Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 129/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.129
Ședința publică din 19 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Monica Vadana
JUDECĂTOR 3: Ioana Vorniceasa
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 12.02.2010 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul - inculpaț arată că a formulat recurs împotriva încheierii din data de 12.02.2010, care i-a fost comunicată pe 17.02.2010, însă a formulat recurs și împotriva încheierii din data de 17.02.2010, precizând că ar fi în avantajul său dacă aceste recursuri s-ar judeca separat. Întrebat fiind de instanță, arată că își însușește cele două recursuri și le menține. De asemenea, este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, pentru recursul declarat împotriva încheierii din 12.02.2010, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii atacate, arătând că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate, fiind îndeplinite condițiile art.1602coroborat cu art.1604. Precizează că inculpatul nu are cum să mai influențeze desfășurarea cercetării judecătorești, părțile vătămate fiind audiate. Susține că este adevărat că martorii nu s-au prezentat, dar inculpatul nu ar mai putea influența declarațiile acestora. Afirmă că sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea pe cauțiune și solicită admiterea recursului. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din data de 17.02.2010, prin care s-a menținut starea de arest, arată că nu se mai impune menținerea acestei măsuri și solicită casarea încheierii atacate și punerea în libertate. Precizează că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și apreciază că s-a făcut o înscenare. Solicită plata onorariului pentru apărător din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursurile sunt nefondate și pune concluzii de respingere a acestora. Precizează că cele două încheieri ale Tribunalului Bacău sunt temeinice și legale, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării nu s-au modificat. Susține că inculpatul a săvârșit o infracțiune de corupție în formă continuată pe o perioadă de aproximativ 3 ani, pentru care este prevăzută de lege o pedeapsă severă. Inculpatul a pretins și primit bani de la elevi pentru a le asigura promovabilitatea. Față de stadiul dosarului, inculpatul poate influența probatoriul și desfășurarea procesului penal. Apreciază că inculpatul prezintă pericol pentru odinea publică. Solicită respingerea recursurilor.
Recurentul - inculpat arată că a dovedit cu lucrările scrise ale elevilor că acuzația privind o infracțiune gravă, nu există. Precizează că notele puse elevilor au fost reclamate la sfârșitul anului școlar, or ar fi trebuit contestate mai devreme. Susține că această situație este urmarea dorinței de răzbunare a directorului școlii. Afirmă că directorul a pus un cadru necalificat să închisă mediile. Învederează faptul că a formulat reclamație împotriva directorului și a celor patru denunțători. Arată că directorul a trimis elevii la el acasă. Precizează că a prezentat în scris 30 de motive pentru care poate fi pus în libertate. Susține că nu este vina lui că martorii chemați de parchet nu s-au prezentat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 12 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art.160/8.a alin.6 din pr.pen. s- respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, formulată de inculpatul - fiul lui și M, născut la 22.10.1952, A în Penitenciarul Bacău.
În baza art.160/5 al.4 lit.f din pr.pen. s-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 2500 lei - consemnată la CEC Bank B, cu recipisa nr.-/1 din 9.02.2010, aflată la registrul de valori al Tribunalului Bacău și înregistrată la poziția 1/11.02.2010.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a rețin ut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.01.2010, în dosarul nr-, inculpatul, a solicitat liberarea provizorie pe cauțiune, potrivit art.160/4 și următoarele din Codul d e procedură penală, arătând că din locuința sa au fost ridicate mai multe sume de bani, însă nu are nici o legătură cu faptele pentru care este acuzat.
Oral în fața instanței, personal și prin apărător, inculpatul a arătat că solicită liberarea pe cauțiune, întrucât consideră că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, are o vârstă înaintată, o stare a sănătății precară care nu-i mai permite să suporte regimul de detenție, nu are antecedente penale iar din informațiile sale știe că persoane cu fapte similare sunt cercetați în stare de libertate.
Mai mult, a arătat că fapta pentru care este cercetat, este o înscenare și nu se face vinovat de comiterea acesteia.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că prin încheierea din 03.06.2009 a Tribunalului Bacăus -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 03.06.2009 și până la 01.07.2009, inclusiv.
In baza încheierii menționate, s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.26/03.06.2009 a Tribunalului Bacău, iar măsura preventivă dispusă de instanță, a fost prelungită în condițiile legale.
La luarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere probatoriul administrat până la acea dată, în baza căruia s-a constatat existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, iar temeiul legal reținut de instanță la luarea măsurii, este cel prevăzut de art.148 lit.f Cod pr.penală.
Instanța a fost sesizată cu judecarea cauzei în fond la data de 15.07.2009, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr.347/P/14.07.2009, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată prevăzută de art.254 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că la data de 28.05.2009, elev în clasa a XII a G la Liceul B, a formulat un denunț din care a rezultat faptul că, inculpatul, în calitatea pe care o avea, aceea de profesor, le pretindea elevilor sume de bani cu titlu de mită, pentru a le asigura promovabilitatea în anul colar următor după ce în timpul anului de curs le acorda note în așa încât să-i aducă în situația de corijenție.
La data de 29.05.2009, -, A, elevi în clasa a XII a G al aceluiași grup școlar, au formulat autodenunțuri împotriva inculpatului, din care rezulta faptul că, acesta pretinde sume de bani de la elevi pentru a le asigura promovabilitatea în anul școlar următor.
Pentru aceste considerente, la data de 2.06.2009, a fost organizat un flagrant delict, având în vedere faptul că cei patru denunțători, ca urmare atitudinii inculpatului, urmau să-i remită acestuia sumele de bani solicitate.
In urma flagrantului delict și a percheziției domiciliare efectuată la data de 2.06.2009, s-a constatat faptul că, inculpatul, în locuința sa, amplasată în B,-/B/4, a primit de la denunțătorul A suma de 300 lei, reprezentând bani cu titlu de mită, mai precis 150 lei pentru el și 150 lei pentru -, așa cum a solicitat inculpatul.
Totodată, în aceleași împrejurări inculpatul a primit suma de 370 lei de la denunțătorul, pentru el și pentru colegul său, sumă de bani remisă de către denunțător cu puțin înainte de constatare a infracțiunii de luare de mită în flagrant delict.
Sumele de bani au fost lăsate de către cei doi denunțători în domiciliul inculpatului, la indicația acestuia, fără a face vorbire despre destinația lor, având în vedere conduita inculpatului de prevedere excesivă în aceste momente de consumare a infracțiunii.
Sumele de bani descrise mai sus au fost descoperite de către echipa de cercetare în domiciliul inculpatului, în prezența martorilor asistenți, așa cum este menționat în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Pe parcursul cercetărilor au fost formulate autodenunțuri și de către, și, elevi în clasa a XI a F din cadrul aceluiași grup școlar, din care rezultă faptul că aceștia au dat sume de bani inculpatului, cu titlu de mită, pentru a le asigura promovabilitatea în școlar următor, având în vedere faptul că, în anul școlar 2008-2009, inculpatul preda la această clasă un număr de 8 module.
Ca modalitate de a proceda, acesta a aplicat elevilor, în mod tendențios note, în așa fel încât să-i aducă în stare de corigenție, urmând ca sfârșitul anului să le solicite așa zise "referate". Acestea din urmă prezentau sume de bani în raport de cuantumul referatelor pe care fiecare elev trebuia să le predea profesorului și având în vedere faptul că un referat era echivalentul unei sume cuprinse între 10-40 lei.
In cursul anului școlar 2008-2009, mai precis în luna mai 2009, denunțătorii au remis sume de bani inculpatului, după cum urmează: - 160 lei; - 200 lei; - 160 lei; - 200 lei; - 200 lei; - 280 lei; - 240 lei;
S-a constatat, de asemenea, că -, elev în clasa a XII a Ha Grupului Școlar de și Protecție a Mediului B, a fost contactat de către inculpatul, în luna mai 2009, când acesta i-a sugerat să fie intermediar în sensul de a strânge sume de bani de la elevii din clasă și să-i remită acestuia, elevii fiind interesați în a-și asigura promovabilitatea.
- a transmis colegilor săi atitudinea inculpatului, iar în ziua de 21.05.2009, a primit de la - suma de 80 lei și de la suma de 40 lei. Acesta nu a mai dat suma de bani inculpatului ci a relatat tot ceea ce s-a întâmplat directorului grupului școlar. Rolul de intermediar l-a avut și, elev în clasa a XII a G, cel care de altfel a strâns, de mai multe ori, sume de bani, în anul școlar 2007-2008, după cum urmează: - 180 lei; - 190 lei; - 150 lei; - 80 lei; - 100 lei; - 120 lei; - 120 lei; - 80 lei;
S-a constatat, de asemenea că, elevă în clasa a XII G, a remis inculpatului, personal, suma de 120 lei, pentru a-i asigura promovabilitatea în anul școlar 2008-209, sumă de bani pe care aceasta i-a dat-o la locuința sa.
De asemenea, aceeași elevă, i-a remis inculpatului suma de 100 lei, la sfârșitul lunii mai 2009, împreună cu și, eleve la același grup școlar.
Tribunalul, a arătat că în conformitate cu dispozițiile art.160/1 pr.pen. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Soluționarea unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune, potrivit dispozițiilor procedurale, parcurge două faze, cea a admiterii în principiu a cererii și abia apoi a soluționării pe fond a cererii.
Astfel prin încheierea din data de 04.02.2010, Tribunalul Bacău văzând dispozițiile art.160/8 al.2 pr.pen. a stabilit cuantumul cauțiunii în sumă de 2500 lei, sumă achitată cu recipisa CEC -/1 din 9.02.2010 emisă de CEC Bank B, iar prin încheierea din 11.02.2010, în temeiul aceluiași text - teza finală a fost admisă în principiu cererea inculpatului, trecându-se la soluționarea pe fond a cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Potrivit art.160/4 pr.pen. liberarea provizorie pe cauțiune, se poate acorda de instanța de judecată atât în cursul urmăririi penale cât și al judecății,la cerere când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prev. de art.160/2 al.1 și 2, respectiv în cazul infracțiunilor din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie pe cauțiune nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Analizând aceste texte de lege și prim prisma drepturilor CEDO, Tribunalul a apreciat că cererea inculpatul este neîntemeiată, din următoarele considerente:
-fapta pentru care inculpatul a fost cercetat și trimis în judecată, în raport de modalitatea în care a fost comisă, urmările produse, dar mai ales de cele care s-ar fi putut produce dacă inculpatul nu era arestat, relevă un grad sporit de pericol public, astfel că nu se impune punerea sa în libertate.
-actele dosarului oferă date suficiente care conduc la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea posibilitatea ca acesta ar încerca zădărnicia aflării adevărului prin influențareamartorilor, care urmează a fi audiați în cursul cercetării judecătorești, martori care au perceput direct activitatea infracțională a inculpatului.
Instanța de fond a mai apreciat, că instanța l-a ascultat pe inculpat însă, în declarația acestuia nu a intervenit nici o schimbare față de poziția avută prin declarațiile anterioare date de acesta în cursul urmăririi penale, considerând că față de această situație, apare evident că pentru aflarea adevărului, este absolut necesară continuarea cercetării judecătorești, prin ascultarea martorilor invocați în rechizitoriu, în aceleași condiții, pentru a se verifica realitatea cu privire la infracțiunea de luare de mită, imputată inculpatului prin actul de sesizare.
Față de considerentele mai sus expuse, Tribunalul Bacău, prin încheierea din data de 12 februarie 2010, respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul, iar potrivit art.160/5 al.4 lit.f din pr.pen. s-a dispus restituirea cauțiunii consemnată la CEC Bank cu recipisa nr.-/1 din 09.02.2010, aflată la registrul de valori al Tribunalului Bacău.
Prin încheierea de ședință din data de 17 februarie 2010, Tribunalul Bacău, în temeiul art.300/2 Cod pr.penală, raportat la art.160/b Cod pr.penală, menținut arestarea preventivă a inculpatului, respingând ca nefondate cererile de revocare și înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de apărătorul ales al inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând probele aflate la dosarul cauzei, a reținut următoarele: în conformitate cu dispozițiile articolului 3002, aliniatul 1 din Codul d e procedură penală, "în cauzele în care inculpatul este arest, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, procedând potrivit art.160.:
Sub aspectul legalității,analizând dosarul cauzei, prima instanță a constatat că luarea acestei măsuri preventive față de inculpat s-a făcut cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare, atât sub aspectul condițiilor de fond cât și sub aspectul condițiilor de procedură și întinderii în timp a măsurii. Tribunalului Bacău, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a sa, nu au încetat, aceasta fiind luată cu respectarea dispozițiilor art. 149 ind. 1, 143 și 148 lit. f pentru C.P.P. următoarele considerente: Astfel, s-a constatat că pentru luarea și menținerea măsurii arestării preventive a arestării este necesar să subziste cumulativ probe și indicii temeinice că, este prezumtivul autor că ar fi comis o faptă prevăzută de legea penală, așa cum prevăd dispozițiile art. 143.C.P.P. și, de asemenea să existe probe din care să rezulte una din condițiile prevăzute de art. 148.
C.P.P.Cu privire la prima condiție, tribunalul a reținut că probatoriul administrat până la această dată,a demonstrat că există " indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală " (art. 143 alin. 1.C.P.P.), care să nască presupunerea rezonabilă că acești inculpați ar fi comis fapte de natură penală.
În privința celei de-a doua condiții cerută de dispozițiile art. 148 lit. f, s-a apreciat de către instanța de fond, că există în continuare probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, datorită modului în care a fost săvârșită infracțiunea, în formă continuată, pe parcursul mai multor ani școlari, presupusa comitere a infracțiunii de către inculpat, devenind de notorietate, generații de elevi transmiteau unii la alții obiceiurile inculpatului (acelea de a le pune note mici pe parcursul anului școlar, pentru a-i aduce în stadii de corijență, fiind nevoiți, tot la cererea d-lui profesor - inculpatul - să de-a acele "referate", pentru a putea trece examenele. S-a mai motivat de către prima instanță, că lăsat în libertate, inculpatul ar putea lua lătura cu cei 23 de elevi care au depus plângeri împotriva sa, cu părinții acestora, cu colegii de școală, celelalte cadre didactice, fiind de natură să creeze o stare de temere, de nesiguranță în rândul opiniei publice.
Sub aspectul temeiniciei,analizând probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, instanța de fond a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menținută în continuare întrucât temeiurile care au determinat arestarea impun și în continuare privarea de libertate a acestora.
În sensul celor de mai sus, a fost invocat articolul 5 paragraful 1 litera c din Convenția europeana a drepturilor omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României și prin care se stabilește că este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiunefără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul pana la soluționarea definitiva a cauzei
Ori, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal,respectiv ceea ce s-a administrat la urmărirea penală, și cu prilejul soluționării propunerilor de arestare preventivă, a celor de prelungire a acestei măsuri, a cererilor succesive formulate, în mai multe rânduri de inculpat privind acordarea liberării provizorii sub control judiciar, instanța de fond consideră că inculpatul a fost plasat ca fiind prezumtivul autor al săvârșirii faptei, împrejurare față de care apreciază că în speță, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției. Totodată instanța a reținut că probele care fac dovada acestor motive verosimilenu trebuie sa aibă aceeași greutate ca si probele care ar justifica o soluție de condamnareiar luarea acestei masuri preventive restrictive de libertate nu este de natura sa aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, până la exercitarea tuturor căilor de atac.
Împotriva celor două încheieri susmenționate, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru netemeinicie, susținerile acestuia fiind redate în mod detaliat în preambulul deciziei. În esență, cu privire la încheierea din data de 12 februarie 2010, prin care i s-a respins cererea de liberare pe cauțiune, a susținut că lăsat în libertate nu mai are cum să influențeze desfășurarea cercetării judecătorești, în condițiile în care toate părțile vătămate din cauză au fost audiate, iar martorii și așa nu s-au prezentat spre a fi audiați; cât privește încheierea din 17 februarie 2010, consideră că nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, în condițiile în care, se consideră nevinovat, procesul de față, fiind o înscenare împotriva sa.
Instanța de control judiciar, analizând cele două încheieri recurate, atât prin prisma motivelor invocate de către inculpat, cât și din oficiu, constată că acestea sunt temeinice și legale.
Astfel, referitor la încheierea din data de 12 februarie 2010, prin care s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că prin lăsarea în libertate, acesta ar putea să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor din lucrări care nu au fost încă audiați. Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că, din economia art.200 și art.289 pr.pen. rezultă că probele strânse cursul urmăririi penale invocate în rechizitoriu, servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești, probele strânse în cursul urmăririi penale, trebuie obligatoriu verificate în activitatea de judecată de către instanță, în ședință publică, în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.
Numai după o verificare obligatorie, în aceste condiții, instanța poate reține, motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penale, fie cele administrate în cursul judecății.
Or,în condițiile în care martorii invocați în rechizitoriu,pe baza declarațiilor cărora s-a dispus trimiterea în judecată,nu au fost încă ascultați în instanță, nu se poate susține că pericolul concret avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Existența acestui pericol concret pentru ordinea publică, la care se referă textul art.148 lit.h) proc.pen. trebuie examinat și stabilit diferențiat de la caz la caz, în raport de particularitățile specifice ale fiecărei cauze în parte.
Or, în cazul unei infracțiuni de luare de mită, imputată unui cadru didactic, pretins descoperită prin prinderea în flagrant, dar negată de către acesta, nu se poate susține că nu s-a produs un impact turbulent în climatul social firesc al relațiilor interumane și asupra stării de siguranță, securitate, de liniște și de respect al drepturilor cetățenilor.
Într-o asemenea situație, societatea este interesată ca procesul penal să se desfășoare în condițiile în care să fie asigurată aflarea adevărului.
De asemenea, fapta pentru care inculpatul este cercetat, este sancționată de textul de lege incriminator cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar calitatea avută care se reține prin actul de sesizare că a fost folosită de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii - aceeade profesor -relevă un grad sporit de pericol public al acestuia care nu justifică punerea în libertate.
Cât privește susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor care vizează probleme de fond, acestea exced cauzei, urmând a fi acute în vedere de instanță cu ocazia soluționării cauzei.
Nici starea de sănătate nu justifică liberarea sa, pentru clarificarea acestei situații, inculpatul putând beneficia de tratament efectuat în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice, sub pază permanentă, bineînțeles dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Cât privește încheierea din data de 17 februarie 2010, prin care s-a menținut starea de arest a inculpatului, față de probatoriul administrat in cauză la acest moment procesual, Curtea apreciază că temeiurile de care s-a ținut seama la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, subzistând un pericol concret pentru ordinea publica prin punerea in libertate a inculpatului,fata de natura si gravitatea faptei de care este acuzat acesta,rezonanta sociala deosebita a acestora persistând cu repercusiuni nu doar materiale dar si morale, de natură să insufle temere și repulsie în rândul opiniei publice.
Totodată, conduita de nerecunoaștere permanentă a inculpatului pe parcursul judecării cauzei, confirma pericolul concret al acestora si generează temerea rezonabila,ca, A in stare de libertate,ar putea împiedică buna desfășurare a cercetării judecătorești.
In ceea ce privește durata stării de arest preventiv a inculpatului,instanța apreciază ca aceasta nu depășește limitele unui termen rezonabil in sensul dispozițiilor art.5,alin.3 din CEDO astfel încât sa legitimeze înlocuirea măsurii arestării preventive. Așa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, celeritatea particulară la care un acuzat are drept în examinarea cauzei sale nu trebuie să dăuneze eforturilor magistraților pentru a îndeplini sarcinile lor cu grija dorită ( a se vedea, mai ales mutatis mutandis, hotărârea Toth Austriei din 12 decembrie 1991).
Ori complexitatea cauzei determinata de atitudinea inculpatului care nu a recunoscut de la început săvârșirea faptelor natura faptelor care fac obiectul cauzei, numărul martorilor ce trebuie audiați in cauza, conduce la concluzia ca durata arestării preventive a sa nu a depășit exigentele unui termen rezonabil.
Față de cele arătate și cum în cauză nu a fost identificat nici un alt motiv care analizat din oficiu să ducă la casarea încheierilor atacate, în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 litera b din Codul d e procedură penală, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.189 și 192 alin.2 din Codul d e procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva încheierilor din 12.02.2010 și 17.02.2010 pronunțate de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei către Baroul Bacău apărător oficiu.
În baza art.192 alin.2 Cpp obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2010, în prezența recurentului în stare de arest.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI - - - -
Pt. judecător - -
A în
Semnează președintele de complet
- -
GREFIER
- - -
Red.înch.12.02.2010
Red.înch.17.02.2010
Red.
Tehnored.
Ex.2
22.02.2010
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Monica Vadana, Ioana Vorniceasa
