Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR.8039/2/2009

2021/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1209/

Ședința publică din data de 24 august 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie

JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Niculae

GREFIER -

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 5 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.421.701/24.VIII.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că instanța de fond a menținut starea de arest preventiv a inculpatului reținând faptul că, de la momentul arestării și până în prezent, nu au intervenit schimbări de natură a conduce la lăsarea sa în libertate, cu toate că a avut o atitudine procesuală sinceră și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, fiind instigat la aceasta de către denunțător, care l-a informat de unde să cumpere drogurile și la ce preț, este un tânăr cu un IQ de 156, student anul II la o facultate de stat, olimpic la disciplina chimie. Mai mult decât atât, în faza urmăririi penale, cu ocazia prezentării materialului, a formulat mai multe cereri pentru lămurirea unor aspecte esențiale ale cauzei, cum ar fi contextul în care infracțiunea a fost săvârșită, însă procurorul i le-a respins fără a motiva, de asemenea, i-a fost respinsă cererea de ascultare a interceptărilor convorbirilor telefonice, cu motivarea că acestea nu există, deși din dosar rezultă că instanța a prelungit autorizația de efectuare a unor astfel de interceptări. În egală măsură, trebuie avută în vedere împrejurarea că a comis infracțiunea la cererea expresă a denunțătorului, faptul că nu există date că va relua activitatea infracțională sau va săvârși alte fapte prevăzute de legea penală, acordându-i-se șansa de a-și relua studiile și de a-și crea un viitor, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că în mod corect instanța de fond a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și se impune menținerea acesteia, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii de trafic, ilicit, de droguri de mare risc, care justifică temerea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, urmând ca atitudinea sa procesuală sinceră să fie avută în vedere în procesul individualizării judiciare a pedepsei.

Recurentul-inculpat, personal, arată că a acceptat, în mod nesăbuit, la insistențele denunțătorului, să cumpere droguri, regretă foarte mult săvârșirea infracțiunii, a învățat o lecție și va trăi cu stigmatul că este traficant de droguri de mare risc, a pierdut bursa și a obținut o prelungire a termenului de depunere a lucrării de specializare, iar dacă nu promovează va fi trecut în regim de coplată, fără a avea posibilitatea de a plăti taxa, întrucât părinții sunt bugetari, astfel că solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 5 august 2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-), în ședința Camerei de Consiliu, în temeiul art.3001alin.1 și 3 Cod procedură penală, a constatat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpaților și și a dispus menținerea măsurii arestării preventive a acestora.

Instanța a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 (pentru inculpatul reținându-se forma continuată prev.de art.41 alin.2 Cod penal), constând în aceea că, în cursul anului 2009 inculpații au comis acte materiale de traficare ilicită de droguri de risc și, respectiv, de mare risc, vânzând cannabis și, după caz, timbre, inculpatului, numitului și investigatorului sub acoperire "lonescu ", autorizat în cauză, primind pentru respectivele droguri diferite sume de bani.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați a fost dispusă cu respectarea condițiilor cumulative cerute de art.143 și C.P.P. art.148 lit.f

C.P.P.

La dosarul cauzei există suficiente indicii temeinice, din care rezultă presupunerea că inculpații au comis fapta penală, pentru care sunt trimiși în judecată, relevante în acest sens fiind mijloacele de probă indicate în actul de sesizare, respectiv: ordonanțe provizorii de autorizare a interceptării și înregistrării audio-video în mediul ambiental nr.09.06.2009, ora 13:20 și 15.06.2009, ora 14:30; referat din 10.06.2009 cu propunerea de confirmare a ordonanței provizorii de autorizare a interceptării și înregistrării audio-video în mediul ambiental; proces-verbal de investigație întocmite de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul IGPR- - Serviciul Antidrog; proces-verbal de redare în scris a interceptărilor și înregistrărilor audio-video în mediul ambiental; rapoarte de constatare tehnico-științifică; proces-verbal întocmit la data de 09.06.2009 cu privire la seriile sumei de 800 euro folosite la realizarea flagrantului din data de 09.06.2009; proces-verbal întocmit la data de 15.06.2009 cu privire la seriile sumei de 700 euro folosite la realizarea flagrantului din data de 15.06.2009; proces-verbal de prindere în flagrant la data de 09.06.2009 a inculpatului și declarațiile martorului asistent; proces-verbal de prindere în flagrant la data de 16.06.2009 a inculpatului lonescu; perchezițiile corporale; declarații inculpați, declarații martori și alte probe aflate în dosar.

Totodată, s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu au încetat și nu se constată împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri în condițiile în care, prin raportare la dispoz. art.3001până C.P.P. la acest termen, cercetarea judecătorească nu a fost efectuată, iar probele administrate până în prezent nu au modificat presupunerea că inculpații au comis faptele de natură penală.

Sub aspectul pericolului social pentru ordinea publică, se apreciază că natura infracțiunilor de acest gen, gradul ridicat de pericol pe care îl prezintă asemenea infracțiuni, sunt elemente ce imprimă faptei un grad ridicat de pericol, existând astfel premisele ca inculpații puși în libertate să reia activitatea infracțională.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul menținerii stării de arest preventiv.

Se susține că poziția procesuală sinceră a inculpatului, faptul că a comis faptele la îndemnul denunțătorului, fiind practic determinat de acesta, dar și în raport de elementele ce-l caracterizează - tânăr, student, prin lăsarea sa în libertate nu este periclitată nici buna desfășurare a procesului penal și nici nu se pune în pericol ordinea de drept. De asemenea, nu există date că inculpatul, lăsat în libertate, ar relua activitatea infracțională.

Curtea, examinând potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală recursul inculpatului, constată că acesta nu este întemeiat.

Din examinarea probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală (măsura fiind dispusă la sesizarea instanței prin rechizitoriu), pentru că cercetarea judecătorească urmează a fi efectuată nemijlocit de instanță, se constată că Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.3001alin.1 și 3 Cod procedură penală, art.143 și art.148 lit.f Cod procedură penală, în cauză existând dovezi că inculpatul a participat la comiterea infracțiunii reținute.

Acesta recunoaște comiterea faptei, dar susține că a fost instigat de denunțător, aspect nereieșit în cauză, dar care nici nu poate fi examinat în această fază a procesului.

În încheierea recurată instanța a stabilit temeinic și existența indiciilor temeinice în sensul comiterii faptei, menționând toate mijloacele de probă care le evidențiază și care se coroborează cu recunoașterile inculpatului.

Natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pericolul social ridicat pe care îl prezintă o astfel de infracțiune nu doar asupra inculpatului, ci și asupra mediului social și relațional, pluralitatea de inculpați, natura drogului (cannabis și timbre ), sunt elemente care evidențiază îndoieli că lăsat în libertate nu ar reface conexiunile unei activități infracționale de același gen, ceea ce relevă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cum se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și cum instanța nu a avut la dispoziție temeiuri noi pe care să le examineze și care să nu mai justifice măsura, se constată legalitatea și temeinicia acesteia.

Circumstanțele personale invocate nu pot, prin ele însele, să conducă la revocarea măsurii în condițiile regăsirii cerințelor art.143 și art.148 lit. Cod procedură penală.

Așa fiind, urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatului potrivit art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală.

Urmează a face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 5 august 2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală (dosar nr-).

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

--- - - - -

GREFIER,

-

Red.

Dact./4.09.2009

Ex.2

Red.G--II.

Președinte:Ioana Alina Ilie
Judecători:Ioana Alina Ilie, Corina Ciobanu, Niculae

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1209/2009. Curtea de Apel Bucuresti