Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 110/2010. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

Secția penală și pentru cauze cu minori

decizia penală nr.110/ DOSAR NR -

Ședința publică din 15 februarie 2010

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Simona Franguloiu JUDECĂTOR 2: Laura Popa

- - - JUDECĂTOR 3: Nicoleta Țînț

- - - judecător

- - - grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11.02.2010, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul personal, în prezent deținut în Penitenciarul Codlea, asistat de apărătorul desemnat din oficiu - avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 7, 8 Cod procedură penală, se prezintă în instanță interpretul de limba maghiară- - desemnat să asigure traducerea dezbaterilor pentru inculpatul, aceasta depunând jurământul potrivit dispozițiilor art. 327 Cod procedură penală.

Întrebați fiind, apărătorul ales al inculpatului și reprezentantul parchetului, declară că nu au cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursurilor declarate.

Apărătorul din oficiu, avocat, pentru inculpatul, solicită admiterea recursului și dispunerea judecării în stare de libertate întrucât inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizează că măsura arestării preventive, este o măsură de excepție și care are consecințe grave asupra dreptului la libertate, dar este și o măsură provizorie, întrucât poate fi înlocuită, atunci când temeiurile avute în vedere inițial s-au modificat. Consideră că inculpatul nu prezintă pericol public și nu există nici un motiv pentru a se face excepție de la starea firească de libertate în care trebuie să se desfășoare procedura judiciară. A se avea în vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.

Din analiza probatoriului, nu rezultă probe certe că lăsarea inculpatului în libertate ar împiedica aflarea adevărului.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat ca nefondat. Apreciază că Tribunalul Covasnaa pronunțat o soluție legală și temeinică în condițiile în care pe baza probatoriului administrat în cauză instanța de fond a dispus o soluție de condamnare. În cauză este vorba de o infracțiune de furt calificat, dar în formă continuată, este vorba de 18 acte materiale. De asemenea, s-a reținut starea de recidivă post - condamnatorie raportat la fișa de cazier judiciar Este de menționat antecedența sa penală, condiții în care apreciază că și în prezent subzistă temeiurile arestări preventive.

Pe de altă parte, consideră că nici termenul rezonabil impus de dispozițiile CEDO nu a fost depășit, în condițiile în care măsura arestării preventive s-a dispus în data de 27 august 2009, iar cauza se află în apel la ribunalul Covasna.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Constată că prin încheierea din data de 11.02.2010, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar penal nr-, s-a dispus, în baza art.3002rap. la art.160 alin. 3 Cod procedură penală, menținerea arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 27.02.1986 în Sf. G, jud. C, CNP -, reținându-se că inculpatul a fost deja condamnat în primă instanță la pedeapsa închisorii de 4 ani, iar temeiul aflat la baza privării de libertate -art.148 lit.f Cod procedură penală - subzistă, întrucât, față de modalitatea de comitere a faptei și de antecedența penală a inculpatului, acesta prezintă un pericol evident pentru ordinea publică, dacă ar fi lăsat în libertate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea și judecarea în stare de libertate.

Verificând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr.4/27.08.2009, emisă de Judecătoria Sf. G, întrucât în perioada iunie-iulie 2009, atât în timpul zilei, cât și pe timp de noapte, a sustras, pe raza municipiului Sf. G, un număr de 18 biciclete de diverse mărci, din boxele aflate în subsolurile blocurilor, în care a pătruns prin efracție și prin îndepărtarea sistemelor de asigurare cu care erau prevăzute bicicletele.

Temeiul arestării preventive l-a constituit art.148 lit. c și f Cod procedură penală.

Prin sentința penală nr.275/16.12.2009, Judecătoria Sf. Gad ispus condamnarea acestui inculpat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru comiterea, în timpul liberării condiționate, a infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (18 acte materiale), art.42 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, fiind menținută arestarea preventivă.

Curtea constată că în mod corect, Tribunalul Covasna, ca instanță de apel, a reținut că în cauză temeiul prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală continuă să subziste, la dosar existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, se constată că săvârșirea de către inculpat a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată a fost reținută de instanța de fond, Judecătoria Sf. G, care a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa cu închisorii printr-o hotărâre aflată în prezent în apel.

Modalitatea concretă în care inculpatul a acționat, expusă în sentința penală nr.275/16.12.2009, Judecătoria Sf. G - într-o perioadă mai mare de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, singur, pe timp de zi sau în cursul nopții, prin efracție, sustrăgând 18 biciclete - demonstrează că în cauză persistă încă probe privind pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a acestuia, îndeplinind astfel cerințele impuse de art.148 lit.f Cod procedură penală. Totodată, datele care caracterizează persoana inculpatului, care a suferit și alte condamnări anterioare, reținându-se de către Judecătoria Sfântu Gheorghe că prezentele fapte ar fi fost săvârșite în timpul liberării condiționate din executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr.1942/2007 a aceleiași instanțe, întăresc această concluzie.

În considerarea acestor argumente, în baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza art.189 Cod procedură penală, se vor suporta din fondurile Ministerului d e Justiție, urmând a fi incluse în cheltuielile judiciare avansate de stat, suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, care se va plăti Baroului B, precum și suma de 60 lei, contravaloarea serviciilor de interpret, care se va plăti traducătorului autorizat.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală îl va obliga pe recurent la plata sumei de150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11.02.2010, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.

Se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, care se plătește Baroului B, precum și suma de 60 lei, contravaloarea serviciilor de interpret, care se plătește traducătorului autorizat.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./17.02.2010

/22.02.2010/ex.2

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori și familie

DOSAR PENAL NR.-

În numele legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11.02.2010, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.

Se suportă din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu asigurat recurentului, care se plătește Baroului B, precum și suma de 60 lei, contravaloarea serviciilor de interpret, care se plătește traducătorului autorizat.

Obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Președinte:Simona Franguloiu
Judecători:Simona Franguloiu, Laura Popa, Nicoleta Țînț

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 110/2010. Curtea de Apel Brasov