Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 140/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 140
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 26 FEBRUARIE 2010
Complet format din
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan Monica Vadana
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: -A -
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ - - Biroul Teritorial Bacău - reprezentat prin procuror
La ordine venit spre soluționare recursule declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul - inculpa în stare de arest, asistat de avocat - apărător ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Avocat, declară că a luat legătura cu inculpatul și nu are alte cereri prealabile de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, susține că inculpatul a formulat recurs împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Neamț, prin care s-a menținut arestarea preventivă dispusă prin încheierea nr. 28 din 13 iulie 2009, întrucât este nelegală și netemeinică.
Solicită a se verifica încheierea din 13 iulie 2009 prin care s-a dispus arestarea preventivă ca urmare a suspiciunilor că acesta s-au sustrage urmăririi penale și arată că inculpatul nu a putut formula un recurs în termen împotriva acestei încheieri, deoarece nu se afla la domiciliul părinților săi din P N, nu a cunoscut despre împrejurarea că este citat în cauză pentru arestarea preventivă, în acea perioadă aflându-se la B, unde era student la Facultatea.
La momentul arestării sale - 30.09.2009, a formulat recurs dar nu a fost judecat pe fond, recursul fiind respins ca tardiv deoarece depășise termenul legal.
În ceea ce privește măsura arestării și sustragerea de la urmărirea penală, solicită să se aprecieze că nu există dovezi în sensul că s-ar fi sustras urmăririi penale, există doar două procese verbale de căutare, unul întocmit de un agent de poliție care spune că " am vorbit cu vecinii, nu l-a mai văzut nimeni în zonă" și al doilea proces verbal care spune că "a fost căutat în zona P N, unde frecventează restaurantul și nu a mai fost văzut în zonă".
La termenul din 13 iulie mama sa a depus o cererea precum că inculpatul nu se află la domiciliu, este plecat și nu cunoaște unde poate fi citat și în atare împrejurări s-a dispus arestarea sa. Analizând încheierea recurată, solicită să se observe că motivarea instanței este simplă, se menține această măsură pe considerentul că încheierea nr. 21 din 13 iulie 2009 este legală și temeinică, însă pe lângă faptul că nu a fost citat și nu știa că trebuie să se prezinte în fața organelor de urmărire penale, deoarece după data de 11 ianuarie 2008 când a avut loc un flagrant eșuat, flagrant în care denunțător era polițistul comunitar, după această dată inculpatul nu a mai fost citat să se prezinte la organele de urmărire penală și a avut reprezentarea că nu mai este continuată urmărirea penală. Nu avea studii juridice, astfel încât să aprecieze că trebuia să primească o rezoluție, ci a considerat că dacă din 11 ianuarie 2008 până în vara anului 2009 când a plecat la B nu l-a mai căutat nimeni, s-a încheiat urmărirea penală.
Solicită să se apreciere că inculpatul nu s-a sustras urmăririi penale și nu există motive de menținere a arestării preventive. Întradevăr, ne aflăm în faza de cercetare judecătorească, în faza finală, mai sunt de audiat cinci martori, însă inculpatul susține că este nevinovat și că nu ar fi promis locuințe L iar față de probele dosarului, urmează să se pronunțe Tribunalul Neamț.
În ceea ce privește arestarea, se motivează că mai sunt de făcut acte în faza de cercetare judecătorească, audierea celor cinci martori și atunci raportat la art. 5 CEDO, apreciază că în cauză ar trebui să existe suspiciuni sau motive temeinice cum că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol public sau că ar fi capabil, după 5 luni de arest, să săvârșească din nou astfel de fapte, însă se îndoiește. Nu există nici măcar o suspiciune în acest sens, inculpatul nu ar fi capabil să săvârșească astfel de infracțiuni după o perioadă de arest preventiv. A se avea în vedere și faptul că inculpatul este o persoană tânără, are 21 de ani, poate fi cercetat în stare de libertate, provine dintr-o familie foarte bună, nu va mai comite alte infracțiuni și se va prezenta în fața instanței de câte ori va fi citat și își va pregăti apărarea.
În concluzie solicită admiterea recursului și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului, consideră că instanța de fond cu prilejul examinării temeiurilor faptice și de drept ale arestării preventive, la data de 17 februarie 2010, apreciat că temeiurile juridice care au determinat arestarea preventivă subzistă și în concluzie pentru o mai bună desfășurare a procesului penal și a cercetării judecătorești, a apreciat corect pericolul pentru ordinea publică și a menținut starea de arest.
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a solicitat respingerea recursului declarat de inculpatul, ca nefondat și obligarea acestuia, în baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat personal în ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului.
Avocat, solicită plata onorariului pentru asistența juridică din oficiu, potrivit art. 3 din Protocolul nr. 61573/2008/ încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea din 17.02.2010 pronunțată de Tribunalul Neamț pronunțată în dosarul nr- s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de prev. de art. 257alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art.6 din Legea 78/2000.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 21 din 13.07.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile, în lipsă, reținându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. a și f din Codul d e procedură penală și art. 143 din același cod, respectiv, că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul infracțiunilor pentru care este cercetat, s-a sustras urmăririi penale, pentru infracțiunea săvârșită este prevăzută pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În baza încheierii nr. 21 din 13.07.2009, s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 25/U din 13.07.2009 emis de Tribunalul Neamț, care fost pus în executare la data de 30.09.2009, iar arestarea preventivă a inculpatului a fost prelungită, succesiv, prin încheierea nr. 36 din 27.10.2009 a Tribunalului Neamț și, respectiv, prin încheierea nr. 41 din 24.11.2009 a aceleași instanțe.
Cauza a fost înregistrată la această instanță la data de 23.12.2009.
Prin încheierea din 24.12.2009, tribunalul, în temeiul art. 3001alin. 1 și 3 din Codul d e procedură penală, a menținut, ca legală și temeinică, măsura arestării preventive, constatând că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Verificând, în temeiul art. 3002din Codul d e procedură penală, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța a constatat că, de la data de 24 decembrie 2009 și până în prezent, temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au modificat și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Împrejurările în care se reține că au fost săvârșite faptele pune în evidență periculozitatea inculpatului care, coroborată cu impactul și consecințele deosebite provocate în colectivitate, converg, indubitabil, spre convingerea că lăsarea lui în libertate prezintă, în continuare, pericol concret pentru ordinea publică.
Lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică și prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție. Asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Inculpatul a invocat, prin apărători, lipsa vinovăției cu privire la fapta ce face obiectul judecății și greșita încadrare juridică dată acesteia prin rechizitoriu.
Instanța urmează ca, pe baza probelor ce au fost și urmează a fi administrate, să stabilească vinovăția sau nevinovăția lui, precum și încadrarea juridică a infracțiunii pretins a fi comise.
În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Or, în cauză, până în acest moment procesual, din probele administrate rezultă indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată,pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Un alt motiv invocat de inculpat se referă la împrejurarea că a dispărut temeiul ce a impus luarea măsurii preventive, respectiv că s-a sustras urmăririi penale; din actele dosarului rezultă că a fost oprit în trafic de organele de poliție, în orașul S, și s-a legitimat cu datele de stare civilă reale, deși nu avea actul de identitate asupra sa.
Or, această apărare nu poate fi primită, având în vedere că a părăsit localitatea de domiciliu, fără a anunța organele judiciare, deși cunoștea faptul că este cercetat în dosarul nr. 11/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Instanța a considerat că nu au fost depășite limitele rezonabile ale duratei judecății și arestării preventive, nefiind încălcate dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale și nici art. 23 din Constituția României, în condițiile în care cauza este complexă.
Trecerea timpului, precum și existența unor motive obiective ce determină amânarea cauzei, nu constituie, în sine, motive de revocare a arestării preventive, în condițiile în care temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat.
Dispozițiile art. 139 alin. 1 Cod procedură penală prevăd posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive cu altă măsură, când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii. Or, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, cercetarea judecătorească urmând a fi completată cu probele dispuse în cauză.
Raportat la natura faptelor pretins a fi comise, respectiv infracțiunea continuată de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu un grad ridicat de pericol social, ce rezultă din modalitatea ei de săvârșire, respectiv multitudinea actelor materiale de acest gen comise, chiar după data de 11 ianuarie 2008, când a avut loc flagrantul la puternicul impact social, având în vedere consecințele produse sub aspect material, concretizate în posibilitatea creării unor prejudicii substanțiale, precum și limitele de pedeapsă prevăzute de lege, nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
De asemenea, circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt elemente de natură să conducă la revocarea măsurii arestării.
Față de cele ce preced, în temeiul art. 3002din Codul d e procedură penală, raportat la art. 160 alin. 1 și 3 din același cod, s-a menținat măsura arestării preventive a inculpatului,ca fiind legală și temeinică.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul.
Oral, în fața instanței de recurs inculpatul, prin apărător a invocat netemeinicia încheierii primei instanțe prin aceea că nu se impunea menținerea măsurii arestării preventive întrucât, pe de o parte nu s-a sustras de la urmărirea penală ci se afla în B, unde a muncit, nu s-a emis vreun mandat de aducere la locuința sa din mun. P N, în perioada scursă de la arestare nu i s-a luat decât o declarație, nu își poate face apărările fiind în stare de arest. Mai arată că este student iar privarea sa de libertate duce la imposibilitatea continuării studiilor.
Examinând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat din considerentele următoare:
Inculpatul a fost arestat în cursul urmăririi penale în lipsă prin încheierea 21/13.07.2009 pronunțată în dosarul nr-. S-a reținut că sunt suficiente probe și indicii temeinice în sensul art. 143 Cod procedură penală și 68/1 Cod procedură penală că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
De asemenea, judecătorul a reținut ca temei al luării măsurii arestului preventiv cel prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală reținând că inculpatul a pretins și primit suma de 49.300 euro și 25.120 lei de la 26 de părți vătămate cărora le-a promis că prin relațiile sale în Primăria P le poate facilita obținerea de locuințe ANL stare de fapt ce este periculoasă pentru societate și care necesită intervenția rapidă și fermă a instituțiilor statului. S-au reținut și temeiurile de la lit. a Cod procedură penală întrucât s-a sustras de la cercetarea penală.
Prin încheierea 100/7.10.2009 Pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ca instanță de recurs, respins ca tardiv recursul inculpatului.
Ulterior, starea de arest a fost prelungită, iar prin rechizitoriul nr. 109/P/2009 din data de 21.12.2009 recurentul inculpat a fost trimis în judecată.
Din materialul probator de la dosar, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile de martori, interceptările telefonice, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante Curtea constată că în privința inculpatului există suficiente probe sau indicii temeinice care să îndreptățească presupunerea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de influență de prev. de art. 257 alin 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000.
De asemenea, din probe rezultă că recurentul se află în situația prev. de art.148 lit. f Cod procedură penală în sensul că există presupunerea că ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptei. Pericolul public poate rezulta și din însăși pericolul social al infracțiunii, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii, în lipsa unei riposte ferme a autorităților, de noi fapte asemănătoare.
Existenta unor temeiuri plauzibile de a-l bănui pe inculpat de comiterea infracțiunilor si riscul ca el să se sustragă justiției sunt motive suficiente care să legitimeze luarea unei masuri preventive adecvate-a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 26 octombrie 2000, în cazul Kudla Poloniei.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpaților fiind conformă scopului instituit prin art.5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului precum și prin art. 23 din Constituția României. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând "suspiciunea rezonabila ca s-a săvârșit o infracțiune" măsura luării /menținerii stării de arest este justificata si prin prisma acestei jurisprudențe.
În speță, măsura preventivă se justifică, așa cum corect a apreciat prima instanță și prin prisma infracțiunilor pe care este bănuit că le-ar fi săvârșit - cele în legătură cu serviciul subminând încrederea cetățenilor că cererilor lor legale vor fi soluționate în mod legal, a valorilor sociale lezate, cuantumul ridicat al prejudiciului și numărul mare de părți vătămate, precum și prin raportare la persoana inculpatului,care s-a sustras de la cercetarea penală. Împrejurarea că a plecat în B pentru a lucra nu poate fi primită în condițiile în care nu a anunțat familia despre adresa la care se află și știa că a fost implicat într-un dosar penal. Faptul că nu a avut cunoștință despre numărul părților vătămate din dosar nu are relevanță. De asemenea, periculozitatea inculpatului este dovedită și față de împrejurarea că, după flagrantul organizat în ianuarie 2008, când a luat cunoștință că este cercetat penal, inculpatul a continuat activitatea presupus infracțională.
Susținerea că nu se impune a fi cercetat în stare de arest întrucât are doar 21 de ani și este student este irelevantă în raport cu împrejurarea că acuzațiile se referă la un număr de 25 de acte materiale de trafic de influență soldat cu un prejudiciu de aproape 50000 euro și 25.120 lei, interesul personal al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate neputând prevala interesului societății de a fi ocrotită și celui a organelor de cercetare de a desfășura actele de cercetare fără influențarea acestora sau sustragerea din nou a inculpatului.
Chiar în ipoteza în care nu s-a mai reține temeiul de la art. 148 lit. a Cod procedură penală, subzistă în continuare temeiul de la art. 148 lit. f Cod procedură penală.
În mod corect prima instanță a menținut starea de arest și față de împrejurarea că cercetarea judecătorească este în curs. Menținerea stării de arest apare ca întemeiată față de numărul mare de persoane care trebuie audiate Contractele de împrumut depuse la dosarul de recurs vor fi avute în vedere de organele judiciare și oricum împrejurarea că deține contracte de împrumut pentru o parte din sumele pretinse nu constituie o schimbare a stării de fapt, a temeiurilor care au stat la baza arestului preventiv. Este unanim admis în jurisprudență că realizează latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență și pretinderea de către făptuitor a unei sume de bani cu titlu de împrumut pentru a interveni pe lângă un funcționar ca să rezolve cererea solicitantului.
De asemeni, corect a apreciat prima instanță că referirile inculpatului că încadrarea juridică ar fi greșită sau că nu este vinovat nu pot fi avute în vedere ca și motive pentru o revocare ori înlocuire a stării de arest. Încadrarea juridică a faptelor cu care este sesizată este atributul primei instanțe, iar chestiunile legate de vinovăție urmează a fi clarificate de prima instanță prin administrarea probatoriului în cursul cercetării judecătorești când inculpatului își poate formula probele în apărare.
De asemenea, considerentele referitoare la circumstanțele personale ale inculpatului referitoare la vârsta sa și faptul că este student nu pot prevala asupra interesului ocrotirii societății.
Curtea apreciază că lăsarea recurentului inculpat în libertate în acest stadiu al soluționării cauzei, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
În cauză, cercetarea judecătorească se află în curs, existând pericolul ca prin lăsarea inculpatului în libertate să influențeze părțile vătămate care mai trebuie audiate și martorii care urmează a fi audiați.
Instanța de control judiciar apreciază, deoarece temeiurile detenției nu au încetat, că în această fază a procesului penal nu se impune luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate împotriva recurentului inculpat.
Întrucât încheierea primei instanțe este legală și temeinică și nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art. 385 / 9 al. 3 Cod procedură penală Curtea, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefundat recursul declarat de recurentul-inculpat,împotriva încheierii din data de 17.02.2010, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Constată că recurentul a fost asistat de apărător ales.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 50 lei către Baroul Bacău, apărător oficiu conform Protocolului 61573/2008.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2010, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pt. - -
aflat în semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ Pt.,
aflată în semnează
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
GREFIER,
a
Red.înch. -
Red. -
Tehnored. - 2 ex.
1.03.2010
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Adrian Bogdan Monica Vadana
