Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 1261/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 8542/2/2009
2148/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1261
Ședința publică din data de 14 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 2: Stan Niculae
JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana
GREFIER - G -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de recurentul-inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 27.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul din oficiu pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 27.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-, revocarea măsurii arestării preventive, având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestări preventive nu mai subzistă, iar din materialul probator administrat în cauză nu rezultă probe sau indici certe că inculpatul pus în libertate ar impieta în vreun fel bunul mers al cercetări judecătorești.
Reprezentanta Ministerului Public formulează concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a Încheierii Tribunalului București având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestări preventive subzistă și impun în continuare menținerea stări de arest, fiind îndeplinite condițiile prev de art. 148 lit. f Cod de Procedură penală, față de natura și gravitatea faptei săvârșite, falsificarea instrumentelor electronice de plată, pe o perioadă de timp, amploarea fenomenului infracțional și efectele produse asupra părților vătămate.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat solicită admiterea recursului și punerea ed îndată în libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului cauzei, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 27.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală (dosar nr-), în temeiul art.3002Cod procedură penală raportat la art.160 alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, și.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații și.
S-a reținut de către instanță că măsura preventivă a inculpaților a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în materie și că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri a stării de arest preventiv.
Inculpatul, prin apărător, arată că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului, astfel că se impune lăsarea în libertate a acestuia.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele cauzei, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 24 alin. 1 și 2 din Legea nr. 325/2002 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. b Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în lunile noiembrie - decembrie 2009, deținut și instalat dispozitive de copiere a informațiilor de pe magnetică a cardurilor bancare; în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2008 falsificat instrumentele de plată electronice și în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2008 efectuat mai multe operațiuni cu carduri fără consimțământul titularilor.
În cauză, Curtea apreciază că susținerea apărării, în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nu este suficientă, fără arătarea în concret a acestor împrejurări, astfel că nu pot constitui - în sine - un temei pentru punerea în libertate a recurentului.
Totodată, trebuie subliniat faptul că sunt îndeplinite și cerințele dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, evidențiat - în principal - de natura și gravitatea deosebită a faptei și de valorile sociale lezate prin comiterea acesteia.
Astfel, dacă îndeplinirea condiției privind cuantumul pedepsei pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, este neîndoielnică (pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare), pericolul concret pentru ordinea publică este pus în evidență de natura și gravitatea faptei, de urmările produse de aceasta, urmări constând în lezarea unor valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală; în acest context se relevă modalitatea de operare, minuțios și amplu planificată, dar - mai ales - pericolul pe care-l prezintă acest gen de fapte pentru sănătatea și siguranța publică, rezonanța socială negativă, ecoul în rândul comunității, care generează temerea că lăsat în libertate, inculpatul ar fi tentat să-și continue activitatea infracțională, perspectivă aptă să creeze - în mod real - o tulburare a ordinii publice.
Așa fiind, Curtea constată că soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, în condițiile acestea măsura arestării preventive impunându-se a fi menținută.
Pe cale de consecință - în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală - Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpatul.
Față de soluția ce va fi pronunțată, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală și va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELELEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii din data de 27.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
G -
Red.
Dact. /02.10.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Moroșanu RalucaJudecători:Moroșanu Raluca, Stan Niculae, Bădescu Liliana