Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 136/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 136/R/2009
Ședința publică din 3 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv față de inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărător desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre, prin care să se dispună revocarea măsurii arestului preventiv, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului. Apreciază raportat la probele administrate în cauză că nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, acesta a recunoscut și regretat fapta comisă. Din referatul de anchetă socială depus la dosarul cauzei rezultă că acesta nu a conștientizat săvârșirea faptei, nu a realizat ce a săvârșit. Apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Cu onorar.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpatul. Prin încheierea penală recurată instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului, în temeiul art. 3001rap. la art. 160 proc.pen. Apreciază că soluția pronunțată în cauză este temeinică și legală, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de viol, prev. de art. 197 alin. 1, 3 pen. pedeapsa prevăzută de lege fiind între 10-25 ani. Consideră că sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 proc.pen. iar la dosarul cauzei se află suficiente probe care să ducă la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa. Inculpatul în declarația dată în cursul urmăririi penale, aflată la fila 25 a recunoscut săvârșirea faptei, această declarație fiind reiterată în fața instanței de fond, aflată la fila 7 din dosar.
În ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, întrucât a comis o infracțiune gravă, a persistat în comiterea infracțiunii două zile la rând. Hotărârea pronunțată în cauză este temeinică și legală și solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că a fost eliberat o perioadă de o lună de zile și nu a părăsit localitatea. S-a prezentat la solicitarea organului de urmărire penală, fiind arestat ulterior. După comiterea infracțiunii, nu a mai săvârșit altă infracțiune, fiind în libertate. Solicită să fie judecat în stare de libertate, cu obligarea de a nu părăsi țara. Se va prezenta la fiecare chemare a instanței de judecată.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea din 26 februarie 2009 în baza art.3001raportat la art.160 proc.pen. a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.04.1979 în D, si a menținut starea de arest a acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin încheierea penală nr.12/C/11 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea inculpatului, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.10/11.02.2009.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, prev.și ped.de art.197 alin.1, 3 pen. cu aplicarea art.33 lit.a pen.
Verificând măsura arestului preventiv a inculpatului la primirea dosarului, s-a apreciat că există indicii că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, aceste indicii conducând la presupunerea rezonabilă că inculpatul le-a comis, cu atât mai mult cu cât acesta a recunoscut comiterea faptei în materialitatea ei.
În cauză este prezent temeiul arestării prev.de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, respectiv că inculpatul a săvârșit două infracțiuni, pentru fiecare infracțiune legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului trebuie înțeles ca o reacție coletivă față de anumite stări de lucruri, acesta rezultând din gravitatea ridicată a faptei imputate inculpatului, din modul și mijloacele de săvârșirea a cesteia, din împrejurările în care faptele au fost comise, fiind vorba de două infracțiuni săvârșite asupra unei rude, minor în vârstă de 8 ani, prin constrângere și violență, dar și din faptul că urmările produse asupra victimei sunt profund negative, atât din punct de vedere fizic cât mai ales psihic.
Prin urmare, măsura arestării preventive a fost luată față de inculpatul - cu respectarea dispozițiilor art.143 alin.1-3 proc.pen. iar temeiul prev.de art.148 lit.f proc.pen. s-a impus in continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs inculpatul solicitând casarea acesteia și dispunerea judecării sale în stare de libertate. În subsidiar, solicită înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În susținerea recursului, inculpatul a arătat în esență că arestarea sa nu se justifică prin existența unor probe sau indicii temeinice din care ar rezulta și conform art.681cod proc.pen. presupunerea rezonabilă că a săvârșit faptele imputate prin rechizitoriu și nici nu s-au produs probe certe în sensul că lăsarea lui în libertate ar putea pune în pericol concret ordinea publică.
Curtea examinând recursul declarat, ajunge la constatarea că acesta este nefondat.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul recurent a fost arestat la data de 12 februarie 2009 de către Tribunalul Cluj, iar la data de 26 februarie 2009 a fost sesizată prima instanță cu judecarea cauzei pe fond.
Încheierea de arestare a fost atacată cu recurs, fiind menținută de instanța de control judiciar.
Cu această ocazie s-a analizat temeinicia și legalitatea arestării preventive a inculpatului, constatându-se de către instanță că luarea acestei măsuri s-a făcut cu respectarea normelor legale prev.de art. 136 raportat la art. 143 cod proc.pen. și că în privința inculpatului este incident cazul de arestare prev.de art.148 lit. f Cod proc.pen.
Instanța de fond după înregistrarea dosarului a verificat din nou legalitatea și temeinicia arestării preventive, constatând în mod corect că temeiurile care s-au avut în vedere la luarea arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Potrivit rechizitoriului, inculpatului recurent i se impută că ar fi comis două infracțiuni de viol prev.de art.197 alin.1, 3 pen. constând în aceea că la data de 2 august și 3 august 2008 a intreținut relații sexuale prin constrângere cu persoana vătămată în vârstă de 8 ani, faptele fiind comise în forma concursului real.
Deși inculpatul recurent a negat presupunerea rezonabilă că ar fi comis fapta, în rechizitor se face trimitere la mai multe probe directe și indirecte de vinovăție, între care declarațiile martorilor, care se coroborează perfect cu declarațiile părții vătămate si cu raportul de constatare medico-legală al acesteia.
Stabilirea vinovăției inculpatului recurent urmează a se face desigur numai în urma efectuării cercetării judecătorești de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei, probațiunea administrată în faza urmăririi penale, pune însă în evidență existența unor indicii temeinice în înțelesul art.143 cod proc.pen. care justifică luarea și menținerea măsurii arestării preventive față de acesta.
Pericolul social concret rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată cât și din activitatea desfășurată de el în perioada infracțională.
Menținerea stării de arestare preventivă a inculpatului, în condițiile legii, nu afectează cu nimic dreptul acestuia la un proces echitabil, el având posibilitatea de a cere și administra toate probele considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.
Măsura arestării preventive în cazul infracțiunii de viol asupra unui minor se impune și prin prisma faptului că asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Este necontestat că în speță este incident în privința recurentului cazul de arestare prev.de art. 148 lit. f cod proc.pen.
Pe de altă parte, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani închisoare, astfel că lăsarea acestuia în libertate ar putea prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, ținându-se seama tocmai de modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii infracțiunii și de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat.
Totodată, potrivit art.5 pct.1 din Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art. 23 din Constituția României, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii lui în fața autorităților judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit infracțiuni.
În plus, curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al CEDO.
De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune", măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunilor pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În consecință, prin luarea măsurii arestării preventive, nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art.148 și următoarele din Codul d e procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art.5 din CEDO, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 proc.pen. iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit.f proc.pen.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, conform art.148 lit.f proc.pen. este, desigur, adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei; sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, și din însuși pericolul social al infracțiunilor de care este învinuit inculpatul, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, chiar, a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, cum se susține, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Față de natura și gravitatea concretă a faptelor presupuse a fi comise de inculpat precum și de complexitatea cauzei, față de pericolul social concret al infracțiunii, curtea apreciază că se impune în continuare judecarea inculpatului în stare de arest, neimpunându-se înlocuirea arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, iar pentru motivele ce preced, va respinge ca nefondat recursul acestuia în baza art.38515pct.1 lit.b Cod proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 Cod proc.pen. recurenții vor plăti statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu ce se va achita din
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 26.02.2009 a Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.PD/CA
05.03.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
