Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 13/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 13
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTORI: Adrian Bogdan, Crîșmaru Gabriel Pocovnicu Dumitru
- -
-A- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -- Serviciul Teritorial Bacău legal reprezentat prin
- procuror
Pe rol fiind judecarea recursurilor penale declarate de inculpații și împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Bacău în data de 11.01.2010.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați în stare de arest asistați de apărători aleși după cum urmează: inculpatul asistat de avocat și asistat de avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Fiind întrebați de instanță, recurenții inculpați au răspuns că își mențin recursurile declarate.
Recurenții inculpați prin apărători și procurorul au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat recursurile în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat ales având cuvântul pentru recurentul inculpat a susținut că încheierea recurată este un afront la logica juridică, o astfel de încheiere pronunțată într-o cauză similară în data de 16.12.2009, a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către instanța de control judiciar. Apreciază că această încheiere este una stereotipă și abstractă, motivarea este una foarte succintă, pe pagini.
A susținut că prin motivare nu s-a analizat tot ansamblul probator și fiecare element în parte, s-a formulat o motivare în 2 fraze care se referă la pericolul social al faptei și pericolul concret pentru ordinea publică. Această motivare este realizată incorpore. A menține starea de arest printr-o singură frază globală nu este în concordanță cu dispozițiile art.5 CEDO. Instanța avea obligația de a analiza situația fiecărui inculpat în parte, gradul de participare al fiecăruia, gradul de pericol pe care îl reprezintă pentru ordinea publică, etc. In etapa de față, instanța nu a justificat menținerea stării de arest. De asemenea, instanța nu a ținut cont de motivele de casare ale încheierii din 16.12.2009. Situația inculpatului este diferită de cea a inculpatului.
A pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii recurate cu trimitere spre rejudecare în temeiul art.385/15 pct.2 lit. c Cod procedură penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a susținut că au fost încălcate dispozițiile art.5 din CEDO, termenul rezonabil al arestării fiind depășit.
Instanța avea obligația de a verifica dacă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării se mențin ori s-au diminuat.
La momentul la care au fost audiate părțile vătămate, acestea au arătat că au spus "la nervi" că au fost trimise la cerșit și că s-a încercat luarea legăturii cu ele de către inculpați. De aceleași "condiții" au beneficiat și inculpații ca și părțile vătămate, nu au fost privilegiați de patronii străini.
În temeiul art.160/b alin.2 Cod procedură penală a solicitat să se constate că nu sunt temeiuri care să justifice starea de arest. Încheierea de menținere a stării de arest este nemotivată și nu este individualizat pericolul concret pentru ordinea publică ca și temei al luării măsurii. A pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii cu trimitere spre rejudecare.
În subsidiar a solicitat admiterea recursului, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi localitatea, și aceasta din urmă fiind o măsură care nu aduce atingere desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Procurorul având cuvântul, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat în temeiul art.385/15 pct.2 lit.b Cod procedură penală, apreciind că încheierea este legală și temeinică. Instanța de fond a motivat temeiurile care justifică menținerea stării de arest. În cauză s-a dovedit că s-a încercat luarea legăturii cu martorii. Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi localitatea, a pus concluzii de respingere a cererii.
În replică, avocat a ținut să adauge că, temeiul arestării au fost dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală și nu altceva. Simpla afirmație că s-a încercat a se lua legătura cu martorii nu este dovedită.
În replică, avocat a dorit să adauge că, la instanța de fond, reprezentantul parchetului a făcut vorbire doar de inculpatul nu de ambii inculpați.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a arătat că nu a încercat să ia legătura cu martorii, este nevinovat, își însușește concluziile puse de apărătorul său.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a arătat că a plecat în Spania ca să muncească și să câștige un venit cinstit, a muncit la cu ceilalți și nu poate ști unde a greșit. A solicitat judecarea în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11.ianuarie.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-, în baza art.300/2 Cod procedură penală, cu art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților și și au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 6.10.1969 în B, domiciliat în satul, comuna Parava, județul B, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit. și art.13 alin.1,2 și 3, raportat la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că, în cursul lunii august 2008 în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul, au recrutat prin înșelăciune, constând în promisiunea mincinoasă a obținerii unui loc de muncă în străinătate, părțile vătămate, Cupaș, și (minor în vârstă de 16 ani), cărora le-au prezentat informații false cu privire la condițiile de muncă și salarizare în Spania, și ulterior, la începutul lunii septembrie 2008, le-au asigurat transportul în această țară, cu excepția persoanelor vătămate și, unde le-au suspus exploatării prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea și condițiile de muncă și le-au obligat să cerșească, beneficiind de sumele de bani realizate din această activitate și anterior, în cursul lunii mai 2008, împreună cu, sub promisiunea mincinoasă a angajării în agricultură, în Spania, profitând de servitutea datoriilor instituită asupra persoanelor vătămate, G și, inculpatul le-a determinat să accepte să se deplaseze cu el în Spania, unde le-a supus exploatării prin prestarea de activități cu încălcarea normelor legale de muncă, salarizare, sănătate și securitate, abandonându-le în această țară.
Inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la data de 20.04.1985 în B, domiciliat în satul, comuna Parava, județul Baf ost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzute de art.12 alin.1 și 2 lit. și art.13 alin.1, 2 și 3, raportat la art.12 alin.2 lit.a din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că n cursul lunii august 2008, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul, a recrutat prin înșelăciune, constând în promisiunea mincinoasă a obținerii unui loc de muncă în străinătate, persoanelor vătămate, Cupaș, și (minor în vârstă de 16 ani), cărora le-au prezentat informații false cu privire la condițiile de muncă și salarizare în Spania, și ulterior, la începutul lunii septembrie 2008, le-au asigurat transportul în această țară, cu excepția persoanelor vătămate și, unde le-au suspus exploatării prin executarea unor munci cu nerespectarea normelor legale privind salarizarea, sănătatea și condițiile de muncă și, le-au obligat să cerșească beneficiind de sumele de bani realizate din această activitate.
Cei doi inculpați au fost arestați în baza încheierii din data de 13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, măsura fiind apoi prelungită și menținută în condițiile legii.
La luarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere temeiul prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, care este în continuare valabil, deoarece nu a fost adoptată o lege favorabilă inculpaților prin care să se fi micșorat pedepsele pentru traficul de persoane și apoi inculpații prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică și din această cauză nu pot fi judecați în stare de libertate.
Pericolul pentru ordinea publică a unei persoane rezultă în primul rând din gradul de pericol social al unei infracțiuni de care este suspectată.
Ori, traficul de persoane este o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, împrejurare care explică și pedeapsa aspră prevăzută de lege.
Deși opinia publică nu se confundă cu ordinea publică nu se poate face abstracție de modul cum o anumită faptă este resimțită de opinia publică.
Victimele inculpaților fiind la rândul lor tot cetățeni români, face ca traficul de persoane dedus judecății să trezească un sever oprobriu în rândul opiniei publice, de natură a tulbura ordinea publică.
Cercetarea judecătorească abia a început, deoarece au putut să fie audiate doar 3 părți vătămate.
Sunt indicii temeinice care presupunerea rezonabilă că inculpații sunt autorii faptelor deduse judecății.
Împrejurarea că prin declarațiile acestora ar rezulta nevinovăția inculpaților nu constituie un argument în sprijinul concluziei că inculpații n-ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică deoarece nu a fost epuizată administrarea probatoriului și apoi nu este exclus că părțile vătămate să fi fost convinse să-și schimbe declarațiile.
Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, adoptată la Varșovia la 16 mai 2005, obligă statele membre ale Consiliului Europei să protejeze victimele de intimidare, iar în cazul copiilor victime să ia măsuri de protecție specială.
În speță, una dintre victime era minoră.
Potrivit art.4 lit.d din Convenția susmenționată "copil" înseamnă orice persoană cu vârsta mai mică de 18 ani.
Termenul rezonabil al arestării preventive nu a fost depășit având în vedere gradul ridicat de dificultate al dosarului și mai ales comportamentul persoanelor implicate. În cauză se impune un probatoriu laborios care necesită timp.
Se impune menținerea inculpaților în stare de arest, în interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal, într-un termen rezonabil, cât și pentru descurajarea comiterii de fapte similare.
Înlocuirea măsurii preventive cu măsura restrictivă de libertate a obligării inculpaților de a nu părăsi localitatea nu este cu putință pentru că ar fi insuficientă față de gravitatea faptelor deduse judecății și complexitatea cauzei.
Prin urmare, cererea inculpaților de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea nu va putea fi admisă.
Împotriva acestei încheieri, în cadrul termenului legal, au declarat recurs inculpații.
Recursurile nu au fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărătorii aleși, a fost criticată încheierea recurată pentru motivele de recurs reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.
Analizând încheierea recurată în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursurile urmează a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate.
Prin încheierea de ședință din data de 10.12.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, s- respins cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art.300/3 Cod procedură penală, raportat la art.160/b alin.3 Cod procedură. penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și .
Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați, continuă să subziste. Sub acest aspect, instanța a reținut și că potrivit dispozițiilor art.143 Cod procedură penală, art. 139 și 160/b Cod procedură penală, măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Împrejurarea că au fost audiate 3 părți vătămate din declarațiile cărora ar rezulta nevinovăția inculpaților nu constituie un motiv de a se considera că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat în condițiile în care potrivit art. 75 Cod procedură penală declarațiile acestora pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, iar pe de altă parte mai sunt de audiat 11 părți vătămate.
În speță continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, acuzațiile ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura faptelor de care sunt suspectați, implicând înșelarea bunei credințe a persoanelor vătămate aflate în situații financiare precare, dornice totuși de a munci, sfera relațiilor sociale (contra integrității corporale și sănătății), precum și rezonanța socială a faptei la nivelul colectivității locale.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptelor și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate. De asemenea, având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, impactul social al acestora și complexitatea deosebită a cauzei, instanța a apreciat că detenția preventivă a inculpaților nu a devenit excesivă.
Pe de alta parte, având în vedere stadiul judecații, faptul ca nu au fost administrate probe si nu au fost audiați martorii, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, instanța a apreciat ca se impune menținerea măsurii arestării preventive, in detrimentul regulii judecării in stare de libertate.
In acest sens s-a pronunțat si CEDO (cauza Tomasi Franta), statuând ca "protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrale ale autorităților nu trebuie sa stânjeneasca eforturile instanțelor in administrarea probelor și desfășurarea procesului penal in bune condiții".
Împotriva încheierii de ședință mai sus menționată au declarat recurs, în termen legal, inculpații recurenți și pentru nelegalitate invocând nulitatea hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacău.
Prin decizia penală nr.769 din data de 16 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală au fost admise recursurile declarate de recurenții inculpați, a fost casată în totalitatea încheierea recurată în ceea ce privește dispozițiile referitoare la măsura restrictivă de libertate pentru ambii inculpați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect la aceiași instanță, Tribunalul Bacău.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele:
Luarea unei hotărâri (inclusiv în ceea ce privește menținerea arestării preventive) presupune ca judecătorul să evalueze, prin prisma prevederilor art. 143.proc.pen. existența probelor sau indiciilor temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către inculpat. Acest lucru implică ab initio (anterior cercetării împrejurării dacă în cauză există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148.proc.pen.), o analiză a materialului probator administrat în cauză.
Este însă inechitabil și nejustificat ca, în cazul în care materialul probator furnizează și date care susțin apărările inculpatului, acestea să nu fie analizate sau invocate în motivarea încheierii de ședință pronunțată cu privire la verificarea temeiniciei măsurii preventive, așa cum este cazul instanței de fond.
Așadar, măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 [acest articol cere existența probelor sau indiciilor concludente privind comiterea unei infracțiuni] și numai în vreunul din următoarele cazuri:
art. 148 - lit. f) Cod pr. penală, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În condițiile în care legiuitorul a dat în sarcina judecătorului luarea acestei măsuri procesuale preventive, cea mai gravă din punct de vedere al restrângerii libertății persoanei, în cursul urmăririi penale, i-a acordat implicit acestuia deplină libertate în aprecierea probelor.
Făcând referire la jurisprudența CEDO ( împotriva Bulgariei, împotriva Poloniei, și împotriva Franței, și respectiv la încheierea de ședință recurată, inculpații consideră că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația de a justifica concret necesitatea menținerii lor în stare de arest în temeiul art. 148 lit. f) CPP și, în special, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar fi constituit menținerea acestora în libertate. În sfârșit, se arată că instanța de fond a examinat împreună menținerea în detenție a celor doi inculpați fără a face o distincție în privința situației lor personale.
Art. 5 alin. 3 din oferă persoanelor arestate sau deținute pe motiv că au fost bănuite că au comis o infracțiune, garanții împotriva privării arbitrare sau nejustificate de libertate (a se vedea, între altele, Hotărârea Assenov și alții împotriva Bulgariei din 28 octombrie 1998).
În jurisprudența sa, CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă ( împotriva Austriei,); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice aplicarea justiției ( împotriva Germaniei), să comită noi infracțiuni ( împotriva Austriei,) sau să ordinea publică ( împotriva Franței, și împotriva Olandei).
Pericolul de a împiedica buna derulare a procesului penal nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice ( împotriva ). La fel se întâmplă în cazul tulburărilor aduse ordinii publice: dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5 în circumstanțe excepționale și în măsura în care dreptul intern recunoaște această noțiune, acesta nu poate fi considerat relevant și suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura cu adevărat ordinea publică ().
Instanța de recurs reține că, prin încheierea de ședință recurată, instanța de fond a considerat că este necesară menținerea inculpaților în detenție pe motiv că se mențin valabile condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) însă este de observat că Tribunalul Bacău nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de Cod pr. penală de a preciza, în cazul arestării întemeiată pe art. 148 lit. f) citată anterior, motivele pentru care menținerea inculpaților în libertate ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică, elementele de luat în calcul la examinarea existenței pericolului concret pentru ordinea publică, fiind date eventual, de reacția publică declanșată datorită faptelor comise, starea de nesiguranță ce ar putea fi generată de menținerea sau punerea în libertate a inculpaților precum și de profilul personal al acestora.
Instanța de fond s-a limitat, în principal, la reproducerea textului acestui articol 148 lit. f) Cod pr.penală, în mod stereotip, precizând că aceleași motive care au determinat arestarea rămân valabile, or instanței de fond îi revenea sarcina de a motiva în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenințată în cazul în care inculpații ar fi liberi (a se vedea, mutatis mutandis, ).
În fine, Curtea reține că, instanța de fond a menținut starea de arest a inculpaților printr-o formulă globală care privea în același timp pe ambii recurenți, fără a răspunde argumentelor invocate separat pentru fiecare din ei și fără a se referi la situația lor deosebită, or o asemenea abordare nu este compatibilă cu garanțiile prevăzute de art. 5 alin. 3 din Convenție în măsura în care permite menținerea mai multor persoane în detenție fără o examinare separată a motivelor care justifică necesitatea prelungirii detenției (a se vedea, mutatis mutandis, împotriva Rusiei,).
Pe baza considerațiilor anterioare, Curtea reține că, neprezentând fapte concrete privind riscurile apărute în cazul punerii în libertate a recurenților și neluând în calcul măsurile alternative, alegând să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise și să nu examineze individual situația acestora, Tribunalul Bacău nu a oferit motive "relevante și suficiente" pentru a justifica necesitatea menținerii în stare de arest preventiv.
În conformitate cu dispozițiile art.385/18 alin.1 Cod procedură penală: "Instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.".
Ori, din examimnarea deciziei de casare pronunțate de Curtea de APEL BACĂU și a considerentelor prezentei încheieri recurate, Curtea constată că prima instanță nu s-a conformat hotărârii instanței de control judiciar, nesocotind dispozițiile legale mai sus menționate.
Instanța de trimitere avea obligația să se conformeze deciziei de casare și să motiveze corespunzător încheierea recurată, urmărind să răspundă indicațiilor instanței de control judiciar și susținerilor formulate de inculpați prin apărători, inclusiv cu privire la examinarea separată a motivelor care justifică necesitatea menținerii măsurii arestului preventiv a fiecăruia dintre aceștia ( împotriva României, Hotărârea din data de 01.07.2008 și împotriva Rusiei, Hotărârea 11886 din 02.03.2006).
Instanța de trimitere va prezenta motivele pe care se întemeiază hotărârea pentru a se putea permite un control public al gestionării justiției( împotriva Finlandei, nr.37801/97).
Argumentele pro sau contra punerii în libertate a recurenților-inculpați nu trebuie să fie generale și abstracte (împotriva României, Hotărârea din data de 01.07.2008 și împotriva Rusiei nr.46133/99).
Hotărârea trebuia motivată corespunzător, astfel că instanța să justifice temeinic existența în cauză a indiciilor concrete care să demonstreze o cerință veritabilă de interes public, faptul că prin punerea în libertate a recurenților-inculpați s-ar tulbura cu adevărat ordinea publică( împotriva Franței, Hotărârea din data de 26.06.1991),aspecte care ar prevala, în ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății individuale stabilită de art.5 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale ( împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea 543/03).
Pentru aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, cu art.385/9 alin.1 pct.9 Cod procedură penală, vor fi admise recursurile declarate, va fi casată încheierea recurată și se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs invocate de recurenții-inculpați, prin apărătorii aleși, justificând în mod temeinic, atât din prisma dreptului intern, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cât și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauze recente pronunțate împotriva statului român, menținerea sau nu a temeiurilor care să justifice privarea de libertate a celor doi inculpați, revocarea măsurii arestului preventiv, sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură preventivă neprivativă de libertate.
Apărătorii recurenților-inculpați au invocat și la prima instanță faptul că s-a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel că, instanța de trimitere va examina și acest aspect, atât din prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cât și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și va avea în vedere "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", (decizia din 31 martie 1998).
Tribunalul va verifica și va argumenta dacă orgnale juduciare au întreprins, în raport de "data la care o persoană este acuzată",măsurile procedurale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei.
Obiectul art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, care formează un tot unitar împreună cu paragraful 1 lit.c din același articol ( împotriva Irlandei (nr.3), Hotărârea din 01.iulie 1961), constă în a oferi indivizilor privați de libertate o garanție specială: o procedură vizând asigurarea că nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar ( împotriva Elveției, Hotărârea din data de 04.decembrie 1979). Curtea a declarat că art.5 alin.3 din Convenție oferă persoanelor arestate pe motiv că au fost bănuite că au comis o infracțiune garanții împotriva privării arbitrare sau nejustificate de libertate(Hotărârea Assenov și alții împotriva Bulgarie din 28 octombrie 1998). Art.5 alin.3 are drept obiect principiul eliberării inculpaților în momentul în care temeiul detenției încetează.
Există o prezumție în favoarea eliberării. Așa cum Curtea a indicat în cauza Neumeister împotriva Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968, partea a doua a art.5 alin.3 din Convenție nu oferă autorităților judiciare o opțiune între judecarea într-un termen rezonabil și eliberarea provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie să fie considerată nevinovată și dispoziția analizată are drept obiect principal impunerea eliberării provizorii imediat ce temeiul menținerii detenției încetează.
Curtea reamintește că nu se poate face o evaluare abstractă asupra caracterului rezonabil al duratei detenției( împotriva, ( împotriva Bulgariei, nr.3822/97 și împotriva, nr.42440/2006.
În această privință, art.5 alin.3 din Convenție nu poate fi interpretat ca permițând necondiționat menținerea în stare de arest a unui acuzat, atâta vreme cât nu depășește o anumită durată. Orice menținere în stare de arest preventiv, chiar și pentru o durată scurtă trebuie motivată în mod convingător de prima instanță.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparență a justiției, inerent oricărui act jurisdicțional.
Hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză științifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii situației de fapt desprinse din acestea, prin înlăturarea motivată a unor probe și reținerea altora, urmare a unor raționamente logice făcute de instanță și care își găsesc justificarea în motivarea hotărârii judecătorești.
Hotărârea reprezintă astfel, rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia reprezintă argumentarea în scris a rațiunii care îl determină pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justițiabilului de a fi convins că justiția a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de participanți și, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea promovării căilor de atac.
Aceste principii generale privind motivarea unei hotărârii judecătorești sunt cu atât mai mult aplicabile atunci când se pune în discuție unul dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la libertate și în condițiile în care casarea anterioară a fost determinată tot de nemotivarea închierii de menținere a arestării preventive.
Pentru toate aceste considerente, n temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, vor fi admise recursurile declarate de recurenții-inculpați, va fi casată încheierea recurată cu privire la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și se va trimite cauza spre rejudecare, sub acest aspect, primei instanței, respectiv Tribunalului Bacău.
Se va constata că recurenții-inculpați au fost asistați de apărători aleși.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 alin.1 pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursurile declarate de recurenții-inculpați și împotriva încheierii din data de 11.01.2010, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Casează în totalitatea încheierea recurată și trimite cauza pentru rejudecare cu privire la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive a celor doi inculpați aceleași instanțe - Tribunalul Bacău.
Constată că recurenții-inculpați au fost asistați de apărători aleși.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.01.2010, în prezența recurenților-inculpați.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adrian Bogdan, Crîșmaru Gabriel Pocovnicu Dumitru
GREFIER,
a
Red. inch.
Red. dec.
2 ex.
13.01.2010
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan, Crîșmaru Gabriel Pocovnicu Dumitru
