat, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestului preventiv, întrucât inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că lăsarea în libertate a inculpatului împiedică aflarea adevărului.

Recurentul inculpat solicită judecarea sa în stare de libertate, arătând că recunoaște și regretă fapta și că nu mai poate avea influență asupra martorilor.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin încheierea nr.58 din 30 octombrie 2009, Tribunalul Gorj, în temeiul art.3001alin.1 și 3 rap.la art.160 Cod pr.penală, a menținut măsura arestării preventive luată în cauză față de inculpatul - fiul lui și, născut la 21 septembrie 1947, în comuna, județul M, domiciliat în Târgu J, - -.1.2.16, județul G, fără antecedente penale.

A fost obligat inculpatul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin referatul nr. 178/P/2009 din 14.10.2009, înregistrat la Tribunalul Gorj sub nr-, Direcția Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Tg-J, a solicitat arestarea preventivă a inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art. 257 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal.

Prin rezoluția din 13.10.2009 ora 21,15 s-a început urmărirea penală față de învinuitul.

În fapt, s-a reținut că în perioada decembrie 2008 - septembrie 2009, i-a pretins denunțătorului și a primit în mod repetat sume de bani, totalizând 46.650 lei RON în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă, vicepreședinte al Consiliului Județean G, persoana din conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici ce răspunde de județul G cât și Ministrul Administrației și Internelor, în vederea angajării soției denunțătorului în cadrul Consiliului Județean G, precum și în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă membrii comisiei de examinare, cât și persoanele din cadrul Serviciului Român de Informații, director -, director adjunct generalul, iar la data de 13.10.2009 a primit suma de 2.000 lei RON din ultima pretinsă de 4.000 lei RON, în vederea facilitării promovării concursului pentru angajarea denunțătorului în cadrul Serviciului Român de Informații, ce constituie infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, prevăzută de art.257 Cod penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și pedepsită cu închisoarea de Ia 2 la 10 ani.

Prin ordonanța nr. 178/P/2009 din 13.10.2009 orele 23,15 s-a luat față de măsura reținerii pe o durată de 24 ore, începând de la data de 13.10.2009 orele 17,40 până la data de 14.10.2009 orele 17,40.

Prin ordonanța nr. 178/P/2009 din 14.10.2009 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii susmenționate.

Faptele reținute în sarcina inculpatului au fost stabilite prin: autodenunțul și declarația denunțătorului; declarațiile martorilor, și ; procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante; procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice și purtate în mediul ambiental și suporți pe care acestea au fost înregistrate; declarațiile inculpatului.

S-a reținut că inculpatul a deținut o funcție publică - consilier la Direcția Tehnico Economică din cadrul Consiliului Județean G, funcție care a creat convingerea denunțătorului că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere în cadrul acestei instituții, precum și din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, respectiv Serviciului Român de Informații.

De asemenea, inculpatul s-a folosit de calitatea vicepreședintelui Consiliului Județean G despre care a afirmat că este nașul său.

Totodată, s-a arătat că este necesară verificarea datelor din înscrisurile ridicate de la inculpat cu ocazia constatării infracțiunii flagrante în vederea stabilirii eventualelor alte fapte de corupție comise de către acesta.

În ședința din Camera de Consiliu din 14.10.2009 a fost ascultat inculpatul care a recunoscut fapta pentru care este cercetat.

Prin încheierea nr. 55/14.10.2009 Tribunalul Gorja dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 25 de zile, respectiv de la 14.10.2009 până la data de 07.11.2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că datele cauzei susțin bănuiala verosimilă că inculpatul ar fi autorul faptelor pentru care a fost pusă sub acuzare.

De asemenea, s-a constatat că împrejurările care au justificat luarea acestei măsuri nu s-au schimbat până la această dată și nici nu au apărut alte elemente care să impună revocarea sau înlocuirea acestei măsuri cu altele mai puțin grave.

Pe de altă parte, s-a reținut că presupusele fapte pentru care este acuzat inculpatul sunt deosebit de grave, prin specificul lor implicând o periculozitate socială sporită a autorului.

Față de acestea, în temeiul art. 3001rap. la art. 160 pr.penală, tribunalul, constatând îndeplinite cerințele art. 148 lit. f Pr.Pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pretins săvârșite este mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, a dispus menținerea măsurii luate față de aceasta.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul, fără a indica în scris motivele, solicitând personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, recursul este nefondat.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivului invocat și din oficiu, Curtea constată că în mod just Tribunalul Gorja menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul, întrucât în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, iar în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente de fapt și de drept care să justifice judecarea sa în stare de libertate.

În acest sens, sunt îndeplinite cerințele prev.de art.148 lit.f Cod pr.penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosarul cauzei sunt probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului trebuie înțeles și apreciat în sens larg, prin raportare nu doar la elemente ce țin strict de datele care privesc persoana inculpatului, cum ar fi de exemplu, o anumită calitate pe care o avea în momentul comiterii faptelor sau de instrumentarea cauzei penale, ci trebuie apreciat întotdeauna și prin prisma naturii infracțiunii pentru comiterea căreia este cercetat, pentru ca reacția societății să fie de natură a descuraja orice alte posibile acțiuni similare ale celorlalți membri ai săi.

Ori, în speță, fapta inculpatului se încadrează în categoria faptelor de corupție, iar pericolul concret pentru ordinea publică rezidă tocmai în sentimentul ce s-ar naște în rândul comunităților locale, de insecuritate și de neputință a autorităților publice în combaterea unui fenomen ce tinde să ia amploare.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât încheierea pronunțată de Tribunalul Gorj este temeinică și legală, în temeiul dispoz.art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul va fi obligat la 100 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, reprezentând cheltuieli judiciare stat, care va fi avansat prin Curtea de Apel Craiova de Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii nr.58 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, ca nefondat.

Obligă recurentul inculpat la 100 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, reprezentând cheltuieli judiciare stat, care va fi avansat prin Curtea de Apel Craiova de Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică de la 3 noiembrie 2009.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.VT

PS/9.11.2009

3 noiembrie 2009.

- Administrația Finanțelor Publice Târgu J județul G, va urmări și încasa de la inc. suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, George Ciobanu, Doru Filimon

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1075/2009. Curtea de Apel Craiova